OUG 50/2010 (III) sau prezumţia de (in)competenţă a funcţionarului public român

Într-o ştire apărută ieri pe Newsin, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, ar fi declarat că textul noii reglementări nu vizează creditele ipotecare acordate prin programul „Prima Casă”, nici împrumuturile acordate de băncile de economisire-creditare (BpL), motivând că aceste credite sunt acordate prin efectul unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, deci specialia generalibus derogant. Mai mult, dl. Cerbulescu a şi indicat un temei legal, citat greşit de Newsin, respectiv art. 3 lit. i) din OUG 50/2010, care ar prevede expres, în opinia domniei sale, excluderea acestor tipuri de credite de la aplicarea noii reglementări.

Am rezerve cu privire la opinia exprimată de preşedintele Cerbulescu.

  1. Pe de o parte, textul invocat nu este aplicabil la spetele envizajate de dl. prezident, deoarece atât Prima Casă cât şi creditul locativ al BpL nu sunt acordate unui public restrâns, ci tuturor celor care îl solicită, sunt credite cu vocaţie generală de acordare pentru public. Totodată, doar momentan dobânda la credite practicată de BpL este mai mică decât cea din piaţă (dar dacă trendul dobânzii de referinţă BNR se menţine, s-ar putea să nu mai fie), dar se compensează cu dobânda ridicol de mică de la depozite. Iar la creditele Prima Casă dobânda este actualmente mai mare decât cea a pieţei. Deci incidenţa textului art. 3, lit. i) este exclusă.
  2. Pe de altă parte, OUG 50/2010 are vocaţie generală de aplicare, excepţiile sunt prevăzute expres  de textul de lege însuşi. Cum exceptiae sunt strictissimae interpretationis, dacă Prima Casă şi creditele BpL nu sunt prevăzute printre excepţii, în art. 3, înseamnă clar că textul OUG 50/2010 li se aplică.
  3. Raţiunea de a fi a OUG 50/2010 este de a informa pe consumator, care să ia o decizie avizată (art. 11), aşa că nu înţeleg de ce să nu fie informat şi cu privire la costurile sau suma totală plătibilă la creditul Prima Casă sau BpL, cu atât mai mult cu cât în prezent Prima Casă este mai scump decât ipotecarul „normal”. Ce decizie informată vreţi să ia clientul? Cum poate să compare ofertele Prima Casă cu una „normală”?
  4. BpL beneficiază de subvenţii sub forma primei de stat iar Prima Casă de garantare la plată din cu totul alte considerente legislative (i.e. stimularea economisirii şi investiţiilor in domeniul locativ, respectiv sprijinirea achiziţiei unei locuinţe), total diferite de informarea şi protejarea consumatorilor, deci relevanţa normelor derogatorii, alegate de dl. prezident ANPC, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
  5. În România nu funcţionează în mod obligatoriu şi necesar prezumţia de competenţă a funcţionarului public, aşa că este firesc să vezi orice declaraţie a unui funcţionar public cu mare rezervă şi reticenţă. Preşedintele ANPC poate fi mâine înlocuit cu altul cu alt punct de vedere sau, cine ştie, ANPC va fi sesizată de „cine trebuie”, eventual „cum trebuie” ca să ajungă la rezultatul controlului „care trebuie”, şi atunci nu văd bine neinformarea corespunzătoare, potrivit OUG 50/2010,  a clienţilor creditelor Prima Casă şi/sau BpL .

Ca să fiţi „on the safe side”, şi cu creditele Prima Casă, şi cu creditele BpL, mi-aş permite să sugerez să puneţi în aplicare OUG 50/2010 şi pentru Prima Casă şi BpL, că în România politicienii şi înalţii funcţionari se contrazic de la o zi la alta, incompetenţa este cât casa şi corupţia cât blocul iar ÎCCJ are cea mai contradictorie practică judiciară cu putinţă, care încalcă până şi propriile decizii date, culmea!, de plen în recurs în interesul legii. Părerea mea!

Lasă un comentariu