Prince – Little Red Curvette

12 Ianuarie 2016

Little Red Curvette

Anunțuri

Concluzii la afacerea judiciara Stanciu vs Rarinca. Va urma(?)

29 Iunie 2015

A aparut, pe surse, pe luju.ro, un fel de motivare a deciziei definitive de achitare în cazul Rarinca. Desi documentul este prezentat ca fiind documentul final, este evident ca ne aflam în prezenta unei ciorne, a unui draft al deciziei finale. Ceea ce este evident este ca decizia finala nu va fi sensibil diferita de versiunea “pentru presa”. Oricum, textele SMS-urilor incriminatoare sunt prezentate pe larg, toata lumea le-a putut citi si fiecare a putut decide pentru el daca fapta i se pare a fi santaj sau nu (mie personal mi s-a parut a fi santaj, cu mentiunea ca pare a fi generat de disperarea de a nu îsi recupera banii).

stanciu_livia

Am citit documentul de achitare cu atentie. Este prost per ansamblu, dar are detalii delicioase si picante foc. Juridic, concluzioneaza ca fapta imputata de Stanciu doamnei Rarinca nu are caracter penal. Este o fapta ilicita, dar nu un ilicit penal (ceea ce înseamna ca si Vasilica Danilet are dreptatea lui, desi noi stim ca mânca stercobilina cu polonicul). Ce nu explica decizia este exact cauza care înlatura caracterul penal al faptei. Desi decizia face referiri la comportamentul Liviei Stanciu de dinainte de reclamatie, nu indica exact ca acest comportament al victimei este cauza care ar înlatura caracterul penal al faptei. Din acest punct de vedere hotarârea este incompleta (nu indica precis cauza care înlatura caracterul penal al faptei, deci nu indica precis de ce a fost achitata doamna Rarinca). Deci si DNA are dreptate sa atace o asemenea decizie cu contestatie în anulare (desi noi stim ca, la rândul lor, cei de la DNA manânca stercobilina cu polonicul, pentru ca nu au mai atacat cu contestatie pâna acum, vreodata, nici o alta decizie de achitare http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/parteneriatul-otravit-contestatia-in-anulare-prin-care-dna-forteaza-la-cab-desfiintarea-deciziei-de-achitare-a-marianei-rarinca-este-doar-o-continuare-a-represiunii-impotriva-pensionarei-tinute-degeaba-6-luni-in-arest-dupa-plangerea-sefei-iccj-livia-stanc).

Dupa ce am stabilit ca motivarea deciziei de achitare a doamnei Rarinca are tot atâta valoarea juridica precum decizia de condamnare de la prima instanta, e timpul sa ne uitam la detalii si la consecinte.

1) Prima consecinta este ca Livia Stanciu, sefa ÎCCJ dimpreuna cu Ciorduta Kövesi, sefa DNA par a fi “partenere” la represiune nedreapta. Graba si promptitudinea cu care DNA a instrumentat acest dosar sunt clare, evident în considerarea persoanei sefei ÎCCJ. Aceste elemente sunt prezentate în detaliu în hotarârea de achitare (se pare ca astfel de suspiciuni, de exces de zel si ultraviteza de reactie a DNA, au determinat banuiala completului de recurs ca Rarinca ar fi nevinovata). Cu alte cuvinte, DNA s-a împuscat singura în picior.

2) Livia Stanciu iese cu o imagine sifonata rau: un judecator în penal, fost procuror, mai mult, cel mai mare magistrat al tarii, care nu poate aprecia corect daca propria plângere prealabila are fundament, nu îsi merita salariul si pozitia. În plus, suspiciunea ca plângerea respectiva a fost facuta exact pentru a se sustrage de la plata obligatiilor civile succesorale este de nesters. Deci pentru foarte multi, Livia Stanciu va fi egal cu abuz de functie si represiune nedreapta.

3) Toata mascarada cu procesul penal de santaj nu a fost decât un pretext pentru a justifica filajul si perchezitiile dispuse de DNA, la domiciliul doamnei Rarinca si concubinului ei, pentru a se ridica orice petec de hârtie care o putea incrimina pe Stanciu. Utilitatea perchezitiei “la sânge” nu se justifica în nici un fel: fapta s-a comis prin telefon si SMS, DNA avea tot ce era necesar pentru a trimite în judecata – dar Stanciu ar fi ramas vulnerabila pe viitor. Deci perchezitii la sânge, inclusiv la concubin, inclusiv la masinile acestora, filaj audio-video-comunicatii, ridicarea tuturor înscrisurilor incriminatoare si Livia Stanciu poate respira usurata, cu Rarinca la racoare “preventiva” : vivat justitia!

4) Stranie de tot povestea arderii arhivei avocatului Staniu, sotul primei doamne a justitiei române. Asa ceva este ilegal – legea vorbeste ca arhivele nu se distrug ci se transfera la un alt cabinet, în baza deciziei baroului. Întrebarea persistenta: ce era atât de putred în arhiva unui avocat, sot al judecatoarei supreme, de trebuia distrus cu orice pret, în dispretul legii? De ce ar fi ordonat Livia Stanciu personal arderea arhivei? Eu am banuielile mele, grave, referitoare la motivele reale ale arderii arhivei sotului Liviei Stanciu, banuieli care ar explica numirea Liviei Stanciu pe functie în 2010.

La capitolul ciudatenii, trebuie sa mentionam ca DNA a pus în joc disproportionat de multe resurse de care dispune: provocarea, ascultarea telefoanelor inculpatei (dispusa anterior audierii partii vatamate!!!!!!! Ce ciudat, dar în România se poate), supraveghere vídeo, áudio si fotografiere plus interceptarea telefoanelor si comunicatiilor. Pentru un amarât de santaj!!!! Nu, nu este vorba despre investigarea unui santaj, disproportia este prea mare : acestea sunt mijloace securistice fara doar si poate! RM a fost pusa sub filaj total pentru un santaj? Nu, Livia Stanciu este protejata de Secu, cu mijloace de Secu … aaaa, pardon, scuzati, este vorba de ‘parteneriat de nadejde’ si de ‘stat de drept’, nu de cârdasie între securisti si de reprimare securistica …

5) Rarinca nu a “ciripit” nimic, nici macar acum. Discretie sau frica? Mai mult a doua, as opina eu. Daca Rarinca a executat sase luni de bulau doar pentru o amenintare cu devoalarea secretelor negre ale Liviei Stanciu, cred ca pentru dezvaluirea propriu-zisa ar fi luat vreo douaj’de ani, deci e normal ca femeia sa nu “ciripeasca” – doar nu doreste sa moara în puscarie. Ceea ce a retinut instanta de achitare, din insinuarile prudente facute de inculpata, despre traficul cu achitari realizat de sotul doamnei Stanciu este deajuns sa stârneasca un dubiu urias cu privire la probitatea profesionala a acesteia.

6) Are vreo sansa DNA la contestatia în anulare? Teoretic, da. Decizia de achitare este lacunar redactata, pare ilegala (prin neindicarea cauzei care înlatura caracterul penal al faptei). Dar ma tem ca DNA se împusca în picior, din nou: va determina aprige dezbateri si va aduce în discutie exact acele motive pe care ei le doreau trecute sub tacere. De dragul de a-si dovedi “infailibilitatea” si de a o “spala” pe Livia Stanciu, vor genera discutii care pot duce exact spre zone în care îsi doresc liniste: mijloacele securistice … aaa, pardon disproportionate, de instrumentare a cauzei si arderea arhivei. Atentie, mai copii, cu contestatia în anulare sa nu va împuscati (din nou) în picior! Si apoi, chiar daca s-ar admite – cui prodest? Cui bono? Doar pentru ‘albirea’ Liviei sa va asumati un risc imens de imagine, riscul ca lumea sa va perceapa în termenii DNA=Directia VI (Anchete Penale) Securitate?

În loc de concluzie, as îndrazni sa amintesc celor de la Secu DNA ca nu exista nimic mai potrivit cu aproximatia de democratie sub care vietuim decât pastrarea aparentelor de democratie, legalitate si competenta. Daca nu respectam fondul, sa respectam macar forma si sa lasam macar impresia. Livia Stanciu nu a fost niciodata o eminenta a dreptului : ea trebuia sa fie numita la sefia ÎCCJ pentru a livra rezultate “parteneriatului”(ceea ce a facut), mimând o probitate ireprosabila. Dupa scandalul Rarinca, nimeni nu mai crede în basmul probitatii ei morale si profesionale, deci ea nu mai aduce servicii ci deservicii “parteneriatului”, prin ricoseu. Este timpul sa fie înlocuita cu o persoana noua, asijderea cu o probitate morala ‘ireprosabila’, de dragul salvarii aparentelor macar.

Decenta îi cere sa demisioneze, opinia publica cere, imperativ: Stanciu, dispari!


De ce este CSM un for de kko : stenogramele cu Blejnar si secta „Finii lui Basescu”

25 Octombrie 2012

Rar mi-a fost dat sa resimt mai multa scârba decât zilele astea în legatura cu un for plin de curve si bagaboante atârnatoare, numit conducerea CSM, dar care pozeaza în virgine imaculate si independente. Ma refer în mod exact la Ghica si Haineala : s-au autosesizat pe 20 octombrie 2012 în legatura cu scurgerea unor stenograme din dosarul Blejnar în presa, stenograme care vizau discutii neprincipiale foc dintre seful ANAF si presedintele Traian Basescu privind santajarea unor agenti economici cu datorii la stat.

Cum a fost vorba despre „nasul de suflet” al tuturor, imediat CSM a intrat în fibrilatii : s-a autosesizat într-o zi nelucratoare (desi în cazul unei banale luari de act, fara discutii, a demisiei Monei Pivniceru nu s-au putut aduna nici în câteva zile lucratoare). Scurgeri de stenograme au fost chintale pâna acum, unele dintre ele fiind probate ca plecând de la Ciorduta Kövesi, dar CSM nu s-a deranjat pâna acum. Motivul este evident : anterior stenogramele îl serveau pe „nasul de suflet al tuturora”, acum îl deservesc, normal este ca acum facem pe independentii care se autosesizeaza.

Ca CSM se comporta curveste, cu dubla masura, evident politica si atât de pro-basista ca te apuca greata când le vezi pe bagaboante vorbind despre independenta justitiei, nu este (demult) nici un secret. Dar pe mine ma amuza si mai mult evenimentele ulterioare ale scandalului stenogramelor si lipsa totala de reactie a Aspaziilor cu pricina.

Luni apare în spatiul public o stenograma atât de socanta, încât îngheti : un judecator de la ÎCCJ discuta la telefon cu Blejnar si o pun de un trafic mic de influenta împreuna.

Din start, o discutie telefonica a unui judecator ÎCCJ cu seful ANAF, în afara cadrului atributiilor jurisdictionale ale primului, este una improper, dupa standarde evidente : un judecator nu are ce discuta la telefon cu seful ANAF; daca avea nevoie de vreo informatie oficiala, pentru solutionarea unei cauze, informatia trebuia solicitata prin adresa scrisa. Dar nu era vorba de vreo informatie necesara solutionarii unei cauze, nici vorba, ci doar de trafic de influenta în cel mai penal sens al cuvântului.

Apoi, domnul judecator Iulian Ilie Dragomir (parca) de la ÎCCJ se declara prieten cu nasul lui Blejnar si îsi declara apartenenta la o secta noua, „Martorii lui Basescu„, „Finii lui Basescu„, „Finii nasului spiritual al tuturora, Basescu„. Nimeni din România nu se mira despre cât de nepotrivite, de „improper” sunt astfel de recunoasteri ale apartententei la un clan, grup, secta, cârdasie si principiul independentei si impartialitatii judecatorului. Un judecator trebuie sa fie independent si impartial, fara apartenente recunoscute la clanuri, cârdasii, famiglii. Iar când respectivul judecator mai este si judecator la ÎCCJ, încrederea în sistemul judiciar este zero, din moment ce la cea mai înalta instanta ajung tot felul de „fini” ai „nanasilor” politici.

Ca stupoarea sa fie totala, dupa ce judecatorul se declara, deopotriva cu Blejnar, „finul” „nasului tuturora„, Basescu, cel dintâi savârseste un trafic de influenta : îi spune lui Blejnar ca o anumita persoana fizica, furnizoarea de potol si sindrofii a judelui, îi cere audienta în legatura cu un control intempestiv al Garzii/ANAF la mâncatoria doamnei cu pricina. Ce dracu’, legea e lege, controalele sunt controale, dar niciodata pentru „famiglie sau pentru furnizorii matzului celor din „famiglie„. Respectivul control trebuia sa înceteze, de-aia telefonul. Deci nici mai mult, nici mai putin, fix un judecator, ba chiar unul de la ÎCCJ savârseste o infractiune de trafic de influenta pe lânga seful ANAF, în numele „nasului comun” care îi leaga.

Bineînteles ca dl. Iulian Ilie Dragomir este în continuare judecator la ÎCCJ : de demisie, de rusinea scandalului, de salvarea probitatii robei de magistrat nu a auzit înaltul magistrat. Nerusinare totala, impenitenta evidenta. Succes maxim le urez justitiabililor care se adreseaza ÎCCJ, cu încredere în independenta si impartialitatea judecatorilor.

OK, magistratul cu pricina este un nesimtit cum rar se vede. Dar exista stat de drept, nu? Nu este „statul de drept” mantra basistilor, din sculare-n culcare fiecare basist numai cu „statul de drept” baune? Ia sa vedem ce face statul de drept. Primo, DNA : vreun act de cercetare penala a traficului evident de influenta (infractiune de coruptie savârsita de un magistrat)? Vreo solicitare la CSM pentru cercetarea penala a infractorului? Niet, nihil, nema, canci, zilch. Nu, ca are alte treburi cum ar fi coruptia conductorilor de tren, asta mare coruptie, la nasii de tren nu la nasul mare de la TreiCoceni si la finii lui din toata tara. E bine, cu statul de drept, e bine, ne-am lamurit : Sfântul jude Dragomir Marturisitorul e din secta, e finul lu’ nasu’ mare, nu poate fi cercetat, aceasta calitate de „fin” exclude raspunderea penala.

Apoi CSM (panaramele alea de Haimaneala, Ghica, karatistu’ de Danilet) : baaaaaaa, voi de comportamentul strigator la cer de penal si nepotrivit al judecatorului Dragomir nu va „însemnati” prin autosesizare? Voua nu va suna nepotrivit cu independenta si impartialitatea judecatorului faptul ca secta „Martorii lui Basescu” are un nou sfânt-mucenic, Sf. Dragomir Marturisitorul? Voua vi se pare „proper” cu statutul de magistrat si cu prestigiul profesiei de magistrat traficul ala de influenta, realizat de un magistrat de la cea mai înalta instanta? Sunt deja patru zile LUCRATOARE de când scandalul este în spatiul public : nu va puteti sesiza? Sau apartententa Sf. Judecator Dragomir Marturisitorul la secta „Martorii lui Basescu”, sectia „fini ai nasului de suflet”, înlatura caracterul penal al faptei si confera prestigiu profesiei de magistrat?

Deci CSM se autosesiseaza sâmbata, daca este vorba de nasul Basescu vorbind cu finul Blejnar. Când este vorba despre un judecator care savârseste infractiunea de trafic de influenta (aici chiar ar fi trebuit sa va sesizati, curve virgine) nici dupa patru zile lucratoare nu se gândeste sa se „însemne” cineva la CSM. De unde deduc ca toti sunt finii de suflet ai nanasului mare, al lor tuturor, Basescu.


Un fleac, m-am ciuruit!

24 Iunie 2012

Este un mare noroc pentru noi, oamenii de rând, ca tentativa de suicid a lui Nastase a esuat, conform informatiilor oficiale, multumita interventiei unui politist care a schimbat traiectoria glontului. Sa speram ca Adrian Nastase se va însanatosi, pentru ca viata politica a României, sufocata de gnomi subculturali, are mare nevoie de oameni competenti, culti, educati si nu de pitipoance curvistine, ebe gângave si agramate sau mahalagii urlatori.

Este bine, de asemenea, si pentru Monica Macovei, Daniel Morar si jupânul si tartorul lor, Basescu, ca tentativa de suicid a lui Adrian Nastase a esuat. Daca tentativa ar fi reusit, ei nu ar fi avut pe cine umili cu condamnarea, dar imaginea publica a lui Nastase s-ar fi aureolat ireversibil cu haina de martir, hingherit de haita de sacali insetati de sânge. În clipa de fata, Basescu, Morar, Macovei si Kövesi înca îl pot aresta si trimite în penitenciar, deci înca îsi pot atinge obiectivul de imagine pe care si-l doresc, de apostoli anticoruptie, de cavaleri pe calul alb al justitiei, în cruciada sacrosanta contra hidrei coruptiei personificate de Adrian Nastase.

Dar glontul din gâtul lui Adrian Nastase a ricosat direct în fruntea Monicai Macovei si a proiectului pur politic numit condamnarea cu orice pret a Arogantului. Pentru ca întrebarea care urmeaza este : cum au primit românii vestea sinuciderii fostului premier?

Popor latin, emotional, românii au receptat, în marea lor majoritate, (cred eu, dar fara probe) vestea glontului în gât, autoadministrat, în registru emotional : consternare, apoi efuziuni si empatie, daca nu simpatie, fata de cel care nu mai este perceput, de aici încolo, ca un demon al coruptiei, ci o victima a hingherelii judiciare staliniste. Ce proba mai tare a nevinovatiei lui Nastase vreti, vor zice multi, decât aceea ca  a preferat sa se omoare decât sa se supuna unei hotarâri judecatoresti strâmbe? Din aceasta prisma, actul disperat al lui Nastase l-a transformat, pentru muuulti dintre concetatenii sai, în victima, iar proiectul de hingherire a sa a ricosat si i-a facut pe Basescu, Macovei si Morar sa fie perceputi nu ca eroi justitiari ci ca tortionari si calai. Sângele din plaga împuscata în gât a sarit nu numai pe peretii casei din Zambaccian, ci si pe mâinile lui Macovei, Kövesi si Morar, pe care lumea începe sa îi perceapa ca fiind calai si tortionari, noii Suzana Gâdea si Pantiusa ai epocii Basescu.

În plus, emotia creata din jurul condamnarii si tentativei de sinucidere a lui Adrian Nastase a revigorat opozitia populatiei fata de regimul Basescu. Tensiunea sociala si opozitia ferma a românilor fata de Basescu si basescism, dupa ce au dat în clocot în ianuarie-februarie 2012 si s-au soldat cu caderea guvernelor Boc si MRU, se domolise considerabil prin instalarea guvernului USL Ponta. În plus, românii îsi varsasera naduful si scârba fata de PDL prin votul negativ, distrugator, dat la alegerile locale, deci oala sub presiune a tensiunii sociale care îl opune pe Basescu propriului sau popor rasuflase si îsi pierduse din putere.

Prin hinghereala la Nastase, macovistii au obtinut fix contrariul efectului scontat : victimizarea lui, martirajul lui. Mie, personal, personajul politic Nastase (nu profesorul si intelectualul Nastase, pentru acesta din urma chapeau!), deci, personajul politic Nastase mi-a fost antipatic (2000) spre profund antipatic (2004), în primul rând din cauza imaginii publice deplorabile a acestuia. Însa, de la începerea mascaradei judiciare împotriva sa, am început sa îmi reconsider atitudinea si chiar empatizez cu victima probelor fabricate (dolarii dati spaga, care nu existau la data la care se presupune ca s-a dat spaga –  sunt strigatori la cer), a procedurilor încalcate (completul format cu Ioana Bogdan, plecata de la DNA ca sa judece la ICCJ fix rechizitoriul DNA), cu dreptul la aparare nesocotit (972 de martori ai auzarii contra a 5 admisi în aparare reprezinta o disproportie atât de mare, încât urla la cer „nedreptate”). Si cu ocazia martirajului judiciar al lui Nastase am vazut, desfasurate de Morar si de avortonul mintii doamnei Macovei, DNA, procedeele judiciare stalinist-securistice, gen Pantiusa sau procesele staliniste din anii ’50, cu probe masluite si lege penala întinsa ca gumilasticul.

Pe blog scriam rar, treburile din cetate pareau ca intra în normal dupa instalarea guvernului USL. Condamnarea rusinoasa a lui Nastase m-a determinat sa ies din pasivitate (cu tot respectul formal pe care trebuie sa îl port hotarârilor judecatoresti, care sunt prezumate a spune adevarul) – ce mama dracului de respect pot sa am pentru o hotarâre pronuntata de Bogdan în rechizitoriul DNA? Nu pot respecta o astfel de sentinta, la fel cum nu pot respecta sentinta stalinista prin care Monseniorul Coposu a fost condamnat la 17 ani de canal. Nu este, din punctul meu de vedere, nici o diferenta, dar nici una, între procesul politic Trofeul Calitatii si condamnarea lui Coposu la Canal. Sunt aceleasi metode de ideologizare a actului de justitie, de interpretari abuzive a unor texte de stricta interpretare si încalcari flagrante ale drepturilor omului.

Ca si Nastase, eu nu am crezut ca pot exista pe lumea asta, în România membra NATO, UE si Consiliul Europei, judecatori la ÎCCJ care sa pronunte vreo condamnare în facaturile alea de dosare. Nu zic de Nastase ca este un heruvim al politicii, dar am fost foarte încrezator ca petardele judiciare instrumentate de DNA se vor fâsâi si solda cu achitarea. Stupoare : curcile plouate de la ÎCCJ au demonstrat resursele inepuizabile de prostie si lasitate din România.

Acum, discursul multor oameni, ca mine, care doar îl simpatizau pe Nastase pentru victimizarea judiciara, s-a talibanizat : acum nu o mai cred pe Monica Macovei doar una dintre femeile acelea de care si-a batut joc Dumnezeu (rar face D-zeu o femeie si urâta, si proasta, si canalie, si betiva) ci o percep ca fiind un amestec de Suzana Gâdea cu doctor Mengele. Actiunea basista de hinghereala la Nastase s-a finalizat ca de obicei, ca orice demers al lui Basescu : cu polarizarea, divizarea societatii românesti, doar ca multa lume (majoritatea zdrobitoare) este deja cu USL (dovedit la vot) si optiunea lor politica s-a amplificat si mai tare pe fondul emotiei create de stirea tentativei de sinucidere a lui Nastase. Basescu si toti ai lui au reusit sa îsi traga singuri la gioale : „Un fleac, m-am ciuruit” pentru ca, în loc de triumful propagandistic anticoruptie urmarit, înregistreaza acum o imagine de Stalin si calaul Mengele, precum si o adversitate în cadrul populatiei nemaiîntâlnite. Basescu nu mai îndrazneste sa apara în public, pentru ca SPP-ul nu îl mai poate proteja de români. Ingrata misie pe cei din SPP.

Nu îi doresc nici macar lui Basescu, la iesirea din functie, o panarama judiciara pentru „Flota” sau casa din Mihaileanu (si muuuulte alte dosare, doar în parte stiute de public), ca lui Nastase, ci îi doresc o sa fie judecat de o maniera impartiala. Nu îi doresc o soarta ca în imaginea de mai sus, dar încep sa cred ca o astfel se soarta se apropie de el, inevitabil si cu pasi repezi. Basescu s-a ciuruit singur, pentru ca nu stie sa respecte democratia, adversarul politic, drepturile omului si regulile jocului democratic.


Băsescu a cerut în Parlamentul României chemarea Regelui Mihai

7 Martie 2012

Băsescu era negrăit: aşa că s-a gândit să se adreseze Parlamentului. Nişte cetăţeni de la balcon au scandat : „Demisia!” şi „Regele Mihai!”. Preşedintele a cerut protestatarilor, cu un tupeu de borfaş de cea mai joasă speţă, să meargă „la dânsul” şi să-L cheme. Trec peste ireverenţiozitatea apelativului „dânsul”, la ce să te aştepţi de la un marinar cultivat  pe docurile porturilor, la barbut … Parlamentarii puterii, singuri în sală urmare a boicotului opoziţiei, dintr-un pupincurism, servil şi abject, care provoacă scârba, au aplaudat furtunos replica „spirituală” a Fermecătorului. O înregistrare video a momentului aici.

Prezidementul habar n-avea ce rost are el acolo si de aceea nu a sesizat ambiguitatea „spiritelor” lui ieftine. Din calitatea sa de Preşedinte al României, el se adresează în mod oficial Parlamentului: tot ce spune de la tribună în timpul mesajului este comunicare oficială.

Aşa fiind, iau act cu satisfacţie că Jucătorul, confruntat cu proteste ale opozanţilor lui politici care i-au solicitat demisia, a achiesat cererilor şi în mod oficial, de la tribuna Parlamentului, în timpul unui mesaj constituţional, a solicitat să fie chemat Regele, în aplauzele furtunoase ale parlamentarilor puterii.

Aşa că, de acum, Îl aştept să vină, că a fost chemat în mod oficial, de actualul şi efemerul şef al statului şi parlamentarii puterii actuale, la fel de efemere.


Despre discursul MS Regele Mihai I în Parlamentul României

27 Octombrie 2011

Declaraţie prealabilă – discleimăr : Acest post este scris de către un monarhist moderat. Invităm pe orice Miţa Baston, Republicana din Ploieşti, indiferent de sex, să se abţină de la aruncarea cu „vitrion”.

Mă aşteptam ca venirea MS Regele în România şi mai ales ca invitarea Lui să ţină un discurs în Parlament să nască idiosincrazii şi isterii băşidenţiale, după hârdăul de lături azvârlit mitocăneşte de Fermecător pe 22 iunie 2011 asupra monarhiei şi istoriei României. Mă aşteptam ca Miţele Baston să hăulească isterizate şi să arunce cu vitrionul calomniei şi manipulării înspre suveran şi mă întrebam dacă este oportun şi ce va rezolva discursul ţinut în faţa Parlamentului.

Ei bine, discursul ar fi rezolvat multe, dacă nu ar fi fost boicotat de puterea oranjgutană. Ar fi fost un gest simbolic, ar fi închis cercul. Comunismul în România a început, formal, cu guvernul Groza, deci cu deschiderea Camerei de la 01.12.1946 prin discurs regal – potrivit Constituţiei de la 1923 lucrările noii Camere trebuiau deschise de către MS Regele. Această atribuţie era pur formală, Regele având un rol ceremonial. După 64 ani, MS Regele a fost invitat să se adreseze Parlamentului României, liber ales, fără alegerile trucate ca in 1946. Cercul putea fi închis, demonii exorcizaţi, împăcarea cu trecutul realizată. Comunismul nu trebuie doar condamnat, declarativ, trebuie şi exorcizat din structurile parlamentare.

Din prisma argumentului de mai sus, O admir pe MS, pentru dorinţa de a face pace cu trecutul, dorinţa de conciliere. Cercul istoriei, neînchis, ne-ar putea determina să repetăm experienţa totalitarismului. Regret că Fermecătoru’ a dat consemn pe unitate întregii puteri să boicoteze concilierea trecutului cu prezentul şi exorcizarea comunismului. Gestul este surprinzător din partea celui care a condamnat formal comunismul tot în Parlament.

Discursul regal a fost echilibrat, intenţionat vag şi în termeni generali. Am văzut cu această ocazie ce ar fi putut să fie un şef de stat echidistant, adică exact ce nu este Jucătoru’. Am văzut prestanţă, echilibru, nobleţe, adică exact ce nu are Fermecătoru’. Aceste lipsuri ale Fermecătorului explică poate atacurile mitocăneşti (complexul de inferitoritate sau conştientizarea pericolului), altfel revărsările biliare ale încrucişătorului nu se explică. Discursul Regelui a fost scris în termeni largi, generoşi, uimitori pentru mitocănia îngustă din tot spectrul politicii româneşti. De aceea cred, alături de Ciutacu, de ex., că discursul regal este un început de normalitate în troaca şi bălăcăreala jalnică numită politica românească actuală, un exemplu de urmat.   

Băsescu nu a participat, invocând neconvingător un summit amânat şi reprogramat la Bruxelles pentru a doua zi seara, deşi el nu vine niciodată cu o zi înainte la summituri europene. Boc, asemenea, invocând că, în lipsa preşedintelui, trebuia cineva să fie prezent de ziua armatei la Carei. Aş îndrăzni să atrag atenţia profesorului de drept constituţional Boc că nu el este no. 2 în stat ci Mircea Geoană, preşedintele Senatului. În plus, pentru un navetist cu avionul Bucureşti-Cluj, se pare că a uitat ce lesne se poate deplasa cu avionul şi la Satu-Mare, dacă doreşte. Discursul regal a durat opt minute, restul era o chestiune de organizare a agendei. Mi-e silă să comentez mai mult.

Roberta Anastase-Abramburica votului a lipsit fără a se sinchisi să ofere vreun pretext. Mi-e greaţă totală de personaj, dar MS se adresa camerelor reunite ale Parlamentului, deci şi Camerei Deputaţilor în care domnia sa numără voturi ca nimeni alta. Nu modeala de ciorapi şi jarteaua băsistă trebuia să participe, ci preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar aşa ceva nu avem, ci doar o infractoare încă nepedepsită, obraznică şi tupeistă.

Cel mai scandalos este comportamentul Îngrozitor de Fericitului Daniel Ciobotea, Manager corporatist şi CEO al Bisericii Ortodoxe Române, care a lipsit motivând că se pregătea pentru slujba de Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi că avea şedinţă de Board of Administration … ăăăă, pardon, de Sinod. Jalnic, pentru că Sf. Dimitrie cel Nou este pe 27.10 deci nu pe 25.10.2011, că discursul regal a durat opt minute şi că distanţa dintre Patriarhie şi Parlament este ridicol de mică. CEO Daniel Ciobotea a uitat că MS Regele a fost uns cu mir ca rege de drept divin de predecesorul său Patriarhul Nicodim Munteanu. Din punctul de vedere al celor sfinte, Mihai I este deci suveran de drept divin, uns cu mir (chestia asta cică înseamnă ceva în biserică) Băsescu este un uzurpator vremelnic al puterii iar Închinătorul la Arginţi Enervant de Fericitul Daniel ar fi trebuit să Îl trateze ca atare, măcar din respect pentru predecesorul său. Nu a fost aşa, Biserica prin miile de securişti acoperiţi în sutană fiind probabil cel mai impenetrabil, securist şi comunist aşezământ din România, cu CEO ei din frunte.

Din cauza boicotului oranjgutanilor şi Bisericii, discursul Regelui nu a putut să înlăture fractura prezentului republican cu trecutul monarhic, să ne împace cu Istoria. Deşi comunismul a fost condamnat, la sanchi, în Parlament, Ana Pauker, Bodnăraş, Pantiuşa şi cu Dej trăiesc bine mersi în România, în alte forme dar cu acelaşi fond, iar dovada o găsiţi în comentariile de sub ştirea de aici. Câte mizerii, doamne câte mizerii au putut fi împroşcate în direcţia MS !!! Câte sloganuri scrise de Ana Pauker au fost reîncălzite, ce manipulare propagandistică specifică celor mai notorii cadre de partid au realizat slugile puterii actuale!

În loc de concluzie, îi urez şi eu MS Regele zile cât mai multe. Poate că, vreodată, ne vom vindeca de comunism şi de lozincile lui şi vom putea discuta, cu calm şi raţional, avantajele monarhiei constituţionale. Să sperăm că MS va supravieţui (prea)lungului nostru parcurs spre normalitate, spre calm şi raţiune. Eu sunt actualmente venetic şi pribeag într-un stat federal organizat ca monarhie constituţională şi văd, zilnic, avantajele acestui sistem faţă de regimul autocrat al Fermecătorului, numit, formal, republică semiprezidenţială.


Scandalul DSK şi semnele de întrebare care persistă şi după renunţarea la acuzaţii

27 August 2011

Într-o postare mai veche, am opinat că arestarea lui DSK la New York pentru pretinsul viol este ori perdea de fum (pentru a abate atenţia omenirii de la ipoteticul default american) ori diversiune (pentru blocarea unui pachet consistent de ajutorare a Greciei şi menţinerea ei în marasm financiar, situaţie deosebit de lucrativă pentru Wall Street) ori retaliere, plată de poliţă pentru intenţia lui DSK, din funcţia de şef al FMI, de a amenda pactul Bretton Woods (şi a îi înlătura, în consecinţă, pe americani de la butoanele finanţei mondiale).

Între timp, lucrurile au evoluat în maniera previzibilă : imediat după demisia lui DSK de la FMI (deci aici era buba), brusc pericolul social reprezentat de persoana sa s-a diminuat şi a fost eliberat din bulău. Tot pe atunci a început coana Justiţica din SUA să bage de seamă că declaraţiile „victimei” nu prea sunt credibile şi, într-un final apoteotic, să renunţe la orice învinuire penală faţă de DSK şi punerea sa în libertate deplină (inclusiv eliberarea paşaportului).

La data primei mele postări, aveam dubii că la un hotel de cinci stele din New York, unde respectiva cameră costă trei mii de dolari pe noapte, poate să intre camerista peste clientul aflat în cameră : nu, aşa ceva nu este posibil nici la trei stele în România. Acolo, pentru trei mii de dolari, probabil că DSK avea parte de servicii hoteliere „complete” şi discrete, iar cameristele care prestau „serviciile” mai mult ca sigur că primeau „bacşişuri” generoase de la clienţi pentru „schimbarea prosoapelor”. În plus, eu cred cu tărie că un afemeiat nu este neapărat un violator, ba chiar dimpotrivă.

Însă nu o văzusem, iniţial, pe pretinsa victimă, a cărei identitate a fost ascunsă şi dezvăluită publicului larg doar acum, cu ocazia fâsâirii acuzaţiilor : Nafissatou Diallo, o huidumă de femeie, cam de 1,85 metri înălţime, cu un metru în spate, dură (doar era crescută în junglă, adică în Guineea şi în Bronx). Anchetatorii americani au fost ferm convinşi că huiduma aia de femeie, cu constituţie atletică, în floarea vârstei, la 32 ani şi vârf de formă fizică, crescută în Bronx, fusese violată de un boşorog de 65 de ani, cu cel puţin 10 cm şi 20 kilograme mai mic decât ea, de constituţie picnică, şoarece de birou şi fără condiţie fizică … Cât de trepanat să fie cineva să creadă aşa ceva?

Hai, totuşi, să presupunem, de dragul argumentaţiei, că procurorul Vance şi primii magistraţi care au instrumentat cazul DSK au fost bătuţi în cap şi au crezut, de bună credinţă, că şoarecele de birou chiar a violat ditai dromaderul într-un hotel de cinci stele. Întrebările care persistă acum ar fi :

cine îi plăteşte, cu titlu de daune materiale, lui DSK, pierderea salariului de director FMI (şi altor salarii, din funcţii similare care ar fi urmat celei de la FMI dacă numele nu i-ar fi fost terfelit)  şi cheltuielile generate de acest proces (avocaţi, domiciliu forţat etc.) care depăşesc un milion de dolari? De coşmarul încarcerării cu infractori de drept comun, perp walk sau de suferinţa familiei nu mai vorbesc.

cine  îi plăteşte lui DSK, cu titlu de daune morale, distrugerea unei cariere de finanţist şi om politic (inclusiv ratarea unei şanse reale, nu ipotetice de a deveni preşedintele Franţei)?

de ce apar şi acum, după ce justiţia a afirmat, irevocabil, că acuzele de viol nu pot fi susţinute cu material probator, în Wall Street Journal, articole care aprobă zelul aberant al procurorului Vance de a-l aresta, pune în închisoare cu infractorii de drept comun şi plimba prin faţa camerelor, neras şi cu cătuşele la mâini, înainte de a fi judecat?

Brusc înţeleg că din cele trei teorii de mai sus (perdeaua de fum, diversiunea, plata de poliţe) cea din urmă încă se verifică şi acum, post factum. DSK a iritat băieţii de pe Wall Street cu dorinţa de a rediscuta acordul Bretton Woods. Altminteri nu înţeleg de ce WSJ se chinuie, din răsputeri, să îl mânjească în continuare (deşi a fost „albit” de justiţie) şi de ce au făcut-o, continuu, de la arestare până în prezent. Orice european care, de dragul unui proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, s-a declarat scandalizat de plimbarea lui DSK pe la televizor cu cătuşe de mâini a fost catalogat de WSJ ca fiind continental destrăbălat cu moravuri Ludovic XV în cap. Cel care se mira despre cum a fost posibil să fie violată coşcogeamite vlăjgană de muiere de către un bătrânel fără suflu, i se reproşa imediat misoginismul şovin. Orice om cu judecată care se întreba dacă măsura arestării este justificată de interesele instrucţiei penale şi este proporţională cu inconvenientele pe care le generează i se răspundea, de către vestalele zălude ale justiţiei,  că dreptatea trebuie înfăptuită, cu orice preţ. Bineînţeles că în corul acuzatorilor lui DSJ s-au grăbit să se adune jurişti de doi lei, foşti miniştri de justiţie, care cred că justiţia se face la televizor, cu cătuşele pe mâini, în faţa camerei, nu în sala de judecată, pe bază de lege, cu probe şi dovezi.

Concluziile mele :

1. Aştept cu mare interes urmările vizitei „private” pe care, după eliberare, o va face DSK la FMI, anunţată discret pe Euronews. Să vedem … poate aflăm mai multe. Sau poate iese sânge.

2. Pe Monica Macovei, cea care lăuda justiţia americană şi cum se înfăpuieşte ea, plenar, la televizor în speţa DSK, puteţi să o scuipaţi aici. Avem probe că o merită.

3. Nu mă miră că în cablograme ambasada SUA se interesa de Monica Macovei, o punea sub supraveghere operativă ca fiind una dintre cele mai influente cinci femei din România. Am înţeles acum că Monica Macovei valorifică pe deplin avantajele colaboraţionismului cu cei puternici şi bogaţi, din moment ce îşi vinde prestigiul şi influenţa celor care sunt interesaţi de ele.