Cri, cri, cri, sesiune gri, nu credeam că-ai să mai vii

24 Mai 2011

Dar era a venit, scroafa de sesiune şi ţine şi până la sfârşitul lunii iunie. Iar pe aici se face şcoală, nu glumă. Pentru primul examen, de drept penal (atât partea generală, cât şi cea specială deopotrivă), am de pregătit vreo cincizeci de cursuri cu Note de curs (dosarul din poza de mai jos, cca 450 pagini), Codul penal (ediţia în franceză şi, dacă se poate, şi cea în flamandă, fiecare cam la 100 pagini), trei cărţi de teorie aferente Părţii Generale (peste 700 pagini), două cărţi de teorie aferente Părţii Speciale (peste 500 pagini). La asta se adaugă legile penale speciale cu jurisprudenţa (peste 700 pagini), aşa cum se poate vedea din fotografia de mai jos. Vă las pe voi să faceţi adunarea matematică a numărului de pagini care se cere a fi stăpânit pentru un singur examen din totalul de opt.

Aşa că mă înţelegeţi de ce scriu mai rar. Să nu credeţi că mă plâng. Recunosc însă că învăţatul în limba flamandă a termenilor juridici specifici dreptului penal gen „represiune”, „concurs ideal”, „participaţie”, „tentativă proprie”, „mituitor”, „victimă” etc.etc.  îl las pentru la vară, că acum îmi este imposibil, mnemonic vorbind, să fac atâta efort.

Efortul de a învăţa drept penal belgian este îngreunat de o tehnică legislativă cel puţin defectuoasă dar şi de o concepţie generală a Codului penal belgian care ţine de Evul mediu, nu de conteporaneitate (iată, avem în România lucruri indiscutabil mai bune decât occidentalii, un exemplu fiind Codul penal Dongoroz). E greu să treci de la concepte moderne la concepte de ev mediu, intelectul meu refuză să le priceapă la cât de tembele sunt.

Dar despre idioţeniile ilustre ale Codului penal belgian (dar şi despre părţile lui bune), în postări de după sesiune. Tot ziens!


Speţa DSK sau de ce este Monica Macovei poreclită, pe nedrept, jurist

20 Mai 2011

Nu te grăbi să pui pe seama răutăţii ceea ce se poate atribui prostiei„. De multe ori am crezut că Monica Macovei este doar o trompetă, flaşnetă sau vuvuzelă de-a lui Bălălău în pedelic şi la Strasbourg. Acum încep să bănuiesc că doamna Macovei este „intellectually challenged„, „not brain-cell gifted” sau cu lipsuri de mobilier la mansardă, vâzând cu câtă uşurinţă scrie prăpăstii de un tembelism cutremurător pe propriul blog, mai ales în cazuri de toată lumea cunoscute, cum ar fi cel al lui Dominique Strauss-Kahn.

Astfel, vestala cea zăludă a justiţiei juisează pe propriul blog la arestarea lui DSK : „In democratie legea se aplica egal pentru toti, judecatorii aresteaza si inalti politicieni, catusele nu sunt show si nici instrument politic, politicienii nu ameninta judecatorii„. Simpluţă în raţionament, vestala portocalie nu face distincţia între atingerea iremediabilă adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane publice, şeful FMI, candidat anunţat la prezidenţialele din Franţa, beneficiar al prezumţiei de nevinovăţie, prin plimbarea în cătuşe la televizor, între un tratament degradant pentru şeful unei instituţii internaţionale prezentat nebărbierit şi fără cravată, între violarea imunităţii diplomatice şi arestarea abuzivă a unui înalt reprezentant de la bordul unei aeronave aparţinând unui alt stat, etc. etc. Nu, vestala nu vede nimic din elementele suspecte ale arestării şi aplaudă „înfăptuirea, la televizor, a justiţiei à l’americaine, după modelul asasinării lui Bin-Laden – întâi îl spânzurăm şi-apoi îl judecăm, exact ca-n fabula lui Grigorescu. Mai mult, vestala neprihănită a justiţiei absurde consideră întemeiată motivarea judecătoarei care a respins cererea de eliberare pe cauţiune a lui DSK pe motiv că „îi era teamă că va fugi” (s.n. – profităm de ocazie pentru a reaminti muzei justiţiare Macovei că teama este un sentiment şi nu un raţionament, deci valoarea motivării în cazul respingerii primei cereri de eliberare a lui DSK sub cauţiune este zero barat).

Pe de altă parte, doamna Macovei nu numai că dă dovadă de pauperitate, de perniciozitate a raţionamentului, de lipsă de nuanţe atât de necesare, dar este şi ipocrită, pentru că „uită” de :

  1. casa din Mihăileanu, infractor Băsescu
  2. tâlhărirea, în văzul camerei, deci probat dincolo de orice dubiu, a unei jurnaliste de telefonul mobil, infractor Băsescu
  3. dosarul „Flota” – inculpat Băsescu
  4. loviri şi alte violenţe asupra unui copil minor, infractor Băsescu (ştim, pixelul albastru, sa-ti fie ruşine, Dinu Patriciu)
  5. numărarea cea minunată de voturi Anastase, perdelele Lenuţii Udrea, scândurile lui Ridzi, nevasta lui Botiş – etc.

Pentru Băsescu, Udrea, Ridzi şi gaşca lor, imunităţile şi garanţiile procedurale sunt bune, benefice şi justificate. Pentru duşmanii lor politici Năstase, Niculescu, DSK (la tura asta), nu. Câtă ipocrizie … munţi de ipocrizie.

Să nu mai zic de civil – de ce nu execută Băsescu o hotărâre irevocabilă sau de ce nu poate fi executat silit Băsescu de doi ani ?? (ştiţi speţa cu procesul pierdut de Băsescu cu cei de la Cotidianul, hotărâre irevocabilă, învestită cu formulă executorie, toate dichisurile). Trecând peste amuzamentul cu formula executorie : „Noi, Preşedintele României …” ordonăm executarea debitorului … BĂSESCU TRAIAN, în România nici măcar prevederile legii civile nu se pot aplica pedelicilor? Câtă ipocrizie, cât tupeu, fără margini …

Îmi este personal jenă de faptul că România este reprezentată la Bruxelles/Strasbourg de un astfel de specimen, poreclit în derâdere jurist (la fel ca Boc).

Şi când zic „poreclită în derâdere jurist„, am proprietatea termenilor, deoarece un jurist cu cunoştinţe minimale de drept ar fi analizat limitele dreptului de represiune al statului, dreptul la libertate, demnitate, reputaţie, onoare al persoanei, vătămarea acestora din urmă, proporţionalitatea măsurii arestării, caracterul „necesar” al măsurii, incidenţa imunităţii diplomatice în speţă, etc. Şi abia apoi ar vorbi sau scrie, eventual încercând să vadă şi bârna din proprii ochi – infractorii din propriul partid, nu numai gunoiul din ochiul altuia.

Şi este „intellectually challanged” deoarece nu reuşeşte să producă o apologie mai credibilă, mai argumentată, mai documentată a abuzului judiciar american numit arestarea lui DSK. Înţelegem cu toţii că asta este opinia care îi convine domniei sale, acum şi aici, în politică, însă vorba lui Nea Stere : „Una e să mănânci căcat, alta e să îi lauzi gustul„.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Arestarea lui Dominique Strauss Kahn, perdea de fum, diversiune sau plată de poliţă?

18 Mai 2011

Nu, arestarea lui Strauss-Kahn prezintă elemente care o fac dubioasă din cale afară :

a) pe de o parte, este de necrezut că la un hotel de cinci stele camerista intră peste clientul aflat în cameră – aşa ceva, în condiţiile accesului cu cartelă în camere, sistem care abilitează recepţia, în orice moment, să ştie dacă este sau nu clientul în cameră, este absolut exclus.

b) şi mai stranie pare arestarea unui funcţionar al unei organizaţii internaţionale. Deşi s-a pus imediat întrebarea daca Strauss-Kahn beneficia sau nu de imunitate diplomatică, în calitatea sa de înalt reprezentant al unei organizaţii internaţionale, graba cu care s-a răspuns negativ la această întrebare este, de asemenea, suspectă. Pe de o parte, personalul FMI beneficiază de imunitate de jurisdicţie în baza art. IX din Statutul FMI iar, pe de altă parte, din cauza reprezentativităţii acestora – ei reprezintă toate statele membre ale FMI, nu numai statul de origine – răspunsul la imunitatea diplomatică a „ştroscanului” ar cam fi trebuit să fie altul, prin raportare la prevederile cutumei şi Convenţiei de la Viena care asimilează personalul organismelor internaţionale diplomaţilor, deci beneficiari ai imunităţii diplomatice.

c) un aspect pe care nu l-am auzit deloc analizat este acela referitor la arestarea lui Strauss-Kahn la bordul unei aeronave Air France. În baza convenţiei de la Chicago (1944), aeronavele reprezintă o prelungire fictivă a teritoriului statului în care sunt înregistrate, deci Strauss-Kahn a fost arestat nu pe JFK Airport, ci pe teritoriu francez. Scandalul diplomatic iscat prin cancelarii este, desigur, uriaş dar nepublic, normal, însă reacţia oficială, pubică, a Franţei este moale probabil datorită faptului că Sarkozel îşi freacă palmele de satisfacţie văzând că cel mai vizibil contracandidat al său la funcţia de prezidel al Franţei a ajuns la pârnaie şi cadavru politic.

De aceea, întâmpin dificultăţi în a crede, pe nemestecate şi fără sămânţă de dubiu, că ceea ce s-a afirmat despre Strauss-Kahn „violatorul” este adevărat, pare mai plauzibil ca Sofitel să asigure „servicii complete”, discrete, contra sumei de 3.000 dolari pe noapte pe care au încasat-o pentru apartamentul lui DSK. Însă de data aceasta, discreţia acestor „servicii” a fost folosită de cei interesaţi pentru a-l înfunda pe DSK. Cine să fie cei interesaţi de scandal? Trei posibilităţi, deopotrivă plauzibile :

1. Trezoreria SUA, aşa cum a declarat ieri, 17.05.11, persoanal, Geithner, are acum o problemă insurmontabilă, şi anume refuzul republicanilor de a vota în Congres legea care să permită majorarea plafonului datoriei publice a SUA. În clipa de faţă, datoria publică a SUA a depăşit de ceva vreme 100 % din PIB iar potrivit unei legi postbelice, aceasta nu are voie să depăşească maximumul istoric de 109% înregistrat la sfârşitul războiului. Astfel, aşa cum S&P a avertizat, SUA vor intra în incapacitate de plată în 11 săptămâni !!! (august 2011 cel mai târziu), deci Grecia, care va intra în incapacitate de plată la sfârşitul lui 2012, începutul lui 2013, stă mult, muuuult mai bine. Deci scandalul cu DSK este perdea de fum, pusă în practică partea interesată – trezoreria SUA , ca să se acopere adevărata problemă a falimentului SUA şi adevăratelor ştiri care trebuiau transmise.

2. Altă opinie vânturată (credibilă) are în vedere faptul că „ştroscanul” pleca de la NY pentru a discuta cu cancelarul Merkel despre ajutorarea Greciei, DSK fiind un mare pro-european, prieten al lui Papandreou  şi sprijinitor al Greciei în dificilul context în care se află. Cum Wall-Street este interesat de câştiguri cât mai mari din spread-uri cât mai largi la împrumuturile elene, rezolvarea problemelor Greciei este ultima lor preocupare, convenindu-le (financiar) mai mult situaţia tulbure de acum. Deci pentru a împiedica acordarea unui pachet de ajutor suplimentar din partea UE (a se citi Germania) către Grecia, s-a creat diversiunea arestării lui DSK pentru viol (probabil „violuri” din astea i se întâmplau lui DSK de fiecare dată la cazarea la Sofitel).

3. Ultima teorie a constipaţiei …. pardon, conspiraţiei, este ceva mai tenebroasă dar pare plauzibilă deopotrivă. Se pare că DSK s-ar fi pronunţat deschis şi hotărât pentru rediscutarea acordului Bretton-Woods (renunţarea la etalonul dolar, adică la dolarizarea economiei mondiale, ceea ce ar implica rediscutarea ponderării votului în FMI şi, deci, dispariţia dreptului de veto discreţionar al SUA din cadrul FMI). Ori băieţii de pe Wall-Street nu îi pot ierta aşa ceva, deoarece îi înlătură de la butoanele economiei mondiale şi îi face, din maeştri păpuşari, simpli spectatori. La câţi bani sunt implicaţi, se explică lesne că este o plată de polită – se inventează acuzaţii puerile, se „uită” de imunitatea diplomatică a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale şi se violează imunitatea de jurisdicţie a statului francez asupra aeronavelor înregistrate în Franţa.

PS : Din consideraţie pentru prezumţia de nevinovaţie, nu postez şi pozele scandalos de umilitoare cu şeful FMI în cătuşe. După „justiţia” înfăptuită cu Bin-Laden, cazul DSK, plimbat cu cătuşe la mâini înainte de a fi judecat, este emblematic pentru „justiţia” made in USA.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Vedi Roma e poi muori

14 Mai 2011

Italienii nu cred că ar trebui să se refere la Napoli în faimoasa zicală Vedi Neapole e puoi muori, ci la Roma. Roma, pe lângă asemănările cu Bucureştiul (încins şi prafuit, plin de gropi şi aglomerat, murdar şi împuţit) are o grămadă de deosebiri : de pe vremea Romei clasice, aici se îngrămădesc, se adună splendori ale artei : pictură, sculptură, arhitectură, spre deosebire de plăcintele de beton sau viloanţele de prost gust ţopârlan de pe la noi.

Deşi mi s-a părut mai mult decât evidentă folosirea artei în scopuri politice (de exemplu la Fori Traiani, San Pietro sau Pallazzo degli Uffizzi la Florenţa), ca dovadă a potenţei financiare a stăpânului politic dar şi ca o modalitate a acestuia de a-şi „cumpăra” nemurirea prin asociere cu opere de artă nemuritoare (cazul papilor Iulius al II-lea sau al lui Lorenzo Magnificul), mi se pare salutară o astfel de folosire a puterii politice sau financiare, decât ţopârlănismele lui Bălălău sau ale maneliştilor îmbogăţiţi peste noapte din Romanielica, care s-au îmbogăţit dar nu s-au boierit (şi, judecând după cum se comportă, au nevoie de cel puţin cinci generaţii până a ajunge la boierie).

Despre Roma nu vă zic decât că este un  oraş fără pereche, care trebuie musai văzut, gustat, admirat de orice om care vrea să fie împlinit. Că ar putea fi vizitat într-o lună sau un an, nu în câteva zile cât am stat noi. Că numai Musei Vaticani necesită o săptămână pentru a fi vizitat, nu ca noi, pe repede-înainte în câteva ore. Însă vreau să vă zic că la Roma, la catedrală la San Pietro, mi-am depăşit nişte limite :  limite fizice, că am reuşit să urc până pe cupolă cele 550 de trepte, cu rucsacul în spate şi copilul în braţe, pe scările în melc, dar şi limite psihice (claustrofobia mi-a provocat atacuri de panică în spaţiul superstrâmt de pe scara îngustă iar răul de înălţime, o dată ajuns sus pe cupolă la San Pietro, a reprezentat provocarea supremă).  

Nu de puţine ori am auzit întrebarea retorică : oare câţi ani trebuie să stea tehnologia şi dezvoltarea materială a Vestului în loc, ca să le ajungem şi noi, românii, din urmă? 20 de ani, ziceau unii. 50 de ani, ziceau alţii. Dar dacă cu partea materială este greu, cu partea artistic-spirituală este şi mai greu : până să ajungem noi la nivelul la care se află arta şi arhitectura în Italia, ne trebuie sute de ani. Câteva sute, după estimarea mea.

De aceea, din cauza bugetului calic alocat educaţiei şi culturii, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Lipsesc un pic

7 Mai 2011

Plecăm la Roma-Milano-Florenţa. Cu maşina, ca să vedem ce înseamnă şoferi italieni pe nervii noştri. Crăp de curiozitate  să verific dacă reclama la Volkswagen (aia cu un drum Bruxelles-Roma, cu un singur plin de carburant de 55 euro) este vrăjeală publicitară sau nu.

Mai scriu eu, din când în când. 


OUG 50/2010 – Opinia concurentă a judecătoarei CCR Iulia Antoanella Motoc

6 Mai 2011

Bănuiesc că aţi citit deja Monitorul Oficial 79/2011 referitor la decizia CCR de respingere a obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a OUG 50/2010, lege care în fapt a decapitat actul normativ de prevederile favorabile consumatorilor, creând speranţe – dar şi litigii şi masive nemulţumiri – ale consumatorilor faţă de onor băncile din România.

Auzisem încă de la data numirii în funcţia de judecător la Curtea Constituţională că doamna Iulia Antoanella Motoc este o piţi şi un izvor nesecat de tembelisme fudule (se vorbea insistent că are probleme la mansardă, cu repetate tratamente psihiatrice şi „concedii” lungi, aflasem – şi pot să confirm personal – că doamna judecător se plimbă pe forumuri pe care îşi lasă singură comentarii laudative după modelul consacrat al „admiratoarei personale a doamnei Udrea”, dar ce am citit în MO, de la madam Motoc citire, în opinia concordantă la decizia CCR 1656/2010 depăşeşte orice imaginaţie : Curtea Constituţională a României, prin vocea judecătoarei Motoc, nu recunoaşte supremaţia dreptului european faţă de dreptul intern !!!!

Cu alte cuvinte, judecătorii ăia europeni, de la Luxembourg, ori fi ei jmekeri, dar să stea la ei, la noi în Romanelica vă spunem noi ce este legislaţie de minimis în materia dreptului consumatorilor sau cum NU se aplică dreptul cetăţeanului UE la un nivel ridicat de protecţie a consumatorului, drept fundamental conform Cartei de la Nisa, devenit obligatoriu ca urmare a Tratatului de la Lisabona. La aşa Romanelică, aşa judecători şi aşa judecăţi. 

A apărut pe juridice.ro, sub semnătura profesorului Piperea (căruia subiectul OUG 50/2010 îi era foarte familiar, după cum se ştie), o opinie fundamentată şi critică la adresa Opiniei concordante a Motoacăi celei zglobii în raţionament. Vă invit să o citiţi aici.

Mă raliez opiniei critice menţionate mai sus, referitoare la caracterul esenţialmente eronat al opiniei concurente. Pe de o parte, toată, dar toată jurisprudenţa CJCE/CEJ citată – mai ales cazurile de şcoală Costa vs. Enel şi Comisia vs. Belgia 1979susţin fix contrariul concluziei din opinia concordantă, şi anume că dreptul comunitar primează faţă de prevederile constituţionale interne (în cazul Belgiei a fost necesară modificarea Constituţiei pentru punerea sa în acord cu tratatele constitutive). De altfel, aşa cum riguros s-a susţinut şi în opinia de mai sus, avem un text constituţional clar – mă refer la art. 148 alin. 2 din Constituţie care statuează preeminenţa dreptului comunitar faţă de cel intern – aşa că orice exordiu speculativ al judecătorului constituţional privind aplicarea prioritară sau neaplicarea  dreptului comunitar faţă de cel intern este un demers cel puţin hazardat, dacă nu chiar inutil, atâta vreme cât avem un text de drept constituţional pozitiv care tranşează fără dubiu problema.

Pe de altă parte, referirea din opinia concurentă la jurisprudenţa „Zo lange I” respectiv „Zo lange II” a Curţii Constituţionale a Germaniei este de asemenea eronată, deoarece judecătorul constituţional german, în caz de conflict între norma comunitară şi cea internă aplică norma comunitară numai dacă ea asigură un nivel cel puţin la fel de întins al protecţiei dreptului fundamental pe cât asigură norma internă („zo lange als…”). Cum în speţă se discuta despre transpunerea în dreptul românesc a unei norme comunitare de minims, favorabile consumatorului iar art. 95 analizat era defavorabil consumatorului, referirea la jurisprudenţa „Zo lange” nu îşi are rostul şi se prezinta a fi doar un text scos din context şi folosit ca pretext, folosit năucitor de nelalocul său.

În final, remarc că, de fapt, prin opinia concurentă, principiul indiscutabil al preeminenţei dreptului comunitar faţă de dreptul intern este pus sub semnul întrebării, din moment ce în concluzie se distinge (eronat şi artificial, de altfel) între seturi de norme juridice : setul de norme comunitare şi setul de norme interne, contrar art. 148 precitat şi a jurisprudenţei constante, de decenii, a CJCE/CEJ precum şi fundamentelor tratatelor constitutive. O atare interpretare este făţiş antieuropeană şi anti-CEJ şi riscă, dacă este generalizată în jurisprudenţa CCR, să expună România, ca stat, la condamnări pe procedura de infringement.

Mă întreb serios dacă ambasadorul României la Bruxelles, personal, are sau nu probleme în îndeplinirea mandatului său de susţinere a intereselor României la UE, din cauza poziţiei antieuropene exprimată făţiş, în documente oficiale publicate în MO, de către un judecător al CCR care se întâmplă să fie însăşi consoarta sa … Dar dacă îmi amintesc că acelaşi judecător CCR, care era şi judecător ad-hoc la CEDO, a hotărât contrar jurisprudenţei CEDO – decizia 872/2010, cu diminuarea pensiilor, parcă nu mă mai mir aşa de tare de lipsa de greutate a cuvântului României la luarea unor decizii în Consiliu, de ex.

În final, ca bonus, cea mai sugestivă poză a sexy-bănăţencei sau piţi-judecătoarei de la Curtea Constituţională, mai jos. Vă las pe dvs. să concluzionaţi dacă din cadru lipseşte roba de judecător la CCR  sau soba de teracotă.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Bălălău ne crede tâmpiţi când afirmă că scutul antirachetă nu ne costă nimic

4 Mai 2011

A ieşit Bălălău la televizor, după şedinţa CSAŢ şi a declarat că vom avea un scut antirachetă american, amplasat la Deveselu, judeţul Olt. Pentru că e criză şi Bok-Băsescu-Udrea au tăiat din pensia ţaţei Floarea din Deveselu, dar şi din salariul învăţătorului din sat, Bălălău a avut grija (suspectă) de a preciza că respectivul scut antirachetă este moca, oferit de americani, gratis, că pe noi nu ne costă nimic.

Bălălău ne crede tâmpiţi, din câteva puncte de vedere. În primul rând, uită că americanii sunt cei care au inventat zicala „There is no such thing like a free meal” (Nimic nu e pe gratis, într-o traducere aproximativă). Deci, venind de la americani, cei care au inventat conceptul, e clar că scutul rachetă nu poate fi gratis, ci costă. Mult.

În al doilea rând, există o lege a politicii : „Do Not Believe Anything Until It is Officially Denied„. Cum Bălălău a negat oficial că România va suporta vreun cost al respectivului scut, am înţeles imediat că îl vom plăti cu vârf şi îndesat.

În final, Bălălău îşi imaginează că nimeni nu va pricepe că între tăierile din pensii şi salarii, pe de o parte, şi scutul antirachetă, pe de altă parte, este o legătură de cauzalitate directă.  Chiar dacă nu va mai avea bani de medicamente de inimă şi tensiune compensate, ţaţa Floarea va muri netratată dar fericită că are ditai scutul antirachetă deasupra mormântului, motiv pentru care va vota pedelicul, de pe lumea ailalată, la alegerile din 2012.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!