OUG 50/2010 – Băncile nu se trezesc la realitate, nici măcar în ceasul al douăsprezecelea sau treisprezecelea

12 Octombrie 2010

Citesc şi mă crucesc citind o transcriere a poziţiei dlui Radu Gheţea, preşedintele ARB şi preşedinte CEC, comunicată Comisiei de Finanţe – Bănci a Camerei Deputaţilor, camera decizională care discută în prezent  legea de aprobare a OUG 50/2010.

Aşa cum  era previzibil, băncile nu au făcut mare lucru până acum , sigure pe lobby-ul eficient, de rezultat, pe care îl vot face direct înaintea Comisiei de finanţe-bănci a Camerei Depuţaţelor. Spre surprinderea lor, din cauza impactului mediatic uriaş generat de discutarea în comisii a OUG 50/2010 şi de mobilizarea exemplară a grupurilor de clienţi nemulţumiţi de bănci, ARB observă că acum lucrurile nu merg cum ar fi trebuit. Dezbaterile în Comisie sunt îngreunate de puncte de vedere contradictorii, unele exprimate de Consiliul Concurenţei sau ANPC, care contravin flagrant poziţiilor partinice ale ARB. Sprijinul din partea BNR este timid şi limitat, astfel încât întoarcerea pe dos a prevederilor de favoare ale OUG 50/2010 nu mai este aşa de sigură precum părea. Să nu uităm că legea va fi votată de politicieni care sunt animale politice, avide de voturi, deci respingerea amendamentelor ARB se prezintă ca fiind un proiect cât se poate de ispititor pentru politicienii în mâna cărora stă putea de decizie finală.

Ce mă miră pe mine este că marii preşedinţi de bănci nu înţeleg nici acum pe ce lume se află. Clienţii se organizează pe căprării ca să lupte împotriva lor şi ei cred că dacă li se ia arma cea mai periculoasă din mână (OUG 50/2010), gata, s-au calmat, s-au destrămat, au plătit toate ratele cele nesimţite şi am revenit iar la business as usual?

Nu, de la data la care s-a format o aşa de mare masă critică de nemulţumiţi, business-ul nu va mai fi NICIODATĂ as usual. Percepţia publică a băncii, de cămătar hoţ dar cu patalama BNR, nu se va sterge nici într-un caz ca efect al evirării OUG 50/2010 prin amendamente pe la comisiile de specialitate. Totodată, mi se pare că dl. Gheţea a comis o indiscreţie (cu valenţe de prostie cât casa)  când a declarat : Problema e ce se doreste? Se doreste sa fie redus costul creditului acordat fiecarui client (fireşte, ce dracu’ crezi că vor clienţii????), atunci vorbim de un impact fiscal mult mai puternic asupra economiei romanesti (ce vorbe mari şi late ştiu să mestec, uimiţi-vă). Sistemul bancar ar slabi foarte mult si nu cred ca asta isi doreste Romania (eşti sigur, domnule Gheţea, că omul obişnuit, cu credite vrea să fiţi în continuare atotputernici? eu nu cred).

Nu, oamenii ăştia nici măcar acum, când, de dragul interesului imediat, ar face bine să nu îşi antagonizeze clienţii sau să mimeze măcar înţelegerea faţă de nevoile lor, ei bine, oamenii aştia spun cu subiect şi predicat că ei pierd bani şi pierd putere şi că le este asolut indiferent dacă pentru banii şi puterea lor românul de rând este stors ca o lămâie.

Citeam săptămânile trecute în presa engleză că HSBC a lansat creditul ipotecar cu dobândă variabilă, compusă din dobânda de politică monetară a Băncii Angliei (acum 0,5%) plus o marjă fixă de 1,75%, adică per total 2,25%.  Da, am citit de şapte ori, să fiu sigur că văd bine. Era un credit ipotecar dat cu 2,25% pe an, DAE 2,25%, asta în condiţiile în care rata inflaţiei anul ăsta la ei se apropie de 3%, deci cel puţin anul ăsta debitorul este în câştig şi din cauză de inflaţie.

De ce în Anglia se poate să se dea credite cu 2,25% şi în România cu 12%? Hai să încercăm explicaţii :

a) pentru că în România, băncile fiice sunt mulse în fel şi chip de băncile mamă, prin contracte cu obligaţii vădit disproporţionate în defavoarea filialei, de pe spinarea dobânzilor şi comisioanelor plătite de fraierii de români.

b) pentru că băncile din România au cheltuieli extravagante cu tehnica de calcul şi informatica, de frizează nebunia – caz din practică – eu personal am achiziţionat un laptop en detail, cu un preţ la jumătate decât preţul de achiziţie en gros plătit de o bancă locala pentru absolut acelaşi laptop care între timp se şi uzase moral.

c) pentru cheltuielile demente cu sediile, cu paza, furniturile, etc.

Gheţea nu spune că marea majoritate a managerilor din bănci, poate şi el, sunt nişte manageri submediocri spre jalnici, nu, vorbeşte despre slăbirea băncilor ca efect al adoptării OUG 50/2010. Ar trebui să compare dobânda din Anglia, de 2,25%, DAE 2,25% cu cea practicată în România 10%, DAE 13% şi apoi să îşi ceară scuze faţă de toţi clienţii băncilor româneşti pentru lipsa de obraz şi corectitudine manifestată de ARB pe tema OUG 50/2010.

PS: OK, ştiu că, la ce manageri proşti sunt, băncile din România nu pot oferi credite cu 2,25% dobândă, dar măcar la un DAE 7% chiar nu vor să se gândească? Că 31.12.2011 vine mai repede decât s-ar crede.

Anunțuri

Anatomia unui miracol

10 Octombrie 2010

Ca toţi băieţeii care nu au depăşit vârsta mentală de 4 ani şi care sunt şi rămân obsedaţi să afle care sunt resorturile care fac ca maşinuţa lor preferată să se mişte şi să facă „nii-noo, nii-noo”, curiozitate care nu îi lasă până nu demolează biata maşinuţă cu totul, azi m-a uitat la maţele unei lucrări ale lui Bach, şi anume la „Fecit potentiam” din Magnificat BWV 243, în speranţa că îmi voi explica cum este generată şi cum funcţionează mierea de clopotniţă din care Bach are cu asupră de măsură. 

Anatomia minunii o găsiţi AICI.

Spre uimirea mea, nimic mai simplu şi nimic mai complicat. Totul începe cu o pauză de un sfert de notă pentru toţi soliştii, cu excepţia tenorilor, şi totul debutează  ca un contrapunct, aspect care îi conferă atât de mult dinamism. Apoi, tenorii sunt daţi la o parte ca purtători ai melodiei şi, din patru în patru măsuri, suportul omofonic al melodiei este reprodus pe rând de către altiste, apoi de sopranele secunde, apoi de başi şi, în final, de sopranele prime, pentru ca în măsura 22 să se revină în atât de doritul  unison. Apoi urmează încă un fugato scurt, urmat din nou de contopirea vocilor în unison, în cea mai dulce armonie a mierii de clopot.

Deşi am înţeles cum funcţionează miracolul, nu l-aş putea în veci reproduce. Nu aş putea să imaginez că un fleac precum legato-ul tenorului din final poate genera o emoţie aşa de spectaculoasă. Minunea, deşi explicată, rămâne minune, pentru că neuronul meu nu este în stare să imagineze măcar o notă din „leşul boului armonios” ţinut de Bach în spate de atâtea secole.

PS :  [Dominus] dispersit superbos mente cordis sui, deposuit potentes de sede et exaltavit humiles. Tata Uraniu vede în globul lui cristal că acelaşi lucru se va petrece în curând şi în România. Om vedea dacă Bach era şi sibilinic.

Caeterum autem censeo Basescu esse delendum!


Culmea cretinismului şi tupeului : Iulia Antonella Moţoc

8 Octombrie 2010

Tot răsfoind Monitorul Oficial în căutarea deciziei CCR referitoare la legea pensiilor, mi-am lăsat ochiul să zburde un pic şi pe Decizia 1106/22.09.2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR.

Ce mi-a atras în particular atenţia a fost opinia concurentă a doamnei Moţoc la această decizie, publicată în Monitorul Oficial 672/04.10.2010, pe care am lecturat-o cu atenţie. Concluzia : dacă nu e şi vocal, dacă nu scrie ceva, dacă nu e şi fudul, cu coada pe sus, prostul nu e prost destul.

De ce am astfel de concluzii categorice : pentru că opinia concordantă a doamnei judecător, mare profesoară mare de drept, este o platitudine sforăitoare, din perspectiva primului considerent, şi o imbecilitate crasă, de neimaginat, din perspectiva celui de-al doilea.

Primul considerent al opiniei concordante este o banalitate plată, sforăitoare. Cu aerul doct că a descoperit, vorba lui Badea, miezul din dodoaşcă, madam giudice, citând din autori din 1913 numai de dânsa ştiuţi, se referă la izvorul material al dreptului, o chestie de o banalitate ucigătoare, care este studiată de toţi studenţii de anul I la drept, atât la TGD cât şi la civil (introducerea în dreptul civil, izvoarele dreptului civil, Beleiu 1995, p. 43). Numai că doamna giudice nu putea, doamne-fereşte, să se refere la Beleiu, cum ar fi făcut toată lumea, prea îl ştiau toţi, aşa că se referă la surse doctrinare numai de domnia sa ştiute, ca să ne dovedească nouă ce dăşteaptă este şi câte coperţi de cărţi a văzut. Penibilul este uşor de observat pentru toată lumea care a citit măcar manualele obligatorii la drept. Penibilul nu este însă deplin dacă nu emană de la CCR, prin opinie separată.

Cel de-al doilea considerent este nu IMBECIL, ci HALUCINANT DE IMBECIL. Madam giudice „ceartă” Curtea Constituţională, prin opinia sa totuşi concordantă că, în decizia sa din 22.09.2010, CCR nu face referire la jurisprudenţa recentă a CEDO în materie, sens în care face prostia să şi citeze Reina et alii c. Italia (decizia CEDO din 28.09.2010) sau Franger c. Austria (decizia CEDO din 23.09.2010).

După cum vedeţi cu ochiul liber, deciziile CEDO la care madam Fâs face referire în opinia separată sunt ulterioare datei pronunţării CCR , deci cu alte cuvinte CCR trebuia, la data pronunţării (22.09.2010) să aibă în vedere hotărârile CEDO care urmau să se pronunţe a doua zi (Frangner, in 23.09.2010) respectiv într-o săptămână (Reina, 28.09.2010). Să vă mai spun că respectivele hotărâri nici acum (08.10.2010) nu sunt definitive? Mai aveţi vreun dubiu că blonda de la CCR sau sexy-bănăţeanca este halucinant de tembelă şi fudulă?

Pe lângă tembelismul fudul, atroce, trebuie să îi recunoaştem blondei de la drept marile merite care au propulsat-o pe funcţie : este soţia lui Mihnea Moţoc şi prietenă cu europarlamentarul PDL Cristian Preda, fiind totodată un slugoi obedient al lui Bălălău la CCR (vezi votul pe legea pensiilor, dat contrar jurisprudenţei CEDO), instituţie pe care, după cum vedeţi, o discreditează imediat cum deschide pliscul şi slobozeşte tot felul de tembelisme sinistre.

Într-o ţară normală la cap, un magistrat nu şi-ar exercita abuziv dreptul de a face opinii separate sau concordante aşa, la mişto, numai ca să vadă lumea ce frumos şi deştept este el, mânca-l-ar mama (am mai scris despre asta, aici). La fel, într-o ţară normală la cap, un jurist, care cere curţii să ia în considerare jurisprundenţa CEDO din viitor, ar trebui fie dat afară ca nebun, fie suit într-o maşină a timpului. Numai că la noi astfel de jurişti, mari profesori mari de drept, sunt numiţi pe funcţii de demnitate publică de către Bălălău, ca o metaforă a unui regim de tembeli incompetenţi, cu Bălălău în frunte.

Caeterum censeo Băsescu esse delendum!


Vechiul Cod Civil – Despre bunuri şi despre osebitele modificări ale propietăţii

5 Octombrie 2010

Zilele astea, când stam io aşa şi mă deprimam că sunt de doi ani în Belgia sau Blegia, ziceţi-i cum veţi considera de cuviinţă, dar nu am reuşit să învăţ mai nimic din limba de lemn juridică în flamandă, o idee simplă îmi sparse capul într-o librărie : da’ de ce nu cumpăr io un Cod civil bilingv? Oricum trebuie să studiez Codul civil belgian pentru examene, de ce nu fac io doi în unul, învăţat de drept material şi de vocabular de lemn totodată. Spre surpriza mea, Codul civil belgian era identic şi la fel cu ceea ce ştiam deja din şcoală, ataşez mai jos proba.

Da, uitaţi-vă la conţinutul concret al textului şi deschideţi art. 461 şi urm. C. civ. de la noi, o să vedeţi că textele sunt la fel, numa’ că în română traducerea cam lasă de dorit sau e proastă cu spume, în rest este vorba de identitate.

Bineînţeles că a doua coloană îmi dă dureri de cap. „Goederen uit hun aard of door hun bestemming …”, parcă latră câinii în Giurgiu (pronunţia este şi mai hidoasă decât grafia), nici nu îţi vine să crezi că este vorba de imobile prin natura lor sau de imobile prin destinaţie.

Da, este vorba de acelaşi Cod civil, codul napoleonian, care este în vigoare în Franţa din 1804 şi în Belgia din 1839. De ce trebuie abrogat codul nostru civil, actualmente în vigoare, care este mult mai tânăr (abia în 1865 făcu şi el ochi) şi ferice  decât matusalemicul cod napoleonian? Ce este anormal sau revolut în circuitul civil din Belgia sau Franţa, de trebuie să renunţăm la o soluţie tradiţională verificată şi răsverificată în practică, reprezentată de vechiul cod şi să ne apucăm să promulgăm un text nou, făcut aiurea, pe genunchi şi care este plin de prolixităţi sau texte care se bat cap în cap?

Cred că „specialiştii” din Ministerul Justiţiei de la noi au categoric delirul grandorii dacă vor să dărâme un monument legislativ redactat pe parcursul a zece ani de o comisie de jurişti remarcabili, verificat de peste două sute de ani în practică şi să pună în locu-i un fâs cu arome artificiale de act normativ, motiv pentru care le recomand cu căldură duşuri reci şi geci cu mânecile încheiate la spate cu nod, poate se vindecă de diaree normativă.