Vizita mea în Anglia, pe repede-înainte (ziua II)

31 Martie 2011

A doua zi în Anglia a debutat şi s-a petrecut, în mare parte, sub zodia autobuzului, deoarece căile ferate erau în reparaţii generale (anunţate, dar calea ferată, mai rapidă, ieftină şi comodă nu a fost din păcate disponibilă în ziua de duminică). Am plecat din Bath cu autobuzul până în Bristol, iar din Bristol am luat un alt autobuz pentru Wells, la catedrala arhiepiscopală (foto mai jos).

Acolo am asistat la ceremonia de depunere a jurământului de către noul şerif de Wells, în catedrala arhiepiscopală anglicană din Wells. Din păcate (dar previzibil), la ceremonia de „ungere” a  noului şerif accesul cu camere de filmat, aparate de fotografiat, telefoane mobile era  strict interzis, deci poze ioc, in afara celor făcute afară celor doi asistenţi călări ai şerifului – care au străjuit intrarea în catedrală  (mă fălesc că l-am surprins pe unul dintre asistenţi în timp ce vorbea la mobil, ceea ce îl făcea ridicol în procesiune).

Procesiunea a fost una tipic englezească : cucoane cu pălării cu boruri mari, domni în frac sau în ţinute oficiale („robes of state”), unele mai ridicole decât altele, însă o limbă engleză ireproşabil vorbită. Totul s-a desfăşurat cu precizie de ceas (exista un maestru de ceremonii care a condus întreaga procesiune în detaliu, până la a aşeza pe fiecare invitat pe locul prestabilit cu mare grijă de dinainte; locul nostru era undeva în fundal, pe margine, dar este normal, având în vedere cât de insignifianţi dpdv social eram şi cât de informal eram îmbrăcaţi, de pe drum venind …).

Am văzut trei lorzi (uşor de recunoscut după robele roşii tivite cu hermină), un judecător de High Court (probabil „the visiting judge”, recunoscut după robă roşie dar fără hermină, cu lavaliera meseriei juridice şi „silly whigs”, perucile alea caraghioase specifice ale englezilor în instanţă), judecători de „county court” cu robele lor violet cu negru şi „silly whigs”, barristeri în robe negre, cu lavaliera-guler şi „silly whigs”, ce mai, toată floarea juridică a ţinutului era în păr (şi peruci) prezentă. În rest, toate notabilităţile locale (primari, viceprimari, consilieri), dar nu i-am putut recunoaşte după colanele sau sceptrele purtate – probabil nici englezii sadea de rând nu pot, preoţime câtă frunză şi iarbă, toţi în „robes of state” sau în odăjdii de ceremonie, trompete şi surle şi trâmbiţe, procesiune care s-a desfăşurat într-o ordine imposibil de conceput pentru capul meu de român. 

Senzaţia generală a procesiunii de depunere a jurământului de către noul şerif de Wells a fost cea a unei societăţi engleze precis şi clar stratificate, cu locuri prestabilite pentru fiecare membru, cu privilegii care se perpetuează şi sunt păstrate de clasa de sus încă din feudalism până în ziua de azi cu ferocitate, de asemenea o imixtiune halucinantă a bisericii în politică şi viaţa socială (înalţii prelaţi fiind şi ea printre privilegiaţi).

Deşi ni s-a explicat că tradiţia desemnării de şerifi datează din secolul al XI-lea, că atunci numirea în funcţie fără procesiune religioasă nu se putea imagina iar ei fac, în virtutea tradiţiei, aceeaşi procesiune religioasă ca acum 1000 ani, mie tot mi s-a părut iritantă intervenţia Bisericii în procesul de numire în funcţie şi depunere a jurământului de către un funcţionar public (că doar asta este, în definitiv, şeriful, un funcţionar public, reprezentant al regelui în teritoriu, cu atribuţii mai mult ceremoniale şi caritabile în ziua de azi). Dar deh, Biserica anglicană este biserica de stat, care, de la Henric al VIII-lea încoace, jură credinţă suveranului la încoronare, deci pe undeva se putea susţine că autoritatea de stat a monarhului, Elisbabeta a II-a, se exercită şi prin biserica de stat al cărei şef este, că Elisbabeta era prezentă la ceremonia administrativ-religioasă prin prelaţi.

În concluzie, snobul din mine s-a gâdilat că a văzut episcopi, lorzi, primari, judecători, robe, peruci pudrate, culote şi ciorapi albi lungi, plastroane şi lavaliere, colane, sceptre şi distincţii, cucoane cu pălării cu boruri şi voaletă, fracuri, ţilindruri şi mănuşi albe, o ceremonie de investitură tipic englezească, cu surle, trâmbiţe şi maestru de ceremonii. Solemnitatea constipată a ceremoniei mi-a evocat, în mic, ceremoniile de învestitură din Parlamentul englez sau, de ce nu, dar în şi mai mic, ceremoniile de încoronare a suveranului britanic.

Totodată, mi s-au arătat direcţiile în care va evolua şi la noi Biserica ortodoxă, după ce rezervele de fariseism şi bigotism la români, atât de ubicuitare în prezent, se vor epuiza (cam într-o generaţie, cel mult două) : Biserica va lupta să dobândească o vizibilitate şi autoritate politică şi socială cât mai mare, dacă va pierde autoritatea religioasă. Iar puzderia de biserici clădite de-amprostea după Revoluţie vor ajunge ce au ajuns alte biserici în Anglia : cârciumi (mâncătorie, băutorie şi jocuri mecanice), aşa cum am văzut eu a doua zi în Exeter.

După învestitură, am plecat spre Exeter, drumul cu autocarul (din lipsă de trenuri aflate, cum spuneam, în revizie generală) mâncându-ne cam tot restul zilei. Dar despre Exeter şi ce gafă am comis acolo, în episodul următor.


Orson Welles în perpetuă actualitate : „Patru picioare bine, două picioare rău!”

28 Martie 2011

Stând şi meditând la strategia de comunicare a pedelicului (mă refer atât la presa înrolată făţiş în solda Guvernului, precum Hotnews, EvZ, Labeunu, RL, dar şi la acoperiţii din presa online sau infiltraţi „de cealaltă parte a presei”), aşa cum s-a vădit ea cu ocazia promovării şi apărării tezei lui Bok pe tema modificării Codului muncii, ajung la concluzia că este de o simplitate uluitoare :

a) începi discursul cu concluzia (ipotetic justă), aşa cum bine procedează Băsescu;

b) indiferent de contraargumente şi se aduc, revii la concluzia cu care ai inceput şi decredibilizezi orice contraargument prezentându-l ca nelegitim prin raportare la pretenţia de justeţe a concluziei cu care a debutat discursul;

c) un cor asurzitor de presari aserviţi (declaraţi sau acoperiţi) vor susţine aceeaşi concluzie aparent justă până ce orice idee contrară este acoperită şi nu mai poate fi auzită de public.

Să mă explic. Multinaţionalele (Unilever, Procter&Gamble, băncile etc.), observând oportunitatea uriaşă creată de criza economică dar şi de cel mai slab guvern din istoria României, au cerut prin pârghiile lor de influenţă (ambasadori, cum este Taubman, în faţa căruia Bălălău cade în genunchi şi desface gura rotund) să se modifice Codul muncii, pentru a obţine o reducere a costurilor cu mâna de lucru a bananierilor de români şi pentru a îşi putea menţine profiturile la acelaşi nivel de dinainte de criză, pe spinarea scăderii salariilor sclavilor de români, desigur. Proiectul avea partea lui de „appeal” pentru pescuitorii în ape tulburi gen Bălălău, deoarece, prin sărăcire, românii independenţi financiar, deci greu de controlat, puteau fi manipulaţi sau speriaţi, deci stăpâniţi prin teroare, aşa cum ştie un pecerist de frunte cu mentalitate stalinistă ca Băsescu.

În concluzie, se deschide comunicarea cu prezentarea, de către Andreea Vass şi Videanu a proiectului „de reformă” a relaţiilor de muncă (observaţi că deja au comunicat concluzia – reforma, cine ar îndrazni să se opună reformelor, deoarece reformele sunt bune, sunt necesare, nu?) coroborat cu reformarea (idem) a prevederilor sociale (fără prea multe detalii, că se prindeau fraierii, era vorba de suprimarea CCM la nivel naţional şi de ramură, de lipsirea de conţinut a dreptului la grevă, dar toate în numele „reformei„).

Au existat, fireşte, persoane izolate (ca mine) care s-au aplecat asupra propunerilor concrete de modificare a legislaţiei muncii şi au ridicat numeroase obiecţii (sporirea gradului de dependenţă a salariatului faţă de angajator, multiple ilegalităţi izvorând din Constituţie sau convenţii OIM). Imediat a fost pornit corul de aplaudaci, ţuţeri şi ţucălari, din presa scrisă şi din online, care au prezentat Codul muncii Boc ca fiind a) o reformă a relaţiilor de muncă, atât de necesară şi b) un document care stimulează competetitivitatea (prin criteriile de performanţă pe care le introduce). Oricine nu era de acord, indiferent de argumentul invocat, era fie comunist antireformist, fie un incompetent care astfel urmărea să îşi menţină postul (ambele mi s-au reproşat mie).

Un cor al oilor, exact ca acela din „Ferma animalelor” de Welles, care behăia încontinuu „Patru picioare bine, două picioare rău„, ori de câte ori vorbea oricine despre orice împotriva porcului Napoleon, s-a pornit imediat : Hotnews, presa scrisă, presa online, bloggeri (acoperiţi sau în solda puterii), ţuţerii şi ţucălarii s-au sincronizat să behăie la unison împotriva oricărui contraargument adus pe tema modificării Codului muncii : „Nereformistule şi incompetentule!”, „Comunistule şi hahaleră incompetentă, ţi-e frică, aşa-i?”  , „Patru picioare bine, două picioare rău!”, până când au acoperit prin volumul sinergic al behăielilor orice voce critică. Dovada este că publicul larg, oamenii obişnuiţi nu au înţeles adevărata miză a modificării Codului muncii, altminteri prezenţa la mitingul din 16 martie nu ar fi fost de 8.000 de persoane, ci mult mai mare.

În final, am observat de curând reluarea procedeului patentat cu discursul început cu concluzia pe o nouă temă de casă, şi anume modificarea Constituţiei care să permită cel puţin încă un mandat lui Băsescu şi recuplarea alegerilor prezidenţiale cu parlamentarele (singura şansă ca pedelicii să rămână la guvernare, altfel nu se ştie dacă trec pragul electoral). Din fericire, concluzia cu care s-a început discursul (actuala Constituţie îl avantajează pe Năstase, PSD şi mogulii) nu a convins pe nimeni. Dar să nu zicem „hop” până nu trecem dealul, că acum încep oile cu  „Patru picioare bine, două picioare rău!” şi mai grohăie porcul suprem Napoleon din Cotroceni un discurs cu „PSD, moguli, Năstase” …

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Iată cine a condamnat comunismul şi Securitatea în Parlament

27 Martie 2011

Mă bucur că încep „serviciili” şi „agenturili” să vânture tot mai multe materiale despre trecutul lui Bălălău. Iată mai jos un extras din faimosul registru al membrilor de conducere ai PCR care primiseră aprobare de la partid pentru a depune muncă de Securitate, document despre care a vorbit Mazăre la Ciutacu în emisiune acum câteva săptămâni (înregistrarea aici), document a cărei veridicitate a fost deja stabilită prin mai multe procese în justiţie (pentru constanţeni, este vorba de dezvăluirile publicate în foileton de „Contrast” la începutul anului 1990).

La poziţia 19 îl găsim pe comunistul şi securistul Traaaaiaaaan Băăăăăseeeeescuuuuu, da, exact cel care a condamnat comunismul în Parlamentul României. Circul pe care l-a făcut atunci Vadim Tudor pare drăguţ şi simpatic prin raportare la circul sinistru executat de un comunist securist care condamna fix comunismul şi securismul sau care, după ce şi-a ascuns dosarul, pozează în campionul luptei anti-secu. Mi-e o silă nesfârşită, iremediabilă de jegul moral care se dă preşedintele României.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Vizita mea în Anglia, pe repede-înainte (ziua I)

26 Martie 2011

Am plecat sâmbătă dimineaţa devreme, cu Eurostarul, din Brussel-Zuid şi am ajuns în Londra-St. Pancras relativ devreme, iar după un mic dejun copios ne-am deplasat către staţiunea balneară victoriană Bath din sudul Angliei.

La Bath, pe lângă bijuterii arhitecturale gotice precum Bath Abbey (foto sus) m-am îngrozit de termele romane cele vestite, de-a dreptul iconice ale oraşului. În opinia mea cea umilă, peste ruinele romane (autentice) se suprapusese un ditai kitchul victorian (o tentativă ridicolă a epocii victoriene, de pe la 1890, de a recrea termele romane, de fapt  o plăcintă de beton ridicată peste ruinele termelor, făcând împosibil orice demers arheologic ulterior).

 

Peste ruinele termelor romane (supra), reconstruite cu o dibăcie foarte discutabilă, a fost construit un dom care se dorea o replică (jalnică în fapt) a Panteonului din Roma, dar decorat aşa de anacronic că te apuca voma (foto mai jos). Peste kitchul victorian se supraadăugase un kitch contemporan din plasme, videoproiectoare, multimedia, aluminiu şi plexiglas care făceau ruinele mai mult un bâlci multimedia decât un vestigiu arheologic cu vreo legătură cu istoria. Lumea s-a uitat la mine cu surprindere când strâmbam din nas. Am încercat să le explic că vin din Constanţa, că avem şi noi edificiu roman cu mozaic, izvoare termale şi băi romane la Herculane şi că nu seamănă nici bătute cu kitchul multimedia pe care îl prezentau ei.

Însă ce au făcut englezii în modernitate din izvorul termal, adică un SPA state-of-the-art, merită toate laudele din lume. Nu sunt mare iubitor de spa-uri sau aiureli de gen, dar trebuie să recunosc că după amiaza petrecută la spa a fost una dintre cele mai plăcute cu putinţă şi că a meritat cu prisosinţă banii percepuţi de englezi drept tarif de intrare. Apele termale erau răcite apoi umpleau piscinele, care nu erau doar piscine de înotat sau făcut pluta în apa mineralizată ci aveau locuri amenajate pentru jacuzzi sau masaje cu jet de apă. La etajul următor erau duşuri pentru masaj, patru saune cu esenţe volatile (iasomie, levănţică, mentă şi camfor, din ce în ce mai calde), cu băi pentru picioare şi tălpi obosite. La ultimul etaj era marea surpriză : piscina deschisă de pe acoperiş, cu o vedere fantastică asupra staţiunii Bath. Este superb să stai în chiloţi de baie pe acoperiş (afară nefiind mai mult de 6 grade Celsius) într-o piscină încălzită, să admiri peisajul (era noapte senină, cu lună), la jacuzzi sau masaj cu apă. Regret că n-am poze, că n-am cameră antiacvatică să o iau cu mine în piscină, dar cred acum cu tărie că dacă ajungeţi în Bath şi nu mergeţi la Bath Spa aţi pierdut experienţa a două ore de relaxare totală.

Doamna Udrea, poate înţelegeţi că şi noi puteam face aşa ceva, că avem ruine romane şi ape termale care se pretează la o astfel de utilizare ca spa, că numai frunzuliţele plagiate nu prea aduc turişti în Landovciois. Sau ai putea să îţi dai demisia, cu Boc şi Băsescu deopotrivă.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!


Common Law. Poprirea („Third Party Debt Order”), comparată cu Noul Cod de Procedură Civilă

24 Martie 2011

Nu aş fi putut să merg într-o călătorie de documentare în Common Law, fie ea şi scurtă, fără să mă interesez de modalitatea britanică de punere în mişcare a popririi, a executării silite tripartite (creditor urmăritor, debitor poprit, terţ poprit – third party). În primul rând, curiozitatea era de ordin terminologic, deoarece am auzit atâtea traduceri urechiste şi aproximative, în România, a instituţiei executorii specific continentale a popririi („freezing order” sau „garnishment” sau cine ştie cum mama dracului imaginaţia traducătorului cea poznaşă reinventa terminologia juridică de peste Mânecă).

Procedura este simplă pentru creditor. Acesta completează un formular tipizat (formularul N 349, ceva atât de firesc, din moment ce cererea de executare silită prin poprire nu este teză de dizertaţie sau doctorat, ci este mai mult o cerere tehnică decât una de mare artă juridică), care se timbrează cu o taxă de timbru fixă, plătibilă per debitor şi nu per terţ poprit de 100 lire sterline. Pentru persoanele fizice care nu deţin venituri suficiente, taxa de timbru nu este plătită de ei în avans şi recuperată ulterior de la debitor, ci se reţine direct de la debitor/terţul poprit.

Cererea de executare silită prin poprire se judecă iniţial în procedură necontencioasă, fără citarea debitorului. Dacă judecătorul este satisfăcut de calitatea titlului a cărei executare se solicită precum şi a faptului că executarea benevolă, deşi a fost solicitată, nu a avut rezultate, va dispune încuviinţarea provizorie a executării silite prin poprire (interim third party debt order) care, la rândul ei, îmbracă forma unui tipizat (N84). Decizia de încuviinţare provizorie a popririi (formularul N84) se comunică în original terţului poprit, iar creditorului în copie, fiind comunicată debitorului de-abia peste 7 zile după comunicarea către terţul poprit (pentru împiedicarea posibilităţii de sustragere a sumelor de bani din mâinile terţului poprit).

Încuviinţarea provizorie are ca efect indisponibilizarea sumelor deţinute de către terţul poprit, dar nu şi distribuirea acestora. În încheierea de încuviinţare provizorie a executării silite prin poprire, judecătorul stabileşte şi un termen pentru dezbateri contradictorii (hearing date) cu debitorul (care este notificat, aşa cum spuneam, cu şapte zile întârziere despre indisponibilizarea sumelor).

În acelaşi termen de şapte zile de la data primirii formularului tipizat de înfiinţare a popririi provizorii, terţul poprit, de regulă o bancă universală sau o bancă de economisire-creditare (Building society, foarte populare în UK), va dispune căutarea şi identificarea conturilor debitorului şi va comunica instanţei :

  1. numerele de cont, inclusiv IBAN;
  2. dacă respectivul cont este în debit sau în credit (cu alte cuvinte dacă banca datorează ceva debitorului sau nu cumva debitorul datorează bani şi băncii);
  3. dacă respectivul cont este creditor
  4. dacă soldul creditor al contului acoperă suma urmărită silit sau valoarea soldului în caz că nu acoperă integral;
  5. dacă banca are dreptul, potrivit propriilor Condiţii Generale Bancare, să reţină sume din contul debitorului sau să compenseze înainte de scadenţă suma din credit cu orice altă sumă care se va fi înregistrat în debit.

Poprirea, pentru terţul poprit, nu este gratuită, identificarea conturilor şi comunicarea lor către instanţă fiind supusă unor taxe care se recuperează din soldul creditor al contului.

Debitorul, după primirea copiei formularului N84, este îndreptăţit să formuleze obiecţiunile sale la cererea de executare silită prin poprire (stingerea creanţei, prescripţie, compensare etc.), în termen de cel mult trei zile înainte de data stabilită pentru şedinţa publică. De asemenea, dacă terţul poprit învederează că nu datorează vreo sumă de bani debitorului poprit sau că soldul contului este debitor şi nu creditor (cont de credit) sau că nu are dreptul potrivit propriilor Condiţii Generale să facă reţineri din sumele debitorului aflate în cont, va înştiinţa despre această împrejurare instanţa în acelaşi termen, respectiv cu trei zile înainte de data stabilită pentru şedinţa publică.

La termenul de dezbateri contradictorii, judecătorul, pe baza documentelor depuse de creditor şi, eventual, a obiecţiunilor formulate de debitor şi/sau terţul poprit va dispune fie transformarea popririi din provizorie în definitivă (Final Third Party Debt Order) fie va respinge cererea (cu consecinţa încetării oricărei indisponibilizări). Dacă judecătorul admite cererea, va emite Final Third Party Debt Order (tot un formular tipizat, N85) pe baza căruia sumele indisponibilizate dar şi cele ce se vor indisponibiliza în viitor sunt plătite direct creditorului urmăritor.

După cum observaţi, faţă de sistemul actual al popririi din Codul de procedură civilă român (art. 452 şi urm.), dar şi a Noului Cod de Procedură Civilă (art. 770-783 NCC), procedura din sistemul „Common Law” are numeroase avantaje :

  • procedura este mai rapidă; spre deosebire, NCPC prevede o procedură de învestire cu formulă executorie (durata minimă a procedurii nu este precizată de NCPC, deci …), apoi se cere executarea (3 zile minim, art. 656, alin. 1 NCPC), apoi se cere încuviinţarea executării silite (alte minim trei zile, art. 656, alin. 2 NCPC), apoi trebuie aşteptat termenul de somaţie sau de lege (art. 658 NCPC), apoi se comunică cererea de înfiinţare a popririi către terţul poprit, care are un termen de 5 zile să indisponibilizeze şi consemneze suma – deci într-o lume ideală ar dura cam tot cât în Anglia, însă dacă ne raportăm la numărul de acte şi operaţiuni care trebuie întocmite este clar că avem de-a face cu o procedură care se poate întinde luni de zile!!!
  • procedura este mai puţin formalistă (creditorul nu completează decât un formular tipizat), spre deosebire de numărul mare de acte din procedura românească (cererea de învestire, cererea de executare, cererea de încuviinţare a executării, adresa de înfiinţare poprire cu copiile certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării)
  • un număr mai mic de actori implicaţi, ceea ce asigură în mod cert o funcţionare mai rapidă a mecanismului (lipseşte cu totul organul de executare, nici urmă de Bailiff)
  • asigură protecţia debitorului de abuz prin mecanismul popririi provizorii (care numai indisponibilizează sumele, iar distribuirea, deci deposedarea definitivă de sumă nu are loc decât în condiţii de contradictorialitate); spre deosebire, NCPC permite deposedarea de sumă fără somaţie prealabilă (art. 658 coroborat cu art. 776 NCPC).
  • asigură o protecţie sporită terţului poprit (să nu uităm că apărările terţului poprit, despre existenţa şi întinderea unui raport juridic civil între el şi debitor sunt apărări de fond, de drept material şi nu execuţional sau procedural , deci ele nu au făcut obiectul judecăţii care se pune în executare), spre deosebire de situaţia complet idioată din NCPC (art. 776, alin. 5 NCPC) potrivit cu care „terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare„, adică este necesar să începem un nou proces pentru a ieşi dintr-un proces în care terţul poprit nu a fost niciodată parte!!!!! (vă las să apreciaţi dacă prevederea este sau nu este scărpinătură oltenească, cu mâna stângă în urechea dreaptă). 
  • este o aplicaţie strălucită a teoriei efectelor externe ale contractelor (excepţia de la regula relativităţii efectelor contractelor), deoarece opune cu succes Condiţiile Generale Bancare creditorului, deşi, în principiu, ele guvernează doar relaţia de cont dintre bancă şi debitor, însă de a căror respectare banca este ţinută răspunzătoare de clientul debitor.
  • Prin cele două faze (necontencioasă şi apoi contencioasă) ale unei proceduri unice dreptul englez soluţionează toate aspectele care, în sistemul NCPC, înseamnă patru procese diferite, adică cele necontencioase reprezentate de cererea de învestire şi cerere de încuviinţare a executării silite, precum cele contencioase (validarea de poprire şi contestaţia la executare), având uriaşul avantaj că grupează de fapt patru procese în unul singur care, pe deasupra, durează şi mai puţin şi elimină posibilitatea hotărârilor contradictorii generate potenţial de multitudinea de proceduri.

În final, remarc că „marea reformă a executării silite”, aşa cum specialiştii din MJ au prezentat Cartea a V-a a NCPC, va prelungi la nesfârşit procesele şi executarea silită, spre deliciul debitorilor de rea-credinţă şi nu are nimic de a face cu dreptul altor state membre UE din care cică s-ar fi inspirat comisia de redactare a NCPC. 

De lege ferenda, procedura popririi din NCPC trebuie modificată, în sensul creării unei minime garanţii de contradictorialitate a înfiinţării popririi anterior consemnării de sume (efectul cel mai grav al popririi), de dragul unei egalităţi de arme şi a unui proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO. Totodată, art. 776 alin. 5 NCPC trebuie abrogat, deoarece existenţa unui raport juridic prealabil  între terţul poprit şi debitor este o condiţie de fond, de drept material pentru înfiinţarea popririi iar soluţia consacrată de NCPC, a valorificării acestor apărări de fond numai prin validarea de poprire, este generatoare de noi litigii în loc să le prevină, deci total contraproductivă, cu valenţe de total aberantă.

(Foto : Exeter Crown and County Court; din păcate dar previzibil, fotografierea la interior este strict interzisă, însă clădirea este nouă (2009), state-of-the-art, digitalizată şi informatizată dincolo de imaginaţie, iar prin comparaţie cu instanţele din România ai zice că este Star Trek, nava stelară Enterprise comparată cu o teleguţă trasă de un măgar răpciugos). Dar despre cum judecă instanţele din Anglia în civil şi în penal, cu câte dosare intră un judecător englez în şedinţă, asta într-o postare viitoare.


Aberaţia de publicitate

23 Martie 2011

E adevărat că mă doare pe neuron când văd cât de cretine sunt unele reclame care insultă intelectul privitorului de pe la televiziunile din ţărişoară, cum agresează ele logica, bunul simţ, regulile gramaticii limbii române. Nici conţinutul emisiunilor nu este el mare lucru, dar, dacă şi pauzele publicitare sunt de stercobilină, parcă nu-ţi vine să te delectezi cu televiziune lendovcioizistă.

Însă publicitate de retardaţi există şi la case mari, cu bani mulţi şi bugete de publicitate neanemiate până la leşin semantic de criză. Exemplul I este din Mall-ul care funcţionează în cadrul aeroportului Schiphol, Amsterdam, care funcţionează sub lozinca : „Everything you need and more„. Citind reclama care admite, pe cale de interpretare logică, că ar vinde şi chestii absolut inutile, de care n-ai nevoie, m-am ferit de a cumpăra orice lucru, deoarece am început să suspectez că nu prea aveam nevoie de nimic în timpul unei aşteptări de o jumătate de oră pe aeroport.

Însă asta este copil mic pe lângă cretinătatea pe care am văzut-o în metrou, în Londra : „Whiskey fit for a queen” lângă care este juxtapus un portret al reginei Victoria, un monarh plicticos de virtuos şi auster, care a impus, direct sau indirect, o morală severă Angliei pentru mai mult de un secol şi care supravieţuieşte şi azi printre valorile casei regale britanice, o regină despre care cred că nu s-ar fi atins de aşa băutură nici s-o pici cu ceară. Cum să vrei să vinzi băuturi spirtoase cu chipul unui monarh bigot şi auster, nu înţeleg în veci.

Aş fi crezut că publicitarii englezi, dacă tot nu au avut inspiraţia de a găsi alt slogan, măcar ar fi ilustrat sloganul cu altfel de „queen”, de exemplu cu  regine care joacă în „tabăra adversă” precum Boy George sau Elton John. Aş îndrazni chiar să le propun alternativa cu poza lui Sorin Blejnar, că doar cică el ar fi „regina” şi nu pare că ar avea ceva împotriva unui whiskey englezesc, dacă vine însoţit de câteva sute de mii de ieuroi.


Plec un pic

18 Martie 2011

La Londra – Bath – Wells – Exeter – Londra şi înapoi la Brussel. E o chestie organizată de facultate, cică să învăţăm ceva despre sistemul „Common Law” şi drept comparat.

Deci mai scriu eu din când în când.