Cine-i personajul? (Orice asemanare cu o multiministresa blonda PDL este pur întâmplatoare).

28 Iunie 2012


Et resurrexit. My all time favourite Bach/Richter moment.

28 Iunie 2012


Un fleac, m-am ciuruit!

24 Iunie 2012

Este un mare noroc pentru noi, oamenii de rând, ca tentativa de suicid a lui Nastase a esuat, conform informatiilor oficiale, multumita interventiei unui politist care a schimbat traiectoria glontului. Sa speram ca Adrian Nastase se va însanatosi, pentru ca viata politica a României, sufocata de gnomi subculturali, are mare nevoie de oameni competenti, culti, educati si nu de pitipoance curvistine, ebe gângave si agramate sau mahalagii urlatori.

Este bine, de asemenea, si pentru Monica Macovei, Daniel Morar si jupânul si tartorul lor, Basescu, ca tentativa de suicid a lui Adrian Nastase a esuat. Daca tentativa ar fi reusit, ei nu ar fi avut pe cine umili cu condamnarea, dar imaginea publica a lui Nastase s-ar fi aureolat ireversibil cu haina de martir, hingherit de haita de sacali insetati de sânge. În clipa de fata, Basescu, Morar, Macovei si Kövesi înca îl pot aresta si trimite în penitenciar, deci înca îsi pot atinge obiectivul de imagine pe care si-l doresc, de apostoli anticoruptie, de cavaleri pe calul alb al justitiei, în cruciada sacrosanta contra hidrei coruptiei personificate de Adrian Nastase.

Dar glontul din gâtul lui Adrian Nastase a ricosat direct în fruntea Monicai Macovei si a proiectului pur politic numit condamnarea cu orice pret a Arogantului. Pentru ca întrebarea care urmeaza este : cum au primit românii vestea sinuciderii fostului premier?

Popor latin, emotional, românii au receptat, în marea lor majoritate, (cred eu, dar fara probe) vestea glontului în gât, autoadministrat, în registru emotional : consternare, apoi efuziuni si empatie, daca nu simpatie, fata de cel care nu mai este perceput, de aici încolo, ca un demon al coruptiei, ci o victima a hingherelii judiciare staliniste. Ce proba mai tare a nevinovatiei lui Nastase vreti, vor zice multi, decât aceea ca  a preferat sa se omoare decât sa se supuna unei hotarâri judecatoresti strâmbe? Din aceasta prisma, actul disperat al lui Nastase l-a transformat, pentru muuulti dintre concetatenii sai, în victima, iar proiectul de hingherire a sa a ricosat si i-a facut pe Basescu, Macovei si Morar sa fie perceputi nu ca eroi justitiari ci ca tortionari si calai. Sângele din plaga împuscata în gât a sarit nu numai pe peretii casei din Zambaccian, ci si pe mâinile lui Macovei, Kövesi si Morar, pe care lumea începe sa îi perceapa ca fiind calai si tortionari, noii Suzana Gâdea si Pantiusa ai epocii Basescu.

În plus, emotia creata din jurul condamnarii si tentativei de sinucidere a lui Adrian Nastase a revigorat opozitia populatiei fata de regimul Basescu. Tensiunea sociala si opozitia ferma a românilor fata de Basescu si basescism, dupa ce au dat în clocot în ianuarie-februarie 2012 si s-au soldat cu caderea guvernelor Boc si MRU, se domolise considerabil prin instalarea guvernului USL Ponta. În plus, românii îsi varsasera naduful si scârba fata de PDL prin votul negativ, distrugator, dat la alegerile locale, deci oala sub presiune a tensiunii sociale care îl opune pe Basescu propriului sau popor rasuflase si îsi pierduse din putere.

Prin hinghereala la Nastase, macovistii au obtinut fix contrariul efectului scontat : victimizarea lui, martirajul lui. Mie, personal, personajul politic Nastase (nu profesorul si intelectualul Nastase, pentru acesta din urma chapeau!), deci, personajul politic Nastase mi-a fost antipatic (2000) spre profund antipatic (2004), în primul rând din cauza imaginii publice deplorabile a acestuia. Însa, de la începerea mascaradei judiciare împotriva sa, am început sa îmi reconsider atitudinea si chiar empatizez cu victima probelor fabricate (dolarii dati spaga, care nu existau la data la care se presupune ca s-a dat spaga –  sunt strigatori la cer), a procedurilor încalcate (completul format cu Ioana Bogdan, plecata de la DNA ca sa judece la ICCJ fix rechizitoriul DNA), cu dreptul la aparare nesocotit (972 de martori ai auzarii contra a 5 admisi în aparare reprezinta o disproportie atât de mare, încât urla la cer „nedreptate”). Si cu ocazia martirajului judiciar al lui Nastase am vazut, desfasurate de Morar si de avortonul mintii doamnei Macovei, DNA, procedeele judiciare stalinist-securistice, gen Pantiusa sau procesele staliniste din anii ’50, cu probe masluite si lege penala întinsa ca gumilasticul.

Pe blog scriam rar, treburile din cetate pareau ca intra în normal dupa instalarea guvernului USL. Condamnarea rusinoasa a lui Nastase m-a determinat sa ies din pasivitate (cu tot respectul formal pe care trebuie sa îl port hotarârilor judecatoresti, care sunt prezumate a spune adevarul) – ce mama dracului de respect pot sa am pentru o hotarâre pronuntata de Bogdan în rechizitoriul DNA? Nu pot respecta o astfel de sentinta, la fel cum nu pot respecta sentinta stalinista prin care Monseniorul Coposu a fost condamnat la 17 ani de canal. Nu este, din punctul meu de vedere, nici o diferenta, dar nici una, între procesul politic Trofeul Calitatii si condamnarea lui Coposu la Canal. Sunt aceleasi metode de ideologizare a actului de justitie, de interpretari abuzive a unor texte de stricta interpretare si încalcari flagrante ale drepturilor omului.

Ca si Nastase, eu nu am crezut ca pot exista pe lumea asta, în România membra NATO, UE si Consiliul Europei, judecatori la ÎCCJ care sa pronunte vreo condamnare în facaturile alea de dosare. Nu zic de Nastase ca este un heruvim al politicii, dar am fost foarte încrezator ca petardele judiciare instrumentate de DNA se vor fâsâi si solda cu achitarea. Stupoare : curcile plouate de la ÎCCJ au demonstrat resursele inepuizabile de prostie si lasitate din România.

Acum, discursul multor oameni, ca mine, care doar îl simpatizau pe Nastase pentru victimizarea judiciara, s-a talibanizat : acum nu o mai cred pe Monica Macovei doar una dintre femeile acelea de care si-a batut joc Dumnezeu (rar face D-zeu o femeie si urâta, si proasta, si canalie, si betiva) ci o percep ca fiind un amestec de Suzana Gâdea cu doctor Mengele. Actiunea basista de hinghereala la Nastase s-a finalizat ca de obicei, ca orice demers al lui Basescu : cu polarizarea, divizarea societatii românesti, doar ca multa lume (majoritatea zdrobitoare) este deja cu USL (dovedit la vot) si optiunea lor politica s-a amplificat si mai tare pe fondul emotiei create de stirea tentativei de sinucidere a lui Nastase. Basescu si toti ai lui au reusit sa îsi traga singuri la gioale : „Un fleac, m-am ciuruit” pentru ca, în loc de triumful propagandistic anticoruptie urmarit, înregistreaza acum o imagine de Stalin si calaul Mengele, precum si o adversitate în cadrul populatiei nemaiîntâlnite. Basescu nu mai îndrazneste sa apara în public, pentru ca SPP-ul nu îl mai poate proteja de români. Ingrata misie pe cei din SPP.

Nu îi doresc nici macar lui Basescu, la iesirea din functie, o panarama judiciara pentru „Flota” sau casa din Mihaileanu (si muuuulte alte dosare, doar în parte stiute de public), ca lui Nastase, ci îi doresc o sa fie judecat de o maniera impartiala. Nu îi doresc o soarta ca în imaginea de mai sus, dar încep sa cred ca o astfel se soarta se apropie de el, inevitabil si cu pasi repezi. Basescu s-a ciuruit singur, pentru ca nu stie sa respecte democratia, adversarul politic, drepturile omului si regulile jocului democratic.


Homo homini lupus

23 Iunie 2012

Homo homini lupus„, în traducere libera „omul se comporta ca un lup cu semenul sau„, spune aforismul latin care a fost facut celebru de catre Hobbes. Gândul asta nu înceteaza sa îmi dea pace, de la citirea unor reactii, opinii, comentarii – pe care nu ma jenez sa le cataloghez ca nefiind altceva decât scelerate – la aflarea vestii privind tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase. Cum au amusinat toti cretinii si toate jagardelele, speculând cu privire la motivele care l-au determinat pe Nastase sa treaca la fapte si, culmea prostiei si cinismului, despre cât de las a fost alegând sa îsi puna capat zilelor (dorinta de a plati cu pretul suprem, viata, li s-a parut lasa unor decervelati). Am vazut si citit opinii categoric subumane, ale unor hiene care regretau fara înconjur ca glontul nu a atins carotida sau alt organ vital, sa crape coruptu’ si arogantu’.

Îmi aduc aminte, din experienta celor noua ani de experienta medicala la un serviciu de urgenta, despre cum arata un sinucigas. Ca sa treci la fapt – adica sa pui în executare decizia de a-ti lua viata – depresia trebuie sa fie maxima. Va rog sa va imaginati cât de mare trebuie sa fie disperarea, durerea sau umilinta – uriase, pentru ca trebuie sa depaseasca instinctul de conservare care ne conduce, by default, orice actiune am întreprinde, înspre protejarea integritatii corporale si a bunului cel mai de pret, viata. Psihicul unei persoane care trece la act este într-un asemenea grad descompus, la pamânt, depresia este atât de atroce încât depaseste cea mai puternica motivatie care ne tine în viata : instinctul de conservare. În plus, pentru sinucigasul ratat, depresia cea atroce se dubleaza prin rusinea fara margini a ratarii tentativei si nefericirea de a fi (înca) în viata.

Ce îi determina pe oameni sa treaca la act, sa îsi ia zilele? Motivele sunt cât se poate de variate : esecurile amoroase, divortul, decesul unei persoane iubite, pierderea slujbei sau a casei, esecul scolar, datorii pecuniare (si nu numai) presante. Gravitatea sau semnificatia motivelor care determina sinuciderea nu sunt obiect de apreciere pentru privitor, ce conteaza este, de fiecare data, ce crede cel care pur si simplu nu mai poate respira prin porii depresiei cumplite care i-a prabusit psihicul sub limita supravietuirii. De aceea, orice apreciere de pe margine a tertului chibit, cu privire la motivele si comportamentul sinucigasului, sunt exordii pe tarâmul parerologiei si vorbe de claca. Ce conteaza este ca respectivul motiv a reusit sa îl darame pe sinucigas. Ultimul lucru de care sinucigasul ratat are nevoie, în depresia si rusinea ratarii care îl sufoca, este critica de cotofana sfatoasa a unui martalog parerolog; el are nevoie de suport, sprijin, afectiune … supraveghere atentaaaa!!!! si continua!!!! (pentru ca risca sa încerce iar), pentru a-si reveni treptat din boala psihica numita depresie. Vindecarea este lenta, de multe ori incompleta, cu sechele sufletesti ireversibile, cu un suflet schilodit iremediabil de cele mai multe ori.

O tentativa de suicid ratat lasa urme adânci, sechele si cicatrici îngrozitoare. Nu numai pentru sinucigas, cât si pentru familia sa, rude si prieteni. Familia va îngheta, o buna perioada de vreme, când sinucigasul va trece prin dreptul ferestrei de la etaj, de frica sa nu se arunce pe ea, când va sta cu un cutit în mâna, de teama sa nu îsi ia gâtul sau sa-si taie venele, când va lua orice pastila, de spaima sa nu se otraveasca, când va fi pus în situatii similare celei care a determinat trecerea la act, de groaza ca se poate repeta tentativa.

Cred ca fiecare dintre noi are pe cineva, cunoaste pe cineva, a auzit de cineva, fie din familia restrânsa sau extinsa, fie din cercul de prieteni si cunostinte, care s-a sinucis sau care a încercat sa se sinucida. Cred ca toti stim durerea si suferinta pe care o induce atât o sinucidere care a reusit în tristul ei scop, dar si una ratata. Cred ca toti stim sau ne aducem aminte cum am reactionat în fata unei tentative de suicid : i-am acordat sprijin, suport moral victimei depresiei, am încercat sa îi risipim norii din cap, cum putem fiecare, l-am încurajat, l-am îmbarbatat, l-am dus la psihiatru si psiholog si, ei da, l-am supravegheat sa nu mai încerce iar. Nu am dat în el, nu l-am umilit, jignit, judecat, persecutat sau condamnat – asta este calea cea mai sigura pentru a-l determina sa o faca din nou. Cu alte cuvinte, de ce pentru deprimatii nostri, din familie, rude, prieteni si cunostinte, reusim sa ramânem oameni, iar cu Nastase nu? El nu e tot om? Este, categoric, dar cred ca nu mai suntem noi oameni cu el. Homo homini lupus, asta am devenit. Fiare fata de semenul nostru.

Am vazut, dupa tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase, cum autoritatile îi fac dosar penal pentru infractiunea de sustragere de la executarea pedepsei (daca glontul ar fi atins sinusul carotic, îl condamnau post-mortem… cu executare, desigur). Am vazut-o pe Monica Macovei cum declara ea ca nu crede în plaga împuscata din gât a lui Nastase. Am vazut parerologi ca CTP care îsi dau cu parerea despre gravitatea motivelor care l-au determinat pe Nastase sa treaca la act. Am vazut giboni (ca nu apartin rasei umane) carora le pare rau ca Nastase a ratat carotida sau artera vertebrala si n-a crapat. Macovei, Morar si jupân Basescu : ati vrut sângele lui Nastase, îl aveti. Sângele lui, cald înca, din plaga împuscata din gât, gâlgâie pe mâinile voastre. Voi sunteti autorii morali ai tragediei familiei Nastase, cu condamnarea fara probe, cu umilirea fara margini a celui mai bun premier din istoria postdecembrista a României, cu hartuiala de ani de zile pe baza de dovezi fabricate în fata unor complete de judecatori aservite si servile. Voi sunteti fiarele, cu totii. L-ati pus la pamânt, vreti sa îl sfâsiati ca o haita de hiene.

Homo homini lupus, oameni schimonositi de ura ca au uitat sa fie oameni. În plus, nimeni nu vede dincolo de plaga împuscata depresia teribila a unui psihic sfarâmat de injustitia strigatoare la cer – Nastase nu trebuie doar sa se vindece de plaga împuscata, va trebui sa se refaca psihic ca sa poata face fata unui regim de detentie. Altfel, condamnarea la doi ani de puscarie echivaleaza cu condamnarea la moarte, pentru ca este de presupus ca o va face din nou. A insista ACUM în ideea ca Nastase trebuie sa se duca ACUM la penitenciar echivaleaza cu o condamnare la moarte.

Oameni buni, fiti oameni, nu fiare. Dati dovada de decenta, umanitate, chiar daca îl detestati pe Nastase, ca el este tot om. Depresia suicidara este una dintre cele mai grave si acute boli în psihiatrie, este ca un infarct miocardic pentru suflet. Cum nu ati lasa victima unui infarct sa moara în strada, eventual certând-o ca a fumat si a mâncat gras, va rog sa dati dovada de decenta si respect fata de o tentativa de suicid care denota o suferinta psihica atroce, insuportabila.

PS : Domnului Adrian Nastase, cu întârziere, „La Multi Ani!„. Am învatat, ca student la drept, de pe manualul domniei voastre de Drept International Public. Am un mare tribut de recunostinta fata de dumneavoastra, cum am pentru toti magistrii mei, de la primara pâna la master, deoarece ei m-au învatat carte. Vivat profesores! Ati schimbat în bine multe vieti, pe mine m-ati învatat DIP, va rog sa nu uitati asta.


21 Iunie 2012

Respect!

ministru >> prim-ministru >> blogger

Imi revin in memorie, in aceste momente grele, indemnurile tatalui meu. Citeste! Citesc acum tata! Acum cand, imi doresc sa fac orice, sa vii acasa sanatos! Mi-au zburat gandurile catre marele prieten si poet Adrian Paunescu….

ADRIAN PĂUNESCU – COLIND PENTRU TATA BOLNAV

Tata amarît, ce-ai patit de toate, Iti colind atît, multa sanatate.
Iubitul meu tata, cel aspru in toate, 
Tu nu ai avut niciodata dreptate 
Ca aspra ti-e mina ce-a fost sa ma bata, Dar azi ti-o sarut ca slabita ti-e, tata.
Si uita-te, dragule, casa-i senina 
Si pomii si fiii sînt toti în gradina, Apuca de clanta cu mina trudita, 
Sa stii ca-i minciuna, tu nu ai flebita.
Batrine al meu, eu ti-as da milioane —
La cîte-ai avut pîn’-acum ghinioane —
Ma rogi sa-ti mai spun ce-i cu lumea, cu tara, ‘
Dar vezi ca tusesti si mai lasa tigara.
De ce te-ai uscat, parca…

Vezi articol original 160 de cuvinte mai mult


Trofeul calitatii în justitie politizata. S-a deschis înca o cutie cu viermi, cea a vendetelor justitiare

21 Iunie 2012

Am mai scris, ma repet : consider ca sentinta data în „Trofeul Calitatii” este una politica. Pentru a afirma aceasta, ma bazez pe faptul ca nu s-a retinut în sarcina lui Nastase nici un act material de „folosire a influentei” pentru deturnarea de fonduri. Aceasta „folosire” a fost dedusa, indirect si foarte incert, pe baza de prezumtii. Ori dreptul penal, ala care rateaza vieti in caz de condamnare pe nedrept, nu trebuie sa functioneze pe baza de prezumtii, ci pe baza de probe materiale, „dincolo de orice dubiu rezonabil”. Ceea ce nu este cazul. Adrian Nastase este adevaratul trofeu al calitatii justitiei politizate, cum bine scria Roxana Iordache.

Umilinta condamnarii si injustitia amara a condamnarii pe nedrept îi vor fi parut insuportabile lui Nastase. Emotional, înteleg gestul fostului premier, a celui care a negociat si încheiat aderarea României la NATO si în UE, care a scos tara din marasmul economic postcederist si a asezat-o pe un trend ascendent, de prosperitate si crestere economica. Si mie mi s-ar parea dureros de nedrept, daca as fi scos o tara din rahat si as fi vârât-o în NATO si UE sa ma vad condamnat pe baza de învinuiri aiuritoare. Tony Blair s-a facut vinovat de sperjur fata de Parlementul britanic (în speta Irak) si Jacques Chirac de mismasuri financiare în fosta calitate de primar al Parisului. Si cu toate astea, desi au fost blamati de sistemul judiciar, au fost scutiti de umilinta suprema a executarii pedepsei, din respect pentru mandatul anterior. Credeti ca România este mai breaza, ca sistem judiciar, decât Franta sau Marea Britanie? Chiar credeti ca o condamnare definitiva cu suspendare, dar, mai ales, cu interzicerea drepturilor politice, nu ar fi facut din Adrian Nastase un cadavru politic? Ba bine ca nu … Însa niste oameni de nimic, plini de ura, au dorit sânge … Ura poate sa justifice persistenta cu care s-a cerut pedeapsa cu executare, când o pedeapsa cu suspendare dar cu interzicerea dreptului de a fi ales sau de a ocupa vreo functie publica ar fi fost de ajuns; ura justifica de ce unii se bucura la aflarea sentintei si, culmea ororii, la aflarea vestii tentativei de sinucidere a lui Nastase…

Îmi exprim certitudinea ca, la CEDO, cu Cazacu si Popescu pe post de avocati, Nastase va obtine reparatia morala pe care o merita. Va obtine în mod cert recunoasterea faptului ca nu a avut parte de o instanta independenta si impartiala (compunerea completului la fond, cu un fost procuror de la DNA, deci acuzatorul judeca) si de un proces echitabil (972 de martori în acuzare fata de 5 în aparare sare în ochi oricui), în sensul articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Basescu si oranjgutanii lui au deschis, imediat dupa instalarea guvernului Ponta, o cutie cu viermi : cea a plagiatului si studiilor politicienilor. Dupa Dumitrescu a urmat Mang, dupa Mang Kovesi, dupa Kovesi Ponta, dupa Ponta Udrea. Vor mai urma, sunt sigur. Cutia de viermi a plagiatului nu mai poate fi închisa acum.

La fel va fi si cu condamnarea politica a lui Nastase : Basescu, pe final de mandat, a deschis înca o cutie cu viermi pe care nu  va mai putea închide la loc. Uita de dosarul Flota, uita de dosarul de spalare de bani, uita de casa din Mihaileanu, uita de tâlharirea unei jurnaliste la televizor, uita de condusul masinii beat manga. Uita de retrocedarile dubioase (penale, pe de-a dreptul) semnate cu mânusita lui în perioada în care a fost primar al Bucurestiului (satul francez/parcul Bordei la amicul Constanda sau cazul faimos Nicolaide, de exemplu, iar lista este luuuuunga rau). Daca, prin raportare la Trofeul calitatii si Adrian Nastase, pe regula de trei simple, Basescu va primi sute de ani de puscarie cu executare.

Basescu, Macovei, Tapalaga si Tismaneanu : aveti sânge pe mâini. L-ati dorit, l-ati cerut fara încetare, l-ati revendicat. Îl aveti. Sângele lui Nastase, cald si înca gâlgâind din plaga împuscata, este pe mâinile voastre. Cu securiciul, dosarul fabricat si propaganda de intoxicare, v-ati umplut de sângele lui Nastase pe mâini. Nu e nici o problema, va veni vremea sa dati socoteala si voi, mai ales ca acum s-a deschis cutia cu viermii vendetei justitiarde.

Traim vremuri triste. Suferinta, nedreptatea si umilinta unui om inteligent, cult si educat, devenita insuportabila si care l-a determinat sa faca gestul extrem, este amusinata de apostolii urii, care nu au decenta sa taca. Volodea Tismaneanu ne dovedeste astfel ca, desi cica ar fi citit biblioteci de carti, n-a priceput nimic din ele, n-a asimilat din ele nici macar un dram de decenta, umanitate si compasiune fata de tragedia unui om cazut.


Sclifoselile elitist-intelectuale ale unui stalinist vopsit

17 Iunie 2012

S-a zguduit internetul, s-au înrosit sârmele de cât de tare a urlat Volodea Clismaneanu în legatura cu OUG 27/2012 a guvernului Ponta, cea cu transferarea ICR din subordinea presedintiei în subordinea Senatului. „Barbarie”, „înapoi la epoca de piatra” a catalogat gaspadin Volodea, aplicându-i eticheta de „Suzana Gâdea” lui Victor Ponta. Gaspadin Volodea mai sustine, sus si tare, ca nu exista nici o situatie de fapt care sa justifice urgenta adoptarii masurii, deci de ce a fost nevoie de legiderare pe calea ordonantei de urgenta si nu pe calea procedurii legale ordinare.

Potrivit expunerii de motive la OUG 27/2012, se pare ca ICR ar cam fi vinovat de management defectuos al fondurilor publice, constatat de Curtea de Conturi. Deci furaciune si ineficienta. Dupa Volodea, ar trebui sa suportam furaciunile pâna la calendele grecesti, ce atâta graba? Pe de alta parte, ICR nu era responsabil în fata unei for democratic ales, deci activitatea sa era circumscrisa unei zone de „non-drept”, deoarece ei nu dadeau socoteala nimanui. Aceasta stare de lucruri, care a facut din ICR o sinecura, o vaca de muls fara nici o raspundere pentru cei care o mulgeau, a fost considerata normala de gaspadin Volodea dar inadmisibila de catre guvernul Ponta.

Ca atare, ICR a fost trecut, cu buget cu tot, de la Presedintie la Senat. În al doilea rând, numarul de sinecuristi a fost limitat prin lege la 184 (înainte era la liber, dupa placul HRP-ului). În al treilea rând – si cel mai important – conducerea ICR urmeaza sa fie validata de catre plenul Senatului în termen de 15 zile de la data intrarii în vigoare a OUG 27/2012. Control parlamentar, trece sau nu trece actuala conducere de votul Senatului?

Întrebare : a murit cultura, doar pentru ca ICR a trecut de la Presedintie la Senat? Bineînteles ca nu. Nu mai poate ICR sa promoveze expozitii de ponei roz cu osu-n cur? Ba bine ca nu. Ce nu mai pot face HRP-ul si adunatura de sinecuristi fripturisti de la ICR ? Raspuns : nu mai pot devaliza banul public în conditii de impunitate totala. Vor raspunde, cu capul si functia, înaintea Senatului României, vor trebui sa explice de ce poneiul roz cu osu-n cur, care a costat cât nu facea, reprezinta minunea artei românesti, un „must see” la New York.

În calitate de autoritate administrativa, cheltuiala publica a ICR va fi supusa, pe viitor, cerintelor de transparenta, eficienta si eficacitate. Or asta este esenta bubei si durerii fripturistilor : sa le ceri transparenta si eficienta. În calitate de expat, pot afirma ca ICR, la Bruxelles, este invizibil. În afara de o conferinta a lui HRP (care probabil nu stia cum sa ajunga la shopping la Bruxelles) si de traducerea cartii lui Cartarescu (fripturistul prin excelenta al ICR), ICR nu a facut nimic notabil care sa poata fi vazut si remarcat, atât de catre de românii din Bruxelles (multi) cât si de catre belgieni. Singurul moment când am fost mândru de cultura româneasca (un spectacol fantastic al ARTHIS cu Ada Milea si Bobo Burlacianu), nu a avut nimic de-a face cu ICR. V-am povestit ca la mediateca comunitatii franceze din Belgia nu exista nici macar UN CD românesc cu muzica româneasca (Enescu exista, dar cântat de altii si imprimat de altii). Ce kilu’ babii activitate culturala fac astia? OK, este dificil de comensurat intensitatea actiunii culturale, în general, dar NICI UN CD românesc (actiune zero) spune destul (prin comparatie, Hungarotonul unguresc este uluitor de bine reprezentat, ca si Supraphonul cehesc sau Capriccio ex-dederist); ungurii cel putin au tot respectul meu, pentru ca îsi exporta cultura si o fac cunoscuta Europei si lumii întregi – or exact asta trebuia sa faca si ICR si nu a facut, aici a esuat lamentabil. Ileana Cotrubas apare pe DECCA sau EMI, tot pe DECCA apare si Angela Gheorghiu – noroc ca ne promoveaza altii cultura, ca ICR nu este în stare …

În final, întrebarea cea mai ardenta : de ce campionul anticomunismului, gaspadin Volodea, considera controlul parlamentar o întoarcere la epoca de piatra? Tine de esenta democratiei  ca orice autoritate administrativa sa dea socoteala unei adunari democratic alese (ministrii si Guvernul în fata Parlamentului, primarul în fata Consiliului Local, etc.). De ce, la însusi campionul anticomunismului, apar astfel de reflexe antidemocratice, de refuz al controlului parlamentar fiesc într-o democratie? Ponta putea la fel de bine sa treaca ICR în subordinea Guvernului sau a Ministerului Culturii; atunci urletele astea isterice de barbarism s-ar mai justifica, dar a preferat sa îl treaca sub controlul „camerei mature”, „camerei de reflectie”, Senatul. KO pentru târla de sinecuristi.

Volodea Clismaneanu este ilustrarea perfecta a zicalei cu aschia care nu sare departe de trunchi. Campionul anticomunismului are reflexe antidemocratice vadite, controlul parlamentar al cheltuirii banului public îi creaza isterii si idiosincrazii. La fel, campionul anticomunismului are reflexe staliniste vadite : dupa el, ICR functioneaza perfect în subordinea unui om (tatucul, pe care îl lauda cu desantare, ca pe Stalin) dar nu poate functiona în subordinea unei camere a Parlamentului (prea multe cururi de lins, cred eu, de-aia se opune).

Nu mai vorbesc de furaciunile de la ICR, de devalizarea banului public pe actiuni culturale inexistente sau de relevanta poneiului roz cu osu-n cur : vorbesc despre faptul ca intelectualii lui peste îsi doresc impunitate, doresc zone de „non-drept” si doresc sa consume resurse publice si, totodata, sa nu dea socoteala nimanui. A nu da socoteala nimanui este esenta stalinismului.

Sunt scârbit de fitele elistist-totalitariste ale propagandistilor stalinisti vopsiti în luptatori anticomunisti. Gaspadin Volodea Tismaneski, se tacuisses