Despre resursele inepuizabile de prostie ale justitiei române

31 Martie 2012

Imi aduc aminte ca am participat, pe 07.11.2011, la o conferinta organizata la Parlamentul European cu titlul „Justice Delayed is Justice Denied„. Participarea mea s-a datorat faptului ca gazda era MEP Norica Nicolai (pe care o stimez mult) iar tema – arieratul judiciar si lentoarea actului de justitie din Romania si Italia – era interesanta pentru mine, ca persoana care cunoaste realitatile sistemului judiciar din Romania. Pe langa realitatile sistemului judiciar romanesc, era pusa in discutie si lentoarea procedurilor de judecata italienesti – Italia fiind campioana incontestabila, absoluta a lentorii procedurilor judiciare in Uniunea Europeana.

Din start, mi-am zis ca Norica Nicolai nu prea si-a ales bine Italia ca etalon de comparatie, pentru ca, in comparatie cu cel italienesc, oricare sistem judiciar este performant. Ma interesa, totodata, sa vad cum percep magistratii adevarata cauza a ineficientei justitiei din Romania. Au vorbit, ca magistrati pentru partea romana, Mona Pivniceru (care a dat vina pe schimbarile legislative prea dese, cu un discurs confuz si ingrijorator de dezlânat) si Marius Badea-Toader (membru CSM, cu aceasi opinie, plus numarul prea mari de dosare care gâtuie eficienta sistemului).

Inca de atunci aveam rezerve cu privire la realitatea cauzelor afirmate de onor magistratii cu pricina (ori erau nesinceri, ori autisti). Pe de o parte, stiam din proprie experienta ce motivari jalnice se regasesc in considerentele deciziilor din Romania. Pe de alta parte, respectivii magistrati nu luau nici macar o secunda in calcul faptul ca de vina pentru rezultatele cele proaste ale justitiei din Romania ar fi chiar magistratii insisi.

Insa acum cateva zile, cu ocazia unei documentari pe site-ul Curtii de Justitie a Uniunii Europene (www.curia.europa.eu), m-a pocnit curiozitatea sa fac un bilant-statistica a „contributiei” justitiei romanesti la dezvoltarea dreptului comunitar (va invit sa faceti la fel, prostia altora te amuza, iti creste stima de sine). Rezultatul este previzibil : demonstreaza, fara putinta de dubiu, calitatea submediocra spre catastrofala a judecatorilor din Romania (din 56 de cauze finalizate intre 2007-2012, cel mult cinci meritau atentia Curtii. Restul de 51 sunt aberatii ale judecatorilor si avocatilor din Romania, pierdere de vreme si resurse pentru Luxemburg).

In afara de cateva decizii, si anume :

  •  Tatu, C-402/09 si Nisipeanu, C-236/10 referitoare la taxa de prima inmatriculare
  • Circul Globus contra UCMR – ADA, C-283/10, care a demonstrat transpunerea heirupistica a directivei „copyright” in dreptul romanesc, interesanta foc pentru cei din show-biz live
  • Petrotub (care nu se pune la socoteala, ca litigiul este de dinaintea aderarii Romaniei). Mai era una cu Delta Dunarii, dar cum la dreptul mediului nu ma pricep, o contabilizez de „buna” by default.

Restul este o jena totala. Spre exemplu, in cauza C-248/11, Curtea de Apel Cluj s-a temut sa faca ea insasi aplicarea dreptului comunitar la probele din cazul de speta si a intrebat CJUE cum sa judece (cum reiese din §30 din decizie). Tribunalul Dambovita, in C-33/07 a pus de asemenea intrebari cu privire la calificarea in fapt, primind ca raspuns un dispozitiv din care nu lipseste „revine instantei de trimitere sarcina sa verifice situatia de fapt”, in traducere „hai siktir, mai judecati si singuri„. La fel, in cauza C-258/10, unde Tribunalului Dambovita i se bate obrazul : „calificarea de fapt o face instanta de trimitere” si nu CJUE.

Apoi, instantele din România spun lucruri traznite. In cauza C-102/10, Judecatoria Focsani ridica chestiuni prejudiciale care, in opinia CJUE (§30), „nu lasa loc nici unei indoieli rezonabile„, sau, cu alte cuvinte, intrebari de Gâga-prost facut gramada. Tribunalul Dolj (cauza C-377/10) pune intrebari inadmisibile, care nu au nici o legatura cu litigiul principal (o dovada despre cum solutioneaza instantele din Romania cauze pe care nu le inteleg).

Mai apoi, instantele sunt proaste facute gramada si pun intrebari indamisibile (Tribunalul Dolj, C-377/10 citat mai sus; dar, mai ales, C-336/10, C-335/10, unde Curtea de Apel Craiova pune de doua ori (!!!!) aceeasi intrebare (!!!) referitoare la taxa auto care fusese deja solutionata in cauza Tatu C-402/09 – aceasta speta dovedeste fara dubiu ca magistrati de nivelul Curtii de Apel nu au cunostinte minime de drept comunitar).

Cel mai amuzant caz este, de la mare distanta, C-310/10 (Agafitei si altii contra Romaniei), prin care Curtea de Apel Bacau a pus o intrebare inadmisibila CJUE. In speta, reclamantii – Agafitei si altii – erau magistrati care se plangeau in instanta ca sunt discriminati ca si categorie socio-profesionala prin taieri de salarii. Magistratii romani, nici ca petenti, nici ca judecatori nu cunosc care sunt competentele Curtii de Justitie de la Luxemburg si solicita, respectiv admit cereri nastrusnice, iar cazul acesta de speta C-310/10 este patognomonic pentru prostia generalizata a judecatorilor din Romania si de necunoastere crasa legii.

In aceeasi linie de argumentare, sunt o multitudine chestiuni prejudiciale ridicate de instantele din Romania in domenii care fie nu tin de tratatele UE, deci nu au cum sa se regaseasca in competenta Curtii de la Luxemburg (C-134/12, Curtea de Apel Constanta, discriminari, drepturile omului, politisti) sau Tribunalul Arges (C-484/11) respectiv Tribunalul Dambovita (C-483/11) care intreaba CJUE despre daunele morale cuvenite victimelor comunismului (deci domenii care nu tin, in mod vadit si indubitabil, de competenta Curtii).

In cel mai bun caz, instantele din Romania intreaba – a suta oara – despre taxa de prima inmatriculare, desi CJUE s-a pronuntat deja in dosarele Tatu si Nisipeanu, precitate. Este vorba de Curtea de Apel Targu-Mures (C-178/10) sau Curtea de Apel Bacau (C-438/10). Poate ca magistratii aia de la Curtile alea de Apel nu primesc JO si de-aia nu au aflat de pronuntare, saracutii…

ATENTIE – nu am vorbit despre recursurile individuale (spre exemplu actiunile de anulare), introduse de persoane fizice sau juridice, alea sunt si mai caraghioase (si jenante), este vorba numai de CHESTIUNI PREJUDCIALE ridicate de INSTANTELE DE JUDECATA. Daca judecatorii din Romania intreaba lucruri care  nu tin de competenta Curtii, care nu sunt in Tratate sau pun intrebari inadmisibile ori fara legatura cu litigiul dedus judecatii, ne mai miram de calitatea actului de justitie in Romania?

Eu, unul, dupa ce am citit ce am citit e site-ul oficial al Curtii, mi-e rusine de justitia din Romania (Curtea de Justitie a Uniunii râde „cu asupra de masura” de justitia româneasca) si apreciez ca Olanda are dreptate cand insista ca mai avem ceva drum pana la intrarea in spatiul Schengen. Corect, nu putem intra cu judecatorii astia, care judeca cu curul si, cand sunt luati la intrebari, dau vina pentru propria lor incompetenta crasa pe altii (pe Parlament sau pe rolul prea incarcat), ca niste nesimtiti mioritici autentici.


Băsescu a cerut în Parlamentul României chemarea Regelui Mihai

7 Martie 2012

Băsescu era negrăit: aşa că s-a gândit să se adreseze Parlamentului. Nişte cetăţeni de la balcon au scandat : „Demisia!” şi „Regele Mihai!”. Preşedintele a cerut protestatarilor, cu un tupeu de borfaş de cea mai joasă speţă, să meargă „la dânsul” şi să-L cheme. Trec peste ireverenţiozitatea apelativului „dânsul”, la ce să te aştepţi de la un marinar cultivat  pe docurile porturilor, la barbut … Parlamentarii puterii, singuri în sală urmare a boicotului opoziţiei, dintr-un pupincurism, servil şi abject, care provoacă scârba, au aplaudat furtunos replica „spirituală” a Fermecătorului. O înregistrare video a momentului aici.

Prezidementul habar n-avea ce rost are el acolo si de aceea nu a sesizat ambiguitatea „spiritelor” lui ieftine. Din calitatea sa de Preşedinte al României, el se adresează în mod oficial Parlamentului: tot ce spune de la tribună în timpul mesajului este comunicare oficială.

Aşa fiind, iau act cu satisfacţie că Jucătorul, confruntat cu proteste ale opozanţilor lui politici care i-au solicitat demisia, a achiesat cererilor şi în mod oficial, de la tribuna Parlamentului, în timpul unui mesaj constituţional, a solicitat să fie chemat Regele, în aplauzele furtunoase ale parlamentarilor puterii.

Aşa că, de acum, Îl aştept să vină, că a fost chemat în mod oficial, de actualul şi efemerul şef al statului şi parlamentarii puterii actuale, la fel de efemere.