Legea darii în plata, razboi total!

14 Decembrie 2015

Recunosc ca am privit spectacolul (circul, bufoneria, ca nu se pot numi altfel) adoptarii legii darii în plata cu ceva detasare (ma numar printre fericitii care au avut ocazia de a-si radia inscriptia ipotecara asupra imobilului prin plati anticipate, desi amintirea dobânzii si comisioanelor cocosatoare persista). În ciuda detasarii, derapajele ambelor tabere (pro-consumatori si pro-banci) din aceasta disputa aprinsa merita puse în evidenta.

A. De partea consumatorului gasim de data aceasta (cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodata) însusi Parlamentul, forul legiuitor suprem al tarii. Dragutii de parlamentari, i-a pocnit, brusc si pre-electoral, grija de cetateanul de rând cocosat de credite cu dobânzi camataresti si comisioane nesimtite, motiv pentru care brusc au pritocit, pe genunchi si pe repede-înainte, proiectul de lege a darii în plata, pe care l-au trecut prin masinaria de vot cu cea mai suspecta graba. De fapt, credibilitatea si legitimitatea Parlamentului este atât de erodata de scandaluri de coruptie, încât golanii se preteaza la orice pentru a-si asigura realegerea în 2016. Legea darii în plata se înscrie, indubitabil, în categoria golaniilor legislative populiste marca Ponta (ca bugetul 2016, ca maririle de salarii si pensii, scutirile de impozite fara certa baza economica, bune cel mult în prezent dar, fara o baza economica solida, premise certe pentru dezastru pe viitor). O astfel de lege nu se adopta pe repede-înainte, trebuia discutata pe larg, în primul rând cu bancherii si cu serifii bancari, recte beneristii. Cu o lipsa totala de transparenta, dar si de consideratie fata de cei care vor fi vadit sifonati de legea darii în plata, dragutii de parlamentarii au simulat o dezbatere la Comisia de finante-banci (cu rezultatul stiut de dinainte) la care au invitat, la sanchi, bancile si BNR sa expuna punctul lor de vedere. Nu zic ca au procedat rau, zic doar ca au procedat golaneste. Daca legea darii în plata este o lege buna, categoric nu asa trebuia adoptata. În plus, prin certele valente de retroactivitate, legea este noaptea mintii, deoarece va schimba profilul de risc al unor tranzactii încheiate în trecut, ceea ce cu greu (daca nu deloc) nu poate fi admis.

B. De partea bancilor se regaseste (previzibil, de altfel), BNR. Care BNR, prin ei vocile de calibru, spune ca legea darii în plata aduce Apocalipsa.

Regret ca am o pozitie critica si fata de BNR, dar darea în plata nu ar fi trebuit sa aduca apocalipsa financiara, daca ei (BNR) si-ar fi luat în serios atributiile de supraveghere si de reglementare. BNR ar fi trebuit sa fie forul prim care sa stinga febra imobiliara, sa frâneze creditarea iresponsabila care a încins pretul locuintelor vechi. Deci daca este apocalipsa, este (cel putin în parte) din cauza BNR care a actionat anticiclic, a accentuat bula imobiliara – de ex. a relaxat normele de creditare. Când piata imobiliara s-a prabusit, rezultatele se vad. Apocalipsa este si din vina BNR, nu doar a nesabuitilor de debitori care s-au riscat la credite care s-au dovedit ca îi pun la pamânt, rugam BNR sa ne scuteasca de bau-bau.

Alt bau-bau de-a dreptul amuzant, lansat cu nonsalanta de BNR-isti (mama Omida Isarescu dixit!), este urmatorul: bancile or sa se supere tare pe Statul român care le impune asa legi de kko, atât de tare ca nu or sa mai cumpere obligatiuni de stat, deci statul român nu va mai avea de la cine sa îsi finanteze deficitele pe termen scurt. Dar daca bancile nu vor, de ce nu le ofera la populatie (nota bene, în aceleasi conditii!!)? Io, pe persoana fizica, as dori sa investesc bruma de economii având ca debitor statul la o rata de dobânda de peste 2%!!! Bancile nu fac acte de caritate, ci profit!!! Si profituri foarte mari din relatia cu statul!!! Daca titlurile de stat nu ar fi rentabile, bancile nu le-ar cumpara. Daca fac pe niznaii si nesimtitii si refuza sa faca o afacere buna (doar ca sa sanctioneze statul, ceea ce e improbabil), respectivele titluri pot sa fie oferite populatiei si bancherii eliminati de la pomana creditarii de stat. Nu, pe bune, domnule Isarescu, ne insulti bruma de inteligenta spunând ca bancile ar face acte dezinteresate creditând statul sau ca statul ar fi în pericol daca bancile nu ar mai face-o.

C. În final, nu mi se pare corect si echitabil ca o singura parte din relatia de credit (numai creditorul) sa suporte riscul de piata. De fapt, prin legea darii în plata, riscul de piata imobiliara este transferat integral bancii. Daca piata se prabuseste, debitorul va abandona bunul în mâinile creditorului. Deci debitorul speculeaza linistit iar creditorul trage ponoasele si suporta integral riscul imobiliar. Deci sursa de moral hazard. Ca principiu, pare excesiv. Însa, daca analizam problema în detaliu, observam ca nu este neaparat excesiv.

Bancile au structurile centrale pline de economisti si manageri de risc. Spre deosebire de consumator, ei stiu (sau ar trebui sa stie) ce este si cum functioneaza piata, care este functia creditului, care preturi se încing, cum sa recunoasca o bula imobiliara. În concluzie, o simpla analiza económica, atenta, a pietei imobiliare precum si o politica responsabila de creditare ar face inútil riscul prezentat de legea darii în plata. Bancile sunt primele care ar trebui sa stie cât valoreaza, realmente, o locuinta. Deci bancherii care urla azi recunosc ca au fost, în principiu, incompetenti si au acordat credite de-amboulea, fara analiza economica si de risc adecvate.

Din pacate, bancile din România nu functioneaza deloc pe logica creditarii responsabile, ci pe target-uri si volume, pe cantitate în pofida calitatii. De aceea, adaptarea bancilor la o noua paradigma de creditare, calitate nu cantitate, multa non multum, este obiectivul imposibil de atins. Prin legea darii în plata bancile vad cum vor fi obligate sa înregistreze pierderi semnificative, pe termen scurt, nebagând de seama ca orice provocare este si o oportunitate de a curata bilantul si a de a creste calitatea portofoliului de clienti.

D. As aprecia ca logica razboiului total dintre consumatori si banci este contraproductiva, si pentru unii si pentru ceilalti. De pe urma litigiozitatii si beligerantei, a lipsei de consens si cooperare, numai avocatii pot câstiga (articolul prof. Piperea este edificator). Legea darii în plata ar trebui reanalizata în ceea ce priveste retroactivitatea, iar dreptul debitorului de a impune stingerea debitului prin darea în plata ar trebui circumscris unor conditii precise, care sa excluda posibilitatea de a transfera intentia speculativa imobiliara esuata în cârca creditorului. Iar bancile ar trebui sa încerce sa iasa din paradigma cifrelor, volumelor si target-ului pentru a se concentra pe calitatea portofoliului de credite, nu pe cantitate. Si legea darii în plata ar trebui atent redactata si dezbatuta, nu fie pritocita pe genunchi, trecuta prin Parlament cu viteza supersonica si cu un simulacru de dezbatere. Si bancile (inclusiv BNR) ar trebui sa „combata” cu argumente de bun-simt si buna credinta, nu cu unele care insulta inteligenta si sfideaza morala.