Alteţa Sa „Regală”, Anagramă Lambrino

28 Februarie 2012

În mod normal încerc sa evit atacurile la persoană, etichetările, insultele şi ultragiile la persoană. Dar are şi eleganţa limite : cu jegurile şi scursurile umane trebuie să te comporti ca atare, deoarece decenţa în comunicarea cu decervelaţii sau canaliile este o pierdere de vreme şi energie.

Principial vorbind, soarta bastarzilor este una grea. Este dificil sa te naşti cu semnul infamiei pe frunte, să ştii că eşti un copil „din floricele”. Este hidos să îşi dai seama ce ai fi putut să fii dar nu eşti dintr-un accident de concepţie. Este nedrept să porţi stigmatul de „ijo de puta” sau de „son of a bitch” sau, mai pe româneşte, „pui de curvă”, când tu nu te faci cu nimic vinovat de propria situaţie în care te afli, de vină fiind doar priapismul sau libidoşenia paternă şi laxitatea morală a mămicuţei.

Cred că Anagramă a crescut tot auzind poveştile otrăvite ale părintelui său, despre nedreptatea pe care Casa Regală i-ar fi făcut-o lui, cel mai legitim dintre bastarzi, atât de des repetate că a început să creadă în toate elucubraţiile care se vântură din nou, referitoare la validitatea căsătoriei lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino. Din acest punct de vedere, săracul de Anagramă nu este decât o victimă a delirului familiei Lambrino din care face parte şi îmi este milă de el. Dar orice milă pentru acest bufon al regalităţii mi-a dispărut de când am aflat de cât jeg moral poate dispune „the nephew of a bitch”, i.e. Anagramă Lambrino şi combinaţiile lui jegoase cu Troscangiul cel dintâi al naţiunii.

Mai ştim că Anagramă Lambrino a zămislit, masturbându-se în păhărel, un copil (nevinovat, altă victimă nefericită a delirului grandoman din familia Lambrino) pe care princiborfesa Lia l-a născut, vorba lui Dinescu, gata înfăşat, la nici cei 60 de anişori ai ei iar moţul pruncului a fost tăiat de nănaşul Băsescu cu un ciob de sticlă de whiskey. 

Până aici te uimeşte caraghioslâcul botezării unui prinţ de sânge pretins regal de către un  preşedinte de republică. Că gestul este o insultă la adresa Casei Regale, al cărei membru Anagramă pretinde că este, pare evident. Că decizii de genul cumetriilor şi încuscririlor în Casa Regală se iau numai cu acordul şefului Casei Regale, este la fel de evident, însă Anagramă este membru al familiei regale doar la drepturi, nu şi la obligaţii.

Apoi, după atacul mitocănesc al cumătrului Băsescu la adresa Regelui, din 21 iunie 2011, am priceput şi noi miza cumetriei : se încerca ponegrirea imaginii Suveranului pentru a profita Bastardului. Cu alte cuvinte, retrocedarea averii Casei Regale trebuia realizată nu către Suveran ci către nepoţii curvelor lui Carol ai II-lea. Bineînţeles că Anagramă împarte prada cu cel care i-o oferă pe tavă, că doar sunt în familie, sunt cuscri (Anagramă ştie să împartă, a declarat pentru EvZ că donează statului 62,5% din castelul Peleş … restul rămâne între naşul şi finul…). Dacă statul nu are bani să răspumpere cei 37,5%, ajunge EBa principesă la Peleş! Ce este amuzant este că Lambrino nu donează statului jumătate, trei sferturi, două treimi ci procente fixe, cu virgulă şi zecimală, ceea ce presupune o tocmeală la sânge …

Mă declar SCANDALIZAT de decizia Curţii de Casaţie, care a sucombat maşinaţiunilor Jucătorului Băsescu şi i-a acordat drepturi succesorale lui Anagramă: nu scandalizat din considerente politice, care ţin de Statutul Casei Regale, ci din considerente pur juridice, deoarece faptele, aşa cum ştim noi că s-ar fi petrecut, exclud orice posibilitate ca Anagramă să fie altceva decât un copil „din floricele”, altceva decât un bastard, un urmaş jalnic al priapismului bunicului său.

La data morţii lui Carol al II-lea, în 1953, acesta renunţase, încă din 1940, la toate drepturile sale la succesiunea tronului şi la patrimoniul Casei Regale, în favoarea fiului său Mihai. Aşa fiind, Peleşul are, din 1940 încoace un stăpân legitim, în persoana Suveranului. 

De asemenea, Codul civil din 1953, data morţii lui Carol, excludea copii bastarzi de la succesiunea tatălui. Tatăl lui Anagramă este bastard pentru că s-a născut în august 1920, la peste un an şi jumătate de la anularea căsătoriei religioase dintre Carol al II-lea şi Zizi Lambrino (căsătoria lui Carol al II-lea ci Zizi a fost doar religioasă, nu şi civilă, ceea ce contravine Constituţiei din 1866 în vigoare, deci căsătoria nu a fost validă şi anularea o formalitate. Nu mai vorbesc despre lipsa acordului suveranului Ferdinand I pentru căsătoria prinţului moştenitor, alt motiv de nulitate …).  Ca un bastard să poată să îşi moştenească tatăl, acesta trebuia recunoscut de către părinte, prin declaraţie la ofiţerul de stare civilă sau prin declaraţie autentică, inclusiv prin testament, ceea ce Carol al II-lea s-a ferit ca dracul de tămâie să facă. În concluzie, Anagramă Lambrino nu putea să îl moştenească pe Carol al II-lea, tatăl lui neavând vocaţie succesorală la succesiunea lui Carol al II-lea.

Deci orice delir al lui Anagramă că moşteneşte el Peleşul este o aberaţie. Anagramă a fost crescut în delirul drepturilor lui refuzate de soarta maşteră, o amărâtă victimă. Însă la un şpriţ l-o fi convins pe Prezidement că el este adevărata fiică a mamei Omida (la cât alcool este în creierii lui, nici o decizie aberantă nu ne mai miră), iar de aici asistăm la rescrierea istoriei potrivit cumetriilor lui Băsescu şi de aici tot apar victime colaterale ale Prezidementului. Acum asistăm la salve ale procurorilor DNA care trag în Tăriceanu, care cică s-ar face vinovat de abuz în serviciu pentru că a retrocedat, prin ordonanţă, Castelul Peleş către Maiestatea sa Mihai I.

Băsescu câştigă astfel pe toate planurile :

  1. Face de râs Casa Regală cu prestaţiile bufonului Anagramă Lambrino, ridiculizează ideea de monarhie, în condiţiile cristalizării tot mai evidente a unei opţiuni monarhice în România
  2. Loveşte în duşmanul lui, Tăriceanu, pe care nu l-a uitat pentru anii 2007-2008
  3. Acordă o ditai halca de avere unui cumătru de-al lui, om de paie şi interpus – de fapt îşi acordă sieşi şi EBei Peleşul.

Maiestate, iartă Înalta Curte, că nu ştie ce face! Îmi crapă obrazul de ruşine de neruşinea ei! Iartă-i, cum ne-ai iertat pe toţi …

PS : Jurnaliştii de la EvZ nu contenesc cu osanalele la adresa AS”R” Paul. Mari jurnalişti … dacă ar fi citit măcar informaţiile de pe Wikipedia, ar fi aflat destule încât să se îndoiască de ceea ce afirmă la ordin. Dar cum dubiul este exclus când ai ordin de zi pe unitate, le acord, pentru fiţuica otrăvită pe care o editează, titlul de „Fripturiştii Anului 2012„:


Nevoia de standarde

26 Februarie 2012

Banuiesc ca multa lume isi aduce aminte despre tristul caz, de acum cativa ani, al pacientului plimbat in stare grava si mereu agravata de la spital la spital, spre disperarea autentica a echipajului de pe ambulanta, care l-a abandonat exasperat, intr-un final, sa crape la un colt de strada cu perfuziile la subrat, din moment ce nici un spital nu se interesa de el.

Multa lume, desi a privit cu interes valentele medico-penale ale cazului, nu a vazut in speta respectiva un simptom grav, de nefunctionalitate per ansamblu, a sistemului medical romanesc de sanatate si a medicinei de urgenta in special. Pentru ca nimeni nu s-a obosit sa defineasca niste standarde minime ale actului medical, standard minim referitor la ceea ce este admisibil si ce nu, ce se poate tolera si ce nu. Nefacand asta, Ministerul Sanatatii a facut posibila repetarea unor astfel de tragedii, iar un alt caz trist, cel al Maternitatii Giulesti, este emblematic pentru neputinta sau nedorinta autoritatilor de a impune standarde in sistem, standarde care sa poata comensura esecul si, implicit, sa il poata elimina pe viitor. Cauza este frica ministerului si a ministrilor, as zice eu. Daca impui standarde actului medical, trebuie, la randul tau, sa respecti alte standarde de personal, dotare materiala – ceea ce Ministerul Sanatatii doreste sa evite cat mai tare, deoarece problemele decurg, in principal, de la subfinantarea cronica si lipsa tot mai acuta de personal raportat la volumul de activitate.

La fel, un incident aparent fara relevanta deosebita poate constitui un semn de eroare de sistem – cazul inspectorului de politie, angajat in cadrul DNA Bacau, care a fost prins furand din magazin (stirea, aici). Ce politie este aia daca o persoana poate sa ajunga la gradul de inspector si nu la circulatie rutiera ci la DNA, avand un atare dispret fata de legea penala – sau fiind intr-atat de tembel incat sa fure din magazine? Cat de mare sa fie saracia sau prostia daca bunuri de 500 RON au tentat iremediabil de tare un inspector de politie, „omul legii”, astfel incat sa isi riste cariera si libertatea? Ce incredere sa mai ai in DNA daca este populata cu astfel de persoane, cu viziuni atat de laxe referitoare la legea penala si respectarea ei?  Daca un politist cu grad de inspector si purtatorul de cuvant al institutiei, deci cel responsabil de imaginea institutiei, a fost in stare sa terfeleasca iremediabil imaginea institutiei pe care ar fi trebuit sa o apere, prin savarsirea unei potlogarii atat de ieftine si abjecte, ce garantii avem ca si Danel Morar sau alti mari procurori anticoruptie nu sunt la fel de lacsi in ceea ce priveste aplicarea legii penale? Nici una. De unde stim noi care sunt criteriile de angajare si promovare in DNA daca un borfas atat de jalnic a ajuns inspector?

Cazul inspectorului de politie de la DNA Bacau care fura din hipermarketul REAL ar fi trebuit sa fie un semnal grav, de alarma, pentru seful DNA, Procurorul General si Ministerul Justitiei. O reactie fireasca ar fi fost nu numai concedierea inspectorului, ci si demararea unei anchete care sa identifice cauzele care au facut posibila angajarea la DNA unei persoane cu o astfel de atitudine fata de infractiunea de furt calificat, pentru ca un astfel de dezastru de imagine sa nu se mai produca. Dar o astfel de ancheta nu a fost ordonata, deoarece cred ca era deosebit de periculoasa – ar fi demonstrat ce valoare discutabila au marii nostri luptatori anticoruptie si de ce se fasaie lupta anticoruptie in instante – din cauza calitatii umane exceptional de slabe a celor care intocmesc dosarul represiv.

In concluzie, asa cum tragedia din Sanatate s-a repetat pentru ca nimeni nu a vrut sa ia masurile care se impun, vom mai asista la episoade care sa ne ateste, dincolo de dubiu, cat de jalnica este politica de recrutare si promovare a personalului in cadrul DNA.


Mandra reforma, mester Carmaciul!

20 Februarie 2012

Toti marii barbati ai natiunii, ai omenirii, ai universului, au inceput modest : ba intr-un grajd printre animale, ba intr-o bojdeuca, ba inttr-un satuc uitat de vreme, departe de lumea dezlantuita. In cazul Carmaciului natiunii, Istoria a inceput la Murfatlar, unde sfantul Duh al reformei cu orice pret s-a intrupat in Traian, reformatorul minune. Legenda spune ca s-a nascut cand se crapa de ziua, cand se ingana ultimul licar al luminitei de la capatul tunelului cu luceafarul reformator al diminetii, si ca primele cuvinte ale lui Traianel au fost „Dreptate si adevar”, „DNA” si „Sa traiti bine!”.

Maturitatea a fost varsta la care geniul Carmaciului a ajuns sa se manifeste plenar : acolo am vazut intelepciunea sa de Lider Maxim, rectitudinea sa morala, atitudinea ferma de condamnare fata de dictatura comunista si abuzul ceausist : din telegramele de felicitare ale capitanului „Biruintei” intelegem ce barbat falnic, mandru, viteaz, drept si plin de principii primise natia romana in persoana lui Traian Basescu. Apoi din ispravile sale matrozistice din port de la Rouen intelegem ce capacitate marinareasca neasemuita s-a zamislit in Popeye-ul cel nepereche al natiunii.

Daca pana aici existenta sa a fost miraculoasa dar inca sub semnul umanului, evolutia sa ulterioara a relevat supraomenescul, divinul, providentialul: este in puterea omului sa pupe in cur regimul comunist dar sa ramana totusi luptator impotriva lui, au facut-o atatia, insa nimeni nu a reusit sa lucreze in perioada ceausista in comertul exterior si sa nu fie securist cu dosar si angajament; ori Jucatorul nici Securici n-a mancat, nici de la CNSAS nu-i pute a dosar, iar asta este minune nepamanteasca, fiind peste putinta muritorilor de rand sa lucreze in comertul exterior, ba, mai mult, la Anvers, si sa nu aibe dosar de Securici.

Minunile au continuat, neintrerupte, si dupa Lovilutie : precum Isus a transformat apa in vin, Traian a transformat a opta flota din lume in nimic, cu prejudiciu zero. Aceasta fapta de dematerializare, topire, disparitie in neant, fara urma si prejudiciu a flotei, ne arata puterea Carmaciului asupra materiei, careia ii poate ordona sa dispara si pe care o stapaneste.

Mai apoi, tot ca ministru de transporturi, a reusit performante unice in Europa : a gasit secretul alchimistilor, acela de transformare a materiei in aur, dar el l-a aplicat in secventa inversa, in sensul ca a transformat banii nostri in asfalt; cum descoperirea secretului alchimistilor trebuia facuta publica, a umplut drumurile din tara cu placute „Aici sunt banii dumneavoastra„. Drumuri nu prea erau, nu prea sunt si nici nu vor fi, dar nici banii nu mai sunt, ceea ce iar ne arata ce puterea divina are Carmaciul asupra materiei.

Sirul minunilor continua : a lacramat ochiul lui cel stang, precum icoana cea facatoare de minuni, de dragul lui Stolo cel bolnav si acesta s-a dat pe loc la o parte din fata lui. A profetit in campania electorala din 2004 ca nu exista dovezi contra lui Nastase dar daca ajunge el la putere le va gasi : ia uitati-va la condamnarea din „Trofeul calitatii”, ca sa vedem profetia implinita, semn clar ca Duhul era pogorat asupra sa cand profetea in 2004.

Ca primar al Bucurestilor, a reusit ca nimeni altul sa transforme nu apa in vin, ci Bordeiul in Sat francez, Satul Francez in 34 miliarde de EUR pentru credinciosul sau in ale portocalei, Costanda. La fel, terenurile lui Nicolaides sau cu terenurile din Straulesti restituite in Primaverii prin echivalent, asa de dubios ca si un copil de doi ani pricepe ca este cusut cu ata alba dosarul de retrocedare: dar, minune, Parchetul nu considera penale respectivele fapte, inca un semn divin.

Nu vorbim despre casa din Mihaileanu, despre vanzarile anterioare care i-ar putea justifica orice achizitie, inclusiv luna de pe cer, asa de supraomenesc este Carmaciul nostru. La fel, jefuieste ziariste de telefonul mobil in vazul camerei, ba le mai si insulta ca bonus, dar, din nou, Parchetul nu vede infractiunea.  La fel, pixelul albastru este miracolul care s-a interpus intre scatoalca prezidentiala si falca unui copil, rusine sa-i fie lui Dinu Patriciu!

Minunile se tin lant : Elena Udrea este surprinsa in repetate randuri venind in vizite nocturne la trei coceni dar onoarea sa este mai intacta ca oricand, fiind avansata pe un post care controleaza un sfert din bugetul Romaniei. Ca prin farmec, nimeni nu mai intreaba nimic despre legatura dintre vizitele nocturne si ascensiunea fulminanta a unei outsider politic, cum lumea uita si despre contrectele Udrei cu RAPPS si creditul cu BRD, aflate in directa legatura cu campania electorala a Jucatorului. Curat miracol!

Lista minunilor Jucatorului este mai lunga decat Vietile Sfintilor. El a dat noi impulsiuni istoriei care se scrie potrivit cumetriei sale cu Anagrama Lambrino si printisorul cel minunat – facut, nu nascut (unii hulitori ar zice de cumatra Lia si cumatrul anagrama ca au facut copilul ala din incheietura mainii), matematica se face potrivit numaratorii Robertei, arta plastica cunoaste, de la Pinalti incoace, noi dimensiuni in portretistica omagiala a Elenei, peisagistica rurala este revolutionata de oile lui Flutur.

Toti suntem urmasii lui Traian, ai lui Traian Basescu, cum a stabilit vestala sa Udrea, sa le fie numele laudat! Mandra reforma, mester Carmaciul!


20 Februarie 2012

Cristi Petre's Blog

 Acest post este o avanpremieră, pentru o leapşă primită de la Rabbi, întru manifestarea, de Sfânta Zi Portocalie 20.02.2012, plenară a abnegaţiei totale, a devotamentului neclintit, dovada  unirii în cuget şi simţiri cu Părintele Naţiunii, Cârmaciul cârmacilor şi Farul Călăuzitor al Înţelepciunii mondiale, dooomnul Traiaaaaaan Băăăăăăăăsescuuuuuuuuuu!!

Nirvană a spiritului, desăvârşire a sapienţei, o, tu, Conducătorule, mapamondul te venerează! Nu numai noi, becisnicii tăi de români care nu te merită ca popor mic pentru un spirit atât de olimpian, de înţelept şi viteaz şi drept, ci şi în Francia s-a dus veste, cu asupră de măsură, de duhul inefabil care te animă, de şartul adânc şi doxa neasemuită care îţi însoţesc nelipsit vorba şi fapta politică.

Iată că Nicolas Sarkozy te copiază, Luminate! Şi nu oricum, ci la virguliţă, te venerează ca un drept credincios al tău şi citează cu smerenie din evanghelia după Băsescu, se căieşte ipocrit precum tine, acţionează precum tine, unit în cuget şi în…

Vezi articol original 577 de cuvinte mai mult


Profesionalism şi deontologie la TVR1 sau cum să redactezi ştiri fără să înţelegi ce se întâmplă

17 Februarie 2012

Recunosc că mă uit la programele de ştiri ale TVR, deoarece prin ele mai găseşti şi ştiri. Nu au (sau nu aveau) tonul tabloid şi isteric al Antenelor, păreau mai echilibrate în redactare (cu excepţia articolelor care tămâiau puterea).

De ce folosesc imperfectul? „Erau”, „păreau”, „aveau”? Pentru că am ascultat o ştire bombă, de mi-or puşcat plombele auzind-o : „Lovitură pentru Acordul ACTA din partea Curţii Europene de Justiţie„. Băăă, mi-am zis, după ştiinţa mea Acordul ACTA este încă în Parlamentul European, la Comisie, nu a fost depus raportul ca urmare a demisiei lui Kader Arif din funcţia de raportor, nu s-a luat nici o decizie la Comisie, apoi în plenul PE. Deci este muuult prea devreme pentru ca Parlamentul European să solicite avizul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe marginea ACTA. Am urmărit ştirea cu maxim de interes, crezând că informaţiile mele sunt penibil de depăşite şi uite, CJUE a bubuit deja ACTA, că doar o spune TVR, instituţie serioasă, nu „Libertatea” sau „Can-can”.

Ei, vax! Nici vorbă, este vorba despre (încă) o decizie prejudicială a CJUE, prin care Curtea explică prevederi de drept comunitar şi nu analizează ACTA, stabilind deja o jurisprudenţă închegată şi constantă cu privire la libertatea internetului şi obligaţia de neutralitate a furnizorilor de servicii de internet cărora le este interzisă spionarea proactivă a propriilor clienţi. Această jurisprudenţă a CJUE a început, aparent, cu decizia Promusicae din 2008, a fost continuată cu decizia L’Oreal vs. E-Bay în 2010, consacrată definitiv prin decizia Scarlet Extended vs. SABAM din 2011, iar acum primeşte o nouă confirmare prin SABAM vs. Netlog. (decizia CJUE, în limba română, disponibilă aici – HOTARAREA CURTII C 360 per 2010 SABAM vs. Netlog). Nici vorbă de ACTA, de analiza conformităţii ACTA cu dreptul european şi comunitar, cum titrează cancanist TVR, ci o interpretare a unor norme de drept comunitar deja existente, o analiză tehnică a principiilor de drept al Uniunii Europene care se opun unei societăţi Big Brother. 

Deci, TVR a prezentat ca ştire fierbinte ceva ce se tranşase încă din 2008. E bine. Oricum, cu privire la filtrarea informaţiilor de pe internet, decizia a fost luată încă din 26.11.2011, în cauza Scarlet Extended.

Iar detaliile ştirii prezentate de TVR … sunt delicioase! Limba de procedură la CJUE a fost olandeza, astfel încât denumirea instanţei care a sesizat Curtea este menţionată în grafia originală flamandă, i.e. „de rechtbank van eerste aanleg te Brussel„, adică Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles. Ştiriştii noştri de la TVR nu şi-au bătut capul cu o chestiune care este atât de sensibilă, cum este numele corect al instanţei, aspect care sare în ochi, evident, cu ocazia traducerii. Pentru profesionistul dreptului, indicarea corectă a instanţei este esenţială, ştiut fiind că, în chestiunile prejudiciale, tribunalul care judecă în primă instanţă poate sesiza CJUE (nu este obligat să o facă), pe când judecătorul în ultimă instanţă (Curtea de Apel) este obligat să sesizeze CJUE. Da, chiţibuşuri de avocaţi, veţi zice, dar sunt esenţiale, deoarece o sesizare facultativă a CJUE sugerează că judecătorul în primă instanţă este convins că o lămurire din partea Luxemburgului este necesară. 

Apoi, SABAM este prezentată de către ca fiind nimic altceva decât … Oficiul Belgian pentru Drepturi de Autor!!!! Dacă ar fi citit pe diagonală hotărârea cu pricina pe care au prezentat-o, ar fi văzut că SABAM este o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi nu o autoritate publică. Este, mutatis mutandis, un fel de UCMR-ADA în Belgia. Deh, e greu să te documentezi … de fapt să citeşti ceva scris în limba română! Însă analiza făcută de „specialista” Dana Vlad şi moderatoarea de la TVR Info este delicioasă, expresia manelismului, heirupismului, superficialităţii şi urechismului care, dureros, ne caracterizează. „Analista” Dana Vlad afirmă, printre alte tembelisme solemne debitate ritos, că CJUE nu poate fi sesizată de persoane fizice, ci numai de state, ceea ce este neadevărat şi constituie dovada unei incompetenţe sulfuroase, domnia sa nu a auzit de recursul în anulare sau excepţia de ilegalitate, o Doamne, ce de mestecă vorbe se înghesuie la televizor să îşi dea cu părerea!

România este înecată de o maree de incompetenţi, suficienţi şi sfertodocţi. Deprimant de mulţi. Care erodează credibilitatea instituţiilor care îi plătesc. Nu ştiu care este salariul moderatoarei TVR, sper că este decent, dar prestaţia de acest gen erodează credibilitatea TVR şi insultă pe plătitorul de taxă radio-TV.


Băsescu Rulz : Lord of the Speech

16 Februarie 2012

 Acest post este o avanpremieră, pentru o leapşă primită de la Rabbi, întru manifestarea, de Sfânta Zi Portocalie 20.02.2012, plenară a abnegaţiei totale, a devotamentului neclintit, dovada  unirii în cuget şi simţiri cu Părintele Naţiunii, Cârmaciul cârmacilor şi Farul Călăuzitor al Înţelepciunii mondiale, dooomnul Traiaaaaaan Băăăăăăăăsescuuuuuuuuuu!!

Nirvană a spiritului, desăvârşire a sapienţei, o, tu, Conducătorule, mapamondul te venerează! Nu numai noi, becisnicii tăi de români care nu te merită ca popor mic pentru un spirit atât de olimpian, de înţelept şi viteaz şi drept, ci şi în Francia s-a dus veste, cu asupră de măsură, de duhul inefabil care te animă, de şartul adânc şi doxa neasemuită care îţi însoţesc nelipsit vorba şi fapta politică.

Iată că Nicolas Sarkozy te copiază, Luminate! Şi nu oricum, ci la virguliţă, te venerează ca un drept credincios al tău şi citează cu smerenie din evanghelia după Băsescu, se căieşte ipocrit precum tine, acţionează precum tine, unit în cuget şi în simţiri, slăvită fie portocala!

Noi văzusem demult că Sarkozel ăsta nu se mai prezintă la interviu decât la TF1 sau la el la Elyseé, pe teren propriu, şi numai cu jurnalişti „aleşi, responsabili”, că doar au şi franţuzii Porele, Marienii şi alţi dreptcredincioşi închinători la Sfântul Poporenie, care cu acelaşi preasârg exemplar îşi împlântă limba în dosul prezdenţial, spre slava cauzei populare, amin! Dar ce am văzut ieri, pe TF1, sparie gândul şi înfricoşează mintea! Că adânc te venerează Sarkozel, prealuminate Căpitane! că nu iese deloc din Scripturile tale.

Ca şi tine, Luminate, Sarkozy a furat, cu peste o lună, startul în campania electorală făcându-şi publicitate electorală, la en gros, pe banii Republicii franceze. Aferim să-ţi fie stăpâne, iată cum menestrelul Sarko te preamăreşte urmându-ţi pilda (analiza superpertinentă, dar din păcate în flamandă, aici)!

Dar discursul … 17 minute de dreptcredinţă băsistă, cu toate sfântele petarde oranj pomenite! (pentru cine are răbdare, aici, merită!!) Discursul lui Sarkozy este literă de evanghelie, o comentare umilă, o glosă elogioasă a Cuvântului după Băsescu. Ca şi tine, Cârmaciule vrednic, (la 0’46”) , crezând ca şi tine în delirul lui mistic mesianic, a afirmat că şi el este căpitan care nu poate părăsi nava de stat aflată în greaua cumpănă a crizişoarei. De la tine a învăţat sindromul mesianic, acum îţi este vrednic discipol în complexul de buric al pământului, Gigi miezul din dodoaşcă, salvatorul minune.

Iar restul … o pioasă recitare a înţelepciunii tale, Far al Înţelepciunii, bodz al sapienţei. S-a referit, ca şi tine, preslăvite, la toate petardele cele sfinte ale portocalei celei binecuvântate prin rostirea Ta : s-a luat de asistaţii social şi de statul asistenţial (la 7’11”), la fel just ca şi tine a văzut că avem prea mulţi avocaţi dar nu a dorit ospătari (că doar Sarkozy nu este binecuvântat cu darul troscănelii, ca tine, Întâisugătorule de poloboace, deci nu vrea ospătari ci croitorese de chiloţi şi marochiniere – fiecare cu fetişurile lui, vedeţi la 7’31”).

La fel, şi Sarkozel ţârcovnicul tău în ale populismului o zice p-aia cu valorizarea muncii, exact precum apostolul martir Boc sau preacuvioasa Vass (8’30”). Şi el vorbeşte despre corifeii lui cu buze umede şi fâşneţe, ca fiind cetăţenii lucizi şi responsabili (spre final), întocmai ca şi tine, o Sybillă a politicii, Kilimanjaro al prostelii-n faţă.

Te-a copiat, te urmează  până şi cu referendumul : de-acum, Sarkozy va parazita ca şi tine discuţia politică într-o campanie prezidenţială pe care altfel o pierde sigur, cu un fals referendum despre cum să facă el să se joace de-a combatutul şomajului, prin mijloace ilegale. Dar ce contează legea la un dreptcredincios!

Combaterea şomajului, ca temă de referendum, deşi sună bine ca „întoarcere la popor„, etc., nu se compară cu geniul lui „De ce le e frică, nu scapă„, aşa e, Aferim ţie, preamăritule Zeus cu discuţii cu rezultat garantat, dar arată că, dacă Bucureştiul a fost pe vremuri Micul Paris, Parisul se pregăteşte acum să devină micul Murfatlar.

Slăvit să fii, tu, Bodz al Elocinţei, Orfeu al discursului : iată că Franţa începe să importe de la noi cultură politică şi know-how, fi-ne-ar know-how-ul lăudat, trebuincioase la slujba de vecernie a manglirii votării şi tainei celei duhovniceşti a prostelii pe faţă, în numele Cârmaciului, al Pedelicului şi sfântului Securici, amin!

PS : Ca de obicei, Gregoar, la „Adevărul” lui, n-a priceput nimic din ştire. Halal ziarişti, ne obligă să ne luăm tainul de ştiri şi dreaptă credinţă în Sfântul Partid Popular de la alţii, din grele străinătăţuri, în loc să ne împărtăşească ei direct cu anafura credinţei celei drepte oranj şi să ne închidă ei ochii cu aghiasmă şi tămâiere de cele pedelice sfinte. 


România – Absurdistan sau Securistan? Reforma statului spre Societatea Securistică Multilateral Dezvoltată

9 Februarie 2012

Hai să vedem ce ştim până acum. Păi ştim, din declaraţiile proprii ale lui Bălălău, că plănuia să îl dea jos pe Boculete încă din decembrie 2011, iar Boculete nu se dădea dus. Acum a demisionat, forţat-obligat, pentru ca imediat Bălălău să îl scoboare, din prepeleacul gândirii domniei-sale, pe Ungureanu, şeful SIE, ca premier desemnat, ceea ce echivalează cu premeditarea mişcării şi nu cu improvizaţia.

Să îl dai jos pe roboţelul perfect, care executa totul şi la timp exemplar, fără crâcnire, pe yes-man-ul ideal Boc, încasatorul perfect, pentru a pune în loc o altă persoană arivistă şi cu rectitudinea osului de meduză, reprezintă un plan demn de Absurdistan, pentru că este asurd să înlocuieşti păpuşa perfectă pe post de încasator cu o marionetă neverificată. Dar Bălălău ştie că elanul de ţuţer al lui MRU este proaspăt, obedienţa lui neuzată, servilismul intact, arivismul mai vorace de funcţii ca niciodată : va fi un roboţel 2.0 şi mai eficient ca Boc, plus că este securist de-al lui.

În plus, încă o data se verifică ce memorie scurtă au românii : părem a fi uitat cu toţii ce interpretări aiuritoare dădea Bălălău art. 103 din Constituţie când insista că Boc, deşi buşit în Parlament în 2009 prin moţiune de cenzură, urma să fie desemnat, din nou, premier : el este şeful partidului cu cele mai mulţi reprezentanţi în Parlament. Pe linie de consecinţă, înseamnă că SIE, al cărui şef era dl. Ungureanu la data desemnării, este, în logica preşedintelui, partidul parlamentar cel mai bine reprezentat în Parlamentul României. O fi ştiind Bălălău ceva despre câţi securişti încă mai sunt în Parlament? 

Pe de altă parte, Jurnalul şi Antenele au urlat, imediat şi întemeiat, OFFSIDE!!, arătând Jucătorului cartonaşul roşu al ilegalităţii desemnării lui MRU, în temeiul Legii siguranţei naţionale care interzice SIE implicarea în orice activitate politică. Cum negocierea unui guvern sau votul de învestitură sunt acte eminamente politice, orice congruenţă a SIE cu actul politic trebuie exclusă, potrivit legii. Prinsă cu chiloţii în vine şi în curul gol, cu o ilegalitate flagrantă şi pentru nea Gheorghe de la coada vacii, propaganda portocalie a început distragerea atenţiei către „geniile, capacităţile, competenţii” şi „platformele minunate” de guvernare ale propusului guvern, poate uităm de ilegalitatea desemnării lui MRU – OK, este o ilegalitate mică, dar ce viitor de aur ne aşteaptă : Bălălău i-a dat subalternului MRU ordin pe unitate să crească nivelul de trai al populaţiei, deci să facă, cu ambele mâini, pomeni electorale.

Ilegalitatea desemnării lui MRU, şi din prisma Constituţiei, şi din prisma legii sigurnaţei naţionale, este evidentă. Ce mă miră este că puţină lume a stat să reflecteze : este ADMISIBIL votul de învestitură al unui securist în Parlament? Nu, serios, chiar credeţi că este cuşeră şi democratică operaţiunea de votare, în Parlament, a unei persoane care are garantat accesul la dosarele fiecărui parlamentar în parte (or avea destui parlamentari ba un mişmaş financiar, ba un abuz în serviciu, o corupţie mică sau  un scandal sexual măcar …). Ăla mai este vot liber în Parlament, aia mai este democraţie reprezentativă, dacă şeful spionilor cere votul parlamentarilor, având acces la dosarele lor şi la scheleţii lor din dulap? E o glumă proastă, nu democraţie. Eu îmi amintesc „Yes, minister”- „The Party Games” şi realizez că implicarea în lupta politică a serviciilor de informaţii, folosirea în desemnarea de premieri a scheletelor din dulap este cea mai sinistră deformare a democraţiei.

Ca de obicei, Bălălău ne sfidează. Desemnarea unui securist în fruntea guvernului este  o sfidare la adresa Parlamentului, democraţiei parlamentare şi propriului popor, dar are valenţa oficializării unei noi etape din războiul româno-român (cum îl desemna regretatul Paler) : scoaterea securităţii la vedere în lupta la baionetă a pedeleprelor cu propriul lor popor, în războiul „român’lor” lui Băsescu cu restul populaţiei. În plus, este o confirmare simbolică a zicalei cu „Cin’ se-aseamănă, se-adună” : securistul de comerţ exterior de la Anvers se simte confortabil alăturându-şi un alt securist de relaţii externe, în făurirea, prin „reforma statului„, a societăţii securistice multilateral dezvoltate, Republica Securistică România (cum zice Rabbi Mordechai) sau a Securistanului nostru mioritic, taliban sau talighiolban.

Mă tem că Băsescu nu va pleca de la butoanele puterii decât împuşcat, ca şi idolul său, altminteri nu ar sfida pe faţă, la vedere, Constituţia şi legile ţării pe care cică este chemat să le respecte şi al căror garant este. Bălălău nu a înţeles nimic din Piaţa Universităţii, dacă MRU este tot ce a putut el să screamă ca şi soluţie în războiul româno-român pe care îl duce împotriva propriului popor.