Rameau-„Tendre Amour”, Les Indes Galantes

28 Ianuarie 2016

Lirism si polifonie combinate cu cea mai desavârsita stiinta si arta.

Anunțuri

„Bloggers zijn journalisten”, zegt het Hof van Beroep te Gent

17 Iunie 2011

 Het Hof van Beroep te Gent verklaarde zelf onbevoegd voor een misdaad te kenen, schreef “De Redactie” (http://www.deredactie.be/cm/vrtnieuws/cultuur%2Ben%2Bmedia/media/110614_Blogger) op 14 mei 2011.

Een 53-jarige man blogger heeft op zijn blogpagina een zakenman uit Brasschaat uitgescholden voor witteboordencrimineel. De zakenman een strafrechtelijke aanklacht tegen de blogger maakte en kreeg in 2009 gelijk van de rechtbank van eerste aanleg. De rechter van eerste aanleg veroordeelde de blogger tot een acht dagen gevangenis straf en een kleine boete.

De blogger ging in beroep wegens de veroordeling voor de rechtbank van eerste aanleg te Gent. Daar, voor de beroep rechter, de advocaat van de blogger ondersteund dat bloggers zijn journalisten ook, zelfs als zij geen perskaart hebben. De rechter ging akkoord met de redenering van de advocaat en de vonnis tegen de blogger vernietigt. Omdat in België de persmisdrijven voor assisen beslissen moeten en persmisdrijven maar heel uitzonderlijk door het assisenhof behandeld worden (en meer dan heel uitzonderlijk veroordeelt iemand), de advocaat van de beklaagde dacht de beslissing heeft hem vrijgesproken worden en roept victorie.

Ongelukkiglijk, ik kan niet akkoord gaan met de redenering van de advocaat en van de hof van beroep te Gent. Eerst, omdat in de strafrecht er is een grondbeginsel, de legaliteitsbeginsel, dus de tekst van de Strafwetboek kan niet aan andere omstandigheden van toepassing zijn, andere die in de wet staan. Als de Strafwetboek spreekt over persmisdrijven, alleen de misdrijven die gepleegd zijn bij gedrukte woorden op papier te veroordelen kunnen zijn, niet andere soorten die niet geïncrimineerd zijn. Een blog is niet een georganiseerd bedrijf met papier, drukken, distributie, roepers/winkels, dus geen analogie van blog tot pers kan niet gemakkelijk gemaakt zijn. Dus bloggers kunnen nooit journalisten zijn.

Dan vind ik dat vele mensen denken dat een blog is een vorm voor de vrijheid van meningsuiting te oefenen, in de virtuele ruim van het internet. Omdat het internet is een openbare ruim, de uitoefening van de vrijheid van meningsuiting kan in strijd gaan met de recht van een goede naam van anders. Maar volgens de rechtspraak van de Europees Hof van de Rechten van de Mens, als iedereen een juiste publiek zorg kan bewijzen, geen veroordeling kan niet uitgesproken zijn (de vrijheid van meningsuiting kan belangrijker dan de recht van een goede naam worden, als een publiek zorg or belang bestaat).

De nieuwe rechtspraak van het Hof van beroep te Gent kan gevaarlijk voor de vrijheid van de meningsuiting op het internet te worden (hoewel nu de assisenhoven zijn niet of mening persmisdrijven te veroordelen), als een omkering van rechtspraak komt in de toekomst. Het is ook gevaarlijk voor de slachtoffers van de recht van goede naam, omdat zij kunnen klachten dat het assisenhof is niet een onafhankelijke rechtbank om te beschermen zijn recht van een goede naam.


Cronica unui eşec

21 Februarie 2011

Acest blog a plecat de la o necesitate resimţită de subsemnatul, aflat la nişte mii de kilometri de ţară şi de realitatea juridică mioritică, de a rămâne jurist, român dacă se poate, în contact cu jurişti din România şi cu dreptul românesc.

Dacă acestea erau dezideratele, nu îmi rămâne decât să constat, cu amărăciune, eşecul total al demersului.

Nu mi-am propus nici măcar o secundă să fac politică sau să exprim opinii politice pe blog, dar în schimb am analizat realitatea politică mioritică din prisma unui jurist iar pentru asta mi-am pus tot felul de postaci oranjgutani în cap. Postacii portocacalii m-au umplut de zoaie pentru delictul de opinie sau exprimări ireverenţioase la adresa Machitorului suprem, a piţipoancelor promovate de el în politică gen Udrea, Ridzi, Anastase, Moţoc, Turcan sau a piticului atomic Boc.

Pe partea asta, de umplere cu zoaie de către postaci portocacalii, blogul n-a dus lipsă de comentarii (unii dintre comentatori de-a dreptul iluştri, mi-au gâdilat un pic orgoliul prin băgare în seamă). Dar fix comentatorii ăştia nu mă interesau pe mine, pe mine mă interesa un schimb de opinii cu jurişti, pe probleme juridice şi nu unul cu maimuţe decerebrate şi incapabile de dialog.

Blogul nu a dus lipsă, sper eu, de postări de specialitate, pe teme pe care eu le credeam de actualitate (OUG 50 sau NCC sau NCPC, etc.). Ştiţi câte comentarii am primit pe marginea acestor subiecte? FIX ZERO, ceea ce înseamnă că :

a) scriu minunat, aşa de bine că lumea rămâne mută de uimire (de-aia ioc comentarii; evident că nu e deloc aşa; ieri am observat că mi se strecurase o greşeală – mare, decelabilă uşor – în postul Regimul matrimonial IV, dar nu s-a obosit nimeni să mi-o semnaleze, poate din cauză că nu citise nimeni).

b) scriu lucruri care nu interesează, adresându-mă unor oameni care nu sunt interesaţi (ipoteză demnă de luat în considerare, având în vedere că, de ex., după ce postasem deja de trei ori despre OUG 50/2010, un destinatar informat despre postările respective mă informează via e-mail că a intrat respectivul act normativ în vigoare).

c) scriu aşa de prost sau am opinii atât de specioase, că nu pot interesa pe nimeni, opinie cu care tind să fiu tot mai tare de acord.

Cum a persevera în a vorbi de unul singur pare să îmbrace aspecte de ipsaţiune intelectuală, voi prefera să nu mă dedau la perversităţi şi să evit să mânjesc spaţiul online cu opinii care nu interesează pe nimeni. Posturile deja publicate nu vor mai fi vizibile în curând (din publice vor redeveni ceea ce, de fapt, ar fi trebuit să rămână, şi anume opinii private). 

Vă salută cel care a fost,

https://cristipetre.wordpress.com/

poreclit, pe nedrept, BLOG DE ACTUALITATE JURIDICĂ


Discreditarea mişcării sindicale

16 Februarie 2011

În buna tradiţie a democraţiei româneşti, de aruncare cu căcat în adversar, Hotnews a pus încă o ditai balega pe ventilator, anunţând că averile liderilor de sindicat sunt verificate de ANI (ştirea, aici).

Sursele Hotnews nu sunt oricare, ci sunt de-a dreptul „judiciare” (de parcă ANI ar face activitate de înfăptuire a justiţiei) şi ne declară că ANI verifică averile liderilor de sindicat, ceea ce este o platitudine sforăitoare, din moment ce şi cu asta ar treui să se ocupe (aş îndrăzni să fac o sugestie ANI să verifice nişte „vânzări anterioare” ale celui dintâi machitor al ţării, dar punem pariu că nu se vor verifica?). De altfel, pseudoştirea, care nu comunică nimic concret, respectă scrupulos legea sociologică a propagării zvonului (gravitate x ambiguitate = zvon de succes), efectul lansării lui fiind, din punct de vedere sociologic, garantat. Odată ce „Aria calomniei” şi „Fiiiiigaaro, Fiiiigaro”, s-au pornit, cei vizaţi, adică liderii de sindicat Bogdan Hosu, Vasile Marica, Dumitru Costin, Liviu Luca, Anton Hader, Vasile Lincu, Sorin Dumitrascu, Marin Gruia, Gheorghe Isvoranu, Marius Nistor, Marius Petcu si Ion Albu vor asista neputincioşi la macularea la comandă.

Nu pot să ratez ocazia pentru a felicita Hotnews pentru puseul acut de „deontologie” care i-a lovit, în sensul prezentării acestei (dez)informaţii pe „surse” (de altfel, motivul pentru care o informaţie neverificabilă, pe „surse” ţine capul de afiş, este prima ştire din flux este iarăşi o dovadă de deontologie specioasă, de-aia care se execută întocmai şi la timp de sarcinile trasate). În ideea fixă a chiorului de schimbare a Codului muncii în defavoarea salariatului, eliminare a contractelor colective de muncă şi  a activităţii sindicale, terfelirea prin gunoi a liderilor sindicali era strict necesară. Sinistru procedeu.

Metoda de „înfierare”, la gazeta de perete, a elementelor „duşmănoase”, a „duşmanilor de clasă”  este atât de stalinistă, atât de evocatoare a grozăviilor anilor ’50, încât îi acord, din parte-mi, emintentului ziarist Dan Tapalagă  distincţia onorifică „Suzana Gâdea” în rang de mare scatofag.

PS : Dacă va refuza distincţia oferită, există, de consolare, premiul „Joseph Goebbels” la categoriile „Stercofagia salvează România” şi „Polonicul de aur„.

Caeterum autem censeo basescum delendum esse!



PS 2 : vă rog să nu mă suspectaţi de naivitate. Nu, nu cred că, de ex., Liviu Luca este un îngeraş coborât din Paradis, diafan şi imaculat. Nu, însă manipularea opiniei prin ştiri ambigue, date la comandă şi „pe surse” mi se pare şi mai reprobabilă.


Dacă unu’ deştept scrie o carte şi o citeşte un bou, ăla deştept rămâne tot deştept, da’ boul devine polemic.

14 Noiembrie 2010

Citatul este din opera inegalabilului nea Stere.

Se vede treaba că eu am citit multe cărţi scrise de oameni deştepţi.


Vechiul Cod Civil – Despre bunuri şi despre osebitele modificări ale propietăţii

5 Octombrie 2010

Zilele astea, când stam io aşa şi mă deprimam că sunt de doi ani în Belgia sau Blegia, ziceţi-i cum veţi considera de cuviinţă, dar nu am reuşit să învăţ mai nimic din limba de lemn juridică în flamandă, o idee simplă îmi sparse capul într-o librărie : da’ de ce nu cumpăr io un Cod civil bilingv? Oricum trebuie să studiez Codul civil belgian pentru examene, de ce nu fac io doi în unul, învăţat de drept material şi de vocabular de lemn totodată. Spre surpriza mea, Codul civil belgian era identic şi la fel cu ceea ce ştiam deja din şcoală, ataşez mai jos proba.

Da, uitaţi-vă la conţinutul concret al textului şi deschideţi art. 461 şi urm. C. civ. de la noi, o să vedeţi că textele sunt la fel, numa’ că în română traducerea cam lasă de dorit sau e proastă cu spume, în rest este vorba de identitate.

Bineînţeles că a doua coloană îmi dă dureri de cap. „Goederen uit hun aard of door hun bestemming …”, parcă latră câinii în Giurgiu (pronunţia este şi mai hidoasă decât grafia), nici nu îţi vine să crezi că este vorba de imobile prin natura lor sau de imobile prin destinaţie.

Da, este vorba de acelaşi Cod civil, codul napoleonian, care este în vigoare în Franţa din 1804 şi în Belgia din 1839. De ce trebuie abrogat codul nostru civil, actualmente în vigoare, care este mult mai tânăr (abia în 1865 făcu şi el ochi) şi ferice  decât matusalemicul cod napoleonian? Ce este anormal sau revolut în circuitul civil din Belgia sau Franţa, de trebuie să renunţăm la o soluţie tradiţională verificată şi răsverificată în practică, reprezentată de vechiul cod şi să ne apucăm să promulgăm un text nou, făcut aiurea, pe genunchi şi care este plin de prolixităţi sau texte care se bat cap în cap?

Cred că „specialiştii” din Ministerul Justiţiei de la noi au categoric delirul grandorii dacă vor să dărâme un monument legislativ redactat pe parcursul a zece ani de o comisie de jurişti remarcabili, verificat de peste două sute de ani în practică şi să pună în locu-i un fâs cu arome artificiale de act normativ, motiv pentru care le recomand cu căldură duşuri reci şi geci cu mânecile încheiate la spate cu nod, poate se vindecă de diaree normativă.


Să se lustreze, primesc, dar să nu se dezvăluie nimica, să nu se lustreze, primesc, dar să se dezvăluie toţi colaboratorii

23 Septembrie 2010

Ideea acestui post o am de la o chestie superamuzantă. Într-o zi mă plimbam cu consoarta cu bicicleta, iar ea îmi atrase atenţia că stadionul pe lângă care treceam îmi purta numele : „Stadionul G. Petre”. I-am răspuns că sunt recunoscător belgienilor pentru onoare, dar puteau să mă invite şi pe mine măcar la tăiatul panglicii inaugurale.

În altă zi, tot la plimbarea cu bicicleta, văzui că am şi casă memorială :

Apoi m-am interesat cine a fost domnul Georges Petre, care este aşa de stimat în zilele de astăzi. Domnia sa a fost primarul (burgmeester) comunei Sint-Joost-ten-Node şi a fost unul dintre puţinele oficialităţi necolaboraţioniste ale Belgiei, ba chiar mai mult, a condus activităţi subversive intereselor ocupantului german care au atras asasinarea sa, în propria lui casă, în 1942. Normal că după război a fost declarat erou, cu case memoriale şi plăcuţe comemorative, stadioane numite după el.

Atunci m-am întrebat : de ce colaboraţionismul cu Germania este aşa o ruşine aşa mare în Belgia, că a determinat o abdicare (Leopold al III-lea, după război) dar încă mai prezintă importanţă în ziua de azi? Că sute, mii de românii au colaborat bine mersi şi cu nemţii şi cu ruşii, ba chiar şi cu Securitatea şi nu îi arată nimeni cu degetul. Însă în Belgia colaboraţionismul cu naziştii este perceput ca o complicitate la ororile războiului sau la genocidul de la Dachau sau Auschwitz. Numai că modalitatea de devoalare a colaboraţioniştilor a fost diferită : dacă în Flandra, epiderma politicii s-a curăţat prin „spargerea bubei” şi eliminarea puroiului, în Wallonie s-a preferat compresa cu rivanol în locul intervenţiei radicale.

De-aia titlul. Nu, nu este din Caragiale, este ce se întâmplă în Belgia de azi. Conducătorul partidului flamand NVA, Bart de Wever, este citat pe trei pagini de cotidianul belgian „Le Soir”, ca aducând acuze francofonilor valoni că-şi „ocultează” trecutul de colaboratori cu naziştii în perioada ocupaţiei germane în 1940-1945. În replică, francofonii răspund cu argumente emoţionale şi amintesc flamazilor că şi ei au avut propriul partid colaboraţionist, VNV, şi că bunicul domnului de Wever a fost un fervent colaboraţionist (strategia „play the man, not the ball”). Oameni calmi, cărora emoţia nu le zice de multe ori nimic, flamanzii răspund că ei au spart buboiul colaboraţionist de mult, divulgând numele colaboraţioniştilor cu naziştii, pe când valonii au procedat cam ca CNSAS în România, adică n-au găsit cam pe nimeni din clasa politică să fi fost colaboraţionist.

Ce este uimitor este că, probabil, mai sunt 50-100, maxim 500 de colaboraţionişti cu naziştii în viaţă, însă problema încă mai inflamează politica belgiană, dând naştere la atacuri vitriolare, argumente emoţionale şi inclusiv lovituri sub centură (la faptele ascendenţilor, de parcă ele ar fi imputabile nepoţilor sau strănepoţilor).

De aceea cred că deconspirarea securiştilor, totală, este necesară. Obrazul politicii nu se curăţă cu comprese gen CNSAS, ci cu deconspirarea totală, adică cu spargerea buboiului şi eliminarea puroiului din viaţa politică, probabil începând cu stafilococii mai mari gen Iliescu sau Băsescu, dar şi a vibrionilor mai mici ca Vadim Tudor.

Caeterum censeo Basescu esse delendum!