Montéclair si opera „Jephté”

19 Octombrie 2016

(You Tube, licenta standard)

Citat Wikipedia:

„Montéclair was not greatly productive as a composer, but was an innovator in orchestration who had a significant influence on the development of the art form. His work was later taken up by Jean-Philippe Rameau. His specialty was using certain instruments to enhance the stage scene, e.g., letting horns play softly behind the stage to simulate a faraway hunt.”

Mie personal nu mi-a venit sa cred, când am auzit prima oara ‘Jephté’, ca nu este scrisa de Rameau! La fel ca si Rameau, se pare ca Montéclair a început sa compuna la 50 ani, vârsta la care Handel sau Bach scrisesera deja marile lor capodopere …


Ce se naste din pisica, soareci manânca; ce se naste din Securitate, Directia a V-a „Cercetari Penale”, dosare pe stoc la DNA manânca

18 Octombrie 2016

Prezentul material este urmarea unui comunicat mai vechi al DNA, de mai mult de un an: este vorba despre trimiterea în judecata de catre DNA a unei retele de nasi de tren, a „mafiei nasilor de tren”, respectiv a ignobililor spagari care luat între un leu pâna la zece lei de la calatorii fraudulosi. Vivat anticoruptia!

Imediat cum am auzit despre arestarile si trimiterile în judecata pentru luare de mita a respectivilor conductori de tren de catre DNA, m-a palit întrebarea : sérios, astia de la DNA terminasera de cercetat toata coruptia din ministere si institutii si le ramasese necercetati nasii de tren? Dar oare nasii de tren cadreaza cu limitarea legala a competentei DNA? Era DNA competenta sa aresteze si sa trimita în judecata conductori de tren?

Dupa cum probabil se stie, competenta DNA este limitata fie in rem (infractiuni de coruptie, Legea 78/2000, când obiectul infractiunii de coruptie are o valoare mai mare de 10.000 EUR sau cu prejudiciu mai mare de 200.000 EUR) fie cu privire la persoane (deputaţi; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii etc. etc.).

Or, era evident ca nasii de tren nu sunt nici ministri secretari de stat, nici directori in societati de stat, nici deputati, nici judecatori. Atunci , de ce s-ar fi apucat DNA sa ancheteze „plevusca”, desi legea proprie de functionare nu le permitea asa ceva ? Au cumulat toate spagile de trei lei primite de toti nasii în ultimii trei ani ca sa ajunga la suma minima de spaga de 10.000 EUR prevazuta de lege? Probabil, dar de ce au apelat la asemenea artificii? De ce sa ancheteze si sa trimita în judecata „plevusca”?

Pentru că dă bine la statistica si tocmai cu statistica statea DNA foarte prost. Este o diferenta mare între a obtine condamnarea unui baron PSD (care se lupta aprig,  cu avocati grei) si a condamna un conductor de tren. Ultimul este victima sigura, condamnare garantata, nu poate face fata aparatului represiv al DNA. Deci DNA cauta victime sigure, condamnari certe, pentru a ameliora statisticile prea proaste pentru DNA (prea multe achitari în ceea ce priveste faptele reale, grave, de coruptie).

Acest gând, plus laudele gretoase primite de Codruta  Kövesi la data prezentarii bilantului DNA m-au determinat sa ma uit un pic pe bilantul DNA pentru anul 2015, comparativ cu cel al Parchetului General, pe partea de statistica judiciara. Ce am descoperit este surprinzator (trebuie însa sa ai rabdare sa dibacesti informatiile ascunse in tabelul 11.4, Annexa 4 de la pagina 228 de la coada documentului DNA de bilant 2015) – bilantul DNA poate fi citit aici.

  1. Supraaglomerarea procurorilor DNA (sireacii …) este o mare vrajeala; procurorii DNA au fost deplânsi de LCK în nenumarate rânduri: ei ar face mai mult, ar diminua stocul de dosare dar sunt prea putini! Argumentul este fals, din doua motive: pe de o parte, DNA are încadrati doar 165 procurori, desi potrivit legii ar putea avea 195. Cine o opreste pe LCK sa angajeze, sa umple schema de personal aprobata? Nimeni – doar ca apoi nu va putea justifica stocul de dosare în continua crestere. Apoi, daca 195 sunt insuficienti, de ce nu cere suplimentarea? Din nou, s-ar putea ca lumea sa observe ca aia 195 taie frunze la câini.

Da, taie frunze la câini, ati citit bine, cel putin statistic. Conform anexei de personal, DNA are în schema 195 procurori, care ar fi solutionat, în 2015, totalul de 3872 dosare. Aritmetic, înseamna 20 dosare solutionate per an per capita de procuror DNA. Nu este mult de loc, mai ales daca cititi argumentul urmator.

  1. Cele 20 de dosare solutionate pe an de un procuror DNA nu înseamna însa 20 rechizitorii de trimitere în judecata, nici vorba! Cei 165 de procurori DNA existenti au efectuat, în 2015, fix 337 rechizitorii! Deci doua rechizitorii pe an per procuror DNA! Restul, pâna la cele 20 dosare solutionate într-un an, sunt NUP (neînceperea urmaririi penale), SUP (scoatere de sub urmarire penala), ÎUP (încetarea urmaririi penale), conexari (luam un dosar si îl conexam la un al doilea, deci primul dosar este, absolut firesc, înregistrat statistic ca fiind solutionat desi nimeni n-a facut nimic în dosarul respectiv).

Deci DNA munceste putin.

  1. Dupa ce ca solutioneaza doar 20 dosare pe an, cu numai 2 rechizitorii de trimitere în judecata, procurorii DNA au rata de esec (achitare) uluitoare: 7.63%, potrivit propriului raport. Daca însa iarasi ne uitam la statistica, observam ca, la cele 337 de rechizitorii întocmite în 2015, s-au primit 44 achitari definitive plus 4 restituiri de dosare (adica o calitate proasta a lucrarilor de urmarire penala si trimitere în judecata în 14.24% din cazuri!).

Daca analizam statisticile nu dupa cauze (in rem) ci dupa numarul de inculpati (persoane), concluziile nu difera cu mult: din 1199 inculpati trimisi în judecata în 2015, 96 au fost achitati, iar pentru 20 s-a restituiti dosarul. La asta s-ar adauga infirmarile (39 infirmari în 2015), ceea ce ar aduce procentul de 12.43% dat în bara. Da, ati citit bine: în 12.43% din cazuri de persoane inculpate, DNA o da în bara!

Un procent de achitari si restituiri de cauze de 14.24% este catastrofal (pentru memorie, rata de achitari si restituiri la Parchetul General este sub 2%, cu DNA inclus în acesti 2%!).

Deci DNA munceste putin si prost. Parchetul General este de peste sase-sapte ori mai bun – poate chiar mai mult, statistic vorbind, în calitatea actelor de urmarire penala.

  1. Desi procentul de achitari, infirmari si restituiri este urias, problema cea mai mare sta în stocul de dosare, care creste de la an la an, precum Fat-Frumos din povesti: la începutul anului 2016, DNA avea 10.974 dosare „pe stoc”, din care 3.900 mai vechi de un an de la sesizare (neatinse); 3.160 de cauze erau nesolutionate de mai bine de sase luni desi se începuse urmarirea penala în cauza (puse la sertar)!

Toata lumea cunoaste maxima de drept „Justice delayed is justice denied” (întârzierea actului de justitie echivaleaza cu denegarea de dreptate). Cum stocul de dosare creste, de ordinul a câteva mii de dosare noi, de la an la an, vom ajunge ca multe fapte sa se prescrie, sa se piarda de tot urmele, adica, în final, sa se zadarniceasca actul de justitie. Pragmatic, întârzierea îti zadarniceste orice sansa de a înfaptui justitia.

Deci DNA munceste putin, prost si lent. Prea lent, stocul de dosare creste …

Problema stocului de dosare este, de departe, problema cea mai spinoasa. Pe de o parte, datorita faptului ca, asa cum am mentionat mai sus, întârzierea nejustificata sau disproportionata a actului de justitie echivaleaza cu denegarea de dreptate (exista jurisprudenta CEDO contra Italiei în acest sens).

Pe de alta parte, 11.000 dosare „pe stoc” înseamna, statistic vorbind, ca fiecare persoana din România care are o functie importanta, fie ea aleasa sau numita, are un dosar la DNA. Deci DNA este, cu adevarat, stapâna dosarelor tuturor notabilitatilor.

11.000 de dosare „pe stoc”, cu tendinta de crestere continua, înseamna ca, statistic, fiecare primar, consilier, ministru, deputat etc. are (sau, daca este nevoie,  va avea) un dosar la DNA. Care se va activa exact în campania electorala (vezi cazul fâsului judiciar la adresa Olgutei Vasilescu) sau la momente convenabile politic pentru DNA (cazul mai vechi al lui Tariceanu). Ai miscat în front? Te executam! Ai cârâit contra DNA? Te linsam cu comunicate de presa si rechizitorii-fantezie!

Asta este marea problema a DNA: dosarele „pe stoc”, pentru santajul tuturora sau pentru a forta nota si a elimina pe toti si pe oricine. Fix ca pe vremea securiciului lui Ceasca: nu este nici o diferenta dintre anchetele si  santajul securicesc de pe vremuri (cica apuse) si stocul de dosare al DNA de acum.

Ce se naste din pisica, soareci manânca; ce se naste din Securitate, Directia a V-a „Cercetari Penale”, dosare pe stoc la DNA manânca.


Magna cum laude: Copiatul dintr-un autor e plagiat, copiatul din mai multi e cercetare!

4 Octombrie 2016

Ca sa respect dreptul la aparare, am citit documentul produs de Laura Codruta Kövesi (EuropaFM), în aparare fata de acuzatiile de plagiat care i se aduc de catre Ciuvica (înca din 2012) si, mai nou, de inegalabilul (în ridicolul autodenuntului) Sebastian Ghita.

Distinsa sefa a a anticoruptiei din România ne arata, cu certificatul de casatorie, ca ea este fiica lui tata, nascuta Lascu (tatal dumneaei fiind procurorul Ioan Lascu, autor de articole publicate), deci are voie sa plagieze din taticu’, ca taticu’ nu se supara, doar îi cheama Lascu pe amândoi. Eroare, stimata doamna, chiar daca distinsul dumneavoastra genitor nu se supara ca e plagiat, fapta de a-l cita fara a-l indica în nota de subsol tot plagiat se cheama.

Apoi, mai este problema auto-citarii (distinsa doamna Kövesi se autociteaza din lucrari anterioare care îi apartineau, deci nici vorba de plagiat, pare-se). Mmm, dupa normele moderne tot ar fi plagiat. Autoplagiat, dar plagiat. Poate în epoca lui Vivaldi, mort pe la 1741 (care se autociteaza cu un narcisism fara pereche) respectiva fapta nu ar fi fost plagiat, azi însa este. În plus, lucrarea de doctorat trebuie sa fie originala, deci reîncalzirea unei ciorbe vechi nu are ce cauta, teza de doctorat trebuia sa fie noua si originala.

Cea mai haioasa explicatie (m-ar fi bufnit râsul, daca persoana care dadea explicatiile nu era sefa anticoruptiei în România) este cea referitoare la articolul semnat de Tamara Makarenco, care a ajuns în teza LCK, în nota de subsol, sa fie citat ca fiind  scris de „Tamam M” : din cauza corecturilor succesive (sic!), în loc de ‘ra’ din ‘Tamara’ s-a scris  la corectura ‘m’, si a iesit ‘Tamam’. Stimata doamna Kövesi, eu nu cred astfel de brasoave. Literele ‘a’ si ‘r’ sunt de o parte a tastaturii iar ‘m’ fix în partea opusa, deci nu poate fi vorba de accident de dactilografiere (tastezi o litera din dreapta în locul a doua litere din stânga?). Plus ca accidentul dactilo respectiv s-a însotit, misterios, de un altul: disparitia efectiva a numelui de familie Makarenco, devenit prenume si prescurtat maxim, ‘M.’. Nu se poate, daca ai citit articolul autoarei pe care o citezi, sa nu observi ca numele de familie a autoarei citate a disparut cu totul sau a fost pocit pâna la nerecunoastere ‘la corectura’. Si apoi, ce nevoie este sa corectezi un nume presupus corect scris la început?

În realitate, eu cred ca s-a întâmplat un accident de conversie din PDF în Word: s-a copiat dintr-un articol cu note cu tot, prin conversia sursei (pdf) în fisier editabil Word. Aceasta explica de ce scannerul digital a convertit ‘Tamara’ în ‘Tamam’ si Makarenco în ceva neinteligibil, redus apoi la ‘M.’. Plus ca acest incident sugereaza intentia frauduloasa directa (ca sa ne înteleaga dna Kövesi mai lesne, apelam la limbaj cu care este familiarizata).

În final, distinsa doamna Kövesi pare ca nu face diferenta dintre citare si plagiat: a cita dintr-o opera consta în a prelua un scurt fragment, cu indicarea sursei atât în nota de subsol (asta pentru a se putea analiza originalitatea tezei) cât si în referintele bibliografice de la sfârsit. Cu alte cuvinte, citezi cu propozitia sau cu fraza, nu paragrafe întregi sau cu pagina si indici de fiecare data sursa prin nota de subsol si prin referinta bibliografica. Neindicarea sursei în nota de subsol, chiar daca este indicata în referinta bibliografica, este înselatoare pentru ca poate crea cititorului impresia unui text original. Or, în cazul tezei de doctorat, exista o cerinta legala de originalitate; cum teza de doctorat a LCK poate fi banuita de orice numai de originalitate nu, este titlul de doctor în drept meritat au ba?

Deci teza de doctorat a LCK pare a fi o frauda academica, lipsindu-i (cel putin) originalitatea. Este o compilatie din textele lui taticu’, textele proprii mai vechi, textele altora (convertite din pdf în Word cu note de subsol cu tot) si alte texte deja existente pe piata, de la diversi doctoranzi si specialisti. E, în cel mai bun caz, o crestomatie de texte pre-existente, facuta dupa principiul: copiatul dintr-un autor e plagiat, copiatul din mai multi e cercetare! Copiatul este realizat cu paragraful sau cu pagina/paginile iar sursa nu este indicata în note, pentru a crea impresia falsa de originalitate.

Aferim, magna cum laude! Ferice de natia care are asa o sefa anticoruptie, care la data doctoratului era Procuror General (cu timp berechet sa scrie lucrari de cercetare) … Vivat!

 


Laura Codruta Kovesi: Teza de doctorat „Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal” este o lucrare care imi apartine in totalitate si nu am plagiat!

28 Septembrie 2016

Legea nr. 1 în comunicare politică: „DO NOT believe anything until it is officially denied„.

Având în vedere ca:

  • Teza de doctorat a LCK a fost scrisa în  timp record, trei ani în loc de patru, pentru cineva care, teoretic, n-ar fi avut timp deloc – doar LCK avea o ametitoare functie de Procuror General … Ori freca menta la servici si nu-si merita salariul, ori teza e plagiata (sau scrisa de altcineva, ceea  ce tot frauda academica se cheama).
  • Teza sta, obiectiv, subtire cu documentarea : doar 404 note de subsol în 444 pagini (mai putin de o nota de subsol pe pagina; din cele 404 note de subsol, doar vreo 160 trimit la carti si tratate serioase, restul …), ceea ce înseamna fie teza de doctorat ca este mai originala, mai novatoare decât „Spiritul legilor” lui Montesquieu fie ca este plagiata la greu (cum de altfel s-au cam prezentat unele dovezi)..
  • LCK a dezmintit ca ar fi plagiata, doar ea avea tot timpul din lume, în perioada când era Procuror General, sa faca si cercetare stiintifica.

Eu unul cred cu taria ca legea nr. 1 a comunicarii în politica se aplica pe deplin.


Zburdălnicii ale DNA : Călin Popescu Tăriceanu și favorizarea infractorilor Truică, Anagramă de România et co.

25 Mai 2016

În primul rând, Călin Popescu Tăriceanu este un politician. Orice politician minte. Călin Popescu Tăriceanu este un politician de top (doar este ditamai președintele Senatului și fost prim ministru) deci minte strălucit.

În acest context, comunicatul DNA de ieri, privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă nu este deloc surprinzător, deoarece Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la performanța de a minți senin și cu maxim aplomb, cam la fel ca și Băsescu sau Ponta.

Partea din comunicatul DNA referitoare la cercetarea lui CPT pentru favorizarea infractorului merită o analiză atentă. Călin Popescu Tăriceanu a fost chemat la DNA să declare ce știe despre grupul infracțional Truică – Pulică de România – Silberstein etc. Lui Călin Popescu Tăriceanu i s-au dat deci două opțiuni:

  • declară tot ce știe despre grup, deci se autoincriminează fie ca părtaș/complice la constituirea grupului infracțional, fie pentru omisiunea denunțării grupului infracțional de care avea cunoștință;
  • nu declară tot ce știe, deci se autoincriminează pentru mărturie mincinoasă și/sau favorizarea infractorului (ceea ce s-a și produs).

Punerea sub acuzare de către DNA e cusută cu ață albă, deoarece

  • nimeni nu poate fi obligat să dea declarații autoincriminatoare,
  • are ca subiect pe cel mai vocal opozant al spectacolului de infotainment marca DNA (eu aș aprecia mai multe condamnări, decât multe trimiteri în judecată cu tam-tam urmate de achitare pe lipsă de probe, cum au fost cazuri recente),
  • există dubii semnificative că CPT ar fi urmărit sa îngreuneze sau sa zădărnicească urmărirea penală sau chiar ar fi îngreunat urmărirea penală prin declarațiile din 15/04/2016, din moment ce trimiterea în judecată a grupului infracțional a intervenit pe 18/05/2016 (la o lună de la data declarației pretins mincinoase) – nu uitați că cercetările DNA, strângerea de date incriminatorii față de Truică și Anagramă de România erau deja finalizate încă din decembrie 2015, când au fost operate primele arestări preventive în cauză).

Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați … Or, mai bine, n-ați vrea voi să-l cercetați pe Tăriceanu în afaceri serioase, gen afacerea Sterling? Dar retrocedările sulfuroase ale lui Băsescu, ca primar general la București, nu vă atrag atenția? Ați avea cinci ani de lucru!


Rameau-„Tendre Amour”, Les Indes Galantes

28 Ianuarie 2016

Lirism si polifonie combinate cu cea mai desavârsita stiinta si arta.


Legea darii în plata(II). Razboiul continua

22 Ianuarie 2016

Am fost aspru criticat, de cunoscuti si de necunoscuti, blogosfera si internauti, etc. cum ca as fi scris primul articol, pe tema legii darii în plata, „cu dedicatie”, „servita”, la adresa si spre satisfactia onoratilor bancheri din România.

Când am mi-am dat cu parerea, prima oara si întâia data, pe marginea legii cu pricina, m-am referit doar la caraghioslâcurile adoptarii acesteia (impresia aia de lege adoptata golaneste pe genunchi, pe repede-înainte, care nu mi se sterge din minte, ca si simulacrul de dezbatere publica). Cunoscând, cu dezgust, obiceiurile legislative românesti, am intuit jegul adânc ascuns în corpul legii, bazând-ma pe viteza supersonica de adoptare. Am fost aspru taxat, mi s-a batut obrazul, am fost criticat, înjurat etc. etc. Toate zacaselile nu au facut decât sa ma determine sa ma documentez mai abitir, atât despre darea în plata, în general, cât si despre darea în plata din legea adoptata cu hei-rup de Parlamentul României.

Am identificat un studiu exact pe acest subiect, din 2012, pe site-ul Comisiei Europene (disponibil, pentru curiosi, aici). Studiul analizeaza toate statele UE, inclusiv România; în România au fost consultati atât cei care se situeaza de partea consumatorilor (precum prof. Piperea), dar si ARB, deci tonul si concluziile sunt foarte echilibrate. Potrivit studiului citat, exista doua feluri de dare în plata ca modalitate de stingere a creditului ipotecar: sistemul „dur” (strong datio in solutum), unde darea în plata nu este supusa nici unei conditii pentru a opera stingerea debitului si sistemul „moale” (weak datio in solutum), unde aceasta modalitate de stingere a debitului este supusa unor conditii precise. În 2012, potrivit studiului, doar Spania reglementase darea în plata, optând pentru sistemul „weak”, cu conditii draconice.

Forma de lege a darii în plata, adoptata de Senat si trimisa spre promulgare presedintelui, nu este”strong”, este „ultrastrong”, deoarece extinde posibilitatea apelarii la darea în plata nu numai debitorilor principali, ci si co-debitorilor solidari sau fidejusorilor, fara nici o conditie. Mai mult, nu e necesar sa vorbim de credit ipotecar ci de credit garantat cu ipoteca (deci si creditele de consum garantate cu ipoteca se califica pentru darea în plata). Concluzia: România este „megastrong” în materie de dare în plata, conditiile fiind doua : sa fii persoana fizica si sa ai un credit garantat cu ipoteca, pentru a putea solicita aplicarea darii în plata.

Legea darii în plata, în forma initiala, este (dupa mine) vadit neconstitutionala. Daca o creanta este un bun si nimeni nu poate fi lipsit de bunul sau fara o justa si prealabila despagubire, eu opinez ca legea, în forma ei initiala, contravine Consitutiei, deoarece bancherul nu poate fi obligat ca, în locul bunului său (creanta) sa primeasca altceva decât o justa si prealabila despagubire (dreptul de proprietate nu este despagubire, si nu este cert ca este justa). Pe de alta parte, o alta neconstitutionalitate este determinata de posibilitatea co-debitorului sau fidejusorului de a solicita darea în plata (desi bunul ipotecat nu-i apartine, deci îl desproprietareste pe debitor!!, dupa care mai exercita si regresul pentru sumele platite pâna la acea data!). Nu mai vorbesc de hazardul moral … oroare, în aceasta forma ultrastrong a darii în plata! Plus retroactivitatea!

Am citit si lunga cerere de reexaminare a legii, trimisa de presedinte Parlamentului, datata 18/12/2015. Argumentele (foarte pertinente în marea lor majoritate, desi unele usor pe lânga subiect) au facut sa îmi creasca un pic respectul pentru colaboratorii actualului presedinte  KWJ. Juristii lui au facut o justa interpretare a impreviziunii din Codul civil, aratând pertinent ca este necesar ca aceasta lege a darii în plata sa se armonizeze cu NCC si NCPC. Argumentele de re-examinare sunt multe, sunt pertinente si va invit sa le cititi. Cel mai mult mi-a atras atentia un repros de tehnica legislativa: Presedintia reprosa Legislativului ca, desi expunerea de motive indica cum ca legea darii în plata ar reprezenta o transpunere a Directivei 2014/17/EU a creditului ipotecar, nu specifica daca transpunerea este partiala sau integrala. Ei bine, dragii mosului, Directiva 2014/17/EU nu are nimic, nici în clin, nici în mâneca, cu darea în plata. Dar nimic. Juristii lui KWJ, finutz, au batut saua sa priceapa iapa. Cât de mârsav sa fii încât sa minti cu atâta nerusinare … penal, chiar …

Legea darii în plata nu poate fi adoptata în aceeasi forma. Este noaptea mintii, moartea principiului executarii cu buna-credinta a conventiilor, decesul fortei obligatorii a contractelor, sursa perpetua de risc moral (moral hazard). Acum, ca am citit care ar fi conditiile din legea iberica pentru darea în plata (va invit sa o faceti si voi), haideti sa discutam o formula echilibrata, „weak”, în care aceasta solutie de ultim resort sa fie utilizata, pentru a gasi echilibrul si echitatea în partajarea riscului de piata între debitor si creditor. Darea în plata este o modalitate de stingere, nu de executare a obligatiei, deci trebuie sa ramâna extraordinara si circumscrisa unor conditii precise care sa excluda folosirea ei abuziva sau cu rea – credinta.

Poate ca n-ar strica, pentru o optima dezbatere pe marginea proiectului de lege, daca bancile ar discuta si ele cu buna-credinta, în loc sa se foloseasca de amenintari sau lobby netransparent (scrisoarea publica adresata lui KWJ mi-a lasat un gust amar..).

(VA URMA) –  în functie de dezbaterile din Parlament, daca vor fi, cum vor fi …