Legea darii în plata(II). Razboiul continua

Am fost aspru criticat, de cunoscuti si de necunoscuti, blogosfera si internauti, etc. cum ca as fi scris primul articol, pe tema legii darii în plata, „cu dedicatie”, „servita”, la adresa si spre satisfactia onoratilor bancheri din România.

Când am mi-am dat cu parerea, prima oara si întâia data, pe marginea legii cu pricina, m-am referit doar la caraghioslâcurile adoptarii acesteia (impresia aia de lege adoptata golaneste pe genunchi, pe repede-înainte, care nu mi se sterge din minte, ca si simulacrul de dezbatere publica). Cunoscând, cu dezgust, obiceiurile legislative românesti, am intuit jegul adânc ascuns în corpul legii, bazând-ma pe viteza supersonica de adoptare. Am fost aspru taxat, mi s-a batut obrazul, am fost criticat, înjurat etc. etc. Toate zacaselile nu au facut decât sa ma determine sa ma documentez mai abitir, atât despre darea în plata, în general, cât si despre darea în plata din legea adoptata cu hei-rup de Parlamentul României.

Am identificat un studiu exact pe acest subiect, din 2012, pe site-ul Comisiei Europene (disponibil, pentru curiosi, aici). Studiul analizeaza toate statele UE, inclusiv România; în România au fost consultati atât cei care se situeaza de partea consumatorilor (precum prof. Piperea), dar si ARB, deci tonul si concluziile sunt foarte echilibrate. Potrivit studiului citat, exista doua feluri de dare în plata ca modalitate de stingere a creditului ipotecar: sistemul „dur” (strong datio in solutum), unde darea în plata nu este supusa nici unei conditii pentru a opera stingerea debitului si sistemul „moale” (weak datio in solutum), unde aceasta modalitate de stingere a debitului este supusa unor conditii precise. În 2012, potrivit studiului, doar Spania reglementase darea în plata, optând pentru sistemul „weak”, cu conditii draconice.

Forma de lege a darii în plata, adoptata de Senat si trimisa spre promulgare presedintelui, nu este”strong”, este „ultrastrong”, deoarece extinde posibilitatea apelarii la darea în plata nu numai debitorilor principali, ci si co-debitorilor solidari sau fidejusorilor, fara nici o conditie. Mai mult, nu e necesar sa vorbim de credit ipotecar ci de credit garantat cu ipoteca (deci si creditele de consum garantate cu ipoteca se califica pentru darea în plata). Concluzia: România este „megastrong” în materie de dare în plata, conditiile fiind doua : sa fii persoana fizica si sa ai un credit garantat cu ipoteca, pentru a putea solicita aplicarea darii în plata.

Legea darii în plata, în forma initiala, este (dupa mine) vadit neconstitutionala. Daca o creanta este un bun si nimeni nu poate fi lipsit de bunul sau fara o justa si prealabila despagubire, eu opinez ca legea, în forma ei initiala, contravine Consitutiei, deoarece bancherul nu poate fi obligat ca, în locul bunului său (creanta) sa primeasca altceva decât o justa si prealabila despagubire (dreptul de proprietate nu este despagubire, si nu este cert ca este justa). Pe de alta parte, o alta neconstitutionalitate este determinata de posibilitatea co-debitorului sau fidejusorului de a solicita darea în plata (desi bunul ipotecat nu-i apartine, deci îl desproprietareste pe debitor!!, dupa care mai exercita si regresul pentru sumele platite pâna la acea data!). Nu mai vorbesc de hazardul moral … oroare, în aceasta forma ultrastrong a darii în plata! Plus retroactivitatea!

Am citit si lunga cerere de reexaminare a legii, trimisa de presedinte Parlamentului, datata 18/12/2015. Argumentele (foarte pertinente în marea lor majoritate, desi unele usor pe lânga subiect) au facut sa îmi creasca un pic respectul pentru colaboratorii actualului presedinte  KWJ. Juristii lui au facut o justa interpretare a impreviziunii din Codul civil, aratând pertinent ca este necesar ca aceasta lege a darii în plata sa se armonizeze cu NCC si NCPC. Argumentele de re-examinare sunt multe, sunt pertinente si va invit sa le cititi. Cel mai mult mi-a atras atentia un repros de tehnica legislativa: Presedintia reprosa Legislativului ca, desi expunerea de motive indica cum ca legea darii în plata ar reprezenta o transpunere a Directivei 2014/17/EU a creditului ipotecar, nu specifica daca transpunerea este partiala sau integrala. Ei bine, dragii mosului, Directiva 2014/17/EU nu are nimic, nici în clin, nici în mâneca, cu darea în plata. Dar nimic. Juristii lui KWJ, finutz, au batut saua sa priceapa iapa. Cât de mârsav sa fii încât sa minti cu atâta nerusinare … penal, chiar …

Legea darii în plata nu poate fi adoptata în aceeasi forma. Este noaptea mintii, moartea principiului executarii cu buna-credinta a conventiilor, decesul fortei obligatorii a contractelor, sursa perpetua de risc moral (moral hazard). Acum, ca am citit care ar fi conditiile din legea iberica pentru darea în plata (va invit sa o faceti si voi), haideti sa discutam o formula echilibrata, „weak”, în care aceasta solutie de ultim resort sa fie utilizata, pentru a gasi echilibrul si echitatea în partajarea riscului de piata între debitor si creditor. Darea în plata este o modalitate de stingere, nu de executare a obligatiei, deci trebuie sa ramâna extraordinara si circumscrisa unor conditii precise care sa excluda folosirea ei abuziva sau cu rea – credinta.

Poate ca n-ar strica, pentru o optima dezbatere pe marginea proiectului de lege, daca bancile ar discuta si ele cu buna-credinta, în loc sa se foloseasca de amenintari sau lobby netransparent (scrisoarea publica adresata lui KWJ mi-a lasat un gust amar..).

(VA URMA) –  în functie de dezbaterile din Parlament, daca vor fi, cum vor fi …

9 răspunsuri la Legea darii în plata(II). Razboiul continua

  1. ”în locul bunului său (creanta) sa primeasca altceva decât o justa si prealabila despagubire (dreptul de proprietate nu este despagubire, si nu este cert ca este justa).”

    … omg… ”profesionalismul” bancherului și departamentul de ”risc” asigura egalitatea intre creanta si despagubire (garantia imobiliara🙂 ). Acum… viata-i nedreapta. Cand si-au acordat bonusurile la momentul aruncarii banilor pe geam totul părea… just.

    • cristipetre spune:

      Amice,

      Sa nu crezi ca nu sunt adeptul darii în plata. Dimpotriva. Asta va obliga creditarea responsabila, evaluari realiste si profesioniste din partea evaluatorilor si (poate) va preveni bulele imobiliare.

      Dar, pe de alta parte, mi se pare totusi ca este o solutie de ultim resort si nu poate fi transformata în regula. Trebuie sa plecam de la un minimum de conditii (imposibilitate de plata, arierate certe sau foarte probabile, probabilitate de declansare a executarii silite, deteriorare pe termen mediu sau lung a situatie patrimoniale a debitorului probata (neimputabila debitorului) etc. Toata lumea stie ca de pe omul gol nu poti lua camasa, deci asta ar fi exact solutia ultima; Doar asa ar putea opera. Altfel e bataie de joc.

      Eu înteleg ca bancherii si-au batut joc de client (si înca o fac). Dar asta nu e un motiv sa fim si noi canalii. Sa îi învatam ce este creditarea responsabila, ca eu nutresc convingerea ca habar n-au.

      • Departe de mine gândul de a fi canalie. Poate așa m-am născut. 😀
        Creditele acordate în 2006-2008 sunt subprime. I-au chinuit pe faliți încă un deceniu, iar acum păgubiții s-au învățat să marce banul grămadă lună de lună. Nici ei nu mai știu pentru ce.

        Executații care continuă să achite „datorii” sunt… sclavi, la propriu.
        Autorii fraudelor știu prea bine ce este creditarea responsabilă… o piață lipsită de… oportunități.

  2. cristipetre spune:

    Sal’tare,

    Pe partea cu „sa nu fim canalii” – sensul a fost : sa nu încercam sa uzam sau abuzam de o lege strâmba, edictata de un Parlament avid de populism în an electoral. Nu a fost nici o referire la persoane identificate sau identificabile.

    interesanta ideea cu „creditele acordate între 2006-2009sunt subprime”. Ai putea detalia? În mod sincer si cu toata candoarea, ma intereseaza argumentatia sau punctele de vedere.

    In fine : ai motive sa crezi ca mid managerii din bancile românesti, cei care efectiv redacteaza target-urile lunare, au idee despre creditarea responsabila? Or cei de la vârf? Sincer ma îndoiesc (detin informatii si probe care sugereaza contrariul) si as vrea sa mai aud alte opinii.

    • Vorbesc despre cei îndatorați la spartul târgului, în buza prăpastiei în baza veniturilor de bulă, majorate artificial de către angajatori pentru marea calificare (la cererea expresa a viitorilor faliti).
      Veniturile din vârful bulei creditării erau umflate pentru a satisface oferta de pe piața imobiliară, celebrele prețuri de peste 100.000 euro (cloaca medie-2 camere ceausiste).

      Toate creditele acordate atunci au beneficiat de 6luni-1an de dobanda fixa. :))))))))))))))))))))))) Dupa asta ratele au crescut la valori care ar fi atras falimentul respectivilor instant, dar în vest, nu în estul sălbatic.

      În Româniai, rata lunară mai mare decât venitul e o simplă… provocare.😀

      • cristipetre spune:

        Ai multa dreptate în ceea ce afirmi (practica frecventa a majorarii artificiale a salariilor pentru solicitantii de credite ipotecare, preturile de 100.000 EUR pentru apartamente la bloc, 2 cam. 8/10 în Militari etc.).

        Numai ca mi se pare ca pacatuiesti prin generalizare. Practica de mai sus va fi fost ea frecventa, dar nu cred ca era generalizata. Idem, parca nu toate cooperativele de credit au acordat credite cu dobânda fixa doar pentru primele sase luni-un an.

        „În România, rata lunară mai mare decât venitul e o simplă… provocare. ” De total acord, dar tind sa cred ca vina este partajata. În ce masura cel ce avea nevoie de un acoperis asupra capului este mai vinovat/la fel de vinovat/mai putin vinovat decât cel care l-a pacalit, vânzându-i un credit scump, urmeaza sa fie discutat. Total nevinovat nu este, daca accepta sa îsi falsifice veniturile.

      • ntz…ntz…ntz…
        Ca-n orice bulă, în apropierea vârfului ajung în piață catastrofele sub amenințarea că e ultimul tren.

        Cei care simțeau că pierd lupta cu creșterea prețurilor, că riscă să nu se mai califice niciodată pentru casa din vis…ul lui ceaușescu, ei s-au aruncat pe creditele extrem de scumpe pentru cloace extrem de supraevaluate.

        Mafia financiar-bancară, în frunte cu BNR, via media cumpărată în totalitate îi speria zilnic cu creșterea randamentelor din imobiliare, cu marea desprindere de comunism, continuarea luptei de clasă și aderarea la visul imperialist american.😀

        Generalizarea are legătură cu mecanismul oricărei scheme Ponzi. În final… frizerii, taximetriștii și spălătorii de mașini au reușit să… acceseze credite pentru garsoniere la preț de vile.

        Ăștia sunt turma lui Isus, au mai puțină vină până și decât… ta-su’. :))))))))))))

        Au făcut exact ceea ce accepta sistemul… tacit. De fapt, umflarea veniturilor avea o istorie mult mai veche, de prin anii 2000, bancherii prostovani bazându-se și în prag de criză globală pe alinierea salariilor din România la media UE. ;))))))))))))

    • cristipetre spune:

      Prietene, „Cotidianul” si cu tine va referiti la un secret de Polichinelle – toata lumea stia de practica asta odioasa si de consecintele sale. Sa vedem daca bomba chiar explodeaza … cu mamaliga nu se stie, explozia nu este garantata.
      Articolul înca nu merge cu toate concluziile pâna la capat!!!! Vai de banci, daca se va gasi vreun Tolontan încapatânat sa o faca …

      Vom vedea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: