Raspunderea dispensatorului de credit (III)

(continuarea a doua postari anterioare)

2. Obligatii ulterioare punerii creditului/produsului financiar la dispozitie

 

Obligatia de vigilenta

Obligatia de vigilenta presupune monitorizarea adecvata a utilizarii creditului în scopurile pentru care a fost solicitat, supravegherea situatiei patrimoniale a debitorului, reînnoirea garantiilor si inscriptiilor necesare pentru garantarea creditului. Aceasta obligatie este analizata mult mai riguros în cadrul persoanelor juridice, desigur, a caror situatie financiara se poate deteriora semnificativ pe durata derularii creditului.

Continutul obligatiei de vigilenta cuprinde esenta administrarii creditului de catre bancher pe durata derularii sale. În România, în ciuda practicii cvasigeneralizate a „comisionului lunar de administrare credit„, nici o banca nu face activitate de administrare lunara (nu verifica nimeni, luna de luna, bonitatea, garantiile, platile etc.),deci încaseaza bani pentru un serviciu neprestat, ceea ce pune în evidenta caracterul vadit abuziv al acestui tip de comision, aplicat, pentru un absurd total, nu la valoarea utilitatii serviciului sau la nivelul costului real ci la valoarea creditului sau la soldul creditului. Cel mult, pentru debitorii persoane juridice, se fac, anual, acte de adminstrare a creditului (în principal analiza de bonitate pe baza noilor bilanturi/balante) – doar aici un comision de administrare ar avea o justificare (si oricum, nu la nivelele camataresti la care este solicitat si perceput).

Obligatia de non-ingerinta                         

Obligatia de non-ingerinta a bancherului în afacerile clientului are ca si continut o abstentiune : bancherul trebuie sa se abtina de la orice act care ar influenta conduita economica, financiara, administrativa si de personal a împrumutatului (mai ales în cazul persoanelor juridice). Cu alte cuvinte, banca nu trebuie sa se transforme în administrator de fapt al afacerii debitorului.

În practica, bancile sunt atrase, irezistibil, mai ales în cazul debitorilor persoane juridice cu o situatie financiara deteriorata sau în curs de deteriorare, sa le impuna acestora conditii de acordare a creditelor care merg dincolo de ceea ce este strict necesar pentru protejarea intereselor financiare ale bancii (spre ex. pun conditii de lichiditate, conditii privind plata furnizorilor si/sau încasarea arieratelor, subordonarea altor debite etc.). Procedând astfel, bancile impun deciziile lor comerciale debitorilor, transformându-se în geranti/administratori de fapt ai acestora. Daca deciziile impuse de banci debitorilor i-au condus pe acestia la insolventa declarata de sindic, masa credala a solicitat cu succes, nu de putine ori, ca pasivul falimentului sa fie suportat de administratorul de fapt – banca (care este un debitor solvabil). Asemenea, daca deciziile bancii au deteriorat si mai tare situatia patrimoniala si solvabilitatea debitorului , raspunderea bancii s-a vazut angajata pentru sumele cu care s-a sporit pasivul falimentului.

Obligatia de non-ingerinta trebuie analizata în strânsa legatura cu obligatia de vigilenta; bancherul are obligatia de a veghea asupra bonitatii si solvabilitatii debitorului sau, dar fara a se transforma în gestionar de fapt al activitatii acestuia. În concluzie, criteriul dupa care se analizeaza respectarea obligatiei de non-ingerinta este abstentiunea de a face acte de administrator de fapt al debitorului.

 

Obligatia de denuntare unilaterala a creditului neperformant

  1. În caz de denuntare prematura

Denuntarea precipitata (prematura), intempestiva, abuziva sau sicanatorie a contractului de credit, cu consecinta declararii scadentei anticipate a întregului credit poate cauza clientului fie o jena financiara tranzitorie, fie un prejudiciu material semnificativ, iar, în unele cazuri, falimentul. De aceea, dispensatorul de credit trebuie sa evite denuntarea precipitata, intempestiva, abuziva sau sicanatorie a unui contract de credit, sub sanctiune de daune interese (raspundere derivata din abuzul de drept; sarcina probei abuzului de drept revine debitorului). Daca banca se foloseste de clauzele contractuale de tip „material adverse„, situatia nefavorabila invocata ca temei de ruptura trebuie obiectivizata si temeinic probata de bancher, altminteri debitorul poate solicita cu succes sa se constate exercitiul abuziv al unui drept. Din nou, criteriul folosit pentru aprecierea caracterului justificat si obiectiv, temeinic probat al motivului/pretextului invocat de bancher pentru denuntarea creditului este cel al unui bancher competent, prudent si diligent. Daca banca putea rescadenta, modifica, re-negocia creditul dar prefera denuntarea unilaterala, exercitiul unui astfel de drept poate fi considerat abuziv.

  1. În caz de denuntare tardiva

Raspunderea patrimoniala bancherului poate fi angajata si în caz de raspundere tardiva (de mentionat ca avem reguli de drept penal specifice, în materie de credite „rostogolite” dincolo de momentul la care ar fi trebuit declarate scandente în mod unilateral). Problema generala a normelor de drept românesti este ca nu sunt respectate sau aplicate acolo un de ar trebui sa fie aplicate, deci efect preventiv zero.

În nu putine cazuri, lichidatorul judiciar al falimentelor din Belgia a obtinut ca pasivul falimentului sau o parte semnificativa din pasivul falimentului sa fie suportata de catre bancherul care a rescadentat nefiresc credite, dupa intrarea debitorului în încetare de plati (întârziind sau mascând falimentul) sau a acordat noi credite dupa intrarea în încetare de plati, agravând situatia patrimoniala a debitorului cu noi debite si dobânzi, plus indisponibilizarea unor bunuri prin contracte de garantie.

Prin anuntul de deschidere a procedurii falimentului (în Belgia), publicat în Monitor, lichidatorul trebuie sa indice data prezumata de încetare a platilor (data inrautatirii ireversibile a situatiei patrimoniale a debitorului), care poate fi anterioara – cu sase luni – deciziei sindicului de intrare în faliment; orice credit acordat dupa acea data nu are drept de preferinta, iar garantiile constituite sunt inopozabile masei credate (sistem diferit de cel român unde garantiile sunt inopozabile de la data deciziei de intrare în faliment, ex nunc, pe când în sistemul belgian garantiile sunt inopozabile masei credale de la data prezumata a încetarii platilor, ex tunc deci, daca data încetarii de plati este stabilita anterior intrarii în faliment). O astfel de posibilitate de declarare a unei date de încetare a platilor anterior deschiderii falimentului ar bloca o parte din creditele – „suveica” sau „rostogolirea” abuziva a creditelor.

(va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: