Obligatiile dispensatorului de credit (I)

Obligatiile profesionale ale dispensatorului de credit (bancherului)

 

In lumea vestica, se vorbeste, de prin anii ’70 ai secolului trecut, despre „obligatiile dispensatorului de credit„, mai ales in ariile de expresie francofona – unde sistemele legislative sunt comparabile celui românesc (ma refer la Franta si Belgia), iar dreptul pozitiv, jurisprudenta si doctrina sunt usor accesibile datorita redactarii într-o limba usor accesibila (franceza) .

Pentru a se ajunge la acest cadru juridic al raspunderii bancherului pentru creditul acordat, s-a plecat de la o creatie pretoriana pura, dublata, în timp, de norme de drept bancar pozitiv, si pornind de la principii generale de drept civil: principiul executarii cu buna credinta a contractelor si principiile raspunderii civile delictuale pentru culpa.

În cadrul obligatiilor profesionale ale dispensatorului de credit, se distinge între obligatii :

anterioare punerii creditului/produsului financiar la dispozitie

ulterioare punerii creditului/produsului financiar la dispozitie,

generale.

 

  1. Obligatii anterioare punerii creditului/produsului financiar la dispozitie

 

Obligatia de consiliere

Obligatia de consiliere este o obligatie profesionala pura, cu vocatie de obligatie generala, iar bancherul este tinut sa se achite de aceasta conform standardelor profesionale aplicabile, daca exista, iar, în lipsa unor standarde formale, la nivelul unui bancher competent, prudent si diligent. Bancherul are obligatia sa consilieze si sa îndrume pe client în alegerea celui mai adecvat produs financiar, investitional, credit sau asigurare etc., cât mai eficient si mai potrivit pentru necesitatile si profilul clientului. Spre exemplu, un bancher care recomanda un produs bancar mai scump, doar pentru ca are conditii de acordare mai relaxate, îsi încalca obligatia profesionala de consiliere si poate raspunde delictual pentru prejudiciul cauzat clientului (spre ex. diferentele de dobânda, comisioane, costuri asociate creditului).

Importanta atragerii raspunderii bancherilor pentru acordarea de credite camataresti, uzuriere, fara a face minime eforturi pentru a gasi si oferi solutii economic mai avantajoase pentru clientii lor, este mai mult decât evidenta. În plus, dincolo de obligatiile bancherului de consiliere investitionala (potrivit MiFID, de ex.), trebuie sa întelegem importanta acestei obligatii pentru deciziile pe termen lung ale clientului, altele decât creditul : asigurari, pensii , deci toata partea de bancassurance (care poate reprezenta o pondere semnificativa în volumul vânzarilor si, implicit, profiturilor bancherului).

Criteriul folosit pentru a atrage raspunderea patrimoniala a bancherului pentru nesocotirea obligatiei de consiliere este reprezentat de cel al unui bun profesionist în finante-banci: ar considera un bun profesionist în finante-banci ca respectivul produs este adecvat cerintelor clientului si reprezinta solutia cea mai economica pentru necesitatile acestuia? În cazul unui raspuns negativ, raspunderea bancherului pentru nesocotirea obligatiie de consiliere poate fi angajata, pentru recuperarea prejudiciului cauzat clientului.

Obligatia de informare

Obligatia de informare a clientului cu privire la caracteristicile produsului financiar oferit si a costurilor sale este, din fericire, reglementata de dreptul pozitiv românesc (daca nu ar fi fost directivele europene, n-am fi pupat noi asa ceva). Trebuie sa spunem ca este una din obligatiile respectate de bancheri, cel putin la nivel formal, pentru ca acestia se pot prevala, în folos propriu, ulterior, de aceste informari pur formale. În practica, obligatia de informare îmbraca o forma standardizata (formular standardizat) care trebuie comunicat clientului înainte de acordarea creditului, dându-i acestuia posibilitatea de razgândire daca nu îi convin conditiile de acordare a creditului.

În România, este generalizata (sau cel putin era) practica de oferire a acestor formulare de informare spre semnare clientului antedatate, o data cu semnarea tuturor documentelor de credit. Clientul nu avea timpul sa citeasca întreaga documentatie de credit si, ulterior, când se plângea de conditiile abuzive de credit, i se punea sub nas formularul de informare antedatat, replicându-i-se insolent ca fusese informat dinainte despre conditiile creditului si ca le-a acceptat în cunostinta de cauza.

Dupa mine, aceasta practica de antedatare a formularului tipizat de informare ar trebui asimilata infractiunii de înselaciune (pentru ca foarte, foarte, foarte putine persoane, daca li se flutura acordarea creditului si banii pe la nas, ar mai putea refuza semnarea unui credit dezavantajos, plus ca informatia este” diluata”, printre alte zeci de pagini de hârtii de semnat în un singur moment), eventual în forma agravata datorita calificarii subiectului activ).

În caz de nesocotire a obligatiei de informare, sanctiunea este nulitatea. Criteriul de demarcare pentru a verifica îndeplinirea acestei obligatii este subiectiv – dat, în general, de gradul de pregatire, instruire si educatie financiara a clientului: bancherul este tinut sa dovedeasca ca a comunicat caracteristicile esentiale ale contractului de credit, ipoteca, etc. într-un limbaj accesibil si comprehensibil clientului creditor al obligatiei de informare (in concreto, si nu un client generic!!!!!, deci nota bene ca formularele de informare, desi formal comunicate, pot fi ineficace pentru un client analfabet sau doar cu studii primare etc.).

(VA URMA)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: