Legea darii în plata, razboi total!

Recunosc ca am privit spectacolul (circul, bufoneria, ca nu se pot numi altfel) adoptarii legii darii în plata cu ceva detasare (ma numar printre fericitii care au avut ocazia de a-si radia inscriptia ipotecara asupra imobilului prin plati anticipate, desi amintirea dobânzii si comisioanelor cocosatoare persista). În ciuda detasarii, derapajele ambelor tabere (pro-consumatori si pro-banci) din aceasta disputa aprinsa merita puse în evidenta.

A. De partea consumatorului gasim de data aceasta (cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodata) însusi Parlamentul, forul legiuitor suprem al tarii. Dragutii de parlamentari, i-a pocnit, brusc si pre-electoral, grija de cetateanul de rând cocosat de credite cu dobânzi camataresti si comisioane nesimtite, motiv pentru care brusc au pritocit, pe genunchi si pe repede-înainte, proiectul de lege a darii în plata, pe care l-au trecut prin masinaria de vot cu cea mai suspecta graba. De fapt, credibilitatea si legitimitatea Parlamentului este atât de erodata de scandaluri de coruptie, încât golanii se preteaza la orice pentru a-si asigura realegerea în 2016. Legea darii în plata se înscrie, indubitabil, în categoria golaniilor legislative populiste marca Ponta (ca bugetul 2016, ca maririle de salarii si pensii, scutirile de impozite fara certa baza economica, bune cel mult în prezent dar, fara o baza economica solida, premise certe pentru dezastru pe viitor). O astfel de lege nu se adopta pe repede-înainte, trebuia discutata pe larg, în primul rând cu bancherii si cu serifii bancari, recte beneristii. Cu o lipsa totala de transparenta, dar si de consideratie fata de cei care vor fi vadit sifonati de legea darii în plata, dragutii de parlamentarii au simulat o dezbatere la Comisia de finante-banci (cu rezultatul stiut de dinainte) la care au invitat, la sanchi, bancile si BNR sa expuna punctul lor de vedere. Nu zic ca au procedat rau, zic doar ca au procedat golaneste. Daca legea darii în plata este o lege buna, categoric nu asa trebuia adoptata. În plus, prin certele valente de retroactivitate, legea este noaptea mintii, deoarece va schimba profilul de risc al unor tranzactii încheiate în trecut, ceea ce cu greu (daca nu deloc) nu poate fi admis.

B. De partea bancilor se regaseste (previzibil, de altfel), BNR. Care BNR, prin ei vocile de calibru, spune ca legea darii în plata aduce Apocalipsa.

Regret ca am o pozitie critica si fata de BNR, dar darea în plata nu ar fi trebuit sa aduca apocalipsa financiara, daca ei (BNR) si-ar fi luat în serios atributiile de supraveghere si de reglementare. BNR ar fi trebuit sa fie forul prim care sa stinga febra imobiliara, sa frâneze creditarea iresponsabila care a încins pretul locuintelor vechi. Deci daca este apocalipsa, este (cel putin în parte) din cauza BNR care a actionat anticiclic, a accentuat bula imobiliara – de ex. a relaxat normele de creditare. Când piata imobiliara s-a prabusit, rezultatele se vad. Apocalipsa este si din vina BNR, nu doar a nesabuitilor de debitori care s-au riscat la credite care s-au dovedit ca îi pun la pamânt, rugam BNR sa ne scuteasca de bau-bau.

Alt bau-bau de-a dreptul amuzant, lansat cu nonsalanta de BNR-isti (mama Omida Isarescu dixit!), este urmatorul: bancile or sa se supere tare pe Statul român care le impune asa legi de kko, atât de tare ca nu or sa mai cumpere obligatiuni de stat, deci statul român nu va mai avea de la cine sa îsi finanteze deficitele pe termen scurt. Dar daca bancile nu vor, de ce nu le ofera la populatie (nota bene, în aceleasi conditii!!)? Io, pe persoana fizica, as dori sa investesc bruma de economii având ca debitor statul la o rata de dobânda de peste 2%!!! Bancile nu fac acte de caritate, ci profit!!! Si profituri foarte mari din relatia cu statul!!! Daca titlurile de stat nu ar fi rentabile, bancile nu le-ar cumpara. Daca fac pe niznaii si nesimtitii si refuza sa faca o afacere buna (doar ca sa sanctioneze statul, ceea ce e improbabil), respectivele titluri pot sa fie oferite populatiei si bancherii eliminati de la pomana creditarii de stat. Nu, pe bune, domnule Isarescu, ne insulti bruma de inteligenta spunând ca bancile ar face acte dezinteresate creditând statul sau ca statul ar fi în pericol daca bancile nu ar mai face-o.

C. În final, nu mi se pare corect si echitabil ca o singura parte din relatia de credit (numai creditorul) sa suporte riscul de piata. De fapt, prin legea darii în plata, riscul de piata imobiliara este transferat integral bancii. Daca piata se prabuseste, debitorul va abandona bunul în mâinile creditorului. Deci debitorul speculeaza linistit iar creditorul trage ponoasele si suporta integral riscul imobiliar. Deci sursa de moral hazard. Ca principiu, pare excesiv. Însa, daca analizam problema în detaliu, observam ca nu este neaparat excesiv.

Bancile au structurile centrale pline de economisti si manageri de risc. Spre deosebire de consumator, ei stiu (sau ar trebui sa stie) ce este si cum functioneaza piata, care este functia creditului, care preturi se încing, cum sa recunoasca o bula imobiliara. În concluzie, o simpla analiza económica, atenta, a pietei imobiliare precum si o politica responsabila de creditare ar face inútil riscul prezentat de legea darii în plata. Bancile sunt primele care ar trebui sa stie cât valoreaza, realmente, o locuinta. Deci bancherii care urla azi recunosc ca au fost, în principiu, incompetenti si au acordat credite de-amboulea, fara analiza economica si de risc adecvate.

Din pacate, bancile din România nu functioneaza deloc pe logica creditarii responsabile, ci pe target-uri si volume, pe cantitate în pofida calitatii. De aceea, adaptarea bancilor la o noua paradigma de creditare, calitate nu cantitate, multa non multum, este obiectivul imposibil de atins. Prin legea darii în plata bancile vad cum vor fi obligate sa înregistreze pierderi semnificative, pe termen scurt, nebagând de seama ca orice provocare este si o oportunitate de a curata bilantul si a de a creste calitatea portofoliului de clienti.

D. As aprecia ca logica razboiului total dintre consumatori si banci este contraproductiva, si pentru unii si pentru ceilalti. De pe urma litigiozitatii si beligerantei, a lipsei de consens si cooperare, numai avocatii pot câstiga (articolul prof. Piperea este edificator). Legea darii în plata ar trebui reanalizata în ceea ce priveste retroactivitatea, iar dreptul debitorului de a impune stingerea debitului prin darea în plata ar trebui circumscris unor conditii precise, care sa excluda posibilitatea de a transfera intentia speculativa imobiliara esuata în cârca creditorului. Iar bancile ar trebui sa încerce sa iasa din paradigma cifrelor, volumelor si target-ului pentru a se concentra pe calitatea portofoliului de credite, nu pe cantitate. Si legea darii în plata ar trebui atent redactata si dezbatuta, nu fie pritocita pe genunchi, trecuta prin Parlament cu viteza supersonica si cu un simulacru de dezbatere. Si bancile (inclusiv BNR) ar trebui sa „combata” cu argumente de bun-simt si buna credinta, nu cu unele care insulta inteligenta si sfideaza morala.

10 răspunsuri la Legea darii în plata, razboi total!

  1. Cornel Chitescu spune:

    Salutam revenirea🙂

  2. Dan spune:

    bine ati revenit!

  3. Repeti „retroactiv” de cateva ori si nu spui niciunde la ce… te referi. Piata e dinamica, regulile… flexibile. Departamentele de risc ale clientilor… lipsesc, iar cele ale bancilor ar fi trebuit sa ia in calcul pachete legislative ”ca-n vest”… adica lipsesc.😀
    De la pozitia de stapani absoluti, bancile pierd in primul rand avantajul dat de legile adoptate golaneste pana in prezent. Peste noapte clientii se transforma din sclavi condamnati la zeci de ani de munca in folosul … stapanilor in parteneri… ai bancilor.

    … nașpa… negrii ăia mici vor avea opțiuni… predarea cheilor sau negocierea cu ”bancherul”.

    • cristipetre spune:

      1. Argumentul aplicarii retroactive a legii l-am preluat din pledoariile bancherilor. S-a sustinut ca legea darii în plata ar avea vocatie generala de aplicare; deci aceasta modalitate de stingere a debitului s-ar aplica si creditelor acordate înainte ca aceasta lege sa existe sau sa fi intrat in vigoare. Asa fiind, aceasta lege modifica profilul de risc al tranzactiei analizat si aprobat la data acordarii creditului, ceea ce nu este echitabil pentru bancher. Cu alte cuvinte, la data aprobarii creditului, bacherul dispunea de multiple garantii : o ipoteca, o cesiune de salarii eventual precum si un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. Apoi, dupa acordarea creditului, la mijlocul contractului, se trezeste ca legea noua îi modifica garantiile disponibile. Nu e corect.

      2. Daca „departamentele de risc ale bancilor lipsesc” sau nu-si fac treaba, asta este paguba bancilor si nu a mea. Eu cred ca departamente si manageri de risc exista, doar ca nu sunt ascultati de operationalii din vânzari.

      3. „… bancile pierd in primul rand avantajul dat de legile adoptate golaneste pana in prezent”. Asa este. Dar sa raspunzi la legi golanesti cu alte legi golanesti nu este decât golaneala. Ar trebui sa elimini golaniile, toate, pe ansamblu.

      4. „negrii ăia mici vor avea opțiuni… predarea cheilor sau negocierea cu ”bancherul”.” Din nou, de acord. Doar ca principiul fundamental de drept civil fortei obligatorii a contractelor ar fi subordonat bunului plac al datornicului, care poate plateste, poate preda casa, cum vrea muschii lui. Argumentul prezinta certe si indiscutabile valente de „moral hazard”. Predarea cheilor fiind extraordinara, ar trebui strict circumscrisa unor conditii care sa o justifice, altfel este o sursa de hazard moral.

      Sper ca nu ma suspectezi de partie-pris bancar (vezi ce am scris si cu alte ocazii). Spun si declar ca activitatea bancara în România este o jecmaneala nesimtita, cu comisioane si taxe si dobânzi de se sparie gândul. Or fi bancherii niste nesimtiti, golani si camatari jegosi, dar asta nu justifica sa raspundem golaneste la o golaneala.

      Orice ar fi, daca vrem sa avem o creditare functionala, trebui sa iesim din logica razboiului, a beligerantei, sa ajungem sa ne privim si sa ne respectam ca parteneri. Asta va fi greu pentru bancile din România.

      • Sunt credite… garantate ipotecar… restul e abuz, țeapă, fraudă.

        1. La data aprobarii creditului, bancherul trebuia să considere nivelul de risc în cazul schimbării reglementărilor exact așa cum a considerat scăderea RMO de la nivele de 40%.

        (i) Curtea Constituțională, încă din 2011, a spus că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior”;
        (ii) CJUE de la Luxembourg a spus încă din 2012 că o lege internă de protecție a consumatorilor poate fi aplicată și unor contracte în derulare;
        (iii) Codul Civil statuează că, dacă o situație juridică anterioară intrării în vigoare a unei legi noi este generată de regimul juridic al proprietății sau al bunurilor, atunci efectele viitoare ale acestei situații juridice anterioare sunt reglementate de legea nouă;
        (iv) OUG 50/2010 se aplică și contractelor în derulare, dacă e vorba de dreptul la refinanțare sau la rambursarea anticipată a creditului (precum și la informație, costuri maximale etc.)”, argumentează Piperea.

        2. Deci victimele băncilor plătesc asăzi ”constituțional” lăcomia bancherilor.

        3. Nu ne-ai spus nici în ce constă golănia.

        4. Bancherii trebuie să fie responsabilizați, iar legea tocmai asta face. Un credit garantat ipotecar poate fi stins prin simpla predare a cheilor. Dar noi nu vorbim de credite garantate ipotecar, ci de simple… țepe ordinare.

      • cristipetre spune:

        Traditia civilista recunoaste, din perioada romana, dreptul creditorului ipotecar de a valorifica ipoteca si, daca nu este satisfacuta integral creanta sa, sa urmareasca ca si creditor negarantat restul bunurilor. Restul este joaca cu cuvintele, as zice.

        1. Managerul de risc ar fi trebuit sa ia în analiza „le fait de prince”, zici tu. De acord, asa ar fi trebuit.
        (i) contractul de credit are specificitatea asumarii riscului o data, la punerea la dispozitie a banilor. Daca se schimba profilul de risc, ar trebui sa se schimbe si analiza si eventual decizia finala. Nu este just sa schimbi regulile jocului în mijlocul jocului. Îmi place argumentul, o sa reflectez mai mult la el, dar nu sunt convins.
        (ii) Vorbim de o lege referitoare la protectia consumatorilor (informare, consiliere)? Nu este vorba de consum aici. Nu cred ca poate fi vorba de protectia consumatorilor, ci despre regimul general al obligatiilor, recte stingerea lor.
        (iii) Nu te contrazic. De departe argumentul cel mai bun, pentru ca si o creanta este un bun. Poti sa-mi spui si sursa, articolul, precis?
        (iv) again – nu cred ca este vorba de protectia consumatorului.
        2. „institutional” as zice. Dar da. Trist, dar adevarat.
        3. Simulacrul de dezbatere si urgenta. Beneristii si bancile au fost naucite de dorinta de a promova, cam cu anasâna, proiectul de lege pâna la capat.
        4. De acord cu „bancherii TREBUIE responsabilizati”. Hai sa discutam calm despre raspunderea dispensatorului de credit, asa cum se discuta prin alte tari. Hai sa începem actiunile în justitie pentru angajarea raspunderii juridice a bancherilor pentru credite acordate de-amboulea sau abuziv.

        Promit ca o sa încerc sa scriu pe marginea acestui subiect (cum este vazuta raspunderea juridica a bancherului, care sunt obligatiile profesionale ale bancherului si sanctiunile în caz de nerespectare a lor).

      • http://www.paginadebanci.ro/piperea-legea-darii-in-plata-nu-este-retroactiva-4-argumente-legale/

        (iii) a refuza aplicarea acestei legi noi la situații generate de ipotecile anterioare puse pe acele imobile ar însemna să se dea efecte ultractive unei legi vechi. Și, în plus, ar fi nedrept și discriminatoriu, iar nedreptatea și discriminarea sunt interzise expres de art. 1 alin.2 și art. 16 din Constituție.

      • cristipetre spune:

        Ultraactivitatea legii vechi nu este nimic nou. Uita-te la regimul de carte funciara din Ardeal si vei observa ca operatiuniled e carte funciara înscrise sub regimul legii LX ramân în continuare supuse acelei legi.
        Discriminarea presupune tratament juridic diferit la situatii juridice identice sau similare. Or, în speta de fata, situatiile juridice nascute sub regimul legii vechi nu sunt identice cu cele nascute sub regimul legii noi. Asa fiind, câta vreme legea noua nu face distinctii nejustificate de la aplicare, legea noua se va aplica nediscriminatoriu situatiilor juridice noi, aparute dupa intrarea ei în vigoare. Nu vad unde ar fi discriminarea.
        Nu uita ca riscul contractului „sta” în persoana creditorului, contractul a fost perfectat si executat prin punerea sumei la dispozitie.

      • Tocmai ne spui ca o lege a falimentului personal nu poate fi implementata in Romania pentru ca… ardelenii au fost iobagi.

      • cristipetre spune:

        Legea falimentului personal, cu toate imperfectiunile sale, poate fi aplicata pentru viitor, în ciuda faptului ca ardelenii au fost iobagi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: