CCR : Avizul consultativ n° 1/06.07.2012

O judecata de Solomon : nici una din parti nu are dreptate sau ambele parti au dreptatea lor.

Pentru prima oara, de mult timp, sunt la asentimentul unei decizii CCR : la cât de prost si pripit a fost întocmit de catre USL documentul de suspendare, avizul CCR 1/2012 este mai mult decât USL putea spera.

Mi-a placut, la nebunie, punctul 3.6 din aviz, cel referitor la intimidarea judecatorilor CCR de catre însusi presedintele prin vizite nepotrivite în timp ce acestia deliberau pe reducerile de pensii si salarii. „A încercat sa ne intimideze, dar nu i-a mers” pare a zice Curtea, deducând eo ipso ca nu ar fi vorba de vreo încalcare grava. De acord ca urmarea faptei a fost nesemnificativa, dar faptul ca o tentativa nu a reusit nu înseamna deloc ca respectiva tentativa nu ar fi grava sau punisabila, ce dracu’ … Oricum, la ce slab era documentul USL, decizia calduta, „luke-warmish” a CCR este o solutie corecta, la cât de dezastruoasa a fost epoca Basescu.

Concluzia CCR : Basescu sa raspunda politic (nu juridic), la vot, pentru ineficienta sa prezidentiala si pentru polarizarea societatii românesti; altfel zis, ne spalam pe mâini cu vox populi, exact ca Pilat din Pont, ceea ce nu este deloc o gândire gresita, din moment ce votul este fundamentul democratiei.

Acum, la vot, în Parlament. Dupa votul din Parlament de azi, privind suspendarea lui Balalau, indiferent de rezultat,  nu va trebui sa mai toleram guvernului Ponta nici o cotcarie legislativa (gen trecerea MO de la CDep la guvern în ograda sau modificarea legii referendumului prin OUG). Au acum tot cadrul institutional si democratic creat, sa îl foloseasca potrivit legii si principiilor democratice. Toate haiduciile legislative si reglementare erau justificate de lupta cu Basescu, deci nu trebuie sa toleram nici un exces, din partea nimanui.

4 răspunsuri la CCR : Avizul consultativ n° 1/06.07.2012

  1. Cornel spune:

    „Toate haiduciile legislative si reglementare erau justificate de lupta cu Basescu, deci nu trebuie sa toleram nici un exces, din partea nimanui.”

    Tu chiar nu realizezi cat de prost esti cand scrii asa ceva?!

    • cristipetre spune:

      Se pare ca ma fac vinovat de delictul de opinie care difera de cea a dvs.
      Nu ma declar detinatorul adevarului absolut, însa, dar nu vreti dvs. sa pogorâti, din înaltele dvs. orizonturi intelectuale si sa ma luminati si pe neprocopsitul de mine, în ce consta gresala mea de om prost care îndrazneste sa gândeasca cu capul lui?
      Asa, din mare mila ta, luminate, metaharisesti sa ma luminezi si pe mine, neprocopsitul?

  2. Calin spune:

    Cristi, sper ca nu crezi pe bune ce ai scris in ultimul pasaj al acestui text.

    • cristipetre spune:

      Pe cuvânt de onoare, ce aveti cu ultima fraza? No, pe bune, ca io nu pricep.
      Este opinia mea personala ca nu este bine sa se lupte contra basismului cu metode basiste. Actiunile USL contra judecatorilor CCR Zegrean si Motoc nu sunt de ignorat si de trecut usor cu vederea. Modificarea legii referendumului prin OUG este discutabila ca si metoda de legiferare, a carei utilitate nu izbeste ochiul daca se tine cont ca USL detine majoritatea în ambele camere. Dar gata! ajunge cu haiduciile legislative!
      As aprecia mult daca mi-ai comunica punctul tau de vedere pe subiect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: