Despre plagiat si despre cine ne sunt plagiatorii

Zilele trecute am împrumutat de la mediateca o înregistrare insolita – era vorba despre editia integrala a operei „L’Olimpiade” de Pergolesi, scrisa pe un libret de Metastasio. Casa de discuri, cu oarece justificare (nu spun care, ca nu a cotizat), a înscris mare pe eticheta : „World’s First Recording” (2010), ceea ce nu era adevarat decât dintr-un punct de vedere : mai exista o înregistrare integrala din 2006, dar pe DVD si nu pe CD, deci se putea afirma, cu o jumatate de adevar, ca era vorba despre prima înregistrare mondiala a operei.

Înca de la primele acorduri ale uverturii tripartite în stil italian, am ramas uimit: ulala, dar asta nu este Pergolesi pe care îl stiu. Nu, nu este ceea ce credeam eu ca este Pergolesi – si anume „La Serva Padrona” si „Stabat Mater„. Armoniile evoluate si elaborate, bogate, savante chiar, evocau mai degraba barocul târziu, evocau pe un Vivaldi în ultimii sai ani, decât pe Pergolesi „parintele operei bufe” si pe Pergolesi „parintele stilului galant„, asa cum stiam eu din colectia de idei preconcepute si cultura de-a gata servita mie în România. În plus, m-am întrebat daca este rodul influentei libretului lui Metastasio asupra muzicii, dar opera „L’Olimpiade” îmi suna (mai ales prin armoniile baroce si folosirea suflatorilor) enervant de vivaldian. Pe masura ce muzica mi se plimba prin urechi, elementul vivaldian, tipic baroc, polifonic, cu armonii cautate, savante si scremute, începea sa se atenueze. Eroii greci au început sa se umanizeze, sa nu se mai „cace marmura”, vorba lui Schaeffer din Amadeus (stiti voi, filmul ala al lui Milos Forman) iar spre sfârsitul primului CD chiar am surâs la aria „Piu non si trovano” – iata, daaa, asta este Pergolesi pe care îl stiu – amuzant, gratios, ludic.

Apoi, ma apuc sa ma documentez si misterul se elucideaza : în 1727 Vivaldi a scris si el, pe acelasi libret al lui Metastasio, o opera cu acelasi nume, „L’Olimpiade”: evident ca opera premergatoare a lui Pretre Rosso l-a influentat pe mult mai tânarul Pergolesi, care, în 1734, compune pe acelasi subiect. De aceea asistam la sonoritati vivaldiene, pentru ca Pergolesi preia si retranscrie pasaje întregi si împrumuta sonoritati de la predecesorul Vivaldi.

Mai mult, aria bufa „Piu non si trovano” este atât de nepotrivita cu suflul eroico-scremuto-constipat (tipic Metastasio), este atât de gratioasa, facila si cantabila, încât sare în ochi imediat, pe mine m-a luat de nas. Nu am fost, aparent, singurul : Mozart a scris si el o arie de concert cu acelasi nume, pe aceleasi versuri de Metastasio, „Piu non si trovano„, KV 549 (adica în acelasi timp cu simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550 sau cu simfonia Jupiter, KV 551). Apoi am ascultat aria lui Mozart, pe Youtube : aceeasi tonalitate, aceeasi structura (strofa I, arie, cântata de doua ori cu strofa a II-a la mijloc, în recitativ-arioso, à l’italienne), doar câteva note neesentiale, schimbate pe ici-colo, esenta frazei muzicale fiind pastrata. Deloc de mirare, Mozart a avut o capacitate inegalabila de a memora, absorbi, si reproduce tot ce auzea. Clar, Pergolesi copiase dupa Vivaldi, Mozart plagiase dupa Pergolesi. Stilul lui Pergolesi a mai fost imitat si copiat : am ascultat o „La serva padrona” de Paisiello si, dupa 10 minute, am oprit CD-ul : era pur si simplu un remake din 1784 a operei lui Pergolesi din 1731 (cred) : aceleasi arii reîncalzite sub o forma usor modificata. Furt? Plagiat? „Împrumut artistic„? Admiratie (Pergolesi, dupa „L’Olimpiade”,  a dobândit dimensiuni mitice si admiratia pe masura a contemporanilor) ? Imitatie (scriitura lui Pergolesi era ‘la moda’)? Lipsa de inspiratie? Pana de idei? Comenzi presante? Foame? Variatiuni pe aceeasi tema? Totul este discutabil …

Apoi mi-am adus aminte de doua tablouri, amândoua despre Bunavestire, cu un arhanghel Gabriel pe ciuci, cu aripile semistrânse care binecuvânteaza o Preacurata cu mâinile împreunate în rugaciune. Ambele sunt expuse la „Galeria degli Ufizzi” în Florenta, la fix o sala distanta una de alta : un prerafaelit (Ghirlandaio??, dar nu îmi amintesc prea clar) si (probabil) Rafael însusi (dar nu as jura la tribunal ca el era, eu sunt tare nepriceput la pictura) : ce e cert este ca respectivele tablouri sunt identice ca structura, compozitie, perspectiva, gesturi, pozitie a celor doua personaje, expresia fetei, mesaj … doar faldurile mantiilor erau diferite. Si o sala diferenta între ele (sigur unul dintre tablourile cu princina era în aceeasi sala cu tondo Doni al lui Michelangelo, care mi-a luat ochii si atentia, deoarece arata în realitate de ‘jde mii de ori mai bine ca în reproduceri) . Furt? Plagiat? „Împrumut artistic”? Imitatie? Admiratie? Lipsa de inspiratie? Pana de idei? Comenzi presante? Foame? Variatiuni pe aceeasi tema? Discutabil.

De aceea, eu în cazul ministrului Mang nu ma grabesc sa arunc cu piatra. Cum Vlaston, Funerariu, Boc si gasca Miclea nu au cerut scoaterea lui Mozart, Pergolesi sau Paisiello din manualul de muzica (doar au plagiat iar ei sunt intransigenti, fara mila cu plagiatorii), ar trebui sa mai domoleasca un pic avântul revolutionar, intransigenta de Robespierre cu care cer capul lui Mang pe tava intereselor care colcaie in jurul MEC. Eu încep sa banui ca este un razboi al intereselor pecuniare, cu ratiuni abjecte de tip banii (multi) din manualele scolare, numirea în comitete si comitii gen acreditare academica si stiintifica. Nu am vazut UN SINGUR PROFESOR UNIVERSITAR dat AFARA pentru PLAGIAT în mandatul Funeriu (ma alatur Alinei Mungiu care afirma ca 80-90% din universitarii români sunt pasibili de ejectare daca aplici serios defintia plagiatului, ca si 90% din titlurile academice de conf, prof sau dr) : de aceea ma întreb : ce-i cu vocaliza asta suspecta?

De ce nu am vazut, de la aceeasi apostoli ai corectitudinii academice, luari de pozitie fata de acreditarile „pe puncte” si acordarea de titluri universitare „pe ochi frumosi”? Unde era Vlaston când i s-a acordat Elenei Udrea, blondei supreme în PDL, titlul de conferentiar? Dar lui Boc, prof plin de drept constitutional, care una zice în teza de doctorat (aia cu superioritatea sistemului parlamentar bicameral) si în realitate era campionul unicameralului impus de Cotroceni?  Acolo nu a vazut nimeni stirbirea prestigiului învatamantului? Am uitat ca profesorul de drept constitutional Boc a semnat cele mai multe neconstitutionalitati, constatate ca atare de CCR, cele mai multe din istoria României? Asta credeti ca nu spune nimic despre calitatea academica a lui Boc? De ce nu a vociferat Vlaston, atunci, despre titlul de doctor în drept si de profesor plin nemeritat de Boc? Sau prestigiul universitar conteaza doar când se pierd (muuulti) bani iar când se câstiga este indiferent? Am uitat oare de cazul Melaniei Vergu (din zona Funeriu-Miclea) cu milioanele de RON capusati de la MEC?

Pâna la proba contrarie, cazul de plagiat Mang este pentru mine fie facatura, fie pai în ochiul altora, vazut de catre unii care au ditai bârnele în proprii ochi. O fi plagiat, n-o fi, nu stiu.

Dar Boc, cel mai bubuit premier din istoria României de catre CCR si profesor de drept constitutional în acelasi timp,  este cea mai sinistra persoana care poate sa vorbeasca despre prestigiul învatamântului din România când a dovedit, cu asupra de masura, ce hahalera academica este. Da, Boc, marele profesor de drept cel care nu a fost capabil sa ia examenul de avocat definitiv si a încercat sa îsi faca un act normativ cadou fix în acest sens, este cel care da cu piatra. Mi-e rusine de nerusinarea lui.

UPDATE : Am vazut si emisiunea lui Victor Ciutacu, „Vorbe Grele”. Un ministru moale, prea moale. Ajutorul dat de Ciutacu era evident, cu toate astea prestatia ministrului a fost lamentabila. S-a auzit clar însa ca nu el este autorul articolului de la Craiova, ci ca acolo este o lucratura a altcuiva. Nu am înteles clar daca „lucratura” a fost plagiata cu stiinta sa sau nu, dar problema de fond (a practicii înpamântenite a semnarii încrucisate a articolelor stiintifice pentru umflarea reciproca a CV-ului) nu a fost atacata frontal. Dezamagitor, domnule ministru Mang, mai dezamagitor decat acuzatia de plagiat ce vi se aduce, pentru ca parea ca nu va deranjeaza o practica (generalizata în învatamântul românesc) de impostura intelectuala prin semnarea încrucisata a articolelor stiintifice. Sau de obiceiul ca asistentii sa faca cercetarea, creatia propriu-zisa si sa se vada obligati (direct sau indirect) sa treaca, pe post de coautori, pe seful de catedra care n-a miscat un deget.

2 răspunsuri la Despre plagiat si despre cine ne sunt plagiatorii

  1. Calin spune:

    Da, Cristi, dar … cu rationamentul acesta nu poti merge prea departe. Ar fi o legitimare daca nu principiala, atunci practica a oricarei magarii posibile („nu il pedepsim pe x ca e corupt pentru ca mai sint si altii corupti care nu au fost pedepsiti” etc. etc. etc.). Aici nu trebuie sa ne impiedicam de circumspectii si de dubii epistemologice…ca prima masura, cred ca trebuie sa ne intoarcem la presocratici, aia care credeau ceva daca puteau verifica chestia respectiva cu propriile simturi, daca erau martori oculari. Criteriul adevarului era realitatea direct accesibila simturilor. Chestie din pacate pierduta odata cu Socrate si, ulterior, cu Platon… in fine, fara se ne adincim prea mult in povesti, cele doua seturi de articole scrise de Mang, pe de o parte si nenumarati alti autori (reali) pe de alta sint realitati direct accesibile noua. Le putem judeca direct. Nu avem nevoie de nimic altceva decit de propriii ochi. Putem compara, putem cintari etc. Care e rezultatul? Dupa mine, e unul singur: Mang a plagiat. Indiferent ce motivatii stau in spatele incriminarii publice din partea lui Boc sau a altora, faptul este indubitabil. De altfel, ar fi o eroare logica sa judecam calitatea argumentelor unei persoane in functie de parerea buna sau proasta pe care o avem despre persoana respectiva.
    Ca altcindva chestiile astea erau curente: true. Dar… vremurile nu mai sint astea. Pe vremuri se intimplau multe, ca sa ma exprim in stilul lui Basescu. Cum toti stim, exista actualmente in do,meniul cercetarii stiintifice si publicarii rezultatelor niste practici incetatenite de vreun secol: expunerea clara a teoriilor si metodelor folosite, verificarea si citarea surselor de informatie etc. etc.Ideea e sa nu ai cercetare stiintifica de proasta calitate, nu doar sa nu texte care sa semene … Intre lumea lui Pergolesi si Vivaldi, a lui Mozart si Salieri si lumea cercetarii stiintifice actuale este o diferenta … cum sa spun, pe o scara logaritmica…nu are rost sa comparam principiile care functioneaza in una cu cele care functionau in alta.

    • cristipetre spune:

      Salutare, Calin!

      Primo, stiam si eu, din capul locului, ca in epoca lui Pergolesi notiunile de „plagiat” si de „împrumut artistic” erau mai incerte si se confundau adeseori. Asta nu ne împiedica sa îl divinizam pe Mozart, a carui genialitate a constat întocmai în uriasa capacitate de a înmagazina totul si apoi de a reproduce lucrurile usor modificate pe ici pe colo. Deci noi facem din Mozart reper cultural, asta spune multe …

      Secundo (dar argumentul asta ramâne) : de ce nu a vociferat nimeni la doctoratul lui Udrea în bombardele (studiile doctorale ale doamnei Udrea sunt în … tactica militara, absolut firesc dupa licenta în drept)? De ce Boc sau Vlaston, Funeriu nu au zbierat atunci? Primo, Boc nu îndraznea sa fluiere în fata blondei supreme, nici restul. Pe mine intransigenta selectiva (evident ipocrita si interesata) ma scârbeste la apostolii astia ipocriti. Daca pe Funeriu sau pe Baba ii durea de prestigiul invatamantului universitar romanesc, ar fi dispus verificari pe linia acreditarilor academice, pe criteriile de acordare a titlurilor de doctor sau prof etc. ar fi retras zeci de titluri, sunt 100% sigur. Acum mi se pare doar ipocrizie fara margini.

      Tertio, documentul ala cu „Cryptanalise” este indubitabil plagiat (grosier) si poarta indubitabil numele lui Mang pe el; dar asta nu înseamna neaparat ca Mang ar fi realizat marea operatie de furt a lucrarii – se pare ca asistentul lui ar fi facut-o si a pus numele lui Mang pentru a-i da „greutate”, deoarece asistentul s-a laudat, printre realizarile lui „academice”, cu plagiatul respectiv si nu Mang. Plus ca fix în anul 2003 (anul pretinsei comunicari publice a plagiatului), manifestarea stiintifica de la Craiova nu a beneficiat de un poster oficial, deci nu se poate preciza cert cine a sustinut lucrari si ce a sustinut, exista doar o baza de date electronica pe un server (care poate fi, normal, modificata de administrator, deci plagiatul ar putea fi si „implantat”). Dupa dolarii lui Nastase, care vin din viitor, nu este totalmente exclus ca plagiatul atribuit lui Mang sa fie „fabricat”. De aceea am formulat rezerve. Situatia era alta la Corina Dumitrescu, mult mai clara, griul din CV mult mai slab, negrul mult mai pregnant (dar si acolo s-a exagerat cu intransigenta, din aceleasi motive). In cazul lui Mang sunt multe nuante care exclud rationamentul simplist in „alb” si „negru” gen Hotnews.

      Finalmente, toata lumea este de acord ca puteam sa avem un ministru mai bun, dar cei care dau cu piatra azi nu sunt deloc fara de pacat si, mai rau, pare ca pozitia lor (aliniata si suspect de coordonata) este una vadit interesata – ei nu vor sa se instaleze un alt stapân la MEC care sa le strice colcaiala de interese.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: