Alea ACTA est (II). Scurtă analiză a câtorva prevederi ACTA

(continuare a unui post anterior, cu care vă recomand începerea lecturii, începeţi de aici).

Fără a mai zăbovi asupra secretomaniei suspecte de negociere şi adoptare a textului ACTA (luaţi de citiţi de pe Wikipedia, aici), ne vom referi la textul propriu zis al acordului (versiunea oficială, publicată în aprilie 2011, în EN, aici: acta-crc_apr15-2011_eng), cu care începem analiza.

I. Scopul ACTA este unul aparent licit (protejarea drepturilor de PI, combaterea contrafacerilor care afectează boborul). Însă drumul către iad este pavat cu intenţii bune. Altfel zis, în spatele crucii se ascunde dracul cel mai bine, pentru că mijloacele pentru atingerea scopului licit încalcă flagrant alte drepturi fundamentale ale omului, precum liberul acces la informaţie, dreptul la opinie şi dreptul la un proces echitabil, cum vom observa mai jos. Deşi art. 27, §1 cică ar impune, declarativ, respectarea dreptului la opinie, la viaţă privată şi proces echitabil, vom observa că, de fapt, situaţia stă exact pe dos.

Ca precizare, discuţia se va axa numai pe prevederile care vizează pirateria în mediul digital, nu şi contrafacerile (deşi şi acolo ar fi aspecte de zis), deci ne vom apleca mai mult pe dispoziţiile privind mediul electronic (secţiunea 5) raportate la celelalte prevederi relevante.

II. ACTA începe prin a conferi o paletă largă de acţiuni judiciare deţinătorilor de drepturi de PI (DDPI) :

  1. acţiuni civile în daune (art. 27, par. 1 coroborat cu art. 7 şi 9) – daunele care pot fi plătite de un hacker pot ajunge la sume uriaşe (art. 9) – profitul nerealizat de către un gigant de talia EMI sau Warner. România se obligă prin ACTA să creeze un cadru legal care să permită acţiuni civile în daune eficiente contra internauţilor, deci cu un cadrul legal şi procesual cât mai favorabil DDPI şi cât mai descurajant şi înhibitor libertăţii de opinie şi dreptului la informaţie.
  2. acţiuni în încetarea încălcării unui DA&PI („injunctions”) – acţiuni declarative ale unei încălcări, care pot fi asortate şi cu o acţiune în daune accesorie (art. 27, art. 8). Poate fi vizată interzicerea accesului conţinutului în mediu electronic (art. 8, par. 1, in fine), deci cenzura internetului ca şi canal de comerţ (conform definiţiilor directivei E-commerce la care ne vom referi în partea a IV-a). Singurii care pot pirata liniştiţi sunt politicienii şi autorităţile statului (art. 8, par. 2, faţă de care aplicarea art. 8 poate fi exclusă, că doar o mână spală pe ailaltă şi amândouă obrazul şi Big Brother ne păzeşte pe toţi).
  3. Dreptul DDPI de a solicita informaţii confidenţiale despre actualii, pretinşii sau potenţialii (s.n.) internauţi care încalcă DA&PI ale DDPI. Art. 11 încalcă grav dreptul la viaţă intimă şi protecţia datelor cu caracter personal, deoarece permite DDPI să solicite informaţii confidenţiale inclusiv contra pretinşilor sau potenţialilor vinovaţi, fără „safeguards”. Mă tem (de fapt sunt sigur) că şi eu, guguştiucul care respectă PI, dacă mă uit la un material de pe Youtube, risc să fiu identificat prin această procedură şi să risc să plătesc profitul nerealizat de EMI sau Warner.
  4. măsuri provizorii – ordonanţe preşedinţiale sau alte măsuri urgente şi provizorii (art. 12 ACTA). Aceste mijloace legale, rapide şi eficiente, vor reprezenta cea mai eficace măsură de cenzură a internetului. Ele sunt proceduri judiciare unilaterale (fără contradictorialitate, dă-l în mă-sa de drept la proces echitabil) cu consecinţe majore asupra dreptului la exprimare. O notă personală : măgarii care au redactat ACTA nu au avut curajul de a spune într-o engleză clară că procedurile sunt unilaterale, la solicitarea DDPI, fără citare, audiere a pretinsului transgresor : au preferat să se refugieze într-o formulare latinească „inaudi altera parte” (fără ascultarea celeilalte părţi, fără respectarea dreptului la apărare), formulare care seamănă uluitor cu „audi altera parte” (cu ascultarea acuzatului, cu respectarea dreptului la apărare, contradictorialitate). Mă întreb dacă s-a mizat, mişeleşte, pe faptul că zdrobitoarea majoritate a cetăţenilor planetei nu sunt siguri de declinările, articolele, sufixele şi prepoziţiile limbii latine dar principiul „audi altera parte” le sună bine şi cunoscut pe la urechi.
  5. acţiune în obligarea la eliminarea conţinutului ilegal de pe net (art. 10, par. 2 ACTA) – cenzură fără jenă. Nici nu pot să comentez de silă.
  6. mijloace de drept penal – din nou, formulări periculoase. Astfel, dacă o încălcare a DA&PI este realizată la scară comercială transfrontalieră, inclusiv clienţii persoane fizice ai comerţului ilicit pot vedea puşcăria pe dinăuntru (art. 23, 2 ACTA). La fel, orice persoană care realizează o copie neautorizată a unui film, este un infractor odios care trebuie tupilat la mititica (art. 23, 3 ACTA), ca şi complicii şi tăinuitorii (art. 23, 4 ACTA). Persoanele juridice sunt şi ele, în aceleaşi condiţii aberante, la fel de responsabile penalmente (art. 24, 5 ACTA). Mai mult, infractorilor trebuie să li se aplice amenzi penale usturătoare, care să fie într-atât de mari încât să descurajeze vreo tentaţie viitoare de a mai pirata (art. 24 ACTA).

III. Apoi, pe lângă măsurile de mai sus, pe care ACTA le reglementează atât pentru contrafacere, cât şi pentru piraterie, mai avem măsuri care se aplică în mod specific în mediul online :

  • dreptul DDPI de a cere furnizorilor de servicii de internet (FSI) să iasă din neutralitatea impusă de reglementările actuale şi să identifice cu nume, prenume, adresă, CNP, mărimea la pantof, preferinţe sexuale etc. un transgresor sau un pretins sau potenţial transgresor (art. 27, par. 4 ACTA). Aici spionita sau paranoia unora îşi găseşte justificare deplină, este aberant ca pentru o „pretinsă încălcare”, nedovedită, să se intre cu bocancii în viaţa privată a persoanei.
  • obligarea statelor de a lua măsuri pentru a preveni orice alterare electronică a materialelor protejate (înclusiv sau mai ales decriptarea sau comprimarea urmată de upload – art. 27, par. 7 si 8 ACTA) – încă un mijloc de cenzurare a internetului dacă nu se verifică finalitatea urmărită în fiecare caz de speţă sau limitările posibile ale dreptului la informaţie.

IV. Cireaşa de pe tort este reprezentată de crearea unui Big Brother mondial, declarat, oficializat, în persoana Comisiei ACTA (art. 36 ACTA), care dă apă la moară tuturor adepţilor teoriei conspiraţiei la nivel planetar, din cauza reglementării obscure şi desemnării nedemocratice a membrilor Comisiei.

Cenzurarea internetului se va face, în concluzie, cel puţin conform ACTA, prin deţinerea DA&PI. Spre exemplu, există o casetă care îl arată pe Băsescu altoind un minor? Fuga-fuguţa la Patriciu, proprietarul PI (deşi drepturile de executant de lovitori îi aparţin superstarului pugilistic Băsescu) sau la persoana pugilistului în persoană, că doar el are DA pentru propria prestaţie, care să ceară eliminarea conţinutului de pe internet sau, dacă uploadul s-a realizat prin comprimarea originalului – firesc de altfel – să începem proceduri penale pentru alterarea şi distribuirea de materiale protejate de DA („Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu”).

Astfel, guvernele şi corporaţiile vor putea cenzura ce ajunge pe net, ce rămâne pe net şi la ce vom avea acces pe net. Noi, restul, nu contăm nici cât să se mimeze respectul faţă de democraţie, transparenţă şi drepturile omului, în faţa setei de putere şi de bani.

Un răspuns la Alea ACTA est (II). Scurtă analiză a câtorva prevederi ACTA

  1. […] Post navigation « Precedentul articol Următorul articol » […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: