Alea ACTA est! (I)

Nu, ACTA nu a apărut aleatoriu, din hazardul tâmp al colaborării unor corporaţii lacome şi secretomane şi al unor politicieni tânţi, incompetenţi şi cu mari deficite de verticalitate : ea se înscrie într-o lungă serie de tentative, de încercări, de manevre politico-corporatiste de a cenzura internetul prin controlarea conţinutului său.

Există, în esenţă, trei puncte de vedere cu privire la internet :

a) punctul de vedere (majoritar) al internauţilor, hackerilor, grupării Anonymous : internetul este la liber. Tot ce este pe sârmă este la folosinţa, dispoziţia şi discreţia întregului mapamond care are acces la respectiva informaţie : filme, muzică, fotografie, programe de calculator etc. Un fel de noua bibliotecă a Alexandriei. Crezul de bază al internauţilor este că informaţia este liberă, gratis, iar internetul este un spaţiu virtual, fără reguli. Bineînţeles că drepturile de autor & proprietatea intelectuală (DA&PI) sunt, pentru ei, mofturi, concepte care operează numai în existenţa fizică, materială a lumii – în ciberspaţiu conceptele respective îşi pierd materialitatea şi aplicabilitatea.

b) există o altă categorie de persoane (minoritară), cea a utilizatorilor ocazionali de internet, printre care mă număr, care consideră că internetul este un spaţiu obligatoriu virtual neutru, unde lumea este liberă şi egală, dar că inclusiv pe net trebuie respectat DA&PI. Recunosc că eu sunt guguştiuc fraier, cu respect faţă de consemn şi lege, îndoctrinat de  mic, prin formaţia profesională, despre sacrosantul drept de PI. Aceşti guguştiuci, deşi respectă, în genere, dreptul de PI al altora, sunt scandalizaţi de prelucrările scandaloase de date cu caracter personal ale Facebook, Yahoo! sau Google, de lipsa de privacy şi îşi doresc un internet unde nu sunt spionaţi de fiecare dată când deschid computerul.

c) cea de-a treia categorie (ultraminoritară dar ultraputernică) este cea a marilor corporaţii, a giganţilor TELECOM şi a firmelor deţinătoare a DA&PI. Ei sunt de-a dreptul scandalizaţi de libertatea totală, lipsa de reglementare şi democraţia absolută de pe net. Ei sunt porcul Napoleon al lui Orwell care cred că tărie că inclusiv pe internet oamenii sunt egali doar că porcii sunt  „mai egali” decât restul.

ACTA este un instrument legislativ care emană de la ultima categorie, este un exemplu tipic de comandă „Apporte!” dată de marile corporaţii javrelor de politicieni din ziua de azi, pe zi ce trece mai lipsiţi de verticalitate şi în tot mai multe ţări. Se ştie de ceva vreme că gigantul EMI, cu subsidiarele sale, este în pragul falimentului cu care se luptă de câţiva ani. Dacă EMI „goes under Chapter XI”, nici CitiBank nu se va simţi bine deloc, deoarece are o expunere de peste 5 miliarde USD faţă de gigantul deţinător de DA&PI. Căderea CITI ar antrena căderi în lanţ, deci pricepeţi dvs. ce groasă e problema… Nici Warner Bros sau Sony Entertainment nu se simt prea bine, au şi ele creditele lor, au şi ele o perspectivă de faliment clar conturată, numa’ că încă sunt la suprafaţă (Warner parcă reuşeşte să plutească cel mai bine, probabil pentru că reuşeşte să se protejeze şi să cripteze cel mai bine).

Marii giganţi – şi EMI în primul rând – au fost incapabili să îşi adapteze politica de vânzări la un mediu electronic în continuă dezvoltare şi cu un  progres tehnologic atât de alert. Am asistat, în ultimii ani, la reduceri uluitoare ale preţurilor de cost ale uni CD sau DVD gol, cu toate astea preţul de vânzare al unui DVD original este în continuare prohibitiv. De ce, când producţia unui CD original costă sub 50 cenţi, preţul de vânzare este de 30 EUR? Să nu îi piratezi, mama lor de şnapani lacomi? 

Răspunsul canaliilor de la casele de discuri este uluitor : nu, noi nu vă speculăm afecţiunea, nu vă jecmănim dorinţa de a deţine o anumită înregistrare aflată în top 10 sau care merită banii, ci preţul este atât de mare pentru că trebuie să compensăm pentru hemoragiile financiare produse prin piratare. Răspunsul este sinistru de ipocrit : pe de o parte, pentru că piratarea este exact consecinţa directă a preţurilor aberante, pe de altă parte pentru că transferă în cârca consumatorului riscul de piratare care este un risc de business şi de care trebuiau ei să se ocupe nu să ni-l transfere nouă. Canalii, ce mai.

Pe mine, guguştiuc fraier care nu piratează, nu descarcă etc. ci plăteşte ca boul cât i se pretinde de către jnapani, mă dezgustă EMI prin excelenţă, deoarece au preţuri stabilite prin conceptul de „maximum de suportabilitate„, adică îţi fură din buzunar cât pot mai mult, maximum suportabil, fără nici o legătură cu costurile reale. Exemplul cel mai convingător este dat de întregistrările vechi, la care drepturile patrimoniale ale autorului s-au stins dar protecţia EMI faţă de copiere (încă mai) subzistă. Spre exemplu, toată lumea ştie că Maria Callas e moartă din 1977 sau că la fel de morţi sunt şi Tullio Serafin şi De Monaco. Asta nu împiedică  EMI să pretindă 30 EUR pentru o înregistrare din 1953 (cunoscătorii ştiu că 1953 a fost poate cel mai bun an al Mariei Callas), cu investiţia iniţială amortizată şi răsamortizată de când cucii, cu toţi interpreţii trecuţi în circuitul carbonului în natură, deci fără nici o cheltuială pentru ei! Nici alţii nu stau mai bine, Deutsche Grammophon mi-a perceput 30 EUR pentru un DVD cu Richter, Dumnezeu să-l odihnească, că e mort de ceva vreme, ca şi Bernstein, ca şi von Karajan etc…

Dar gata cu răfuiala mea cu EMI şi cu Deutsche Grammophon, să revenim la ACTA. Marile corporaţii erau disperate să nu mai piardă purcoaie de bani pe care ni i-ar putea stoarce prin abuzul de instrumente juridice gen drept pe marcă, de autor etc. iar politicienii disperaţi de prea multă democraţie câtă există pe net. Mişcarea „Occupy” este, cred, un fior îngheţat pentru politicieni şi corporaţii, aşa că au pus repejor, pe şest, de-un instrument comun, ACTA, care să le protejeze deopotrivă oceanele de bani pentru corporaţii cât şi limitarea drastică a libertăţii internetului prin spionare continuă şi cenzură a conţinutului. În concluzie, libertatea de exprimare, dreptul de a comunica liber şi dreptul de a primi informaţia, liber, au fost suprimate.  Negocierile secrete, secretomania care a înconjurat redactarea şi adoptarea ACTA sugerează din start că documentul este mai mult decât un instrument juridic legitim pentru protecţia DA&PI şi fundamentează teoriile celor care văd în ACTA începtului sfârşitului libertăţii şi neutralităţii internetului.

În postările ulterioare vom analiza câteva dispoziţii esenţiale ale ACTA (II), apoi contextul de drept intern românesc (III),  contextul de drept european – sistemul CEDO şi dreptul Uniunii Europene (IV), precum şi un fel de concluzie cu ce ar fi de făcut (V). Tema este atât de vastă (iese şi de o teză de doctorat) că trebuie musai îmbucăţită, pentru a fi redusă la esenţe, prin postări pe un blog.