Cărţi citite de alţii. Azi, despre cărţi citite de Vladimir Tismăneanu

Dacă nu e şi fudul, prostul nu e prost destul. „Cu prostul cel needucat/Te lupţi un pic şi ai scăpat./Dar lupta este colosală/Cu prostul care are şcoală„. Şi domnul Tismăneanu are şcoală destulă, de-ajuns cât să justifice această minune de postare de pe Hotnews via Contributors. 11 cărţi care, zice preopinentul cu o suficienţă ce-ţi provoacă greaţa, musai trebuiesc citite pentru a-ţi încărca „bateriile intelectuale” şi pentru „fortificare mentală”. Vitamine şi ginseng pentru creier, ce mai.

Aş fi trecut peste ridicolul sublim al „bateriilor intelectuale„, obligatorii apud Tismăneanu pentru supravieţuirea creierului şi glandei gândirii, zâmbind amuzat în faţa prostiei ritoase şi găunoase, ex cathedra, a preopinentului, dacă nu aş fi zărit, în articol, mostre de prostie pură, din specia aceea de prostie sublimată, cristalină, de 24 carate.

În mod firesc, părerea mea despre domnul Tismăneanu pendulează între „dl. profesor Tismăneanu„, academician citit, erudit şi cercetător al comunismului şi ororilor lui şi „Clismăneanu„, pupincuristul băsist şi oportunistul sinistru, devoalat publicului în laşitatea sa coniventă, în lipsa totală de reacţie la mârlănia băşidenţială din 21 iunie 2011 la adresa MS Regelui (ce mare profesor de istoria comunismului este lingăul ăsta dacă nici măcar o dezamăgire, o deziluzie, o notă discordantă, o demarcare, ceva … nu critică făţişă, nu poate măcar să articuleze când Băsescu zvârle un hârdău de lături istoric inadvertente la adresa Regelui). Dar, mă rog, divaghez de la cărţile citite de alţii.

M-au uimit, dincolo de cuvinte, calcurile preţioase şi ridicole din franceză  „Ma mefiez de pesimismul neo-spenglerian si de alte scenarii apocaliptice„. Cuvinte româneşti de tipul „n-am încredere„, „exprim rezerve” îi put intelectualului de Maryland, dar preţiozitatea asta ascunde perfect lipsa de conţinut concret a comunicării. „Nu cred ca Marx are raspunsuri la provocarile timpurilor noastre„, adaugă domnia sa. Argumentele lipsesc, crezurile sunt însă afirmate cu tărie şi repetat. Dubios, sună a propagandă să afirmi un crez fără argumente. „Nu cred ca marxismul ori anarhismul, in oricare din incarnarile lor, pot oferi altceva decat ceea ce Max Weber numea excitatie sterila„.

Aşa să fie? O fi oare Occupy Wall Street doar o irosire de energii aiurea în tramvai, fără repercursiuni? Mă îndoiesc. La fel s-a zis şi de Flower Power la începutul anilor ’70 şi totuşi mişcarea a avut un impact uriaş, atât în decada respectivă cât şi în cele următoare. Ce ne facem dacă mişcarea Ocuppy devine un mod de a gândi generalizat? Oamenii acolo au demonstrat împotriva profiturilor, au scandat „People, not profits!”. Or, ce enunţ mai clar al pericolului de recrudescenţă a marxismului vreţi? Profitul este inima economiei capitaliste, este menirea afacerii de a fi, iar aceşti oameni pun însuşi acest fundament economic şi politic în discuţie, ce dovada mai mare de marxism/anarhism doreşte filosoful? Dl. Tismăneanu ori gândeşte cu capul adânc înfipt în nisip precum struţul, rupt de realitatea evidentă ori are sarcină de serviciu, consemn pe unitate, să bagatelizeze impactul mişcării Occupy? Vă las pe dvs. să decideţi care din ipoteze vi se pare justă.

Cred ca dezideratul retestarii “ipotezei comuniste” este absurd, iresponsabil si cinic. Pe scurt, obscen„.  Nu înţeleg semantica subtilă a termenilor tismăneneşti (adică în ce fel „absurd”, „iresponsabil”, „cinic” însumează, prescurtat, „obscen”, pentru că definiţia mea pentru „obscen”  -ca şi a DEX, de altfel- este una care nu are nimic de a face cu cinismul, iresponsabilitatea sau absurdul), eu am impresia unor catalogări propagandistice în slujba actualei plutocraţii, făcute sub acoperire îndoielnică ex cathedra. Etichete de propagandă, adjective-epitet fără argument.

Şi acum, la chestiile serioase, adică la cărţile deja citite de alţii – de dl. Tismăneanu, în speţă. Remarc, în articol, o limbuţă scurtă apariţiilor editoriale ale lui Aligică, Pătrăşconiu, Tapalagă, etc., personulităţi care îi vor datora, la rândul lor, o limbă, un elogiu, o osana, ceva la următoarea carte a politologului de Maryland.

1. Mircea MihăeşUltimul Judt, Polirom. Acuma, utilitatea demersului de a citi o carte despre Judt, scrisă de Limbăeş, comparat cu citirea directă a operei lui Judt, este marginală din start. Ce este clar este că Judt şi Mihăeş se cunosc de la brânză, vorba lui Dinescu. Judecând după fracturile de logică din editorialele lui Mihăeş din EvZ, n-aş prea citi cartea cu pricina, dar Tismăneanu ne declară, pe cuvânt de pionier, că ea reprezintă „O carte care adanceste perspectiva noastra asupra raportului dintre intelectuali si politica in lumea de azi„. Cum dl. Limbăeş nu îşi poate desprinde limba împlântată cu sete, cu cap cu tot, în curul prezidenţial, o carte care adânceşte (sic!) această perspectivă a raportului intelectualului Limbăeş cu curul prezidenţial trebuie să fie de-a dreptul comică.

2. „Marta Petreu, De la Junimea la Noica. Studii de cultura romaneasca, Polirom. O carte exemplara prin acuitatea, franchetea si prospetimea judecatilor critice„. Pe vremea mea, opiniile „proaspete„, rostite „cu francheţe„, însemnau, în codul elegant White House/Humphrey Appleby, nimic altceva decât muci în fasole, idioţenii sinistre debitate ritos, atât de clar încât mă întreb dacă Tismăneanu a lăudat cartea de nevoie/din obligaţie/din pilă/din silă, dar prin înjurături voalate. Voalate prost. Cartea ar trebui citită, pentru edificare.

3. Cristian Vasile, Politicile culturale in timpul regimului Gheorghiu-Dej, colectia “Istorie Contemporana”, Humanitas. Mie cartea, din titlu, îmi sugerează o eroare, prin folosirea pluralului, „politici„. Care, politici? Au fost mai multe? Nu, că s-ar confunda letargia cu strategia şi reacţiunea cu acţiunea. Nu îmi trebuie o carte ca să aflu că, după plecarea ruşilor din România şi ajungerea cu adevărat a lui Dej la butoanele puterii, stalinismul sovietic a fost înlocuit cu stalinismul nationalist neaoş. S-au schimbat stăpânii, s-a schimbat şi direcţia pupincurismului. Chiar trebuie să citesc o carte despre asta?

5. Mircea Cartarescu, Zen. Jurnal 2004-2010, Humanitas. „O carte pe care nu o poti lasa din mana, o avalansa de trairi, nostalgii, febre, anxietati si viziuni, de patimiri interioare si nevroze inavuabile, o carte despre mari iubiri si mari disperari…„. M-am strâmbat de râs când am văzut logica siluită la patimile şi nevrozele inavuabile, dar însemnate voluntar cu acribie într-o carte – cu drepturi de autor (banul să iasă). Parafrazând pe Caragiale, „Curat inavuabil, dar tipăriţi-l!”. La fel, fractura logică dintre titlul lucrării – „Zen” – şi conţinutul recenzat – „trairi, nostalgii, febre, anxietati si viziuni, de patimiri interioare si nevroze ” care exclud starea de Zen, adică orice numa’ Zen nu. În regulă, mai are Băsescu ce citi, încă două’jde ani de aici încolo, putem să îl realegem pe viaţă preşedinte că autorul lui preferat a mai livrat un opus.

7. Cristian Preda, Rumanii fericiti. Vot si putere de la la 1831 pana in prezent, Polirom. „Nimeni nu cunoaste mai bine si mai profund decit Cristian Preda aventurile spatiului electoral romanesc din ultimele aproape doua sute de ani„. Fără comentarii, că mi-e greaţă cât nu pot exprima cuvintele, despre acest „manual interpretativ al vietii politice romanesti de la debutul modernitatii democratice si pana astazi„. Manual, aţi priceput? Interpretativ, în sensul că orice altă interpretare decât cea din manual este proscrisă. Faptul că votul cenzitar s-a introdus după Regulamentele Organice mă face să simt, din plin, fericirea de a fi rumân votant la alegerile europarlamentare care aleg Ebe, colege cu eruditul autor. Dacă mă gândesc la data introducerii votului universal, leşin de interes pentru manualul interpretativ, esenţial pentru glagorie şi gnoză, scris de distinsul MEP.

Remarc, cu scârbă, spre final, recenzarea unor cărţi din străinezia cu anul apariţiei 2012 (sic), deci care, logic, nu au apărut încă şi, pe cale de consecinţă, nu le putem consulta şi trebuie să îl credem pe cuvânt pe orator, că suport de confruntare nema. Aşa doxă şi sapienţă, cu argumente numai de orator ştiute, am mai văzut, se pare că este o modă la ‘telectualii de azi ca să poată să afirme şi ei ceva si să nu îi poată contrazice nimeni, lăsând şi impresie de oameni citiţi ca nimeni alţii.

În final, vă rog să aveţi în vedere că aceste rânduri sunt scrise de o persoană care se recunoaşte sfertodoct snobil. Dacă am sa nu bun simţ şi logică, apreciaţi dvs.

Să aveţi parte de cel mai bun an în 2012. 

4 răspunsuri la Cărţi citite de alţii. Azi, despre cărţi citite de Vladimir Tismăneanu

  1. Doru spune:

    „Mă mefiez” …
    Aici m-am oprit în a citi, pe Hotnews, elucubraţiile acestui obedient patologic cu grave carenţe în (să-l citez) „stilistica exprimării, emascularea etică şi capotarea estetică” …

  2. […] o să insist, mă cam, scrie-s-ar, mefiai dar şi pentru că domnul Cristi Petre în  Cărţi citite de alţii. Azi, despre cărţi citite de Vladimir Tismăneanu a reuşit cu mult mai bine decât aş fi capabil […]

  3. […] temperată pentru a fi credibilă”. Dan Perjovschi nu temperează realitatea, altfel scris, nu se mefiază şi nu cedează tentaţiilor “bastardismului lingvistic” (Lazăr Şăineanu, citit şi […]

  4. […] Usca, Adela Onete, Baricada, Blogul blondei deştepte, Blogul cu mobilă, Cati Lupaşcu, Cristi Petre, Costin Comba, Cristian Dima, Dispecer, Elisa, g1b2i3, Gabriela Elena,  Gabriellajoy, Ioan […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: