Institutul Cultural Român şi cultura lui cea inexistentă

Sâmbătă am fost la mediateca din campus (mă refer la campusul ULB). După cum îi şi spune numele, mediateca este ca un fel de bibliotecă doar că în loc de cărţi are CD-uri, DVD-uri, CD-ROM-uri, jocuri, programe de învăţat limbi străine, chestii de-asta, media şi multimedia, cu menţiunea că trebuie să aibă o tangenţă cât de vagă cu cultura.

Sistemul de mediateci al Comunităţii francofone din Belgia se bazează pe stipendii de la bugetul respectivei comunităţi, cu obiectivul de a creşte nivelul de cultură şi informare al beneficiarilor, un prilej de difuzare a propriei culturi şi propriilor valori, un mecanism de apărare (destul de eficient) împotriva ubicuitarului Hollywood şi industriei americane de film şi muzică, cu ale ei valori atât de discutabile.

Aici, la mediatecă, am aflat eu de Gretry sau de cât de  vastă este opera lui Gossec. Aici, la mediatecă, am aflat câtă muzică de bună calitate s-a făcut de către belgieni, acasă sau la Paris sau cât de adânci sunt tradiţiile muzicale ale acestei naţii. Aici am găsit, in extenso, discografia lui Philippe Herreweghe sau a lui René Jacobs sau despre concertele de la Bozar sau despre festivalul de interpretare pianistică al reginei Elisabeth.

Sâmbătă, însă, privirea mi se opreşte pe un oratoriu de Vivaldi (cine zice sau gândeşte Vivaldi = „Anotimpurile”, cu stilul ăla facil şi dulceag, se înşeală amarnic, Vivaldi este un titan iar opera lui uluitor de vastă). Era vorba despre oratoriul „Juditha triumphans„, dublu CD, produs în 1990 de „Hungaroton”, condiţii grafice excelente – libret, prezentarea lucrării, a interpreţilor, lucru îngrijit, ce mai. Uau, mi-am zis, ia uite ce vecini maghiari iuţi de picior am avut, imediat după căderea comunismului au şi pus de înregistrări DDD şi de CD-uri impecabile. Nu numai că le-au produs, dar au şi umplut vestul cu ele (eu am mai cumpărat din Belgia tone de Haydn – ambii, Joseph şi Michael –  sub bagheta lui Antal Dorati sau Pàl Németh), astfel că toată lumea au aflat de ei, de cultura care se face acasă la ei. La fel, să nu vă spun cât de agresiv îşi promovează actuala preşedinţie poloneză a Uniunii Europene, de la Brussel, valorile culturale poloneze –  sunt atât de multe spectacole poloneze, cu polonezi sau despre polonezi, că îţi vine să te predai şi să te înscrii la cursuri de limbă poloneză.

Ajuns la ghişeul mediatecarei, îmi exprim mirarea faţă de prezenţa unei înregistrări ungureşti în mediateca belgiană de limbă franceză. „Vaai, dar să fi văzut înainte, când erau viniluri …” a zis funcţionara de la mediatecă. „Erau discurile ceheşti, Supraphon şi Opus, pur şi simplu ne înecam în ele. Mai erau şi alea bulgăreşti, Balkanton, vaai ce multe erau şi acelea. Dumneavoastră sunteţi maghiar?” „Nu, am răspuns, român, dar Hungaroton, Opus, Supraphon şi Balkanton îmi sunt cunoscute de pe vremea pieţei socialiste comune. Înregistrări româneşti n-aveţi?” „Ăăăă … cum se cheamă marca românească?” „Electrecord„. „Nu îmi sună cunoscut, staţi să verific„, zice, şi se apucă să butoneze prin calculator. „Da, avem„, zice radioasă, „dar numai unul singur. Enescu. Vreţi să îl împrumutaţi?” Interpreţii nu îmi ziceau nimic, la fel şi lucrarea (dar mă rog, eu sunt mai filistin şi poate nu mă pricep). „Nu mulţumesc, poate altădată” zic. Am plecat.

Pe drumul spre casă am reflectat la promovarea agresivă, pe plan cultural, a preşedinţiei poloneze, la marketingul eficient al culturii ungare, la achiziţiile mele de înregistrări Supraphon cehesc din însăşi Viena sau din Brussel, ba, cu maximă amărăciune, la faptul că până şi marca Balkanton a Bulgariei este notorie în vest iar de Electrecord n-a auzit nimeni. Deci situaţii comparabile, rezultate diferite.

Răspunsul stă în ineficienţa Institutului Cultural Român. Decât să organizeze expoziţii efemere şi de o valoare discutabilă (mie cea de la New York, aia cu poneiul cu osu-n cur, mi se pare exemplu de bani irosiţi aiurea) mai bine ar pune mâna să exporte cultură românească. Nu de alta, dar eu m-am plictisit să cumpăr Ileana Cotrubaş (cea mai bună Manon Lescaut, după mine, sau o Suzana în Bărbier neegalată) sub marca EMI şi Angela Gheorghiu (cea mai bună Nadina în L’elisiro d’amore, mai bună parcă decât Joan Sutherland) sub marca Decca. Sau să mă gândesc că, de exemplu, înregistrările de aur ale Electrecord cu Nicolae Herlea (mie mi se pare cel mai bun bariton al tuturor timpurilor, la nivel mondial, încă neegalat, în roluri precum Rigoletto), mă tot întreb de ce marca Electrecord, titulara drepturilor de reproducere, nu este cunoscută?

Am ajuns să cred că marii oameni de cultură de la ICR nu sunt decât nişte sinecurişti imbecili şi narcisişti, care se pupă-n cur unul pe altul pentru a-şi ascunde reciproc non-valoarea, lipsa de viziune şi eficienţă în gestionarea (a se citi irosirea) banului public.

Măsura eşecului acţiunilor ICR de promovare a culturii româneşti se poate traduce prin indicatorul de mai sus : un singur CD românesc, cu români, produs de români într-o reţea de mediateci. Mi-e silă de competenţele manageriale ale haşrepeului şi a echipei lui cu care înregistrează tot mai multe „succesuri” gen promovarea culturii române fără a livra un dram de cultură.

Forme fără fond. Pe banii publici.

2 răspunsuri la Institutul Cultural Român şi cultura lui cea inexistentă

  1. daniel spune:

    ai scris cam mult pana sa ajungi sa spui de securistii lui basescu. data viitoare nu mai fi asa timid.

  2. Doru spune:

    Efectele şi inerentele defecte ale sinecurilor celor care practică, aparent mascaţi, „mahalageala cu neologisme”, gargaragii, cancanizatori şi mă opresc…
    Cecitate ignorată cu celeritate!
    Mulţumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: