„Occupy Wall Street” – se schimbă oare paradigmele financiară şi politică?

2 octombrie 2011

 

UPDATE 1 : Am observat că, în afară de Mediafax care trunchiază până la deformare ştirea, agenţiile de presă, televiziunile şi ziarele din România nu informează deloc sau dezinfomează cu privire la ce se întâmplă la New York şi în Statele Unite în general ca mişcare de protest împotriva finanţiştilor care stau la baza recesiunii mondiale pe care o traversăm. Vă sugerez să daţi o sărciuială pe net după „Occupy Wall Street„, să citiţi cu ochii dvs., că statul român vă vrea prost şi pune batista pe ţambal la astfel de ştiri. Dar deh, pe Wall St. nu stau nici Iri, nici Moni, nici Bote, nici Răduleasca, nici Elodia …

UPDATE 2 : Când Nouriel Roubini însuşi afirmă că legea pieţei, a cererii şi ofertei, nu funcţionează şi că Marx a avut dreptate afirmând despre capitalism că se autodistruge, şi mai este intervievat şi  de către Wall Street Journal afirmând că Marx avea dreptate, e clar că paradigma se schimbă.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

Pentru mine „Occupy Wall Street” este o surpriză de proporţii. Mă aşteptam să mai dureze ceva timp între apariţia vocilor critice de pe internet, care critică politica fiscală şi monetară a SUA într-o engleză cu accent americănesc, pe de o parte şi acţiunile de protest (fireşti, de altfel, într-o ţară liberă) pe de altă parte. Credeam că va mai dura ceva timp, credeam că vor fi necesare câteva etape prealabile de parcurs : cristalizarea opiniilor critice, eventual instituţionalizarea lor într-o formă de organizare a ideilor „subversive”, difuzarea lor în masa largă prin mijloacele instituţional create, naşterea masei critice etc.

Încă o dată, se dovedeşte că nu putem aprecia corect puterea internetului. Chiar dacă americanii cu opinii critice la adresa sistemului sunt minoritari ca pondere a traficului şi volumului de comunicare atins, iată că ideile lor de importanţă zis periferică  se propagă bine mersi, ceea ce denotă ineficienţa de ansamblu a propagandei de stat sau corporatiste. Deci speranţă există, ameninţare există, inclusiv pentru „jmekerii” de pe Wall Street, care privatizează profiturile dar etatizează pierderile în cârca sărăntocului pe care tot ei doar ce l-au adus la sapă de lemn, faliment, bancrută, deconfitură, mofluzie sau „Chapter XI”.

(foto : Euronews.net)

Imaginile colportate de media – mai ales de Euronews – pe temă sunt deosebit de puternice şi vor persista multă vreme în conştientul sau subconştientul destinatarilor. The harm has already been done. Asocierea unor protestatari de profesie, carismatici, perseverenţi şi inteligenţi, precum Susan Sarandon, va asigura propagarea pe termen lung, à la long şi sistematic, a protestului american îndreptat împotriva Wall Street.

Imaginea Wall Street este  grav terfelită şi procesul de degradare va continua. Politicienii din întreaga lume, din instinct de autoconservare, se vor delimita şi disocia de finanţişti şi legiferarea la comandă va înceta. Atunci economia reală, cu producţie si profit real (şi nu paradigma financiară cu profit fictiv din pix) va elimina actualul cancer financiar. Acum se vede clar că motto-ul de decenii al Wall Street, „Greed Is Good” este de fapt greşit, că goana după profituri nefireşti, speculative ameninţă viaţa a miliarde de oameni neproducând în schimb nici un capăt de aţă.

(foto : Het Belang van Limburg)

Creditul, bursa şi asigurările sunt şi rămân profesii onorabile câtă vreme sunt corelate cu economia reală şi productivitatea. Însă economia americană stagnează cam de la dot.com bust în termeni de productivitate reală, numai indicii bursieri au crescut artificial, prin raportarea de profituri de hârtie care au umflat conturile a mai puţin de 1% din americani. Pierderile însă sunt reale, dar au fost transferate în cârca cetăţeanului de rând, a celor 99%. 

Când nu vom mai echivala o economie în funcţie de gradul de capitalizare pe bursă şi de indicii bursieri (că doar economia reală se poate descurca bine mersi şi fără a apela la capitalizare bursieră), deci cu alte cuvinte când vom renunţa la paradigma finaciară actuală, ne vom putea aşeza pe baze economice corecte şi sănătoase. Sănătatea economică, de ansamblu, a unei economii este dată de prosperitatea micului întreprinzător de la colţ care n-are nimic de-a face cu bursa şi plăteşte taxe la greu şi nu de rezultatele coloşilor listaţi pe NYSE sau Euronext, care au decizia încorsetată de cursul acţiunilor şi care plătesc cele mai puţine taxe raportat la active şi rulaj.

Îmi este teamă însă de exagerări, din ambele părţi care se confruntă acum pe Wall Stret. Categoric, arestarea a 700 de participanţi din 2000 este un abuz, o retaliere disproporţionată din partea poliţiei. Pe de altă parte, mi se pare la fel de periculos să se protesteze împotriva profiturilor, nu a lăcomiei („Greed is not good but profit is the reason for all commerce„). Imaginea de mai jos este elocventă pentru pericolul proliferării în cadrul populaţiei a unui discurs stângist de sorginte comunistă, marxistă, care să înfiereze „profitul” sau goana după profit. Nu, profitul e bun, iar căutarea lui firească. Lăcomia este de condamnat, adică profitul din nimic, fără plus valoare, sau profitul aberant, nejustificat de mare. Mi-e totodată teamă că poate urma discreditarea protestatarilor care vor fi prezentaţi ca fiind comunişti, criptocomunişti, exact ca în anii ’50. Poate că asta se şi urmăreşte …

Însă asemănarea dintre mişcarea „Occupy Wall Street” cu mişcarea pacifistă anti-Vietnam din anii ’70 este evidentă. Atunci tinerii au schimbat prin manifestaţii paşnice direcţia politicii externe a SUA care s-au retras din Vietnam, acum speră să elimine lobby-ul financiar din decizia politică, etatizarea de pierderi sau QE 1, QE2, QE n! (n factorial) .

Să vedem ce va urma. Categoric trăim timpuri interesante, cu inversare de paradigme. Dacă într-o democraţie precum cea americană, unde autoritatea conducătorilor izvora din consensul şi încrederea celor guvernaţi cu/în politicieni, aceste manifestaţii ne dovedesc că şi această paradigmă made in USA este în schimbare şi că americanii încep să nu mai aibă încredere în sistemul politic prezidenţial cu două partide care se succed între ele. Spre deosebire de sistemul financiar, sistemul politic nu este iremediabil terfelit în ochii opiniei publice americane, Obamania de acum trei ani fiind dovada. Să vedem însă dacă sistemului politic îi pasă să îşi refacă imaginea, să ranflueze paradigma încrederii şi reprezentativităţii, care ia apă rău, aşa cum aceste manifestaţii dovedesc, prin dezicerea şi disociere abruptă şi totală de Wall Street: dacă nu, mi-e teamă că vor cădea împreună, martor mi-e internetul.

Reclame