Drept penal belgian : infracţiunea de blocare a traficului (art. 406 C.pen. belgian)

Este de o banalitate ucigătoare să afirmi că autoturismul nu este altceva decât o cutie de rezonanţă a personalităţii, toanelor, politeţii, gradului de atenţie şi concentrare, oboselii sau alcoolemiei celui aflat la volan. O cutie mare de rezonanţă, din fier, cântărind în majoritatea cazurilor peste o tonă, care, atunci când este în mişcare, are o energie cinetică şi inerţie ucigaşe pentru fiinţa umană, deci al naibii de periculoasă.

De fiecare dată, imediat ce am depăşit frontiera de stat a Belgiei, m-am mirat de liniştirea imediată şi totală a traficului, care curge fluent şi domol de adormi. Nu mai există excesele de viteză (destul de responsabile, de altfel, dar totuşi parcă excesive) specifice Germaniei, unde, în principiu, nu există limită de viteză pe autostrăzi şi viteza de 130 km/h este o viteză recomandată. La fel, în Belgia nu întâlneşti depăşirile demente, cu „tăiat de faţă”, atât de specifice Italiei sau schimbările de pe o bandă pe alta cum vezi aşa des în Franţa, de exemplu.

Ce îi face speciali pe belgieni de sunt aşa de cuminţei în trafic? O psihologie aparte a poporului în cauză? Greu de crezut, că sunt aşa de heterogeni ca naţie (amestec de flamanzi şi valoni şi germanofoni şi picarzi) că e greu să vorbim de uniformitate naţională. E clar, deci că este vorba despre un element, care ţinea în mod clar de puterea centrală, federală, deoarece se regăsea în întreg regatul. Răspunsul l-am aflat studiind dreptul penal belgian : este vorba de incriminarea infracţiunii de blocare a traficului (entrave de la circulation/belemmering van het verkeer) în art. 406 C. pen. belgian şi, mai ales, de măsurile luate pentru aplicarea respectivei prevederi legale

Surprinzător (şi nu prea, prin raportare la platitudinea introductivă), în Codul penal belgian, printre infracţiunile contra persoanei (omor, loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, etc.) se găseşte, paradoxal, şi infracţiunea de blocare a traficului. Ce legătură are persoana cu traficul? Păi are, deoarece oamenii fac traficul iar pericolele si accidentele de trafic îi vizează pe oameni în primul rând, deci valoarea fundamentală este tot persoana umană. 

În cazul de speţă (art. 406 CPB), valoarea socială generică (de grup) este persoana, iar valoarea socială specifică este reprezentată de fluenţa şi siguranţa traficului rutier, feroviar, fluvial sau maritim, fiind protejate totodată, prin ricoşeul  importanţei vieţii umane, şi căile rutiere, feroviare, lucrările de geniu civil care le susţin şi care fac posibil respectivul trafic, în materialitatea lor.

Elementul material al laturii obiective, pentru infracţiunea în formă-tip, este alternativ, fiind reprezentat, în prima variantă (mai puţin interesantă), de orice acţiune care constituie un atentat la căile de transport (rutiere, feroviare, fluviale, maritime), la lucrările de geniu civil sau materialul rulant (deci infracţiune de rezultat, dacă atentatul reuşeşte şi de pericol dacă nu, fiind infracţiune cu obiect material – şoseaua sau calea ferată sau canalele navigabile).

Elementul material al celei de-a doua variante (mult mai interesantă ca şi concept) a infracţiunii de blocare a traficului (în forma tip) este reprezentat de orice folosire, cu rea-voinţă, a mijloacelor de transport astfel încât să provoace accidente sau să pună în pericol traficul. Este rolul jurisprudenţei care a explicat ce se înţelege prin folosirea mijloacelor de transport de o manieră care să provoace accidente sau să pună în pericol traficul rutier : fapta de a conduce în zig-zag, de depăşire pe linia continuă sau cu maşini pe contrasens, de depăşire cu intrare bruscă înaintea maşinii depăşite („en queue de poisson”, în franceză sau cu „tăiatul feţei” în română), frânările intempestive, orbirea cu farurile, oprirea maşinii în mijlocul drumului la intrarea în curbă (adică blocarea drumului cu blocarea vizibilităţii). În toate aceste cazuri, dacă este dovedită reaua intenţie a autorului manevrei (latura subiectivă a infracţiunii, cerinţa legală a unei intenţii calificate – autorul trebuie să acţioneze „méchantement”, „kwaadwillig”), fapta reprezintă o infracţiune din categoria crimelor, fiind pedepsită cu închisoare de la cinci la zece ani. Pentru o infracţiune formală, de pericol, pedeapsa este deosebit de aspră, iar asta probabil că explică de ce instructorii auto acordă maximă atenţie depăşirilor, de exemplu, care în Belgia sunt caracteristic lungi şi niciodată nu sunt executate „en queue de poisson”.

Buun, mare jmekerie, veţi zice, ce, parcă noi, la Romanelica, n-avem legi? Noi nu avem Cod penal sau Cod rutier? Ba avem, drăguţilor, noi cu aplicatul stăm mai prost. Iar aplicarea legii se face nu numai la nivelul lui Garcea de la intersecţie, ci de la nivel guvernamental (ministerul de interne şi de justiţie) în jos. Probabil şi în Belgia art. 406 C.p. ar fi rămas literă de lege moartă sau mai niciodată aplicată în practică, numai că în realitate este astfel.

Agenţii de Poliţie au primit diferite instrucţiuni (circulare sau directive ale Ministerului de Justiţie, un fel de „soft-law”) care de fapt nu crează drept ci coordonează eficienţa aplicării dreptului existent şi a activităţii agenţilor care impun legea. Ele sunt un fel de explicitări ale Codului penal sau rutier (fără a fi interpretări autentice), care eficientizează la maximum acţiunea statului contra contravenţiilor şi infracţiunilor, de o aşa manieră că marea majoritate sunt şi descoperite şi sancţionate). De exemplu, o circulară a MJ privind agresivitatea la volan este un instrument de lucru util pentru poliţistul care constată „bravade” în trafic, săvârşite de tot felul de „capete înfierbântate” (documentul în FR aici şi în NL aici). În plus, respectivele directive şi circulare evaluează periodic eficienţa şi eficacitatea aplicării lor şi, deci, a legilor (şi a combaterii fenomenului contravenţional şi criminal), măsurile adoptate fiind modificate sau suplimentate dacă măsurile iniţiale nu îşi ating scopul.

Apoi, deoarece procurorii sunt imparţiali şi judecătorii sunt independenţi, deci o circulară sau directivă a MJ le-ar pica prost şi ar sări ca arşi ţipând despre amestecul executivului în justiţie, membrii Consiliului Superior al Justiţiei (CSM-ul lor) au elaborat, colegial, prin colegiile Procurorilor Generali şi Colegiile de judecători, directive „colegiale”, fără valoare normativă ci doar orientativă, de explicitare conceptuală a diferenţelor dintre diferitele contravenţii administrative, contravenţii penale (ei au şi de-astea), crime şi delicte penale, modus procedendi etc., astfel încât să se asigure coerenţa şi previzibilitatea aplicării legii de către magistraţi „prompt, adecvat şi proporţional cu gravitatea ofensei„.

În final, vă las pe dvs. să cugetaţi de câte ori v-a tăiat faţa vreun teribilist decervelat, câte depăşiri pe linia continuă sau depăşiri când sunt maşini pe contrasens aţi văzut, câte orbiri cu farurile aţi suferit etc., etc. Legi avem şi noi, numai că cei puşi să le aplice (şi aici iarăşi nu mă refer la poliţistul de la colţ) nu urmăresc explicarea lor, aplicarea lor şi respectarea lor coerentă şi, mai ales, nu crează o buclă de „feed-back” pentru verificarea eficienţei lor. De aceea, în cele mai multe situaţii, legea în Romanelica rămâne literă moartă. Iar în mai rarele cazuri când se aplică legea, aplicarea ei se face pompieristic, inconstant, confuz şi/sau contradictoriu, discriminator sau aberant.

PS : Dacă ajungeţi cu maşina prin Belgia, nu cumva să executaţi depăşiri scurte, „en queue de poisson” sau să daţi flash-uri cu farurile vreunuia din faţă, că dacă ăluia i se pupăzează (şi dovedeşte) că aţi fost „méchant/kwaadwillig/cocălar” şi l-aţi pus în pericol, riscaţi să vedeţi puşcăria de pe dinăuntru, aşa, de la cinci la zece ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: