A fost publicată ieri în MO 440/2011 Decizia CCR 799/2011 care, de facto, desfiinţează proiectul prezidenţial de modificare a Constituţiei României, pe întinsul a peste 20 pagini, care nu pot fi rezumate într-o postare pe blog (textul integral al MO 440[2011] aici).
Însă am urmărit cu interes opinia separată, dizidentă, a Iuliei Antoanella Moţoc, care susţinea că eliminarea prezumţiei de dobândire licită a averii din cuprinsul art. 44 (8) din Constituţie nu contravine securităţii raporturilor juridice (de parcă în opinia majoritară s-ar fi referit cineva la aşa ceva). Opinia majoritară a analizat pertinent faptul că protecţia juridică a dreptului de proprietate se completează firesc cu o prezumţie juris tantum de dobândire licită, care este susceptibilă de probă contrarie în caz de săvârşire de infracţiuni (care trebuie probate).
Totodată, autoarea opiniei separate citează şi jurisprudenţă CEDO în sprijinul afirmaţiilor sale. Jurisprudenţa CEDO citată de autoarea opiniei dizidente este nepertinentă şi nelalocul ei, fiind chiar contrară tezei susţinute prin opinia dizidentă (cazul Sunday Times vs. UK se referă la libertatea presei, libertatea de expresie şi nu are nici în clin, nici în mânecă cu dreptul de proprietate; prin contrast, cazul Hentrich vs. France demonstrează fix contrariul, şi anume că instituirea unor prezumţii legale de dobândire ilicită a averii – în speţă era vorba de o prezumţie de evaziune fiscală – este contrară atât Art. 1 Protocol 1 CEDO cât şi Art. 6, par. 1 CEDO, speţa o puteţi citi aici).
Apoi, autoarea opiniei separate se aventurează în a afirma că menţinerea prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii va împieta asupra obligaţiilor asumate de România prin convenţii internaţionale (Palermo 2000) sau din calitatea sa de membru UE (decizia cadru 2005/212/JAI a Consiliului). Afirmaţiile sunt nefondate, fiind contrazise printr-o simplă lectură a textelor.
Astfel, potrivit art. 5 din Decizia-cadru 2005/212/JAI, „Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale, inclusiv în ce privește prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 (referitor la tradiţiile constituţionale ale membrilor UE, n.m.) din Tratatul privind Uniunea Europeană„.
La fel, Convenţia ONU de la Palermo 2000 prevede, la art. 12, par. 7, că „Statele părţi pot avea în vedere să ceară ca autorul unei infracţiuni să stabilească originea licită a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscări, în măsura în care această exigenţă este conformă principiilor dreptului lor intern şi naturii procedurii judiciare şi a altor proceduri. ” Deci cerinţa nu este imperativă, ci supletivă („statele părţi pot avea în vedere …”) şi numai în măsura în care respectiva solicitare este conformă principiilor constituţionale, deci art. 44 (8) din Constituţie nu poate contraveni în nici un caz Convenţiei Palermo 2000, deci argumentul trebuie înlăturat ca nefondat.
Spre final observ că autoarea opiniei separate nu are în vedere în nici un caz jurisprudenţa anterioară, constantă, a CCR pe marginea aceluiaşi subiect, deşi se referă la securitatea raporturilor juridice civile. Ne permitem să atragem atenţia autoarei opiniei separate că o jurisprudenţă constantă şi previzibilă garantează securitatea raporturilor juridice civile şi nu una care se schimbă cu fiecare motivare, în funcţie de conjunctură.
În final, menţionăm că autoarea a criticat decizia din prisma faptului că aparent numai România este membrul UE care prezumă caracterul licit al dobândirii averii. Chiar dacă este aşa, afirmăm că nici un text comunitar nu se opune unei protecţii sporite a dreptului de proprietate prin dreptul intern, ştiut fiind că integrare şi armonizare nu înseamnă în mod necesar uniformizare şi că statele pot recunoaşte, în dreptul intern, o protecţie mai sporită a drepturilor recunoscute la nivel comunitar, deci argumentul nu este pertinent pentru a fi luat în considerare.
Observăm, în treacăt, că autoarea opiniei separate se contrazice singură, de la opinie separată la opinie separată. Astfel, în opinia separată la decizia CCR privind OUG 50/2010 (MO 71/2011), autoarea părea a fi adepta înfocată a jurisprudenţei „Zo Lange I” şi „Zo Lange II” a Curţii Constituţionale a Germaniei; cum art. 44 (8) din Constituţia României oferă unui drept o protecţie mai extinsă decât cea existentă la nivel comunitar (deci argument „Zo Lange …”), ar fi bine ca judecătorii constituţionali să dea dovadă de coerenţă, consistenţă şi constanţă în opinii, fie ele şi opinii separate.
Concluzia este una tristă : se verifică (a câta oară?) faptul că Iulia Motoc a fost „unsă” la CCR pentru a inventa justificări teoretice (mai mult sau mai puţin fundamentate, dar să dea, acolo, o aparenţă de legitimitate) pentru aberaţiile băsesciene. Partea proastă este că astfel de motivaţii aiuristice nu conving pe nimeni care ştie drept şi care verifică argumentele, însă observ, din postări precum aceasta, că există rezerve inepuizabile de prostie (sau de mârşăvie coniventă) în România. Inclusiv în presă. Măi, presari deontologi de la „Gândul”, voi nu verificaţi informaţia pe care o publicaţi? De Hotnews nu mă mir, doar toată lumea ştie de ce.
PS : Doamna Motoc este şi rămâne o resursă inepuizabilă de stupizenii colosale debitate ritos. Partea proastă este că, prin dreptul la vot în plenul CCR şi prin dreptul la pix contribuie la transformarea Monitorului Oficial într-un fel de revistă Urzica sau Arici Pogonici. Foarte periculos pentru prestigiul CCR şi al statului român.
Cristi Petre's Blog 
Articolul tau este o insiruire de atacuri la persoana:
„stupizenii colosale”
„rezerve inepuizabile de prostie (sau de mârşăvie coniventă)”
Inainte de a incepe sa numiti prosti pe cei care sunt pentru eliminarea unei prezumtii care tinde sa devina absoluta in viziunea cc, ar fi fost bine sa vedeti si argumentele pe care le foloseste cc pentru a justifica pastrarea acestei prezumtii. Apoi ar fi bine sa va ganditi daca prezumtia asta ii protejeaza pe oamenii de rand sau pe borfasi. Pentru quartilele 2 si 3 ale populatiei (care sunt salariati sau platiti legal) este foarte simpla justificarea averii. Prezumtia respectiva este pentru cei care ofera „servicii de consultanta”. In cazul asta ma intreb la ce imi foloseste mie ca cetatean de rand aceasta prezumtie… La nimic, iar cc confirma ca nu suntem toti egali in fata legii.
Pentru cc faptul ca veniturile nu justifica averea nu este motiv de rasturnare a prezumtiei. Ma intreb ce este?
A doua greseala pe care o faceti este ca acceptati ca exista parti din constitutie care nu pot fi modificate. Desi romanii si-au luat teapa atunci cand au votat constitutia si revizuirea ei, prevederile care nu pot fi modificate nu au nici un fel de legitimitate. cc nu poate apara constitutia de popor; este amuzant si caraghios, dar in final se poate spune ca este tiranic. Singurul adevar imuabil din cosntitutie este ca poporul este suveran. Asta ar fi trebuit retinut si din declaratia ambasadorului SUA. A si apropo, abia astept sa vad ziua in car Romania declara un ambasador SUA persona non grata. Cred ca o sa fie momentul consemnat in manualele de diplomatie la „greseli inexplicabile ale unor tari” sau „tari care se credeau prea tari” sau „tari care nu stiu sa isi urmareasca interesul”…
Stiu ca nu imi veti publica comentariul. Daca totusi o faceti, va rog sa va abtineti de la atacuri la persoana.
Stimate Domnule Victor D,
Postul nu este un atac la persoana. Este o analiza argumentata si documentata a unor „inconsistente” din opinia separata la Decizia CCR 799/2011. Pe partea cu „stupizenii colosale”, va recomand sa faceti clic pe linkul aferent, va va conduce la un post mai vechi unde, tot cu argumente, sunt identificate motivele pentru care cred ca epitetele sunt meritate.
Pe fondul articolului, daca aveti opinii contrare, va invit sa „combateti” cu argumente juridice, nu cu lozinci. Pe partea cu ambasadorul SUA se pare ca nu impartasim acelasi valori despre un comportament demn.
Deci se poate si fara
„rezerve inepuizabile de prostie (sau de mârşăvie coniventă)”
In ce priveste definitia pe care o oferiti pentru atac la pesoana, cred ca avem o problema:
http://en.wikipedia.org/wiki/Ad_hominem#Abusive
Este atac la persoana orice nu se refera strict la ideie si o ia pe scurtatura denigrarii persoanei. Este atac la persoana si concluzia ca cineva este prost pentru ca a zis x.
In ce priveste comentariul meu, daca este insiruire de lozinci poate puteti sa le combateti cu ceva mai mult decat cu acuze de lozinci. Altfel comiteti eroarea omului de paie. Mai mult despre asta aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Straw_man
In ce priveste argumentele juridice, aveti o problema de stabilire a pardigmei. In stabilirea politicilor publice se aduc argumente de oportunitate, nu argumente juridice. Argumentele de oportunitate sunt accesibile oricui nu numai unui grup select de pontifi. Daca imi opuneti argumente juridice rationamentelor de oportunitate comiteti eroarea apelului la natura. despre asta:
http://www.fallacyfiles.org/adnature.html.
Nu, din pacate, deoarece, prin raportare la deficientele documentate, probate, ale opiniei separate, corul de aplaudaci ai opiniei dizidente pareau animati fie de prostie, fie de motive alternative, deci îmi menţin, cu această motivare opinia.
Pe de altă parte, in cazul Iuliei Motoc, sunt sigur ca nu comit atacuri la persoana, am documentat si circumstatiat de fiecare data motivele pentru care calific prestatia publica a domniei sale, de judecator CCR, drept jalnica.
Pe partea argumentatiei, am facut o analiza (juridica) a unui act jurisdictional (juridic, deci) cu argumente juridice. Discursul meu este deci de ordin juridic si nu vad de ce trebuie sa amestec argumentele juridice cu cele straine.
Cand imi voi da cu parerea despre oportunitate si politici publice, aveti tot dreptul – poate si competenta – sa ma contraziceti. Cand vorbesc despre probleme de drept, va invit ma contraziceti cu argumente de ordin juridic.
Discutiile de interpretare a constituţiei sunt în mod necesar şi discuţii politice (după cum se arată şi în manualul de constituţional din anul I şi în lucrări de specialitate din alte ţări). Din acest motiv oamenii sunt foarte atenţi la orientările filosofice ale judecătorilor numiţi în SUA. În acelaşi mod sunt atenţi şi la tendinţele şi raţionamentele CEDO. Judecătorii ar trebui să fie nişte oameni care înţeleg realităţiile sociale şi care interpretează spiritul constituţiei. Din păcate în momentul de faţă avem nişte oameni care constituţia fie la literă, fie răuvoitor.
Este foarte convenabil ca discuţia să fie plasată în turnul de fildeş unde au acces numai argumentele „juridice”. Din nefericire, acesta este un truc care doar încearcă să decarteze o întreagă categorie de argumente.
Aş vrea să ştiu de ce dacă prezumţia dobândirii licite a averii este aşa de puternică (fiind doar o prezumţie), se acceptă derogări de la inviolabilitatea corespondenţei sau a domiciliului.
De asemenea, aş vrea să ştiu de ce desfiinţăm CNSAS şi ANI ca organe hibride cu venin neconstituţional şi păstrăm poliţie, ANAF sau alte organe cu atribuţii jurisdiţionale pentru care s-ar putea aplica exact aceleaşi raţionamente.
Concluzia este că cc este praf şi ca înţelegere a realităţilor sociale şi ca logică sau raţionamente.
Stimate Domnule Draghicescu,
Poate nu ati citit postarea pe care o criticati cu atata inversunare, din care reiese clar ca opinia CCR este ca prezumtia dobandirii licite a proprietatii este una relativa, juris tantum, care poate fi combatuta cu proba contrarie, deci inversunarea dvs. cum ca scapa infractorii este o falsa problema. Oricum, in penal exista prezumtia de nevinovatie (banuiesc ca asta va deranjeaza deopotriva), deci proba existentei infractiunii si a consecintelor patrimoniale (dobandirea ilicita a averii) ii revine parchetului.
In final, va pun in vedere insistent sa ramaneti „on topic” : subiectul postarii este calitatea jalnica a motivarii opiniei separate a Iuliei Motoc la Decizia 799/2011. Daca sunteti de alta parere, extrageti din opinia separata argumentele care vi se par valide si puneti-le in discutie. Deci daca vreti ca opiniile dvs. sa nu ajunga in ‘spam’, va solicit argumente, plecand de la ce este tiparit negru pe alb in MO sub semnatura I.A.Motoc, ca respectivele argumente sunt valide. Nu sunt valide, dar imi va face placere sa va vad incercand.
Din cauza pozitivismului si normativismului juridic, nu am deloc idei preconcepute cu privire la imutabilitatea normei juridice. Dar, vorba englezilor, „if you must do the bloody thing, don’t do it in that bloody way”. Est modus in rebus.
Argumente am avut încă din prima postare, dar
mai întâi au fost lozinci
apoi nu au fost „juridice”
Mă bucur că acceptaţi că norma juridică poate fi schimbată. Despre asta este şi discuţia. Despre cum cc apără o ordine de dept absurdă prin raţionamente incoerente.
1 Nu contează că state cu tradiţie democratică mai extinsă decât a noastră nu au această prezumţie. România, campion al drepurilor omului, este mai riguroasă decât Franţa… De ce cc alege să apere un drept pt borfaşi şi nu dreptul meu de a trăi într-un stat de drept? cc este absolut arbitrară şi încercarea de a denumi raţionamenul lor juridic este sortită eşecului. Asta referitor la raţionamentul Iuliei Moţoc.
2 Prezumţia poate fi numită oricum dar nu relativă. Nu am zis că trebuie să renunţăm la prezumţia de nevinovăţie.
În cazul concret al dobândirii averii cc a decis că nepotrivirea dintre venituri şi avere elimină prezumţia nu că o răstoarnă. Deci deşi prezumţia este „relativă”, ea rămâne în picioare şi când bunul simţ se revoltă.
Referitor la prezumţia de nevinovăţie la care faceţi referire… Dacă ar fi tratată la fel cum tratează cc prezumţia de dobândire licită a averii, nu aţi mai ieşi din casă de frica borfaşilor care s-ar bucura de o prezumţie „relativ” puternică de nevinovăţie.
Am postat asta încă de la început referitor la argumentaţia cc în decizia referitoare la ANI ca să arăt că poziţia cc este greşită.
Poziţia doamnei Moţoc este corectă cel puţin pentru că alte ţări nu au o asemenea aberaţie.
Stimate domn,
Ma bucur de un dialog relativ civilizat si (din pacate, mai putin) la obiect. Pe partea cu argumentele de care faceti vorbire, iata punctul meu de vedere : din moment ce nu sunt argumente juridice, deci valoarea lor nu poate fi comensurata in drept, sustinerile dvs. au o valenta inevitabila de lozinici prin raportare la obiectul si argumentele (strict juridice) ale discutiei.
Pe de alta parte, considerati actuala ordine de drept absurda si decizia 799/2011 bazata pe rationamente incorecte, fara a detalia fundamentul absurdului si in ce consta incorectitudinea rationamentelor, deci va cam descalificati singur afirmatiile din lipsa de dovezi si argumente.
In privinta celor doua argumente ale dvs (1 si 2), ele sunt eronate, cu urmatoarea motivare :
1. Faptul ca alte state comunitare, cu traditie democratica, nu au o astfel de prezumtie, nu este un argument in sine, chiar dimpotriva. Pe de o parte, in cadrul UE, integrare si armonizare nu inseamna uniformizare. Pe de alta parte, exista rationamentul „Zo lange …”, al Curtii Constitutionale a Germaniei, in cazul drepturilor fundamentale, recunoscute de legea interna germana, mai viguros decat la nivel european (sistem CEDO) si comunitar (sistem UE). Argumentul isi dovedeste lipsa de substanta daca avem in vedere ca traditia este ceva vechi : e ca si cum ai critica pe cineva, mutatis mutandis, ca poseda ceva mai nou si mai evoluat (sa zicem ABS la o Dacia Duster) pe cand vecinul sau, cu o mare traditie in domeniu, are ceva mai vechi si traditional (sa zicem o Dacia 1310 fabricatie 1988 cu frane traditionale). Ambele sunt Dacii, au aceasi menire (locomotie), numai ca una e mai noua si mai completa, are ABS. Trageti dvs. concluzia.
2. Prezumtia este relativa, indiferent de ce credeti dvs., poate fi intotdeauna rasturnata cu proba contrarie. It’s a fact.
Prezumtia de dobandire licita a averii este un corolar in drept civil a prezumtiei de nevinovatie din dreptul penal. Cum in penal esti prezumat om onorabil si nevinovat pana se prezinta proba contrarie de catre parchet, la fel in dreptul civil nu ai furat, talharit etc. pana nu se dovedeste contrariul.
Constitutia belgiana, de exemplu, este plina de traditie (doar este in vigoare din 1831) insa nu este de actualitate si nu este deloc modelul de urmat. La fel cu multe dintre traditiile Europei. Deci argumentul, si din punct de vedere institutional , si din punct de vedere al dreptului constitutional comparat, este ZERO BARAT.
Decizia CCR cu ANI are la baza „egalitatea armelor” partilor din procedura de integritate si liberul acces la justitie, deci nu are legatura cu dreptul de proprietate, va rog sa ramaneti on-topic.
Sa va recapitulez eu care este obiectul postarii si la ce as vrea sa imi raspundeti :
a) de ce se contrazice Iulia Motoc de la opinie separata la opinie separata?
b) de unde are curajul sa citeze ca si argument practica CEDO, care este indiferenta sau chiar contrarie cu cele afirmate de ea? (in limbaj colocvial de ce „ne prosteste pe fata”?)
c) de unde tupeul de a afirma art. 44 (8) Constitutie va determina sanctionarea Romaniei in conditiile Directivei Cadru 2005/212/JAI si Conventiei de la Palermo, cand respectivele texte exclud EXPRES necesitatea modificarii Constitutiei pentru traspunerea lor? Aceasta falsificare grosolana a adevarului (prezentarea realitatii fix pe dos) de catre un functionar public in exercitiul functiei publice pe care o desfasoara, cu ocazia intocmirii unui act prin atestarea ca adevarate a unor fapte mincinoase, are un nume in dreptul penal, se cheama fals intelectual.
Eu personal nu ma mir, avand in vedere ca Motoc este propulsata de Basescu, ca si alte persoane care par a fi in coliziune cu legea penala precum Ridzi, Anastase, Udrea. Stiu insa ca dreptul penal se bazeaza pe un principiu : inevitabilitatea raspunderii penale, ca doar Basescu nu va dura o vesnicie.
Va solicit deci sa raspundeti on-topic, la punctele a, b, c, daca nu doriti sa nu popositi in SPAM.
A bon entendeur, salut.
Pai intr-o lume dusa, un om normal nu este recunoscut!
Preaintelepciunea voastra: cum se poate schimba o Constitutie? Pastrand esenta celei vechi, nu? Si Ceausescu se credea vesnic. Da’ iti explic degeaba!
Limitele revizuirii actualei Constitutii (ma refer la art. 152) nu pot fi modificate decat prin inlocuirea actualei Constitutii cu o alta, prin moduri originare.
PS : Daca prin „om normal” va referiti la Basescu sau la Iulia Motoc, haideti sa conchidem in avans ca avem pareri diametral opuse.
Este evident că resurselșe de prostie sunt inepuizabile. Iar nivelul prostiei în Romnânia crește direct proporțional cu rata emigrărilor din România spre spații mai democratice, mai normale…
Da’ ce ţi-am făcut, pisicia ta, de te iei de mine?
Nu m-am luat de tine, bre… Ziceam că, pe măsură ce mulți părăsesc România, nivelul de prostie din țară crește. Exponențial aș zice… mă luam de mine și de ceilalți rămași în țară 😀