Speţa DSK sau de ce este Monica Macovei poreclită, pe nedrept, jurist

Nu te grăbi să pui pe seama răutăţii ceea ce se poate atribui prostiei„. De multe ori am crezut că Monica Macovei este doar o trompetă, flaşnetă sau vuvuzelă de-a lui Bălălău în pedelic şi la Strasbourg. Acum încep să bănuiesc că doamna Macovei este „intellectually challenged„, „not brain-cell gifted” sau cu lipsuri de mobilier la mansardă, vâzând cu câtă uşurinţă scrie prăpăstii de un tembelism cutremurător pe propriul blog, mai ales în cazuri de toată lumea cunoscute, cum ar fi cel al lui Dominique Strauss-Kahn.

Astfel, vestala cea zăludă a justiţiei juisează pe propriul blog la arestarea lui DSK : „In democratie legea se aplica egal pentru toti, judecatorii aresteaza si inalti politicieni, catusele nu sunt show si nici instrument politic, politicienii nu ameninta judecatorii„. Simpluţă în raţionament, vestala portocalie nu face distincţia între atingerea iremediabilă adusă onoarei sau reputaţiei unei persoane publice, şeful FMI, candidat anunţat la prezidenţialele din Franţa, beneficiar al prezumţiei de nevinovăţie, prin plimbarea în cătuşe la televizor, între un tratament degradant pentru şeful unei instituţii internaţionale prezentat nebărbierit şi fără cravată, între violarea imunităţii diplomatice şi arestarea abuzivă a unui înalt reprezentant de la bordul unei aeronave aparţinând unui alt stat, etc. etc. Nu, vestala nu vede nimic din elementele suspecte ale arestării şi aplaudă „înfăptuirea, la televizor, a justiţiei à l’americaine, după modelul asasinării lui Bin-Laden – întâi îl spânzurăm şi-apoi îl judecăm, exact ca-n fabula lui Grigorescu. Mai mult, vestala neprihănită a justiţiei absurde consideră întemeiată motivarea judecătoarei care a respins cererea de eliberare pe cauţiune a lui DSK pe motiv că „îi era teamă că va fugi” (s.n. – profităm de ocazie pentru a reaminti muzei justiţiare Macovei că teama este un sentiment şi nu un raţionament, deci valoarea motivării în cazul respingerii primei cereri de eliberare a lui DSK sub cauţiune este zero barat).

Pe de altă parte, doamna Macovei nu numai că dă dovadă de pauperitate, de perniciozitate a raţionamentului, de lipsă de nuanţe atât de necesare, dar este şi ipocrită, pentru că „uită” de :

  1. casa din Mihăileanu, infractor Băsescu
  2. tâlhărirea, în văzul camerei, deci probat dincolo de orice dubiu, a unei jurnaliste de telefonul mobil, infractor Băsescu
  3. dosarul „Flota” – inculpat Băsescu
  4. loviri şi alte violenţe asupra unui copil minor, infractor Băsescu (ştim, pixelul albastru, sa-ti fie ruşine, Dinu Patriciu)
  5. numărarea cea minunată de voturi Anastase, perdelele Lenuţii Udrea, scândurile lui Ridzi, nevasta lui Botiş – etc.

Pentru Băsescu, Udrea, Ridzi şi gaşca lor, imunităţile şi garanţiile procedurale sunt bune, benefice şi justificate. Pentru duşmanii lor politici Năstase, Niculescu, DSK (la tura asta), nu. Câtă ipocrizie … munţi de ipocrizie.

Să nu mai zic de civil – de ce nu execută Băsescu o hotărâre irevocabilă sau de ce nu poate fi executat silit Băsescu de doi ani ?? (ştiţi speţa cu procesul pierdut de Băsescu cu cei de la Cotidianul, hotărâre irevocabilă, învestită cu formulă executorie, toate dichisurile). Trecând peste amuzamentul cu formula executorie : „Noi, Preşedintele României …” ordonăm executarea debitorului … BĂSESCU TRAIAN, în România nici măcar prevederile legii civile nu se pot aplica pedelicilor? Câtă ipocrizie, cât tupeu, fără margini …

Îmi este personal jenă de faptul că România este reprezentată la Bruxelles/Strasbourg de un astfel de specimen, poreclit în derâdere jurist (la fel ca Boc).

Şi când zic „poreclită în derâdere jurist„, am proprietatea termenilor, deoarece un jurist cu cunoştinţe minimale de drept ar fi analizat limitele dreptului de represiune al statului, dreptul la libertate, demnitate, reputaţie, onoare al persoanei, vătămarea acestora din urmă, proporţionalitatea măsurii arestării, caracterul „necesar” al măsurii, incidenţa imunităţii diplomatice în speţă, etc. Şi abia apoi ar vorbi sau scrie, eventual încercând să vadă şi bârna din proprii ochi – infractorii din propriul partid, nu numai gunoiul din ochiul altuia.

Şi este „intellectually challanged” deoarece nu reuşeşte să producă o apologie mai credibilă, mai argumentată, mai documentată a abuzului judiciar american numit arestarea lui DSK. Înţelegem cu toţii că asta este opinia care îi convine domniei sale, acum şi aici, în politică, însă vorba lui Nea Stere : „Una e să mănânci căcat, alta e să îi lauzi gustul„.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: