Arestarea lui Dominique Strauss Kahn, perdea de fum, diversiune sau plată de poliţă?

Nu, arestarea lui Strauss-Kahn prezintă elemente care o fac dubioasă din cale afară :

a) pe de o parte, este de necrezut că la un hotel de cinci stele camerista intră peste clientul aflat în cameră – aşa ceva, în condiţiile accesului cu cartelă în camere, sistem care abilitează recepţia, în orice moment, să ştie dacă este sau nu clientul în cameră, este absolut exclus.

b) şi mai stranie pare arestarea unui funcţionar al unei organizaţii internaţionale. Deşi s-a pus imediat întrebarea daca Strauss-Kahn beneficia sau nu de imunitate diplomatică, în calitatea sa de înalt reprezentant al unei organizaţii internaţionale, graba cu care s-a răspuns negativ la această întrebare este, de asemenea, suspectă. Pe de o parte, personalul FMI beneficiază de imunitate de jurisdicţie în baza art. IX din Statutul FMI iar, pe de altă parte, din cauza reprezentativităţii acestora – ei reprezintă toate statele membre ale FMI, nu numai statul de origine – răspunsul la imunitatea diplomatică a „ştroscanului” ar cam fi trebuit să fie altul, prin raportare la prevederile cutumei şi Convenţiei de la Viena care asimilează personalul organismelor internaţionale diplomaţilor, deci beneficiari ai imunităţii diplomatice.

c) un aspect pe care nu l-am auzit deloc analizat este acela referitor la arestarea lui Strauss-Kahn la bordul unei aeronave Air France. În baza convenţiei de la Chicago (1944), aeronavele reprezintă o prelungire fictivă a teritoriului statului în care sunt înregistrate, deci Strauss-Kahn a fost arestat nu pe JFK Airport, ci pe teritoriu francez. Scandalul diplomatic iscat prin cancelarii este, desigur, uriaş dar nepublic, normal, însă reacţia oficială, pubică, a Franţei este moale probabil datorită faptului că Sarkozel îşi freacă palmele de satisfacţie văzând că cel mai vizibil contracandidat al său la funcţia de prezidel al Franţei a ajuns la pârnaie şi cadavru politic.

De aceea, întâmpin dificultăţi în a crede, pe nemestecate şi fără sămânţă de dubiu, că ceea ce s-a afirmat despre Strauss-Kahn „violatorul” este adevărat, pare mai plauzibil ca Sofitel să asigure „servicii complete”, discrete, contra sumei de 3.000 dolari pe noapte pe care au încasat-o pentru apartamentul lui DSK. Însă de data aceasta, discreţia acestor „servicii” a fost folosită de cei interesaţi pentru a-l înfunda pe DSK. Cine să fie cei interesaţi de scandal? Trei posibilităţi, deopotrivă plauzibile :

1. Trezoreria SUA, aşa cum a declarat ieri, 17.05.11, persoanal, Geithner, are acum o problemă insurmontabilă, şi anume refuzul republicanilor de a vota în Congres legea care să permită majorarea plafonului datoriei publice a SUA. În clipa de faţă, datoria publică a SUA a depăşit de ceva vreme 100 % din PIB iar potrivit unei legi postbelice, aceasta nu are voie să depăşească maximumul istoric de 109% înregistrat la sfârşitul războiului. Astfel, aşa cum S&P a avertizat, SUA vor intra în incapacitate de plată în 11 săptămâni !!! (august 2011 cel mai târziu), deci Grecia, care va intra în incapacitate de plată la sfârşitul lui 2012, începutul lui 2013, stă mult, muuuult mai bine. Deci scandalul cu DSK este perdea de fum, pusă în practică partea interesată – trezoreria SUA , ca să se acopere adevărata problemă a falimentului SUA şi adevăratelor ştiri care trebuiau transmise.

2. Altă opinie vânturată (credibilă) are în vedere faptul că „ştroscanul” pleca de la NY pentru a discuta cu cancelarul Merkel despre ajutorarea Greciei, DSK fiind un mare pro-european, prieten al lui Papandreou  şi sprijinitor al Greciei în dificilul context în care se află. Cum Wall-Street este interesat de câştiguri cât mai mari din spread-uri cât mai largi la împrumuturile elene, rezolvarea problemelor Greciei este ultima lor preocupare, convenindu-le (financiar) mai mult situaţia tulbure de acum. Deci pentru a împiedica acordarea unui pachet de ajutor suplimentar din partea UE (a se citi Germania) către Grecia, s-a creat diversiunea arestării lui DSK pentru viol (probabil „violuri” din astea i se întâmplau lui DSK de fiecare dată la cazarea la Sofitel).

3. Ultima teorie a constipaţiei …. pardon, conspiraţiei, este ceva mai tenebroasă dar pare plauzibilă deopotrivă. Se pare că DSK s-ar fi pronunţat deschis şi hotărât pentru rediscutarea acordului Bretton-Woods (renunţarea la etalonul dolar, adică la dolarizarea economiei mondiale, ceea ce ar implica rediscutarea ponderării votului în FMI şi, deci, dispariţia dreptului de veto discreţionar al SUA din cadrul FMI). Ori băieţii de pe Wall-Street nu îi pot ierta aşa ceva, deoarece îi înlătură de la butoanele economiei mondiale şi îi face, din maeştri păpuşari, simpli spectatori. La câţi bani sunt implicaţi, se explică lesne că este o plată de polită – se inventează acuzaţii puerile, se „uită” de imunitatea diplomatică a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale şi se violează imunitatea de jurisdicţie a statului francez asupra aeronavelor înregistrate în Franţa.

PS : Din consideraţie pentru prezumţia de nevinovaţie, nu postez şi pozele scandalos de umilitoare cu şeful FMI în cătuşe. După „justiţia” înfăptuită cu Bin-Laden, cazul DSK, plimbat cu cătuşe la mâini înainte de a fi judecat, este emblematic pentru „justiţia” made in USA.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!

2 răspunsuri la Arestarea lui Dominique Strauss Kahn, perdea de fum, diversiune sau plată de poliţă?

  1. eugen spune:

    Salut!
    Felicitari pentru postare si analiza economica a cauzelor. O interpretare mai conspirationista am scris si eu aici: http://monkey-100.blogspot.com/2011/05/dominique-pentru-noi-e-assange-doi.html
    So you are not alone!🙂

  2. […] postare mai veche, am opinat că arestarea lui DSK la New York pentru pretinsul viol este ori perdea de fum (pentru a […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: