Curtea Constituţională s-a făcut, singură, de cofetărie. Din nou.

Am citit în M.Of. 281/21 aprilie 2011 decizia CCR nr. 383/23.03.2011 prin care instanţa de contencios constituţional a respins obiecţia de neconstituţionalitate de proiectului de modificare a Codului Muncii (codul Boc).

Din capul locului, trebuie să mărturisesc că mă aşteptam la motivări năstruşnice, cu motive din viitor, din Star Trek Final Frontier sau cu citate din filosofi ignoraţi de pământeni, cum numai Iulia Motoc a demonstrat în mod repetat că poate născoci. Dar m-am înşelat, doamna giudice a lipsit de la dezbateri, având probabil o întâlnire mai importantă cu perhidrolul la coafeză. Cu această ocazie, s-a dovedit că resursele de tembelism ale Curţii Constituţionale nu mai sunt concentrate exclusiv de sexy-bănăţeancă, ci au început să se distribuie uniform între judecătorii portocalii de acolo, iar ca dovadă avem dispozitivul deciziei CCR 383/2011, pronunţată în majoritate, care, prin puterea precedentului judiciar, va intra nu numai în analele dreptului ci direct în analul dreptului.

Nu mă mai apuc să discut calitatea (numai aparent slabuţă a) obiecţiei de neconstituţionalitate semnate de PNL-PC-PSD, cu profesorul Athanasiu printre semnatari. Chiar dacă ea ar fi avut conţinutul „subţire” prezentat de CCR, anumite motive sunt întemeiate fără discuţie iar CCR le respinge aproape fără motivare (de ex. motivul II.6, deşi condiţiile jurisprudenţei CEDO de ingerinţă a statului în exerciţiul unui drept îi sunt bine cunoscute CCR – sau ar trebui să îi fie). Nu mă apuc să discut calitatea motivării respingerii obiecţiei de neconstituţionalitate, realizată de înalta jurisdicţie constituţională, care este sub limita execrabilului (pe măsura soluţiei din dispozitiv).

Ce năuceşte este soluţia din dispozitivul deciziei respective, care, în numele legii, „Constată că dispoziţiile (… legii de modificare a Codului  muncii), precum şi legea în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate„. Perversitatea formulării „în raport cu criticile formulate„, are două „merite”:

  1. pe de o parte, dă dreptul Curţii să se spele pe mâini precum Pilat din Pont iar pe de altă parte, ele sunt o perfectă cauză de justificare a prostituţiei cuprinsă de soluţia de respingere din dispozitiv.
  2. dă vina pe autorii sesizării (explicit, de altfel) pentru soluţia exprimată. Deci nu judecătorii CCR sunt de tot căcatul pentru prostia de decizie, ci opoziţia este de vină pentru sesizarea prost întocmită (recunoaşteţi strategia Băsescu de a da veşnic vina pe alţii pentru propriile prostii?)

Soluţia CCR, chiar dacă este „definitivă şi obligatorie„, pronunţată „în numele legii” este, din păcate pentru prestigiul acestei instituţii, vădit şi evident nelegală, pentru următoarele motive :

  •  Constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unei legi se analizează nu numai din punctul de vedere al motivelor invocate in concreto ci şi prin raportare la Constituţie şi convenţiile înternaţionale pertinente in abstracto. Soluţia nu se pronunţă „În numele criticilor invocate” ci „în numele legii. De altfel, art. 18, alin. 1 din Legea 47/1992, republicată în 2010, prevede clar şi fără dubiu că instanţa constituţională nu este limitată de motivele invocate în sesizare, deci onorata Curte mănâncă Bok cu polonicul când afirmă că nu ar putea să invoce din oficiu argumente suplimentare celor din sesizare (referirea expresă la art. 10, alin. 2 din Legea 47/1992, rep. 2010).
  • Interpretarea CCR potrivit căreia analiza constituţionalităţii se realizează numai din punctul de vedere al motivelor invocate în sesizare este absurdă, deoarece pentru alte motive, aceleaşi prevederi legale pot să devină neconstituţionale, deşi actualmente ele au fost declarate constituţionale, ceea ce este absurd. O prevedere legală este fie constituţională, fie neconstituţională şi nu azi constituţională, în raport cu criticile formulate azi dar mâine s-ar putea să nu mai fie, pentru alte motive.
  • Conform CCR, dacă mâine cineva ar ridica excepţia de neconstituţionalitate pentru alte motive, în mod normal excepţia ar putea fi admisibilă, deoarece criticile vizează alte motive, neanalizate de CCR. Şi mai vorbim despre securitatea raporturilor juridice sau despre domnia legii sau despre previzibilitatea legii în statul de drept …

 În concluzie, Curtea Constituţională a realizat o gherlă, o abureală, o prosteală pe faţă, o manglă, introducând în dispozitiv, alături de „în numele legii”, mizeria „în raport cu criticile formulate” care este o condiţie totalmente străină de jurisdicţie în general şi de jurisdicţia constituţională în particular. Controlul constituţionalităţii se realizează în abstract, prin raportare la Constituţie şi nu în concret, prin raportare la motivele invocate. Mai mult, CCR a dovedit necunoaşterea art. 18 din propria lege de funcţionare şi aruncă vina deciziilor greşite pe alţii. Nu mă mir, deoarece CCR a fost contaminată de virusul Băsescu prin Zegrean, Lăzăroiu, Minea şi Motoc şi îndirect, prin cârdăşia cu UDMR, prin Puskas. Iar orice atinge Băsescu se transformă în rahat, aşa că de ce ar fi CCR o excepţie?

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: