Vise, taică, vise …

Asta chiar s-a întâmplat în sâmbăta de dinaintea Floriilor, prin şi primprejurul Brussel-ului. Am plecat de acasă, din Schaarbeek, am trecut prin Brussel-stad, apoi am ajuns la prietenii noştri din Etterbeek, cei care ne incitaseră şi instigaseră la o plimbare mai lungă cu bicicleta.

Am trecut apoi prin Etterbeek, apoi prin Oudergem (ce mai case, doamne ce mai case …), apoi prin Watermaal-Bosvoorde, la marginea pădurii şi apoi prin pădurea Zonië, din jurul aglomeraţiei urbane Brussel-Capitală.

Belgienii au fost înţelepţi în sensul că din fosta pădure Zonië (Zoniëwoud în flamandă, Forêt de Soignes în franceză) au păstrat cea mai mare parte. Deşi hălci întregi din pădure au cazut pradă toporului ca să facă loc cartierelor mai  fiţoase precum Oudergem sau Watermaal-Bosvoorde (unde preţul de pornire al casei este de la 1 Mio EUR, dar, deh, cumperi casă ozonată natural de pădure), pâlcuri din fostul codru încă rezistă sub formă de parcuri şi spaţii verzi prin oraş (vechimea arborilor, contrastând cu noutatea caselor dimprejur stau dovadă). Din cauza pădurii din sud-estul Brussel-ului şi a parcurilor dinăuntru, „capitala Europei” este unul dintre cele mai verzi şi puţin poluate oraşe, deoarece a avut înţelepciunea de a păstra un plămân verde detoxifiant şi un loc unde să te poţi plimba, pe jos sau cu bicicleta, unde poţi face jogging sau trekking, unde poţi respira aer cu adevărat curat.

Am traversat pădurea (mai mare şi mai lungă decât aş fi crezut, drum „off-road”, de ţară, cu urcuşuri şi coborâşuri care au solicitat serios bicicletele noastre de oraş şi muşchii noştri anemici obişnuiţi cu pistele de ciment …), am făcut o pauză să de odihnim un pic, un picnic la iarbă verde, plodul a zburdat şi s-a jucat în voie, a văzut că mapamondul este mai larg decât vede el pe beton, în oraş sau de pe terasă.

Ne-am continuat drumul prin Waterloo (locul ăla unde a luat-o Bonaparte pe coajă, ştiţi dvs.), unde iarăşi nu vă zic ce case, doamne ce case am văzut … şi am ajuns in Braine-l’Alleud, unde se întâmpla să se adune lumea la celerarea Anului Nou thailandez, deci tăiţei şi frigărui aromate şi condimentate, de să te lingi pe degete, nu alta.

Pe drumul înapoi, mă întream de ce înghesuitul, aglomeratul, murdarul, prăfuitul şi puţitorul Bucureşti nu a păstrat nimic din Codrii Vlăsiei care străjuiau capitala. De ce în loc de cartiere de case de bun-gust, răsfirate, cu spaţiu şi aerisite, cu lumină, la marginea pădurii preferă să ridice mausolee de neam-prost şi viloace de topârlani parveniţi, înghesuite în Pipera sau pe marginea unei haznale – mă refer la lacul Snagov în care se deversează toate dejecţiile riveranilor şi care riverani ies mândri, apoi, la plimbare cu şalupa să se împroaşte unii pe alţii cu propriul rahat. Mă întrebam dacă belgienii n-au şi ei un Puiu Popoviciu sau un Constanda care să confişte parcurile şi spaţiul verde, publice, ca să le radă şi să ridice în loc cine ştie ce plăcintă de beton, mausoleu sinistru al ţopelii parvenite. Au, sigur că au, numai că nu li se permite să îşi bată joc de interesul public pentru satisfacerea intereselor particulare. De aceea oamenii ăştia mai au păduri, parcuri, multe spaţii verzi, aer de respirat şi o calitate a vieţii de invidiat, pentru că Puii Popovicii lor nu ajung mari latifundiari şi „dezvoltatori imobiliari” de plăcinte de beton prin sacrificarea intereselor publice, a spaţiului verde şi parcului, a calităţii aerului respirat.

Sau mă întrebam dacă şi când va fi posibil să te plimbi cu bicicleta traversând Bucureştiul, să te afunzi apoi prin păduri ipotetice vreo douăzeci de kilometri. Vise, taică, vise, nu cred că voi apuca eu clipa aia. Nu cu Bocii, Băseştii, Antoneştii, Ponţii şi toate canaliile politice care nu dau doi bani pe calitatea vieţii celor pe care, sanchi, cică îi reprezintă.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: