Surpriză de proporţii – Balanţa de plăţi şi datoria externă din ianuarie 2011

Acum câteva zile (în 14.03.2011, mai exact) s-a publicat pe site-ul BNR „Balanţa de plăţi şi datoria externă – ianuarie 2011„, document care m-a uimit cu asupra de măsură, deoarece aşa ceva nu aş fi îndrăznit să sper că se poate aşa ceva. Potrivit documentului, prin raportare la anul trecut (ianuarie 2010-ianuarie 2011), lucruri uimitoare s-au petrecut : 

  • contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 15 milioane euro (adică fix nimic), în scădere cu 86,5 la sută (!!!! uriaş de mult!!!) faţă de ianuarie 2010,
  • deficitul balanţei comerciale s-a transformat în excedent (probabil pentru prima oară după Ceauşescu). Până şi turismul Lenuţii a înregistrat un deficit mult mai mic (dar totuşi semnificativ prin raportare la total), dar asta probabil deoarece românii nu prea mai au bani de voiajuri prin străinătăţuri, nu neapărat de minunat ce a devenit Lendovcioisu’ de când se află fundul multiministresei.
  • Deficitul contului curent în luna ianuarie 2011 (ăla amărât de 15 milioane) a fost finanţat integral (ba chiar cu o grămadă de surplus) prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 240 milioane euro – deci România redevine atractivă pentru investiţii.
  • Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 31 ianuarie 2011 de 72 913 milioane euro (79,2 la sută din total datorie externă), în creştere cu 1,2 la sută faţă de 31 decembrie 2010, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2011 nivelul de 19 155 milioane euro (20,8 la sută din total datorie externă), mai mare cu 2,2 la sută faţă de 31 decembrie 2010 (creşterile, deşi există, sunt mici, nesemnificative prin raportare la trecerea balanţei comerciale pe excedent).
  • Gradul de acoperire a fost 9,1 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2011, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2010 (deşi nu sunt economist care să aprecieze corect dimensiunea optimă a gradului de acoperire, prin raportare la costurile lui, aş aprecia, din prudenţă, că totuşi creşterea sa este benefică în contextul incertitudinilor economice actuale semnificative).

PS : Aceste date statistice (sper ca metodologia BNR de colectare şi prelucrare sa fie cea corectă) m-au făcut să îmi reanalizez critica virulentă faţă de politica bugetară a bochemonilor şi să o domolesc la nivelul unor rezerve ferme. Dacă schimbarea datelor macroeconomice nu este una de conjunctură ci tinde a se permanentiza (voi verifica în lunile următoare cu maxim interes comunicările BNR pe temă), este semn clar că măsurile de austeritate trebuie să înceteze (fundamentarea constituţională a reducerii salariilor bugetare rezidă în art. 53, deci reducerile nu pot fi decât temporare).

Update (14.04.2011) : Excedentul balanţei comerciale pare să fie conjunctural, explicat de stocurile nevândute ale comercianţilor care au avut un Crăciun 2011 dezastruos (deci doar o conjunctură excepţională a făcut ca balanţa comercială să fie excedentară). Azi, datele publicate de BNR atestă că balanţa comercială a României rămâne negativă (economie neperformantă per ansamblu), dar deficitul comercial este finanţat cu asupră de măsură de transferurile curente ale căpşunarilor . Vom urmări în continuare problema, cu menţiunea că Boc va rămâne cel mai jalnic prim-ministru al tuturor timpurilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: