„Principiile sunt uneori cel mai inalt mod de a gandi al oamenilor care nu obisnuiesc sa gandeasca”

Aceasta este insulta supremă adresată valorilor şi principiilor, cred eu, şi anume terferlirea persoanelor cu principii ca fiind idioţi şi justificarea prostituării intelectuale ca fiind inteligenţă (interviul dat de A. Pleşu pe tema principiilor, aici).

Nu întâmplător, cred eu, discursul s-a ţinut la Institutul Cultural Român, instituţie aflată sub „înaltul” patronaj prezidenţial. De altfel, preşedinţia României numeşte 16 din cei 21 de membri ai Consiliului de conducere şi, bineînţeles, pe preşedintele ICR (coincidenţe? nu).

ICR nu este o chestie academică sau onorifică, ci are un buget de zeci de milioane de euro, implicare masivă în diplomaţia României, vreo şaptesprezece fundaţii culturale în străinătate (inclusiv buget pentru călătorii pentru cine înţelege), o editură proprie, căruţe de burse şi premii, influenţă asupra lumii academice în ceea ce priveşte acordarea de titluri academice (a se vedea şi Legea 356/2003 sau statutul ICR). Deci ICR este un ciolan al dracului de apetisant şi imposibil de refuzat pentru fripturiştii deontologi, mulţi bani, multă putere, multă influenţă, adică mai mult decât un şoarece de bibliotecă ar fi putut spera, vreodată, în mod legitim, să deţină.

Băsescu a avut inteligenţa politică de a înţelege importanţa ‘telectualilor în justificarea autocraţiei personale (asta până şi tăndălăul de Ceauşescu a priceput-o, nu e chiar mare merit), aşa că, în august 2009, fix înainte de alegerile prezidenţiale, a schimbat compoziţia ICR după chipul şi plăcerea sa. La fel, în funcţia de preşedinte ICR, Băsescu a numit pe HR Patapievici (abia acum înţeleg reversul medaliei, contraprestaţia pentru atâtea polonice de stercobilină înghiţite pe nemestecate înainte şi în timpul campaniei electorale de HRP).

Acelaşi Horia Roman Patapievici a primit nu numai şefia ICR (înţelegeţi ce tort uriaş),  dar  a şi fost decorat în octombrie 2010 de Bălălău cu „Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler„. Este clar că i-a fost credincios, că doar „L’état c’est moi!„, iar Băsescu a dovedit asta nu numai o dată, ci în nenumărate rânduri (şi decorarea lui Pleşu se poate înscrie în acelaşi registru, vă rog să nu uitaţi că anumite distincţii implică primirea unor indemnizaţii de către titulari).

Iar acum, să concluzionez : nu mă deranjează că fripturiştii lui Băsescu se adună în jurul oalei cu sarmale ICR pentru a-şi servi reciproc sofisme pentru justificarea propriilor prostituţii, trădări de valori şi abjurări de principii, deoarece le sunt necesare pentru a îşi menţine self-esteem-ul la cote de înalţi deontologi, filosofi, vestale şi oracole ale cetăţii.

(foto Hotnews)

Nu, nu cred că mă deranjează asta, ci ce deranjează este insultarea tuturor celor care şi-au păstrat valorile şi principiile intacte, catalogaţi de Pleşu, fără înconjur, drept proşti (ar fi multe de zis pe fondul discursului, plin de sofisme sau decontextualizări ale exemplelor – Caragiale, de exemplu, dacă  nu ar fi avut un foarte acut simţ moral, nişte principii înalte, nu ar fi „simţit enorm şi văzut monstruos„, ci ar fi fost unul dintre mulţii sarmalagii ai României).

Ei bine, domnule Pleşu, eu pot fi un prost (chiar cred că sunt) dar, dacă eu risc să fiu perceput ca fiind un prost, există riscul real pentru publicul care gândeşte cu propriul cap şi nu cu ideile primite de-a gata, să perceapă un anumit filosof nepereche, diplomat reputat pe strada lui, ca fiind un fel de centuristă obosită, o tiristă de parcare fezandată, care-şi vinde nurii frazei şi seducţia discursului pe o oală de sarmale, pe un decret de decorare şi pe numirea într-o sinecură.   

De aceea, Boc şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!

4 răspunsuri la „Principiile sunt uneori cel mai inalt mod de a gandi al oamenilor care nu obisnuiesc sa gandeasca”

  1. Mordechai spune:

    Bătrâne, de data asta nu l-aş combate aşa abitir pe Pleşu. Zicerea lui nu e rea şi am greşi să dăm în damblaua supra-interpretării. N-aş da-o nici pe Trahanache cu „o soţietate fără prinţipuri carevasăzică că nu există”, dar nici nu mă găsesc extaziat de dibăcia cu care Pleşu îşi fabrică literatura de justificare a caşcavalismului. Cum spunea un alt mare gânditor, nea Stere: la căcat, dacă nu te deranjează gustul, mirosul deja nu mai contează.

    • cristipetre spune:

      Ai pe undeva dreptate, Rabbi, şi anume că prin pozatul in Trahanache cu „o soţietate fără prinţipuri carevasăzică nu le are” verific valabilitatea tezei susţinute de fripturist. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că avem de-a face cu caşcavalişti, care fabrică sofisme pentru justificarea abjurării de la orice principiu în numele oalei cu sarmale dar care mai au pretenţia de a se da vestale neîntinate, filosofi nepereche, deontologi neîntrecuţi şi oracole infailibile ale cetăţii.

      Ai dreptate. Am să edulcorez un pic concluzia postului, păstrând însă nealterat sensul. Iar citatul din nea Stere este inestimabil.

  2. vasile spune:

    mda. pana la urma la telectualii lui basescu nu stii ce poti critica, mai abitir: intratul in 2004, alaturi de el, in proclamata lupta anticoruptie, reformarea statului, bla, bla, bla sau ramanerea, destul de mult timp, alaturi de el cand nemernicia personajului e deja truism. nenorocirea acestei natii nu tine doar de ciuma portocalie ci de mostenirea ei, si asta in 2 planuri: dezastrul moral si institutional lasat si, al doilea, succesorii lor.care, o data asezati la butoane, vor continua alimentarea de la conductele statului, acuzand greau mostenire. dar meritam asta, sau, cum spunea un prieten de al meu din tinerete, citand aproximativ,:”daca nu esti in stare sa apreciezi ce ai , atunci merita sa ai ceea ce apreciezi”! la noi e tragic:nu putem aprecia ceea ce avem iar de avut ce apreciem-nu vom avea vreodata!

    • cristipetre spune:

      Dezastrul moral este desăvârşit de topirea oricărui reper, a oricărei valori sau a oricărei personalităţi. Este scandalos cum poziţia morală, de principiu, lupta entelectualilor anti-orice se fleoşcăieşte imediat ce li se arată ciolanul, friptura, caşcavalul şi oala de sarmale. Că se lasă ademeniţi de friptură este, până la un punct, scuzabil, poate este în natura umană să avem slăbiciuni care să poată fi exploatate de firi abile. Să faci sofisme, silogisme şi flotări logice ca să te justifici este iarăşi pardonabil. Dar să îi insulţi pe toţi ceilalţi care nu îţi împărtăşesc fripturismul este prea mult.

      PS : Citatul din Pygmalion era parcă altul, „Dacă nu esti in stare sa apreciezi ceea ce ai, caută ceea ce eşti în stare să apreciezi”. Ca notă personală, constat, amice, că „some things never change” … adică recursul la silogism, parafrază si la sofism pare că îţi este la fel de la îndemână, acum, ca altădată … :-))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: