Boc, avocat stagiar de peste 15 ani!!!!, comite o măgărie legislativă pentru şuntarea propriului examen de definitivat

Atenţia mi-a fost atrasă (mersi, Dani) de un subiect a cărei investigare m-a stupefiat : Boc nu numai că este cel mai prost jurist din curtea şcolii (n-a fost în stare să îşi ia examenul de definitivat în avocatură de 15 ani!!!!!), aşa cum am scris în repetate rânduri, dar este şi cel mai penal jurist din curtea şcolii.

La 19 mai 2010 Guvernul României, prin semnătura lui Emil Boc, a iniţiat un proiect de modificare a Legii 51/1995 privind profesia de avocat, care avea menirea de a „facilita” accesul în profesie –  de fapt se urmărea exact inversul, toată lumea o ştie. Totodată proiectul de lege trebuia să asigure că „uşa din dos” a accesului la avocatură rămâne larg deschisă  puternicilor zilei.

Forma legii, aşa cum a fost ea iniţiată de Guvernul României, este un mare mister (deoarece nu este publică, contrar legii!!!!, nu este publicată nici de Senat, nici de Camera Deputaţilor). Camera Depuţaţelor, fiind cameră decizională, la iniţiativa deputatului PDL de Cluj Daniel Buda, a adoptat un amendament la Legea 51/1997, care prevede scutirea de examen de definitivat pentru avocaţii stagiari care au servit un mandat de primar sau deputat sau senator sau preşedinte de Consiliu Judeţean. Motivaţia celor care au propus amendamentul, şi anume că funcţia de primar şi parlamentar este asigurată de elitele lumii juridice (muaaahaahaahaa), care de minunate de sunt trebuie scutite de examen (raportul Comisiei juridice aici, citiţi şi vă cruciţi).

 

Toată lumea a înţeles că este vorba de un cadou, o „servită”, acordată direct beneficiarului care a fost primar de Cluj şi deputat în legislatura 2000-2004, campionul anticorupţiei Eeeeeemiiiiiiiiil Booooooc! Dar merită să analizăm cine a iniţiat servita pentru Boc, ca să înţelegem bine realităţile de „caracatiţă” pedelică ale procesului de legiferare :

a) dl. deputat PDL de Cluj Daniel BUDA este, la bază, zootehnist. Cum la coada vacii pute, tânărul văcărinar a preferat să lucreze, după absolvire, adică din 1995, ca inspector în cadrul Primăriei Cluj (fiind foarte calificat în protocol şi comunicare în baza diplomei de veterinar). Acum că ori nu se prea omora cu munca la Primărie, ori inspecta şi comunica numai în tura de noapte, ce e clar este că dl. BUDA termină, în paralel cu munca, în anul 1997 dreptul la Babeş-Bolyai, cu calificativul „magna cum fraude”, iar din 1998 lucrează ca avocat şi asistent universitar la aceeaşi instituţie, la Facultatea de Ştiinţe politice şi administrative, unde îl are coleg  pe cine? pe lectorul Boc, aţi ghicit!!!

b) Din 2000, după ce se-nfige în politica PD precum musca în balegă, fostul văcărinar consideră că doar funcţia de asistent la drept este prea modestă, se înscrie la doctorat (doctorand în filosofie politică şi ştiinţe politice, cu teza ”Raporturile parlamentului cu principalele instituţii ale statului ”, ghiciţi în care catedră? exact în aia în care se bagă în seamă Boc, fireşte) şi i se acordă în 2005 titlul de lector (Boc devenise conferenţiar deja), iar în anul 2006 i se acordă titlul de doctor în drept (tot la Bolyai, fireşte).

c) La toată coţohârleala asta „academică” se mai adaugă faptul că dl. deputat Buda, între 2000-2004 a avut şi funcţia de consilier local la Cluj (doctoratul şi activitatea didactică nu puteau epuiza energia efervescentă a unui mare caracter), ca şi funcţiile de vicepreşedinte PDL Cluj. La fel, începând cu anul 2004, domnul deputat Buda s-a pus, integral şi fără menajamente, în slujba poporului român ca deputat şi vicelider PDL la Bucureşti, dar asta nu l-a împiedicat să îşi termine doctoratul, să îşi vadă de studenţi, să ţină cursuri , să fie preşedinte interimar PDL (toate astea la Cluj, coleg cu Boc de  naveta Bucureşti-Cluj : toate astea ne dovedesc  ce capacităţi, domnule, ce superDuracell este domnul deputat cu nume de veceu. Nu uitaţi că dl. lector-doctorand-consilier-deputat-lider-preşedinte de filială de partid era, în tot acest timp, şi avocat dar şi om căsătorit, cu familie, care trăia probabil într-un univers paralel în care ziua avea 72+ ore de le putea face pe toate şi încă aşa bine, noi muritorii de rând neavând decât 24 ore. Din anul 2007 domnul avocat trece în notariat (a observat probabil că pentru a merita bani ca avocat chiar trebuie să munceşti, pe când la notariat, mai ales la notarii politici  gen nevestele lui Mitrea, Tăriceanu, etc. banii vin singuri, fără efort, în baza rezonanţei numelui agentului instrumentator).

Observăm lesne că dl. Buda este, în fapt, locotenentul lui Boc în jurul căruia gravitează. Acum a sosit momentul ca dl. Buda să facă ceva pentru „şefu” şi anume să îi acorde şi lui măcar titlul de avocat definitiv. Bietul Boc, el este avocat stagiar din 1996, adică timp de 15 ani n-a fost în stare să ia un amărât de examen de definitivat în avocatură ca atâţia muuulţi, muuulţi alţi avocaţi (dovada că nu a luat examenul de avocatură în 15 ani iote aici). Asta nu l-a împiedicat pe Boc să ajungă ăstimp lector, conferenţiar, doctor şi, în final, profesor plin şi şef de catedră (uite aşa s-a distrus respectul faţă de funcţia academică, de la nulităţi ca Boc, Udrea şi Motoc). Cum dl. Budă este văcărinar la bază, vopsit în jurist, la fel dl. Boc este profesor de istorie vopsit (prost de tot) în jurist. Domnul Buda este obligat să respecte disciplina de partid în tot ce face la Cameră şi să execute ordinele primite de la preşedintele pedelic Boc. Mai are cineva vreun dubiu că pct. 11 din Legea 270/2010 ( art. 19, alin. 7  Legea 51/1995) este un exemplu clar, neechivoc şi sinistru de corupţie în România?

Boc, nu numai că eşti cel mai prost jurist din curtea şcolii, eşti un jeg penal care abuzează de funcţie pentru interese personale.

De aceea, Boc şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!  

PS : toţi cei care ştiu ce înseamnă „Bok” în turcă înţeleg de ce Boc şi Budă merg aşa bine împreună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: