OUG 50/2010 (IV). Relicvatul Nicolăescu şi teoria impreviziunii

Nu are sens să intrăm în discuţii referitoare la disputele aprinse (aproape bătălii sângeroase, cu declaraţii belicoase, cu boicot la cvorum) care s-au purtat în Camera Deputaţilor, în Comisia de finanţe-bănci, pe marginea art. 95 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Articolul 95, în redactarea sa iniţială, a semănat speranţe în inimile a sute de mii de români, debitori cocoşaţi de bănci, de a-şi vedea creditele aflate în derulare la data intrării în vigoare a OUG 50/2010, aliniate la prevederile mult mai favorabile ale noului act normativ.

Speranţele au fost spulberate din cauza lobby-ului eficient, de rezultat, al băncilor direct la Camera deputaţilor (camera decizională), chiar dacă pentru atingerea rezultatului dorit de bănci puterea portocacalie a apelat la măsuri disperate (mărirea numărului membrilor Comisiei de finanţe-bănci pentru a înlătura boicotul eficient al opoziţiei – care nu se prezenta la lucrări deci nu se putea lua nici o decizie din lipsă de cvorum, în semn de protest faţă de abuzul băncilor). Totuşi, în ciuda emasculării art. 95 don OUG 50/2010 prin Legea 288/2010, o parte din ceea ce eu numesc „moştenirea Nicolăescu” a rămas (un fel de relicvat al poziţiei PNL pe marginea OUG 50/2010, care a supravieţuit luptei de gherilă din Comisie), în cuprinsul art. 37 indice 1 din OUG 50/2010, aprobată, modificată şi castrată prin Legea 288/2010.

 Ce prevede art. 37 indice 1 din actuala OUG 50/2010? Textual, prevede că  „În cazul în care debitorul solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, banca va examina cererea şi, în funcţie de situaţia financiară a acestuia, poate acorda creditul de refinanţare, respectându-se toate condiţiile noii oferte de creditare„.

Ce înseamnă această prevedere în traducere? Păi dacă evoluţia pieţei financiare conduce la o scădere de dobânzi, debitorul bun platnic al băncii poate solicita refinanţarea creditului vechi, mai oneros, în condiţiile noii oferte de finanţare a băncii (deci în condiţii mai avantajoase). Pentru a beneficia de acest drept, debitorul trebuie :

  • să facă o cerere de refinanţare expresă (atenţie, refinanţarea presupune plata comisionului de rambursare anticipată a vechiului credit)
  • să fie bun platnic (să nu înregistreze restanţe la plata creditului – restanţele se apreciază şi din punctul de vedere al politicii de creditare a băncii în cauză, în concret şi nu în abstract, prin raportare la cerinţele de bonitate ale noului credit, mai avantajos, oferit de bancă)
  • situaţia financiară a debitorului să permită acordarea creditului de refinanţare (în mod normal nu ar trebui să fie o problemă, deoarece, dacă situaţia financiară permitea acordarea creditului vechi, mai oneros, executat fără restanţe, cu atât mai mult situaţia financiară trebuie să permită acordarea unui credit mai avantajos, deci mai ieftin, cu rate mai mici).

Întrebarea care rămâne este reprezentată de formularea voit ambiguă „banca …. poate acorda creditul de refinanţare” – este dreptul de apreciere al băncii un drept discreţionar,văzut ca un drept de gestiune a propriului portofoliu de credite, care este nesusceptibil de abuz sau este un drept-funcţiune, care se exercită numai în scopul economic şi social pentru care a fost recunoscut de către lege şi deci presupune că se poate sancţiona exercitarea abuzivă a acestuia? Cu alte cuvinte, în ipoteza îndeplinirii de către client a celor trei condiţii de mai sus, are banca dreptul de a refuza acordarea creditului de refinanţare în noile condiţii, mai avantajoase?

Răspunsul la această întrebare este, în opinia noastră, unul negativ, în sensul că banca nu are dreptul de a refuza o cerere de refinanţare pentru orice alte motive în afară de bonitatea şi disciplina  financiară a solicitantului. Dacă banca, prin noul credit, oferă în condiţii de profitabilitate respectivul credit nou, mai avantajos, către public, respectiva instituţie de credit nu are dreptul de a refuza acordarea creditului nou clientului bun platnic şi cu bonitate adecvată, deoarece ar fi, pe de o parte, discriminare nejustificată în vreun fel, pe de altă parte ar fi o aruncare a riscului impreviziunii pe umerii clientului, deci atitudinea ar fi contrară intereselor consumatorului, ceea ce contravine flagrant scopului urmărit de OUG 50/2010 şi de Directiva 2008/48/CE – şi anume un nivel cât mai ridicat de protecţie a consumatorului.

Ce înseamnă teoria impreviziunii ? (explicaţia este oferită nejuriştilor dar şi eminenţilor jurişti de talia lui Emil Boc, Elena Udrea etc.) Înseamnă să stabilim care dintre părţile unui contract suportă riscul modificării contextului economico-financiar – clauza „aşa stau lucrurile” sau „rebus sic stantibus”. OUG 50/2010 (prin relicvatul Nicolăescu) face aplicarea acestei teorii a impreviziunii, de o manieră echitabilă, reuşind să găsească echilibrul între interesele protecţiei consumatorului cu interesul băncilor de a face cât mai mulţi bani :

  1. În cazul survenienţei unui eveniment cu impact semnificativ asupra situaţiei financiare  a debitorului (decesul soţului/soţiei, şomaj, diminuarea cu mai mult de 15 % a salariului), acesta beneficiază, pe o durată limitată între 6 şi 12 luni, în caz de neplată a ratelor, de o dobândă penalizatoare plafonată la rata curentă plus două puncte procentuale. Deci se conciliază situaţia extraordinară a debitorului cu interesul băncii de a face munţi de bani (protecţia este limitată în timp şi dobânda este totuşi majorată cu două puncte procentuale) – art. 38, alin. 3 OUG 50/2010;
  2. interzicerea dreptului creditorului de a declara creditul scadent sau denunţa unilateral contractul ori de a penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului – acest eveniment exterior nu poate produce vreun efect asupra debitorului, deoarece creditorul are obligaţia legală de a veghea la reputaţia sa şi de a limita orice risc reputaţional (debitorul nu poate să sufere din cauza neîndeplinirii unei obligaţii legale a creditorului) – art. 40, alin. 4, lit. b) OUG 50;
  3. interzicerea oricărei clauze de tip „material adverse clause” , foarte frecvente în practica bancară românească  – art. 41, alin. 4 OUG 50/2010.
  4. interzicerea clauzelor de tip „cross-default„, de asemenea foarte frecvente în practică (creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori) – art. 41, alin. 4, lit. c) OUG 50/2010.

De asemenea, utilizând argumentele de interpretare a pari  sau a fortiori, observăm că, în cazul creşterii costurilor creditului care nu pot fi suportate de debitor, art. 39 din OUG 50/2010 nu permite creditorului să declare scadenţa anticipată a creditului sau trecerea la dobândă penalizatoare, ci doar să procedeze la reeşalonarea creditului, deci riscul de impreviziune nu se poate impune  consumatorului.

Din toate aceste considerente apreciem că o bancă nu are dreptul să refuze cererea de refinanţare a creditului vechi cu un credit nou, mai avantajos, dacă respectivul client s-a dovedit bun platnic şi situaţia financiară a clientului permite acordarea noului credit, deci nu asistăm la un drept discreţionar ci în prezenţa unui drept-funcţiune. Un răspuns negativ la cererea de refinanţare, fără motiv sau pe alte considerente decât cele prevăzute de art. 37 indice 1 OUG 50/2010, reprezintă abuz de drept cenzurabil de către instanţă.

PS : Câţi bugetari, cărora li s-au redus salariile cu 25%, care să fi rămas şi în urmă cu plata ratelor de credit, beneficiază oare de prevederile art. 38, alin. 3 din OUG 50/2010?

 Art. 38, alin. 3  „Rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanţă, în cazul în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se afla în una dintre următoarele situaţii: şomaj, reducere drastică a salariului, deces. Prin reducerea drastică a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Această dobândă va fi percepută până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni” (s.m.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: