Tradiţii democratice româneşti : aruncarea cu căcat în adversar

Oranjgutanii înşurubaţi la putere, cu Bălălău în frunte, tind să patenteze o nouă tradiţie democratică românească : aruncarea cu rahat în adversar, tăvălirea prin baligi a oricărui oponent, terfelirea oricărei persoane care îndrazneşte să se opună ciumei portocalii. În ultimele două zile am văzut două victime luate în vizor şi împroşcate cu căcat : Armata română şi muncitorii de la Automobile Dacia.

Şi unii, şi ceilalţi, sunt vinovaţi de exprimarea dezaprobării, oprobiului şi/sau opoziţiei faţă de „măsurile sociale, anticriză sau de reformă a statului” (sanchi) ale guvernului bochemonic :

1. recalcularea pensiilor (a se citi : scăderea pensiilor, de altfel drepturi câştigate şi de neatins pentru orice jurist dar nu şi pentru Boc, care este, culmea, profesor de drept constituţional; ar trebui să fie primul care să înţeleagă ce e ăla drept de proprietate garantat de Constituţie în sensul jurisprudenţei constante a CEDO, dar unde nu e cap, la ce îi trebe minte?). Despre valoarea nulă a lui Boc ca şi jurist nu e cazul însă să mai vorbesc.

2. protestul de la Mioveni faţă de modificările preconizate a se aduce Codului muncii, legii sindicatelor, obligativităţii CCM-urilor etc. Actuala putere este deranjată, în abuzurile zilnice pe care le comite, de existenţa unei protecţii legale a salariatului contra concedierilor abuzive, fie ele de la stat, de existenţa unor CCM care înscriu drepturi pentru salariaţi, sindicate care jenează în caz de concedieri colective sau care scot oamenii la miting contra Guvernului, fie şi numai pentru a dansa „Pinguinul” în Piaţa Victoriei. Despre asta am mai scris, detalii despre cum vor bochemonii să distrugă relaţiile de muncă găsiţi aici.

(Foto : Mediafax)

Deci, după ce Bălălău s-a văzut huiduit la Iaşi şi la Focşani, a dat în icter de oftică şi enervare şi, răzbunător cum îl ştim, s-a apucat să îi spulbere pe pensionarii militari care au îndraznit să dea cu huideo! (dreptul la opinie şi liberă exprimare fiind recunoscut în România numai opiniilor conforme cu cea a lui Bălălău); în concluzie, demersul protestatar trebuia decrebilizat, pensionarii militari care îşi cereau înapoi drepturile câştigate trebuiau terfeliţi cu orice preţ în ochii opiniei publice. La ordin, întocmai şi la timp, sare Hotnews, care funcţionează aici pe post de ventilator şi pune ditai căcătul în ventilatorul „dezbaterii” publice : „Povesteşte-ne cum a fost armata ta„, adică cât de tâmpiţi au fost tablagii, apeviştii şi alţi nesimţiţi care acum îndrăznesc să ceară pensii umflate. Din moment ce orice bărbat care a făcut armata poate da zeci (dacă nu sute) de exemple de cretinism cazon, „dezbaterea” este una cu rezultat garantat 100% Tapalabă. Partea cu adevărat proastă este că mânjeşte iremediabil cu rahat una dintre cele două instituţii cele mai respectate de români (şi anume armata; cealaltă, Biserica, deocamdată scapă). De-aia am zis mai demult că Băsescu este ca regele Midas din antichitate, diferenţa fiind că ce atinge el nu se transformă în aur, ci în căcat.

(Foto : Intact/Antena 3)

Apoi, cei 5000-7000 de sindicalişti care au ieşit în stradă, la Mioveni, să protesteze faţă de modificările pe care Guvernul intenţionează a le aduce legislaţiei muncii, în sensul transformării uvrierului şi amploaiatului (şi nu numai)  în sclav pe plantaţia portocalie numită România, au deranjat probabil,prin număr, Guvernul, aşa că, imediat, întocmai şi la timp, apare pe ventilatorul Hotnews o altă ditai baliga : „Este îndreptăţit protestul celor de la Dacia? (că uite ce salarii au, îmbuibaţii …)„, deci ălora de la Dacia nu li se recunoaşte dreptul de a manifesta contra Guvernului (drept recunoscut de lege şi Constituţie şi exercitat legal, cu autorizaţie, de altfel), pe motiv că au nişte salarii şi nişte sporuri de neam prost. Nici nu vorbesc că salariile alea „mari” sunt plătite de un privat, nu de stat, deci nu interesează decât pe cei implicaţi şi atât. Iar câtă muncă, Dumnezeule, câtă muncă este în spatele acelor salarii „mari”, numai cine a fost în uzină la Mioveni ştie cât de meritat este fiecare bănuţ, în condiţiile ritmului accelerat de producţie (se depăşise 1 unitate/minut, deci 60 maşini/oră, pe o linie de producţie nerobotizată, deci judecaţi şi dvs…).

Manipularea mergea până acolo încât postacii autorizaţi de comentarii „exclusive” ai Hotnews apreciau că protestul s-a desfăşurat în Argeş pentru că e fief PSD, nu din alte motive şi că de vină este manipularea practicată de Iliescu, minerii, Voiculescu, Patriciu (eternele flaşnete portocacalii). Ba mai mult, îi freacă grija, ca pe Dabija, de ce-or zice francezii de la Renault despre protestul salaiaţilor lor (inclusiv pe bloguri chipurile private, luaţi de la Dan Popa citire despre arta de a pune rahat pe ventilator, iote aci, nu mai poate sărăcuţul de grija altuia : cum o privi oare patronatul de la Dacia protestul salariaţilor contra Guvernului?) Din moment ce protestul nu îi vizează pe cei de la Renault, iar sindicaliştii au declarat asta sus şi tare, de s-a auzit până şi pe Euronews, iar producţia nu s-a oprit, aş putea să mă aventurez cu un răspuns : îi cam doare-n cur pe francezi de un protest împotriva Guvernului.

Concluzionez postarea asta cu un gust amar : dom’le, ardelenii nu mai sunt ce-au fost sau ce se pretind că încă ar mai fi (cel puţin unii, să nu generalizăm pripit). Deoarece atingerea magică de Bălălău i-a umplut  de substanţă maro, „cu asupra de măsură”. Iar Hotnews, B1, EvZ etc., etc. sunt şi rămân doar nişte ventilatoare pentru împroşcat cu rahat, baligi şi căcăreze, ăăăă … pardon, dezbateri şi opinii exclusive,  în toţi cei care se fac vinovaţi de delict de opinie sau poziţie contra Machitorului şi ciumei portocalii.

Caeterum autem censeo Băsescu delendum esse!

Un răspuns la Tradiţii democratice româneşti : aruncarea cu căcat în adversar

  1. […] buna tradiţie a democraţiei româneşti, de aruncare cu căcat în adversar, Hotnews a pus încă o ditai balega pe ventilator, anunţând că averile liderilor de sindicat […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: