Nevoia de standarde pentru aprecierea eşecului unui sistem (system failure)

De multe ori m-am întrebat care ar fi semnele, semnalele izolate care să ateste că un anumit mecanism, sistem, procedeu, instituţie nu funcţionează.

De exemplu, îmi amintesc despre că, parcă prin anul 1999, un pacient a fost plimbat o noapte întreagă cu ambulanţa de la un spital la altul, în stare gravă, nefiind însă primit nicăieri; exasperată de demersurile inutile, asistenta de pe ambulanţă l-a abandonat la un colţ de stradă, în comă, cu branula în braţ şi perfuzia încă mergând, să se descurce singur – bietul om, nereuşind să intre într-un spital, a intrat în circuitul carbonului, la colţ de stradă, cu perfuzia la subbraţ, ca un câine. Bineînţeles că lumea s-a scandalizat, a fost cerut pe tava capul asistentei criminale, dar nimeni nu a văzut că respectivul incident, deşi părea izolat, era clar semn de faliment al sistemului de sănătate (system failure). Pentru că nimeni din sistemul de sănătate nu s-a preocupat de problemă, speţa s-a repetat de câteva ori, presa relatând despre pacienţi purtaţi de la un spital la altul până mor. Urmarea ? Nici o urmare, se moare în continuare.

Tragedia recentă de la maternitatea Giuleşti trebuia să pună din nou semne de întrebare responsabililor cu sănătatea naţiunii. În loc să se linşeze mediatic o asistentă la TV, pentru a da satisfacţie unor părinţi distruşi şi opiniei publice, oamenii ăia ar fi trebuit să se întrebe de ce incubatoare necorespunzătoare sunt menţinute în uz, de ce nu au personal suficient la monitorizarea celor mai fragili pacienţi, nou-nascuţii,  de ce nu au sesizoare de fum sau incendiu, de ce nu sunt dotate spitalele astfel ca aşa ceva să nu se întâmple. Dar nu, adevăratele probleme au fost vârâte sub preş iar gloatei furioase i s-a oferit un vinovat de serviciu pe post de ţap ispăşitor.

Situaţia stă cu totul altfel pe la alţii. Mortalitatea infantilă dintr-un spital din Bristol a determinat reformarea sistemului englez de sănătate din temelii. Tot aşa, moartea tragică a lui Baby P a determinat o dezbatere publică aprinsă cu privire la eficienţa standardelor şi procedurilor pentru protecţia copilului în Marea Britanie, care au fost schimbate radical. Şi mai interesant, la doi ani de la decesul lui Baby P, englezii nu l-au uitat şi în continuare analizează critic standardele şi procedurile de protecţia a copilului, pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple vreodată.

O serie de parlamentarii britanci, care au fost dovediţi că au încasat diurne sau alte beneficii la care nu erau îndreptăţiţi, şi-au dat demisia din Parlament, dimpreună cu „the speaker” (un fel de Alma Anastase) care se pare că ar fi închis ochii la asemenea şperţuri. Scandalul similar de la noi, avându-l pe generalul Oprea cap de afiş, care deconta cheltuieli de cazare la care nu avea dreptul deoarece avea casa în Bucuresti, n-a condus la nimic, nu există un standard de onorabilitate în Parlament  care să confere prestanţă instituţiei parlamentare (dimpotrivă, se pare că există un standard de neonorabilitate, lene, chiul, tupeu şi aroganţă). Britanicii au reusit sa mai salveze ceva din onorabilitatea instituţiei parlamentare prin demisiile celor dovediţi neonorabili, însă, dacă la noi nu s-a făcut nimic.  Să nu ne mirăm că percepţia publică despre parlamentari este aşa cum este …

In sistemul de sanatate sau de protecţei socială, moartea este semn clar şi obiectiv de faliment al sistemului. Care ar cam fi standardele sau semnele care atestă eşecul sistemic în politică?

Când preşedinta Camerei Deputaţilor mânăreşte votul parlamentarilor pe legi, e semn clar că democraţia parlamentară nu funcţionează, deci democraţia este doar o mascaradă.

Când preşedintele României, garantul respectării legilor, tâlhăreşte în văzul tuturor o ziaristă de telefonul mobil şi nu este pus sub acuzare, vorbim de falimentul justiţiei prin falimentul acuzării publice. Pentru că nu a păţit nimic, a recidivat. Când aceeaşi persoană bea tărie cât ea boul apă şi apoi se suie la volan, vorbim de falimentul SPP care ar trebui să îl păzească, inclusiv de el însuşi, dar şi al poliţiei care trebuiau să îi ridice carnetul pentru conducere în stare vădită de orice ebrietate.

Prestigiul Curţii Constituţionale a fost serios vătămat atunci când Bălălău şi-a permis să dea indicaţii preţioase judecătorilor despre cum să analizeze obiecţiile de neconstituţionalitate, fără nici o reacţie din partea societăţii civile. Oameni înţelepţi, judecătorii CCR şi-au şters pata decizând ceea ce era evident legal (legea ca standard) şi anume că legea de reducere a pensiilor contravine convenţiei europene a drepturilor omului.

 Avem nevoie de standarde ca de aer, ca să nu mai tolerăm ceea ce nu poate fi tolerat, să nu repetăm greşeli şi să progresăm, nu să involuăm. În clipa de faţă falsificarea democraţiei prin falsificarea votului în Camera Deputaţilor reprezintă, în opinia mea, cel mai îngrijorător semn, semn că democraţia autentică este înlocuită cu una de faţadă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: