Leapşă – cum credeţi că este respectată OUG 113/2009 privind serviciile de plată?

10 septembrie 2010

Deşi înţeleg că acum toată lumea este isterizată de OUG 50/2010 şi de legea ei de aprobare, de procesele pe care clienţii nemulţumiţi vor să le intenteze finanţatorilor lor iubiţi, eu aş vrea să aduc sau să readuc în discuţie nesimţirea bancherilor din România cu privire la tranzacţiile curente. Tranzacţiile curente sunt comisionate în România cu o indecenţă ce frizează nesimţirea iar aceste comisioane se adaugă substanţial dobânzilor împovărătoare şi nejustificate la credite.

Când afirm că este vorba de indecenţă care este vecină cu nesimţirea am proprietatea termenilor şi am să încerc pe mai departe să demonstrez această evidenţă. Să ne imaginăm cazul familiei Ionescu, o familie ca multe altele. Dl. Ionescu primeşte fix salariul mediu net pe economie, de 1370 RON în contul bancar la care are acces prin card. Dacă ne imaginăm că dl. Ionescu plăteşte 10 utilităţi lunar (întreţinere, electricitate, gaze, telefonul fix, mobilele, etc.) prin internet banking, asta înseamnă că dă băncii  cel puţin 25 RON/lună, care se adaugă la cei 8-10 RON pe lună comisioane de administrare cont curent şi internet banking, başca 5RON comisioanele de emitere şi administrare carduri pt. dl. Ionescu şi soţia sa. Asta înseamnă, per total, vreo 40 RON în fiecare lună, în condiţiile în care comisioanele calculate de mine sunt lejer sub media practicată de bancheri şi dl. Ionescu nu retrage numerar ca să plătească şi comisioane de retragere numerar, interogare sold etc.

Deci din salariul mediu pe economie al dlui. Ionescu, se „reţin” cu titlu de comisioane peste 2% din total venituri în fiecare lună!!! Atenţie, vorbesc de total venituri, deci e al dracului de mult ca bancherii să mulgă 2% din veniturile tuturor celor care îndură blestemul de a li se vira salariul pe card. În plus, sunt muuuuulte cazuri de salarii mai mici decât cel mediu sau de pensii, deci cota reţinută de bănci din venituri poate fi şi mai mare.

De aceea m-am apucat să interoghez site-urile internet ale celor mai importanţi jucători de pe piaţa bancară din România, cu scopul de a verifica dacă marile bănci locale respectă OUG 113/2009 privind cerinţele de informare cu privire la serviciile de plăţi pe care le prestează şi dacă respectă, de asemenea, practicile comerciale corecte şi nu-şi fac publicitate mincinoasă prin omiterea caracteristicilor esenţiale ale serviciilor de plăţi pe care le promovează.

Surpriza a fost mare. La o primă analiză, cei doi mari, BCR si BRD, nu au postat nici o informaţie referitoare la comisioanele aferente serviciilor de plată prestate către populaţie (site-ul BCR fiind de-a dreptul publicitate mincinoasă, în umila mea opinie, verificaţi dacă nu credeţi). Următorii jucători stăteau mai bine : informarea Unicredit-Ţiriac, deşi stufoasă, pare exhaustivă iar cei de la Raiffeisen au „rupt” în cinci liste tarifele aferente serviciilor de plăţi, din motive numai de dânşii ştiute, probabil să se zăpăcească de cap clienţii mai uşor (dacă asta este informare clară şi accesibilă …).  Pe bune, îmi vine să mă dau „mistery client” şi să cer PERSONAL informaţii despre serviciile de plăţi, cred că aş avea surprize mari în ceea ce priveşte informarea exhaustivă prealabilă …

Dumneavoastră cât plătiţi, lunar, pentru operaţiunile din contul sau conturile curente pe care le deţineţi la bănci, ca procent din total venituri? Nu, pe bune, luaţi un extras lunar, adunaţi toate taxele şi comisioanele percepute şi raportaţi la total venituri sau rulaj creditor. O să vă îngroziţi cu siguranţă. Aştept răspunsurile dumneavoastră. Chiar aşa, câţi bani le daţi lunar ălora cu care faceţi banking?

Acest post reprezintă o leapşă pentru Dan Popa, Cristian Dogaru, Asociaţia Clienţilor Băncilor din România şi ANPC. Vom vedea reacţiile. Mai pregătesc un articol pe aceeaşi temă, respectiv : „De ce cred că sunt abuzive comisionul de interogare sold la ATM, comisionul de depunere numerar şi comisionul de plată intrabancară„.

Caeterum censeo Basescum esse delendum!”
Reclame