„Land of choice” sau Fantezie cu rahat?

22 august 2010

M-am întrebat, înainte de a mă hotărî să postez, dacă e bine să public ceva critic la adresa iubitei mele patrii, vatra tuturor românilor, mama noastră Românica. Nu de alta, dar au existat la adresa-mi, aduse nu demult, din partea unora a căror părere o stimez, acuze de xenofilie şi figurantopatie, justificate de atitudinea ireverenţioasă a subsemnatului faţă de glia strămoşească şi faţă de ai noştri ca brazii, cu mucii pe piept.

Îmi amintesc că încă de prin Ungaria, chiar de pe autostrăzi, începusem parcă să văd semne că Occidentul se cam termină, deoarece restaurantele de pe autostradă nu mai erau ca cele din Germania, curăţenia parcă nu era ca în Austria, politeţea explicită dar falsă a vânzătoarelor începea să se epuizeze şi începea să fie înlocuită de indiferenţa acră a vânzătoarelor din România de care îmi aminteam aşa de bine …

De la graniţa cu Ungaria, patria noastră scumpă te uimeşte cu fantezia celor care o locuiesc. Astfel, dacă vii din Europa de Vest şi n-ai asupra ta decât ieuroi, tre’ să îţi cumperi din vamă rovigneta, dar cursul de schimb afişat este de 1 EUR pentru 3,7 RON. Nu ştiam ce să fac : să mă declar scandalizat de cursul de schimb-fantezie (fantezie cu rahat, mult rahat) sau să surâd îngăduitor, ca la o mică „ciordeală”, aşa de românească …  Însă multă lume din Vest, dacă e să viziteze Landovcioisu’ cu maşina, se va documenta înainte, va afla cursul de schimb şi să vezi scandaluri în vamă, ăştia nu se lasă furaţi prin metode de-astea, de mică ciordeală …

Imediat după vamă, în prima benzinărie Petrom în care intru să îmi reîncarc telefonul Pre-pay cu număr românesc, oroare : o toaletă jegoasă, dar jegoasă dincolo de cuvinte. Prin comparaţie cu budele de la nemţi, mai rău ca în Burundi sau Congo, ce mai, clar junglă şi sfârşitul lumii civilizate. M-am întrebat cum se poate ca o mare corporaţie ca OMV, care are benzinării bec de curate în Austria, să tolereze jegul ăla în România. Ce se întâmplă cu procedurile de lucru, know-how-u’ austriac pe plaiul mioritic? Dar o simplă uitătură la tabelul cu responsabilii cu curăţenia budei, pus la vedeală, m-a lămurit : nu se mai făcuse curat de patru ore, deşi trebuia din juma’ în juma’ de oră, iar la traficul de oameni din Nădlac şi căldura din luna lui cuptor, aerul devenise de nerespirat … Adică proceduri nemţeşti există, problema este că trebuie să le aplice românii, popor harnic şi ospitalier. Aşa hărnicie şi ospitalitate, de-ţi verşi maţele în budă de scârbă, mai bine lipsă.

Tot la categoria „Românii sunt popor ospitalier” aş încadra şi pe „oamenii legii” de la Poluţia Rutieră, care stau cu echipajul sau radarul „la capcană” (ştiţi voi, zonele alea cu doi câini pe un câmp care cică e intravilan cu limită la 50 km/h, etc.), să prindă şi să jumulească fazanii de vilegiaturişti. „Omul legii”, care m-a oprit pentru o depăşire neregulamentară, mi-a comunicat sec că îmi va suspenda dreptul de a conduce 30 zile, imaginându-şi probabil că o să mă spârcâi în chiloţi de spaimă. Văzând că eu nu înţeleg sau că mă fac că nu înţeleg metatextul şi fiindu-i probabil lene să mai scrie încă un proces-verbal, m-a sancţionat cu avertisment verbal, aplicat imediat, punându-mi în vedere să respect pe viitor indicatoarele şi marcajele …

Nu mai zic de lipsa de drumuri. Nu vă povestesc despre tupeul neobrazat sau cretinismul la volan al unor decervelaţi dintre scumpii noştri conaţionali, deoarece aş comunica truisme, lucruri de toată lumea ştiute. Însă da, România este o ţară frumoasă. Ce se vede, chiar şi din maşină, din Munţii Orăştiei sau la Sebeş sau la Deva, sunt peisaje  de o frumuseţe uluitoare. Cu localităţile şi casele din localităţi, este altceva, că în ele locuieşte poporul român cel harnic şi primitor. Pentru unul ca mine, care s-a obişnuit să vadă numai gazon tăiat la 3 cm fix şi flori în faţa fiecărei case, la fel de uluitoare şi imaginative mi s-au părut şi ştevia, buruianul şi bălăriile cultivate de români în faţa casei, la drum, probabil din raţiuni estetice. Să simtă trecătorul mai bine ce simţ artistic avangardist cultivă românii prin grădini de buruieni postmoderne, probabil, aşa, din ospitalitatea şi hărnicia ce dă pe-afară din ei.

Tot uluitoare mi s-a părut şi fantezia românilor din Mamaia, zona Casino, de a considera că un maidan, un tăpşan care nici măcar piatră sau criblură nu avea, darămite asfalt sau benzi de parcare marcate, este loc de parcare care trebuie plătit cu 2,5 RON/oră. Mi-am zis că neamul românesc, cu aşa imaginaţie şi fantezie, nu are pereche-n lume. Nu numai proprietarii tăpşanului aveau delirul grandorii şi credeau că bătătura aia e parcare, dar şi toţi proprietarii de maşini care, din lipsă de opţiuni, ajunseseră să vadă bătătura aia prin aceeaşi prismă şi plăteau pentru a-şi îngropa cauciucul maşinii în praful până la glezne.

Să vă mai zic ce fantezie cu rahat, dar muuuult rahat, mi s-a părut Mamaia, „perla litoralului românesc”? Ceva de vise rele. Ce o făcea insuportabilă cu adevărat erau românii înşişi, maneliştii burtoşi şi piţipoancele celulitoase, care, de exemplu, nu concepeau să-şi mute cururile alea pufoase un pas la stânga ca să putem să trecem şi noi cu bicicleta (ştiu ce vreţi să spuneţi, da, da, da, aşa e, m-a mâncat în cur să mă duc cu bicicleta prin Mamaia, m-am vindecat imediat, era să dea vreo trei idioţi cu maşinile peste noi în giratoriile lui Mazăre, ăia credeau că probabil ne facem vânt la su’braţ când semnalizam cu mâna că intrăm şi noi, bicicliştii, în sensul giratoriu). Aaa, sa nu vorbim de pitipoance, cred că am văzut enşpe mii de piţipoance care aveau ochelari de soare noaptea sau mai multe paiete şi strassuri pe ele decât Elton John în zilele lui bune, având totodată fantezia plină de rahat că sunt trendy sau elegante prună …

Aş propune doamnei Udrea să renunţe la Landovcioisuri, la frunzuliţe verzi mai mult sau mai puţin plagiate şi să se hotărască dracului odată că simbolul României nu poate fi decât fantezia cu rahat. Mult rahat. De la intrare, din vamă, şi tot sejurul, io unul am văzut în România multă fantezie, cu mult rahat, de nu mă pot decide nici acum dacă era mai multă fantezie sau mai mult rahat.