O.U.G. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (I)

După cum probabil ştiţi, joi a fost adoptată OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a fost publicată în MO 389 de vineri, 11.06.2010. Actul normativ este unul de anvergura (aproape 100 articole, trei anexe, intins pe 18 pagini in MO) si este susceptibil de analize atente si laborioase. Dintr-o lectura rapidă, sumară, „pe diagonală”, reţinem că este plafonat comisionul de rambursare anticipată la 1% la creditele cu dobândă fixă, fiind eliminat la cele cu dobândă variabilă. Totodată, comisionul de analiză dosar se va percepe numai dacă este aprobat creditul; Legea 289/2004 privind creditele de consum se abrogă,  iar prevederile legale referitoare la obligatia de informare a consumatorului isi extind aplicabilitatea si la creditele ipotecare !!!

Ceea ce este draconic este calendarul de aplicare a OUG50/2010 : legea intră în vigoare în 10 zile de la publicare (deci pe 22.06.2010), ceea ce inseamnă că băncile trebuie să îşi modifice procedurile, drafturile etc. de credit în 10 zile (şi să le şi notifice la BNR dacă este cazul – şi este – să obţină şi aprobările BNR aferente, ceea ce este imposibil) iar în 90 zile băncile trebuie să încheie acte adiţionale cu toţi !!!! consumatorii prin care să implementeze noua reglementare.

Graba asta dementă este determinată de faptul că Guvernul României trebuia să implementeze Directiva 2008/48/CE cel târziu la data de 12.05.2010!!! dar a uitat, aşa că recuperaţi voi ce a uitat Guvernul să facă.

Voi reveni pe marginea subiectului, lăsaţi-mă să îl studiez un pic.

2 răspunsuri la O.U.G. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (I)

  1. Fel spune:

    Cat de contemporan e Caragiale….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: