Despre discursul MS Regele Mihai I în Parlamentul României

Declaraţie prealabilă – discleimăr : Acest post este scris de către un monarhist moderat. Invităm pe orice Miţa Baston, Republicana din Ploieşti, indiferent de sex, să se abţină de la aruncarea cu “vitrion”.

Mă aşteptam ca venirea MS Regele în România şi mai ales ca invitarea Lui să ţină un discurs în Parlament să nască idiosincrazii şi isterii băşidenţiale, după hârdăul de lături azvârlit mitocăneşte de Fermecător pe 22 iunie 2011 asupra monarhiei şi istoriei României. Mă aşteptam ca Miţele Baston să hăulească isterizate şi să arunce cu vitrionul calomniei şi manipulării înspre suveran şi mă întrebam dacă este oportun şi ce va rezolva discursul ţinut în faţa Parlamentului.

Ei bine, discursul ar fi rezolvat multe, dacă nu ar fi fost boicotat de puterea oranjgutană. Ar fi fost un gest simbolic, ar fi închis cercul. Comunismul în România a început, formal, cu guvernul Groza, deci cu deschiderea Camerei de la 01.12.1946 prin discurs regal – potrivit Constituţiei de la 1923 lucrările noii Camere trebuiau deschise de către MS Regele. Această atribuţie era pur formală, Regele având un rol ceremonial. După 64 ani, MS Regele a fost invitat să se adreseze Parlamentului României, liber ales, fără alegerile trucate ca in 1946. Cercul putea fi închis, demonii exorcizaţi, împăcarea cu trecutul realizată. Comunismul nu trebuie doar condamnat, declarativ, trebuie şi exorcizat din structurile parlamentare.

Din prisma argumentului de mai sus, O admir pe MS, pentru dorinţa de a face pace cu trecutul, dorinţa de conciliere. Cercul istoriei, neînchis, ne-ar putea determina să repetăm experienţa totalitarismului. Regret că Fermecătoru’ a dat consemn pe unitate întregii puteri să boicoteze concilierea trecutului cu prezentul şi exorcizarea comunismului. Gestul este surprinzător din partea celui care a condamnat formal comunismul tot în Parlament.

Discursul regal a fost echilibrat, intenţionat vag şi în termeni generali. Am văzut cu această ocazie ce ar fi putut să fie un şef de stat echidistant, adică exact ce nu este Jucătoru’. Am văzut prestanţă, echilibru, nobleţe, adică exact ce nu are Fermecătoru’. Aceste lipsuri ale Fermecătorului explică poate atacurile mitocăneşti (complexul de inferitoritate sau conştientizarea pericolului), altfel revărsările biliare ale încrucişătorului nu se explică. Discursul Regelui a fost scris în termeni largi, generoşi, uimitori pentru mitocănia îngustă din tot spectrul politicii româneşti. De aceea cred, alături de Ciutacu, de ex., că discursul regal este un început de normalitate în troaca şi bălăcăreala jalnică numită politica românească actuală, un exemplu de urmat.   

Băsescu nu a participat, invocând neconvingător un summit amânat şi reprogramat la Bruxelles pentru a doua zi seara, deşi el nu vine niciodată cu o zi înainte la summituri europene. Boc, asemenea, invocând că, în lipsa preşedintelui, trebuia cineva să fie prezent de ziua armatei la Carei. Aş îndrăzni să atrag atenţia profesorului de drept constituţional Boc că nu el este no. 2 în stat ci Mircea Geoană, preşedintele Senatului. În plus, pentru un navetist cu avionul Bucureşti-Cluj, se pare că a uitat ce lesne se poate deplasa cu avionul şi la Satu-Mare, dacă doreşte. Discursul regal a durat opt minute, restul era o chestiune de organizare a agendei. Mi-e silă să comentez mai mult.

Roberta Anastase-Abramburica votului a lipsit fără a se sinchisi să ofere vreun pretext. Mi-e greaţă totală de personaj, dar MS se adresa camerelor reunite ale Parlamentului, deci şi Camerei Deputaţilor în care domnia sa numără voturi ca nimeni alta. Nu modeala de ciorapi şi jarteaua băsistă trebuia să participe, ci preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar aşa ceva nu avem, ci doar o infractoare încă nepedepsită, obraznică şi tupeistă.

Cel mai scandalos este comportamentul Îngrozitor de Fericitului Daniel Ciobotea, Manager corporatist şi CEO al Bisericii Ortodoxe Române, care a lipsit motivând că se pregătea pentru slujba de Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi că avea şedinţă de Board of Administration … ăăăă, pardon, de Sinod. Jalnic, pentru că Sf. Dimitrie cel Nou este pe 27.10 deci nu pe 25.10.2011, că discursul regal a durat opt minute şi că distanţa dintre Patriarhie şi Parlament este ridicol de mică. CEO Daniel Ciobotea a uitat că MS Regele a fost uns cu mir ca rege de drept divin de predecesorul său Patriarhul Nicodim Munteanu. Din punctul de vedere al celor sfinte, Mihai I este deci suveran de drept divin, uns cu mir (chestia asta cică înseamnă ceva în biserică) Băsescu este un uzurpator vremelnic al puterii iar Închinătorul la Arginţi Enervant de Fericitul Daniel ar fi trebuit să Îl trateze ca atare, măcar din respect pentru predecesorul său. Nu a fost aşa, Biserica prin miile de securişti acoperiţi în sutană fiind probabil cel mai impenetrabil, securist şi comunist aşezământ din România, cu CEO ei din frunte.

Din cauza boicotului oranjgutanilor şi Bisericii, discursul Regelui nu a putut să înlăture fractura prezentului republican cu trecutul monarhic, să ne împace cu Istoria. Deşi comunismul a fost condamnat, la sanchi, în Parlament, Ana Pauker, Bodnăraş, Pantiuşa şi cu Dej trăiesc bine mersi în România, în alte forme dar cu acelaşi fond, iar dovada o găsiţi în comentariile de sub ştirea de aici. Câte mizerii, doamne câte mizerii au putut fi împroşcate în direcţia MS !!! Câte sloganuri scrise de Ana Pauker au fost reîncălzite, ce manipulare propagandistică specifică celor mai notorii cadre de partid au realizat slugile puterii actuale!

În loc de concluzie, îi urez şi eu MS Regele zile cât mai multe. Poate că, vreodată, ne vom vindeca de comunism şi de lozincile lui şi vom putea discuta, cu calm şi raţional, avantajele monarhiei constituţionale. Să sperăm că MS va supravieţui (prea)lungului nostru parcurs spre normalitate, spre calm şi raţiune. Eu sunt actualmente venetic şi pribeag într-un stat federal organizat ca monarhie constituţională şi văd, zilnic, avantajele acestui sistem faţă de regimul autocrat al Fermecătorului, numit, formal, republică semiprezidenţială.

Obama despre asasinarea lui Bin Laden : “Justice Has Been Done”

Ossama Bin-Laden a fost asasinat de către trupe de commando ale SUA pe teritoriu pakistanez. Cu un tupeu năucitor, Obama, aflat în cădere liberă de popularitate şi leşinat să se reafirme, apare în faţa americanilor şi le spune că s-a făcut dreptate (“Justice Has Been Done“), iar ăia aplaudă ca aurolacii şi petrec de extaz în faţa Casei Albe.

Bine, noi ştiam că americanii sunt cam tâmpiţei, dar parcă nici chiar aşa încât să confunde asasinatul cu justiţia. Nu, nu s-a făcut justiţie (parcă justiţia era cu proces, cu punere sub acuzare, cu drept de apărare, cu tribunal independent, căi de atac, chestii din astea), ci s-a comis un asasinat (omor calificat, săvârşit de cetăţeni americani, la comandă politică, pe teritoriu pakistanez asupra unei victime cetăţean saudit). Nu simpatizez cu Al-Qaeda, Doamne-păzeşte, dar SIGUR justiţia nu se înfăptuieşte aşa.

Deci ne-am lămurit definitiv despre drepturile omului, justiţie, democraţie, domnia legii în ceea ce priveşte America. De acum încolo, Statele Unite ale Americii ar face   bine să se abţină de la predici internaţionale despre justiţie şi domnia legii, stat de drept, drepturile omului, democraţie. Măcar o perioadă, măcar să aştepte să li se usuce asasinilor care îi conduc sângele de pe mâini.

UPDATE : Procurorul General al SUA a declarat astăzi, 03.05.2011, că operaţia de asasinat realizată de un commando de trupe de elită (Navy SEALS) a fost “legala, legitima si adecvata in toate felurile” – sursa aici. Nu ne îndoim că domnia sa ar putea să susţină cu ceva temei că asasinarea unui om este adecvată sau legitimă dacă serveşte cui trebuie, de acord, dar în lipsa unui tribunal independent şi cu garanţii procedurale legală nu va fi în veci, deci asasinatul nu a fost, nu este şi nu va fi altceva decât un asasinat şi nu justiţie.

Despre demiterea lui Lăzăroiu şi laşitatea lui Bălălău

Trebuie să mărturisesc că am aşteptat să citesc cu ochişorii mei, în Monitorul Oficial (iote aici MO 0299[1]), negru pe alb, despre demiterea lui Lăzăroiu.

Pe de o parte, nu pot să spun că urlu cu lacrimi de sânge de durere pentru demiterea lui, personajul mi se părea odios din cauza slujului abject la Băsescu, executat întocmai şi la timp (ca atunci când a susţinut, la summitul OSCE, că Băsescu nu dormea, ci doar că se concentra cu ochii închişi la ce se vorbeşte, în condiţiile în care Bălălău a sforăit câteva minute bune). Deci mă bucur că a luat-o pe coajă, cum merită cu asupra de măsură orice mâncător de stercobilină cu polonicul. Pe de altă parte, mă întreb de ce a fost demis … şi cred că încep să întrevăd răspunsul, mai ales ca Blogary, blogul la care scria Lăzăroiu încă este perplex de uimire. Ce este evident, prin raportare la plecările lui Pleşu, Weber sau A. Săftoiu, de ex., este că decretul de eliberare din funcţie a fost precedat de comunicatul Administraţiei Preşedinţiale şi este anterior datei efective la care produce efecte, ca să fie clar pentru toată lumea că nu este vorba de acordul părţilor ci Lăzăroiu a fost dat afară ca o măsea stricată.

Lăzăroiu nu a vorbit niciodată decât cu voie de la stăpânire, nu a expediat către presă nici o goangă sau nici o intoxicare dacă respectiva manevră de intoxicare sau petardă nu era aprobată de Băsescu, că doar nu era de capul lui.

 

De exemplu, Băsescu a încercat de curând, în prima jumătate a lunii martie 2011, să negocieze numirea, dintre beneriştii reputaţi, a unui nou prim-ministru “tehnocrat”, dar BNR a declinat oferta de a scoate din focul dezastrului castanele prostiilor curvernului Udrea-Boc. Pe rând, Isărescu şi, la consemnul acestuia, tot eşalonul I din BNR, până şi Croitoraşul cel viteaz, au zis lui Băsescu “Marş că ai purici” şi “Plimbă ursul în altă parte“. De aceea, după ce două săptămâni Băsescu în zadar făcuse naveta Cotroceni-Doamnei, încercând  fără succes să peţească pe post de prim-ministru un ginerică benerist, nou şi gigea, care să ia drept fată mare curvernul Udrea, am asistat, drept represalii, la un atac furibund al lui Lăzăroiu la adresa BNR (iote, aici, de pe Blogary sau de pe Hotnews). Deşi am înţeles metatextul comunicării, pe mine m-a scandalizat tupeul cu care este luată de guler şi ameninţată explicit BNR, o ilegalitate strigătoare la cer (fiind o agresiune nepermisă la adresa statului şi independenţei BNR). M-am mirat de lipsa de reacţie a BNR la această mârlanie băsesciană realizată prin intermediul vuvuzelei Lăzăroiu, dar se pare că Isărescu a preferat o ignorare, dând un ”low profile”  problemei, ca şi când nu ar fi existat, aspect care a subliniat explicit că pe el îl doare la cureaua de la ceas de răţoielile de matol ale lui Bălălău.

Mai nou, adică în urmă cu câteva zile (25 aprilie 2011), după ce curvernul a pierdut majoritatea în Senat, Lăzăroiu s-a făcut din nou potavocea sau vuvuzela râgâitului mahmur al lui Bălălău, proferând contra uninominalului care ar încuraja migraţia politică, dar şi la adresa UDMR care nu ar cam fi partid politic în sensul legal al cuvântului (al legii partidelor politice) ci o asociaţie oarecare, de drept comun, a maghiarilor (după cum şi numele o spune) tolerată în politică, ameninţând voalat dar explicit UDMR cu contestarea în instanţă a legalităţii funcţionării sale ca partid politic. Numai că UDMR ştie că are puterea de a buşi Guvernul, de a inversa majoritatea de la CCR, de a sparge coaliţia actuală care ar crea în mod cert premisele suspendării preşedintelui, deci Băsescu ar pierde totul. Maghiarii nu au tolerat şantajul cu contestarea în instanţă (care durează), promiţând că pică guvernul (azi) şi suspendă Bălălăul (mâine). Şah mat. 

Laş ca de obicei, Băsescu a dat, formal, vina pe Lăzăroiu, afirmând că acesta a vorbit de capul lui, fără girul Preşedinţiei. Udemeriştii au zâmbit scârbiţi şi au cerut, la fel de formal, demiterea lui Lăzăroiu, ca să se înţeleagă clar, fără dubiu, că la acest joc de poker de-a puterea, cu blufări din ambele părţi, ei au avut cărţi mai bune şi au câştigat levata. Se pare că Băsescu va pierde jocul în final (trădarea lui Bălălău de către UDMR o apreciez ca eveniment cert, la prima schimbare de conjunctură). Urmează să vedem.

De aceea, Bok şi Băsescu trebuie să-şi dea demisia!

Gura bochemonului adevăr grăieşte. Despre exterminarea săracilor din România

Bochemonul a grăit. Iar porumbelul “sfârrr” i-a ieşit pe gură. De fapt, nu un porumbel, ci un stol.

Primo, în interviul pe care l-a dat presei (reprodus de Antena 3, aici, vă rog să ascultaţi clipul cu declaraţia halucinogenă a piticaniei), acesta declară că modificarea Codului muncii este, chipurile, determinată de faptul că, sub imperiul actualei reglementări, contractul de muncă pe durată determinată se încheie pe maxim 24 luni şi asta ar fi o problemă pentru angajarea de salariaţi pe proiecte europene care durează cam trei ani. Tupeul vuvuzelei este halucinant, deoarece :

1. la gradul de asorbţie a fondurilor UE de către Românica, fix asta ne era problema … bine că o rezolvaşi, Miluţă, maică!
2. ca de obicei, Boc este cel mai prost jurist din curtea şcolii, deoarece un contract de muncă încheiat pe durată determinată de maxim doi ani poate fi prelungit de două ori (art. 80 şi urm. C. muncii), deci se poate munci şase ani în baza de contracte de muncă pe durată determinată în condiţiile actualului cod, fără să mai fie necesară vreo modificare. Deci piticania minte cu o neruşinare care îmi ridică tensiunea. Ardelean plin de bun-simţ, ca şi Botiş … scoate textul din context ca să îl folosească drept pretext.

Deci care era abureala cu fondurile europene, că noi nu am priceput prea bine????

(foto : Antena 3/Intact Images)

Secundo, şi mai tare este flotarea logică următoare, gândită cu premeditare : ”Noul Cod al Muncii te va apăra dacă munceşti, nu dacă eşti sărac“. Cum salariaţii nu vin la serviciu de bogaţi ce sunt, ci împinşi de nevoie, este clar că nu vor avea parte de vreo protecţie, deoarece ea nu se acordă sărăntocilor. La fel, dacă salariaţii vor munci pe nasturi, sau pe salarii de mizerie sau pe doi lei, vor fi nişte sărăntoci care nu se mai califică la protecţie juridică în statul social care este, potrivit Constituţiei, România.

Mă mir cum are neobrăzarea să apară în public, sceleratul, sfertodoctul, marele profesor cu studiile de drept la făcute la FF (adică pe repede înainte), cel mai prost jurist din curtea şcolii, poreclit în bătaie de joc primul ministru al României.

PS : după aceste experimente de pseudo-reformă pe spinarea altora, a poporului, de fapt un genocid social cu milioane de victime care vor avea de suferit din cauza demenţei unuia singur, îi acordăm domnului Boc medalia “Doctor Mengele” în rang de mare măcelar.

Caeterum censeo Basescu esse delendum!

“Liderul “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat ca modificarile la Codul Muncii sunt o noua forma de sclavagism”

În sfârşit … Au grăit şi ei, liderii de sindicat! Poate s-au enervat că li s-a arătat ANI? No, românii nu prea pot fi lesne bănuiţi pe nedrept de curaj şi verticalitate. Altminteri ce l-a determinat pe Hossu să declare asta, abia acum, şi nu acum opt luni?  

Păi poate că acum poate grăi pentru simplul motiv că este prea târziu. De rahaturile astea se discută încă din august 2010 (am mai scris despre asta, aici). Atunci unde eraţi, de ce nu vorbeaţi de atunci de sclavagism, domnule Hossu?

De ce spuneţi adevărului pe nume de-abia acum, după ce  a anunţat piticania asumarea răspunderii pe proiectul de lege de modificare a Codului muncii şi de legare a tuturor muncitorilor din România de glie? Cred că, acum, soarta Codului muncii este pecetluită (fie-i ţărâna uşoară) iar Hossu face doar un exerciţiu de imagine, o învârtire de limbă în gură, un joc de gleznă, că de soarta de milioane de români oricum îl doare în posterior. Dacă îi păsa, aş fi văzut acţiuni sindicale precum cea de la Mioveni, multe, la nivel naţional, în Bucureşti, la Cotroceni. O lege strâmbă se combate mai eficient înainte de a fi adoptată decât după aceea, toată lumea ştie asta. Dar cum nu am văzut nici o altă mişcare de protest în afară de cea de la Mioveni, asta mă face să îl suspectez de Hossu de ipocrizie sau tartufism.

Presa oranjgutană ne semnalează însă că nu este aşa. În articolul publicat de EvZ (şi nu de oricine, ci de crema cea numită “Senatul EvZ”), uitaţi-l aici, Bogdan Hossu este asemuit cu Miron Cozma, ca să fie târnuit în cel mai abject mod (i se reproşează aspectul fizic, mizerie demnă de un “senator”) : “Mătăhălos, sumbru, lătrându-şi scurt, vag reptilian, ordinele, omniprezent şi ahtiat după putere, Bogdan Hossu combină haiducia şi violenţa într-un stil unic” sau “Îi studiezi mâinile gigantice, şi imaginea celui care ameninţă cu sugrumarea adversarilor nu mai pare chiar atât de ridicolă“. Deci este posibil ca Hossu chiar să deranjeze cu adevărat piticania, altminteri nu se apucau băieţii să îl acopere cu lături pe Bogdan Hossu. Ce mă uimeşte este apelarea “senatorilor” la invectiva provenind din aspectul fizic al persoanei bălăcărite (à propos, Mircea Mihăeş, eşti un diletant, ia lecţii de la Vadim Tudor despre cum se practică bălăcăreala aspectului fizic, ăăă, pardon, acest tip sui generis de polemică, pardon, senatoare).

Aproape că îmi venea să cred că putem pune pariu că BNS, Cartel Alfa, etc. nu vor ieşi în stradă cu pietre şi bâte, deoarece dosarele sunt grele, sunt multe, atârnă greu prin sertare şi sugrumă astfel de iniţiative belicoase. Dar citind mizeria fără margini a lui M. Mihăeş din EvZ parcă aş mai spera. Speranţa, că ea moare ultima.

Caeterum autem censeo Basescu delendum esse!

PS : Domnu’ Tapalagă, să ştiţi că aveţi competitor Senatul EvZ la acordarea distincţiei “Suzana Gâdea” în rang de scatofag. De asemenea, şi la categoria “Polonicul de Aur” al premiului “Joseph Goebbels” vine Mihăeş ăsta tare de tot din urmă. Luaţi măsuri, înteţiţi sorbitul, mâncaţi mai mult, împroşcaţi mai tare, altminteri decernarea premiului către Hotnews şi dvs. nu mai este deloc sigură.

Update : “Senatorul” Mihăieş este unul dintre cei decoraţi de Bălălău cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler (Decret 468/2008), aşa că a executat şi el un mic sluj, un “Apporte!” scurt. Good boy, uite că au trecut doi ani, poate îi mai acordăm o decoraţie … un post .. ceva, uite ce ochi mari şi umezi are şi ce prompt execută sluj …

“Eseu asupra stabilităţii contractului de muncă pe durată nedeterminată”

Este titlul unei teze de doctorat de la Sorbona (II), susţinută în 2003 şi publicată în anul 2005 la editura “Dalloz”, cu o prefaţă a conducătorului de doctorat, reputatul profesor de dreptul muncii Bernard Teyssié.

Pe parcursul a peste şase sute de pagini sunt menţionate şi dezvoltate zeci de motive (care ţin, în principal, de dezideratul evitării precarităţii muncii), inclusiv motive demografice, care justifică favorizarea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată faţă de orice contract de muncă temporară sau pe durată determinată (cel din urmă fiind considerat, cu temei, un transfer inechitabil în sarcina salariatului a impreviziunii şi riscului fluctuaţiilor pieţei de muncă).

Deşi ştiu că proiectul de modificare a Codului muncii este iniţiativa Machitorului suprem, aşa cum reiese din declaraţia dată ieri ziarului România Liberă, reţin că, totuşi, formal, proiectul de modificare a Codului muncii este iniţiativa Guvernului, adică aparent lăutarii de Boc, Vass şi Botiş sunt cei care cântă, cu bancnota pe frunte, melodia cerută de Bălălău cu maimuţa numită modificarea Codului Muncii.

Domnu’ Boc, doamna Vass, uitaţi teza de doctorat de care vorbesc, detalii aici. Oare chiar nu credeţi că expunerea de motive pe care o semnează Guvernul, adică asta, care susţine că modificarea preconizată a Codului muncii nu va avea nici un impact social sau demografic considerabil, nu este altceva decât o minciună gogonată? Eu sunt sigur că este cel puţin o analiză deficitară, voit deficitară. Este inadmisibil să credem că la nivelul Guvernului nu s-a auzit despre Carta Socială Europeană, potrivit căreia statele membre se obligă să asigure un nivel de stabilitate în muncă cât mai ridicat, sau de Declaraţia de la Nisa, devenită prin Tratatul de la Lisabona text european cu valoare obligatorie. S-a auzit, doar că voi vă faceţi că nu ştiţi, ceea ce într-un stat normal (nu în România portocalie) ar evoca nişte consecinţe juridico-penale pentru o falsificare atât de grosolană a realităţii.

Caeterum autem censeo Băsescu delendum esse!

Influenţa jurisprudenţei Curţii Constituţionale asupra practicii judiciare a Tribunalului Argeş, secţia penală

Doamnelor şi domnilor, este OFICIAL : doamna Iulia Antoanella Moţoc, sexy-bănăţeanca de la Curtea Constituţională,  nu mai deţine privilegiul exclusivităţii tembelismului atroce imaginaţiei zglobii în motivarea deciziilor, la magistraţi.

Am arătat, într-un post de acum câteva luni, cum această duduie zglobie somitate, poreclită în derâdere desemnată  judecător la Curtea Constituţională,  atât de prolifică în geneza de tembelisme sinistre ăăă, pardon, raţionamente juridice imaginative, motivează o opinie separată la decizia CCR din 22.09.2010, cu jurisprudenţa recentă a CEDO în materie, sens în care face prostia să şi citeze Reina et alii c. Italia (decizia CEDO din 28.09.2010) sau Franger c. Austria (decizia CEDO din 23.09.2010) – adică cu considerente din viitor, ulterioare pronunţării CCR.

Ei bine, domnia sa este farul călăuzitor, lumina măiastră care generează epigoni : practica judiciară a tembelismului fudul imaginativităţii motivării, a motivării unei hotărâri cu motive ulterioare pronunţării, a fost preluată de către instanţele din România, şi anume de Tribunalul Argeş. secţia penală. Această instanţă, atunci când a apreciat gradul de pericol social şi periculozitatea lăsării în libertate a infractorului prezumtiv Constantin Niculescu, s-a referit, pe larg, la starea sa de sănătate. Pentru cei care au urmărit ştirile la TV, starea de sănătate a dlui Niculescu era perfectă până la aflarea încheierii de prelungire a arestării preventive, abia atunci domnia sa a avut atacul ischiemic. Deci din motivarea încheierii, pe care nu o să o găsiţi pe portalul general al instanţelor (unde dosarul 534/109/2011 nici măcar nu a fost înregistrat, că doar nu era făcut pentru informarea mocârţanilor) ci, bineînţeles, pe Hotnews (motivarea aici), rezultă că practica motivării deciziilor instanţelor cu motive din viitor, ulterioare pronunţării, a devenit practica judiciară recentă.

Mulţumim mult doamnei Moţoc pentru activitatea de creare a “dreptului viu” în practica judiciară din România, iată că avem şi epigoni ai domniei sale, ocazie cu care o anunţăm, cu tristeţe, că, în anul 2011, competiţia pentru cel mai tembel imaginativ magistrat al anului se anunţă a fi strânsă, iată Tribunalul Argeş vine periculos din urmă. Ne bazăm însă pe resursele nesecate pe care ni le-a dezvăluit prin scrieri a le poseda doamna Moţoc.

Update : Conform aşteptărilor, Încheierea de şedinţă de care vorbesc mai sus,  nu este disponibilă pe portalul instanţelor de judecată (mai dă-o draq de reformă şi transparenţă în justiţie dacă nu ne convine, dosarul 534/109/2011 nici măcar nu există înregistrat pe portal) şi nici pe portalul propriu ai Triunalului Argeş, însă este publicată integral de RL (aici). Dacă mai avea cineva dubii despre faptul că este un proces politic, din Încheiere rezultă clar că doi-ş-un-sfert a ascultat telefoane trei ani, nu s-a făcut nimic până pe 25, 26, 27 ianuarie 2011, când, brusc, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului şi, în 45 de minute după ce dosarul a zăcut trei ani, a fost arestat preventiv proaspătul inculpat (fusese inculpat în urmă cu 45 de minute). Toate astea după protestul de la Mioveni, să fim înţeleşi. Da, Năstase avea dreptate, nu poate fi vorba deloc de coincidenţe când un dosar zace trei ani în sertar  fără nici un act de urmărire penală in personam dar apoi brusc este inculpat un om politic din opoziţie şi, în 45 minute, este şi arestat preventiv. Mi-e tot mai jenă de DNA. Idioţenia juridică a motivării cu motive din viitor, ulterioare judecării cauzei deci străine pricinii, se regăseşte la pag. 30 a Încheierii. Enjoy!

Caeterum autem censeo Băsescu delendum esse!

Statul de “Drepţi”! (drept penal ad usum DNA)

Am rămas uimit şi dezamăgit de lipsa de substanţă a declaraţiilor publice ale lui Victoraş Ponta, în calitate de preşedinte al PSD, precum şi ale lui Adrian Năstase, în calitate de ex-preşedinte PSD, când a fost necesară apărarea lui Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş şi membru marcant PSD (cu tot ceea ce implică asta, pentru cunoscători). Mă declar dezamăgit de lipsa de substanţă şi de “sânge” în instalaţie a declaraţiilor. Năstase, cu circumstanţa atentuantă că se afla la Strasbourg, pare-se, s-a mulţumit să constate “ciudată” coincidenţa şi să declare că el nu crede în coincidenţe (implicând clar că ar fi totuşi vorba de o acţiune politică a casei de filme DNA) dar … atât. Pentru un jurist de talia lui Năstase (am toata stima pentru juristul Năstase), dezamăgitor este cuvântul care descrie cel mai bine prestaţia. Apelul lui Năstase pentru respectarea independenţei justiţiei, ulterior, către Boc, este un discurs politicianist, poate corect pe fond dar fără substanţă juridică.

(foto : Intact)

La fel, aşteptările mele de la Victor Ponta erau mai mari, cu atât mai mult cu cât “micul Titulescu” a fost procuror la viaţa lui, deci ştie (sau e de presupus că ştie) cu ce se mânâncă o ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale şi cum se cântăresc “indiciile temeinice”. În loc să explice media şi publicului larg de ce învinuirile aduse preşedintelui CJ Argeş sunt nişte făcături sinistre, tipice pentru casa de filme DNA, pentru ca numai apoi să solicite pichetarea sediilor PDL, Victor Ponta a greşit, din punctul de vedere al strategiei de comunicare, deoarece nu a conferit demersului protestatar legitimarea necesară, creând astfel oportunitatea de neratat pentru presa portocacalie (RL) sau vestalei justiţiare  M. Macovei să îl acuze de amestec în treburile justiţiei. 

(foto : “Adevărul”)

După atâtea tocşoaie şi atâtea vorbe mestecate de unul şi de altul pe la TV şi în presă, m-am uitat şi eu pe comunicatul DNA emis în baza actului de inculpare. Şi am râs… am râs … de m-am prăpădit de râs.

1. Cică este vorba de “folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene”, în forma accesării de fonduri pe baza unor documente care nu există la dosar. Toată lumea ştie câ în drept penal trebuie să fim cât se poate de stricţi cu elementul material al laturii obiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii, deci documentul care nu a fost niciodată folosit tocmai pentru că lipseşte nu poate niciodată constitui “folosire” sau “prezentare” de documente, ci tocmai inversul, adică “nefolosire” sau “neprezentare”, ori asta nu este incriminat de lege. În concluzie, acuzaţia este un mare FÂÂÂÂÂSSSSSSSSS!! De altfel, cred că este vinovat cel care a eliberat fonduri pe bază de dosar incomplet, nu cel care le-a încasat (adică ministerul păstorit de Elena Udrea, ce coincidenţă … să facă cineva, la ordin, să dispară un document din dosar şi apoi să sesizeze DNA, nu este deloc imposibil din partea celei care se dă la radio propria admiratoare). Asta ar fi ca şi cum la o bancă cineva ar trage un credit documentar fără să prezinte acte justificative şi de vină nu este ofiţerul bancar care autorizează tragerea, ci solicitantul. Aberant.

2. Pentru infracţiunea de luare de mită nu există flagrant, obiectul material al infracţiunii (mita propriu-zisă) nu a fost probat, există doar nişte vorbe în doi peri şi cu mai multe înţelesuri dintr-o convorbire telefonică de acum trei ani, interceptată de doi-ş-un-sfert, care bineînţeles că a fost divulgată publicată de presa oranjgutană. (n.m., PC, doamna vestală justiţiară Macovei, dar atâtea sifonări de stenograme din dosarele aflate în instrucţie către presa “agreată” nu vi se pare o imixtiune în actul de justiţie??). Orice jurist care a trecut prin anul III, la drept penal, partea specială, ştie că de infracţiunea de luare de mită nu putem discuta fără probarea obiectului material (mita propriu-zisă, adică presupune, de cele mai multe ori, organizarea flagrantului pentru demonstrare), deci probarea mitei cu înregistrări telefonice este doar un scenariu prost de la casa de filme DNA.

3. Cea mai rizibilă acuzaţie este aia cu traficul de influenţă. Cică un primar de comună din Argeş, ar fi vrut să aplice o amendă de 100.000.000 lei vechi pentru o construcţie edificată fără autorizaţie însă în urma unui telefon primit de la Nicolescu a fost instigat (hahahahaha …) să nu îndeplinească respectiva atribuţie de serviciu. Nici nu mă obosesc să comentez, se ştie că preşedintele Consiliului Judeţean are în domeniu competenţe proprii, concurente cu ale departamentelor de urbanism din comune, în sancţionarea contravenţiilor de urbanism, aspect care exclude traficul de influenţă (art. 27 din Legea 50/1991), deci infracţiunea există numai în capul procurorului (care, deşi pare că ştie ceva drept penal, este loază la drept civil – urbanism, altminteri nu ar fi semnat un capăt de acuzare atât de ridicol).

În final, mă raliez opiniei exprimate de curând, şi anume că NU EXISTĂ NICI O DIFERENŢĂ ÎNTRE CUM ARESTA SECURITATEA LUI CEAUŞESCU ŞI CUM ARESTEAZĂ DNA-UL LUI BĂSESCU. Nici una. La fel de abuzive, intempestive şi una şi alta, ambele distrug reputaţii, cariere, familii, viaţa sau sănătatea (accidentul vascular ischiemic al lui Nicolescu, care a necesitat cică 4 by-pass-uri, este o dovadă tristă). Ne lipsesc, e drept, Canalul şi Gherla, dar cred că le vom avea cât de curând.

Caeterum censeo Băsescu deledum esse! Altfel vă va distruge el, în direct şi în prime-time, la TV. 

Când două persoane îţi spun că eşti beat, te duci să te culci.

Da, eu aşa stiam : dacă două-trei persoane îţi spun că eşti beat, te duci să te culci, că indubitabil ai mare nevoie.

Dar dacă eşti primul ministru al României, mare profesor de drept constituţional, şi Curtea Constituţională a declarat de două ori că asumarea răspunderii guvernului pe legea educaţiei naţionale este neconstituţională, tu ce ai face? Păăăi, una din variantele de mai jos:

a) ori renunţi la mandatul de premier (e clar că nu eşti la nivelul aşteptărilor de performanţă şi faci muncă în zadar),

b) ori renunţi la titlul de profesor universitar în drept constituţional (e clar că, din moment ce semnezi de DOUĂ ORI asumarea răspunderii pe ACELAŞI TEXT DE LEGE, declarată de DOUĂ ORI neconstituţională, ai nişte lipsuri pe undeva, şi anume la punctele esenţiale ale pregătirii academice)

c) ori amândouă acţiunile a) şi b) de mai sus.

Am citit cu interes decizia CCR 1431/03.11.2010 (MO 758/2010) prin care asumarea (a doua oară) a răspunderii guvernului pe legea educaţiei naţionale a fost declarată neconstituţională. Salut, în cuprinsul deciziei majoritare, apelarea la mai multe definiţii (cu gradul lor inerent de relativitate) privitoare la “conflictul de natură constituţională”, deoarece abordare conceptului din mai multe unghiuri a condus la soluţia din dispozitiv (vezi, de altfel, şi opinia minoritară care nu reţine decât o singură definiţie, deci o viziune unilaterală a noţiunii). Totodată mi se pare salutară analiza angajării răspunderii Guvernului şi din prisma unui nou principiu, “loialitatea constituţională” (în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Belgiei există conceptul asemănător al “loialităţii federale”), în mod cert vom mai auzi despre uzitarea acestui principiu.

Astfel, în opinia Curţii Constituţionale, guvernul a nesocotit loialitatea constituţională decizând să îşi asume răspunderea pe o lege aflată în dezbatere parlamentară la Senat. Comportamentul neloial rezidă, în principal, în faptul că prin angajarea răspunderii se dorea de fapt ocolirea discutării zecilor sau chiar sutelor de amendamente propuse de Comisia de învăţământ din Senat (lucrările în Comisie încă nu s-au terminat, sunt de-abia la jumătate), precum şi avizul negativ al Comisiei de buget (prevederea a 6% din buget  pentru învăţământ, deşi respectabilă ca deziderat pe termen mediu sau lung, este literatură SF pe termen scurt; de 1% pentru cercetare, ce să mai zic …UFO de-a dreptul!)

Interesantă este şi opinia concurentă a lui Petre Lăzăroiu, care face o analiză pertinentă a ceea ce înseamnă petitul cererii preşedintelui Senatului, raportat la 146 e) din Constituţie şi noţiunea abstractă de jurisdicţie constituţională. Deşi nu aş fi crezut că voi scrie vreodată de bine de domnia-sa, am văzut însă că are logică şi constanţă (nu a uitat în noiembrie 2010 ceea ce tot domnia sa decisese în noiembrie 2009 – decizia 1557/2009, MO 40/2010), opinia constantă a judecătorilor făcând jurisprudenţa CCR constantă şi previzibilă, adică exact cum trebuie să fie toate instanţele în statul de drept.

Despre autorii opiniei separate, mi-e şi jenă să vorbesc. Pe de o parte, pentru că adoptă o soluţie diametral opusă jurisprudenţei anterioare a CCR (cu atât mai mult cu cât dl. Puskas Valentin Zoltan chiar semnase CU MÂNUŢA LUI Decizia CCR 1557/2009). Jurisprudenţa contradictorie sau schimbătoare după cum bate vântul politicii este străină statului de drept, cu atât mai mult cu cât era vorba tot de asumarea răspunderii Guvernului şi tot pe acceaşi lege a educaţiei. Iar Antoanella-Iulia Moţoc rămâne aceeaşi sfertodoctă plină de ifose, care confundă controlul de constituţionalitate (art. 146, lit. a Constituţie) cu soluţionarea conflictelor de natură constituţională dintre autorităţi (art. 146, lit. e Constituţia României),  oferind justificări teoretice (subţiri de tot pentru jurişti, vezi opinia concurentă a lui Lăzăroiu) şi pretexte pentru derapajele de atitudine ale lui Bălălău şi ale piticului atomic Boc faţă de instanţa de contencios constituţional.

În final, văzând că piticania de Boc nu numai că nu pricepe ce i-a transmis Curtea Constituţională DE DOUĂ ORI, dar are neobrăzarea să iasă pe sticlă, vinerea trecută (http://www.antena3.ro/politica/boc-decizia-ccr-permite-guvernului-continuarea-procedurii-de-angajare-a-raspunderii-113069.html) şi să afirme că nu e aşa, că el ar avea voie să continue procedura de asumare a răspunderii pe legea educaţiei, nu pot decât să îi amintesc de bancul ăla porcos, cu ursul : “Băăă, tu ori nu pricepi, ori a început să-ţi placă!”

Caeterum autem censeo Băsescu deledum esse!

http://cristipetre.wordpress.com/2010/08/29/caeterum-autem-censeo-basescum-delendum-esse/

Munca este o brăţară de aur. Hai s-o facem de tinichea.

Sunt de părere că nimic nu se naşte din nimic. Aşa cum nici ştirile referitoare la modificarea codului muncii, colportate prin media de aproximativ o lună de zile, dar intensificate de curând, nu au apărut din nimic.

Bochemonii au avut primele surprize când, în 2009, după instalarea la putere, au făcut epurarea politică a aparatului de stat, eliminând funcţionarii unşi în funcţie de PNL sau PSD. Respectivii concediaţi  au dat statul în judecată şi, fiind prea evidentă concedierea din considerente politice, au câştigat, instanţa obligând să li se plătească lefurile retroactiv şi reîncadrarea pe post. Dacă un angajator privat nu execută în 15 zile o hotărâre de plată a drepturilor salariale stabilite în instanţa, este infracţiune (art. 277 Codul muncii), însă instituţiilor publice nu li se aplică aceeaşi lege penală, deoarece Boc a edictat repejor OUG 71/2009 prin care plata salariilor stabilite de instanţe este amânată pentru 2010, 2011, 2012, deci rostogolire de datorie, până atunci salariaţii trăiesc din aer şi vânt, la discreţie (deşi CCR a declarat în repetate rânduri că OUG 71/2009 este constituţională, mie diferenţa de tratament juridic dintre stat şi privat nu mi se pare nici într-un fel justificată). 

Abia a scăpat Boc de coşmarul epurărilor politice din ministere, coşmar care a necesitat o măsură disperată precum OUG 71/2009, că se trezeşte cu o dificultate şi mai mare : trebuie să onoreze obligaţiile asumate faţă de FMI, la care singur s-a obligat, de reducere a aparatului de stat. Deci concedieri. Dar este previzibil că ăia concediaţii cam dau statul în judecată, cam câştigă, deci trebuie şi reîncadraţi şi plătiţi. Şi ce haliş-veriş am făcut? Niciunul. Plus că aia disponibilizaţi vor trebui după aceea asistaţi – ajutor de şomaj, alocaţii de sprijin, etc., deci alte cheltuieli bugetare cu protecţia socială şi de unde, frate, bani la buget, că e criză cât casa.

Ce ar fi de făcut? Prima idee care le-a spart capul strategilor din guvern a fost să modifice Codul muncii, în sensul eliminării garanţiilor legale acordate salariatului împotriva concedierilor abuzive.

Ce a făcut guvernul Boc în mod concret? Păi după discutarea în guvern, au început să scurgă ştiri în media, prima ştire datând din 15 August 2010 în Ziarul Financiar, că doar publicitatea cumpărată la Mediafax cu ”Prima Casă 2″  înseamnă şi obligaţii editoriale, nu e chiar degeaba.

Dar, pentru ca ZF are un tiraj de scară de bloc (conform datelor BRATT , publicaţia “Reţete în bucătărie” are un tiraj de 10 ori mai mare decât ZF), a fost nevoie de artilerie mai grea, aşa că ulterior dl. Videanu a devenit vocal pe temă, fiind preluat de România Liberă (no comment, deşi …) dar şi de presa online. Atunci însă dl. Videanu a anunţat că se vor modifica şi Legea 54 a sindicatelor, Legea 130/1996 a contractelor colective de munca, dar şi Legea 168/1999 privind conflictele de muncă, cu intenţia de a elimina contractele colective, diminuarea rolului sindicatelor la unul de decor, îngreunarea condiţiilor de grevă etc. Toate astea în numele reformei statului, fireşte. 

Bochemonii au devoalat atunci şi strategia de lucru : asumarea răspunderii în Parlament, pe două “Coduri” : Codul social şi Codul muncii. Asumarea răspunderii avea avantaje imense : nu se dicută nimic în comisiile parlamentare (ce-i aia democraţie parlamentară, dă-o draq), nu vine nimeni cu vreo obiecţie (mucles, gura, mers pe burtă), şi, mai ales, nu se trimite documentul la CES pentru aviz deoarece sindicate care vor exploda, fireşte.

Patronatele au prins din zbor ideea şi marea şansă ca, la vreme de criză, să-şi diminueze cheltuielile cu salariile. Astfel, contractele de muncă încheiate pe durată nedeterminată înainte de criză, pe salarii de dinainte de criză, vor fi înlocuite cu contracte de muncă pe durată determinată, deci fie renegociem salariul în jos, că e criză, fie nu prelungim contractul dacă salariatul nu este de acord cu diminuarea salariului.

Totodată, Andreea Vass a prezentat, în acelaşi ZF, noul concept bochemonic al “flexisecurizării” raportului de muncă (în traducere : se va înlocui regula încheierii contractelor de muncă pe durată nedeterminată în contracte de muncă pe durată determinată) ca fiind reforma statului cea mirobolantă (conceptul este, terminologic, o contradicţie în termeni) iar explicaţiile date conceptului de Adrian Izvoran, secretarul general al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România sunt aşa de translucide, încât ne onorează să vi le prezentăm şi dvs.:

“Dar în aceste vremuri de criză a avea siguranţa locului de muncă presupune a avea o competenţă foarte bună. Această siguranţă poate fi obţinută fie la un singur loc de muncă atunci când eşti foarte bun şi patronul nu renunţă la tine, fie de la mai multe locuri de muncă, când eşti bun la mai multe lucruri, iar angajatorii te caută, ceea ce, de asemenea, presupune o înaltă calificare.” (s.n.)

Printre alte măsuri de “reformă a statului”, vânturate de bochemoni şi de patronate, se numără :

- eliminarea salariului minim pe economie (ca să se poată angaja sclavi pe 2 lei, eventual daţi afară în şuturi dacă mârâie că nu le ajunge)

- eliminarea sau limitarea efectelor contractelor colective de muncă (pentru că sunt negociate cu sindicatele, care mai au ceva forţă de negociere, deci cuprind prea multe prevederi favorabile salariatului)

- eliminarea garanţiilor salariatului împotriva concedierilor abuzive, prin eliminarea cerinţei legale ale cauzei legitime, temeinice şi serioase pentru concedieri care nu ţin de persoana salariatului sau eliminarea cerinţei “abatere repetată” sau “abatere gravă” în disciplinar.

Sindicatele au înţeles ce iobăgie se pregăteşte salariaţilor, la pachet cu anihilarea mişcării sindicale, aşa că s-au mobilizat, iar mitingul din 22 septembrie se pare că a fost un succes (20.000 participanţi), care a speriat un pic guvernul Boc, mai ales că se anunţa altele. În plus, marşul de protest spontan al poliţiştilor (cel ilegal) l-a făcut pe Bălălău să se cace pe el de frică, pentru că oamenii aştia au şi arme.

Aşa că pedelicul s-a văzut obligat sa îşi intensifice activitatea de prosteală pe faţă a publicului, vâzând că nu merge numai prin ziare, şi să diversifice paleta de lătrători în online, lătrători care să susţină “reformarea statului”. Din curiozitate, intru pe un blog al unui conferenţiar de la ASE, să văd justificările economice ale “reformei statului”. Spre surprinderea mea, discursul ex cathedra se referea exact la temele de mare actualitate ale zilei (powerplay-ul zilei), anume nevoia de reformă a relaţiilor de muncă. De curiozitate, postez un comentariu decent şi civilizat, prin care îmi manifest rezervele cu privire la soluţia vânturată de guvern, deoarece va genera abuzuri din partea angajatorului.

Ce am văzut după aceea… Tot felul de ţuţeri şi ţucălari, după modelul Hotnews, m-au bălăcărit în fel şi chip, m-au făcut albie de porci … Am fost, pe rând şi simultan, socialist, comunist, tovarăş, tovărăşel, etatist, sindicalist, monopolist, jurist prost, cu studii la fără speranţă, etc., etc. .. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi tupeu, bădărănie portocacalie, tembelism care merge până la a declara că inclusiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Declaraţia de la Nisa sunt nişte tâmpenii, sau cum că avem o Constituţie a României ilegitimă, citiţi comentariile de aici, unele sunt chiar drăguţe, în tembelismul lor cu spume la gură.

Mă scandalizează însă tupeul vocal, luarea de prost, lipsa decenţei în dialog şi aplicarea de etichete jignitoare unei persoane vinovate doar de delictul de a avea o altă opinie (procedeu patentat de Vadim Tudor şi rafinat de oranjgutani). Mă scandalizează că un universitar, care ar fi trebuit să încurajeze schimbul de idei şi dialogul, aşa, de dragul Alma Mater şi academismului, încurajează ţuţeri pentru atacuri la persoană. Mă scandalizează că un universitar face politică şi exprimă opinii angajate politic şi face partizanat făţiş patronatului (într-o lume normală, ASE ar trebui să îşi reconsidere colaborarea cu domnia sa, deoarece legea nu permite cadrelor didactice desfăşurarea de activităţi cu caracter politic).  

Şi pentru că domnul conferenţiar a avut tupeul şi şi-a permis să mă facă socialist, îi promit că îi voi citi lucrările publicate. Cred că, pe lângă luminarea mea cu adevăruri economice, voi descoperi multe lucruri interesante de comunicat publicului.

Caeterum censeo Basescu esse delendum!

PS : Să vă văd solidaritatea … Să vă văd civismul … că dacă nu, nu e de bine deloc!